Antonio Costea, antrenorul de înot al copiilor: „Talent înseamnă că ai ajuns în locul potrivit, dar nu e de ajuns pentru podium. Simți, îți place și nu ai vrea să te oprești niciodată însă fără muncă nu există locul întâi” - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Antonio Costea este multiplu campion național la înot și un instructor cu mai bine de 20.000 de ore de înot. Antonio este sportivul care s-a antrenat mai bine de 10 ani cu determinarea de a câștiga titlurile care construiesc visurile oricărui sportiv de performanță: titlul mondial și olimpic.

A început să înoate la 6 ani, iar în două luni era pregătit să intre în cursa pentru performanță. Doar că exact înainte de examen, a făcut o inflamație a meningelui: „Mi-aduc aminte de parcă ar fi fost ieri cum m-au dus ai mei înfășurat în pătură și m-au urcat la block start. Tremuram din toate încheieturile, nu puteam să stau în picioare, nu vedeam bine, dar nu am abandonat. Am înotat. Și am reușit să iau toate probele și să intru la școala de înot.”

12 ani mai târziu, un accident la umăr l-a scos însă din zona de performanță și avea, ani mai târziu, să-l provoace să se transforme într-unul dintre cei mai populari antrenori de înot din București, antrenorul copiilor.

Acum, Antonio conduce mai multe echipe de instructori și organizează cursuri de înot în mai multe bazine din nordul Capitalei.

Mai mult decât atât, Antonio oferă echipamente și cursuri gratuite de înot, la clubul său, Aqua Swim, unui număr de aproape 150 de copii ucraineni, ajunși în București în contextul războiului, precum și unui număr de peste 300 de copii din organizații precum Asociația Magic, Ana și copiii sau Metropolis și DGASPC.

Ascultându-te pe tine vorbind despre înot, pare că toată România înoată. Cum e de fapt?

Antonio Costea: În România, în București, oamenii înoată mai mult decât ai crede, doar că mulți înoată fără tehnică. Iar asta se întâmplă din păcate și pentru că oamenii care predau înot nu prea știu, sau poate nu au viziune. Iar lucrurile nu pot ieși bine dacă le faci superficial.

Antonio Costea, împreună cu Luminița Anghel

Aș spune acum, forțând desigur, dacă știi să înoți cât să nu te îneci, pare suficient. De ce ar fi nevoie de tehnică? De ce să accesezi instructaj de performanță? Și cum stau lucrurile, de fapt?

Antonio Costea: Eu văd altfel lucrurile: fiecare dintre noi trebuie să știe măcar un procedeu tehnic și să-l stăpânească bine. Și-ți spun și de ce: pleci în vacanță la mare, ești în apă și te trezești martor, Doamne ferește!, la vreun incident cu un copil sau te uiți cum un adult și-a dislocat umărul. Stă în puterea ta să intervii, să-l salvezi. Dar, dacă tu nu stăpânești nici măcar un crawl sau un înot pe spate, cum îl aduci din larg la mal? Nici pe tine s-ar putea să nu reușești să te aduci.

Ce spun eu, de fapt? Învățând înotul de-adevăratelea s-ar putea să poți salva o viață, ba chiar pe-a ta. Dincolo de asta, înotul te relaxează, după sau înainte de job, iar pe un copil îl ajută în dezvoltare, la disciplină.

Hai să vedem, de pildă, perspectiva antrenorului din tine: cum a ajuns David Popovici David Popovici?

Antonio Costea: A spus și el: a ajuns la înot pentru că avea o mică problemă la spate și cred că avea și o tendință de îngrășare. Încet, încet a ajuns să înoate și să iubească apa.

A început însă într-un club privat, cum am și eu. Iar acesta este un detaliu foarte important când vine vorba de selecția copiilor pentru performanță. Clubul privat este motivat să facă performanță zilnic, așa încât cel mic să vină de drag, să se îndrăgostească de acest sport. Antrenamentul aici nu o să fie niciodată spartan. În vreme ce la un club municipal, unde antrenorul, fie că lucrează cu doi copii sau cu 100, este plătit la fel, abordarea lui va fi diferită.

Antonio Costea, antrenorul copiilor

Totuși, când intervine statul, federația, în povestea asta? Când au început să-l ajute pe David Popovici?

Antonio Costea: Statul a început să se implice abia după mulți, mulți ani, când s-au văzut rezultatele lui pe plan european. Performanța cere multe sacrificii, iar statul trebuie să fie mână-n mână cu sportul. Un sportiv, ca să treacă la înalta performanță, are nevoie de o pregătire fizică adecvată, de un simulator, cum am avut și eu, un maseur, un nutriționist, o echipă.

Adevărul este că David este un fenomen. Adversarul lui este un senior, pregătit fizic precum un culturist, mult mai mare ca el, fizic și ca vârstă, și se pregătește în SUA. Iar David e mai bun.

David Popovici este motivul deplin să ne mândrim toți. Antrenamentele lui ar trebui filmate, sponsorizate, să se vândă ochelari, măști, sucuri, vitamine cu numele lui, care să-i ofere confortul mental și psihologic fără de care performanța este greu de obținut.

Acum, acest confort este asigurat de părinți și de nimeni altcineva. Dar, iată, Diana Mocanu, de 4 ori campioană Olimpică la junioare, nu a primit sprijin de la nimeni.

Ce este simulatorul?

Antonio Costea: Simulatorul este o creație a sportului francez care a fost testat la noi, pe sportivii români, timp de 10-12 ani. Este, de fapt, un calculator care primește informații despre abilitățile și performanța sportivului în timp real, prin niște senzori. Practic, eu, când mă antrenam la simulator, mă așezam pe un „cal”, eram bine legat și începeam să „înot”, să simulez mișcările din apă, iar orice mișcare, orice întindere, orice alunecare pe care o făceam în aer era consemnată în computer.

Antonio Costea, la vârsta la care visa la medalia olimpică

Era un program în care intrau doar cei mai buni sportivi, primii 10 din România. E drept, câțiva ani mai târziu, francezii au devenit lideri mondiali la înot, dar au investit milioane în tehnologie. În vreme ce noi am rămas la block-start-uri din beton, când în orice țară normală din lumea asta, block-start-ul este o parte foarte importantă de monitorizare, cu senzori, cu camere, cu timp de reacție.

Bun, deci cum poți face performanță acum, la noi?

Antonio Costea: Cu investiții din partea părinților, din partea sponsorilor și deplasări foarte scurte, de două-trei săptămâni, în străinătate. La asta se adaugă multă pasiune din partea sportivilor și a antrenorilor. Dacă vorbim despre David Popovici, vorbim de antrenorul Adrian Rădulescu, care ne-a fost coleg. El a iubit foarte mult înotul.

Cred că trebuie să ai pasiune să poți să faci treabă bună în inițierea în performanță. Iar pasiunea se rezumă la o propoziție simplă: nu prea există altceva decât înotul. Din 24 de ore poți să muncești 20 și te gândești numai la înot, la mari campionate, îți iei notițe, gândești fiecare alunecare, împingere, mișcare de forță sau viteză. Trebuie să te dezvolți non-stop și să verifici pe piață dacă există ceva nou, un alt aparat, un echipament, pe care poți să-l cumperi sau să cauți sponsori. În România antrenorul, sportivul sau părinții caută sponsori.

Voi cum făceați?

Antonio Costea: La noi era doar muncă și talent; rețeta marilor jucători de fotbal: Hagi, Mutu. Doar că de la un punct încolo, dacă nu aduci tehnologie și educație în sport, nu ai cum să mergi mai departe.

În spatele echipei de pregătire a lui Michael Phelps erau 25 de oameni, cei mai buni în domeniile lor. Nu poți face performanță fără bani, chiar dacă în România avem mulți copii care au talent și deschidere spre performanță.

Tu cum ai început?

Antonio Costea: Eram mic, aveam 6 ani, și aveam de ales între sport de contact și înot. Tata făcea sport de contact, iar mama, ca oricare mamă, era îngrozită de ideea de a începe și eu acest sport violent. (râde) Finalmente nu a fost decizia lor, ci a mea. Văzusem la televizor înotători, performanță și mi-a plăcut.

Aveam emoții și fluturi în stomac de câte ori mă duceam la antrenament, la stadionul 23 August. Nu lipseam niciodată. După vreo două luni și jumătate de pregătire, eram gata pentru examenul de admitere la Liceul Sportiv, la secția de înot. Erau doar 90 de locuri disponibile.

Antonio Costea, la primele performanțe

Din păcate însă cu o săptămână sau două înainte am făcut meningită. Nu am mai putut face pregătire și tot ce muncisem până atunci riscam să se ducă pe apa sâmbetei.

Mi-aduc aminte de parcă ar fi fost ieri cum m-au dus ai mei înfășurat în pătură și m-au urcat la block start. Tremuram din toate încheieturile, nu puteam să stau în picioare, nu vedeam bine, dar nu am abandonat. Am înotat. Și am reușit să iau toate probele și să intru la școala de înot.

După patru ani, din 90 au rămas 30.

Pentru ce te pregătea această școală și ce ai făcut în realitate?

Antonio Costea: Școala te pregătea doar să faci sport. Înot. Atât.

Până în clasa a VIII-a, aveam 6 antrenamente de înot, o oră și ceva de pregătire fizică. Din clasa a X-a, a XI-a la antrenamente se adăuga simulatorul, pentru care beneficiam de susținere din partea statului francez.

Pe vremea aia nu existau alte investiții, tehnologie, camere pe sub apă, stații sau mai știu eu ce. Nu investea nimeni în tine, de fapt.

Eu aveam dublă legitimare, la liceu și la Clubul Steaua, iar la un moment dat am primit o sponsorizare. Îmi amintesc că mi s-a pus un contract în față, pe care l-am semnat în alb. Nu am semnat pentru bani sau pentru mine, am semnat fiindcă știam că banii respectivi ne ajutau cu aparatură să ne dezvoltăm, să ajungem mai departe în performanță.

Din păcate însă pentru mine, la vârsta de 18 ani, după o accidentare la umăr în timpul unui antrenament cu cablu elastic, a trebuit să renunț la marea performanță.

Antonio Costea

Ce s-a întâmplat?

Antonio Costea:  Ligamentele s-au întins și s-a dislocat umărul. Unui alt coleg i s-a întâmplat la genunchi. Există cazuri numeroase. Nu vreau să le povestesc acum. Sunt de notorietate. Erau vremuri cu multă muncă negândită, de ev mediu, în stil spartan, cu bătăi, cu tot tacâmul.

Acum lucrurile s-au schimbat, există opțiuni tehnologice, înotul corect, ordonat, monitorizat. Eu am studiat ani de zile sistematic, rămâneam în timpul liber, după 11 ore de antrenament sau în vacanțe, în fața calculatorului și căutam filmări ale antrenamentelor, să văd stilurile marilor sportivi ai momentului.

Cine decide că treci la pragul de performanță? Tu sau antrenorul?

Antonio Costea:  Timpul. La fiecare ciclu, de clasa I, a IV-a și a VIII-a, aveai norme, timpi, iar misiunea ta era să depășești, câtuși de puțin, timpul anterior.

Antrenorul făcea și el ce știa. Al meu făcuse box și caiac canoe; dacă îl aruncai în apă se îneca. Dacă luai locul I, primeai bătaie că atât te duce capul, dacă luai locul II luai bătaie pentru că nu ai făcut mai mult.

Și de ce ai rămas totuși?

Antonio Costea: Fiindcă mi-a plăcut. Am văzut întotdeauna partea pozitivă a sportului ăsta, pentru că am fost setat să merg mai departe, să înot cât mai bine.

Care erau abilitățile tale?

Antonio Costea:  Antrenament și foarte multă disciplină.

Atunci ce înseamnă talent?

Antonio Costea:  Talent înseamnă că ai ajuns în locul potrivit, dar nu e de ajuns pentru podium. Simți, îți place și nu ai vrea să te oprești niciodată însă fără muncă nu există locul I.

Eu ajunsesem să înot 18 ore pe zi, pentru că, de la 15 ani, am început să înot cu două loturi de la Steaua, plus lotul olimpic. Îmi doream să fac un barem pentru mondiale, dar din păcate mi-am dislocat umărul.

Practic, drumul tău s-a terminat de la această accidentare, înainte să-ți atingi performanța maximă!

Antonio Costea:  Cam așa. Dar am învățat multe din experiența sportivilor mult mai mari, din lotul olimpic. Trebuie să ai o determinare enormă. Acolo e pasiunea, să poți să faci ce-ți place fără să te oprești.

Ținteam să fiu cel mai bun. Toți oamenii care se apucă de un sport vor să devină cei mai buni. Nu o să auzi niciunul că se antrenează să devină al treilea. Sau poate că există. Dar în stilul nostru, la Steaua, locul II era pentru pierzători. Nu există decât locul I, iar acolo erau niște nuanțe: dacă erai pe locul I, dar mai slab decât data trecută nu era bine deloc.

De la această determinare, cu munca de zeci de ore pe zi, cum o accidentare te oprește din visul tău de ani de zile, cum îți revii, o iei de la capăt, să nu te prăbușești?

Antonio Costea:  Aveam 18 ani și se termina brusc totul. Atunci s-a ivit oportunitatea de a urma cursuri pentru a deveni instructor și antrenor de înot. Și am început să fac cursuri.

Ce diferă între cele două roluri?

Antonio Costea:  Instructorul face inițiere cu adulți sau copii, iar antrenorul face performanță. Și în toamna anului respectiv mi-am strâns bani și am început cursurile. La noi antrenorul poate fi manager, antrenor, maseur, omul de marketing, nutriționistul și șoferul. Este tot. Mai mult decât un tată, pentru că ajunge să petreacă alături de sportiv poate 10-12 ore la antrenamente, competiții, pentru a obține o performanță.

Am mers la școala de antrenori, am învățat lucruri, am văzut ce multe greșeli s-au făcut cu mine și am conștientizat ceva despre mine: dacă ai ajuns de 65 de ori numărul 1 în țară și încă îți dorești înot este o mega performanță. Cu ce pregătire am avut, în ce condiții, cu ce teroare s-au făcut lucrurile performanța a fost maximă. Mulți sportivi se lasă, nu se mai duc de frică la antrenament.

Așa încât mi-am dorit să iau copilași pe care să-i duc spre performanță. Și aici vine întrebarea: cu ce bani? Cine te sponsorizează? E complicat ca, după cele 5-6 ore de școală, copiii să plece la antrenament. Au meditații, au teze, când mai au timp?

Deci performanța trebuie să fie o complicitate între părinte, profesor și antrenor…

Antonio Costea:  Este între părinte, care e de acord ca cel mic să nu mai fie copilul lui, s-o recunoaștem!, stat, adică școală, educație și partea olimpică sau partea sportivă, ministerul.

Dacă lucrurile astea sunt bifate și iei un copil cu abilități, aduci dozajul corect de antrenament poți face performanță înaltă cu el?

Antonio Costea: Da.

Atât de matematică e treaba?

Antonio Costea:  Da. Pură matematică.

Poți să fii talentat și să faci înaltă performanță, dar și să fii foarte talentat și fără rezultate. Dacă vrei cu adevărat performanță, trebuie să te implici și să te gândești la toate scenariile posibile: copilul se pregătește de performanță, părinții își vând casa și mașina pentru asta, dar, Doamne ferește!, se accidentează. Ce faci? Ce viitor are? Ce viitor îi dai Dianei Mocanu, care la 14 și 15 ani a fost dublă campioană mondială, europeană, cu recorduri mondiale, olimpice, a luat tot. Ce oferi tu, stat, unui sportiv de talie mondială? De istorie? Ce-i oferi? Nimic.

Tu ai stat în fața acestei decizii: devin instructor sau antrenor și fac performanță? Cum ai ales?

Antonio Costea: După ce am început cursurile de instructor, prin clubul privat cu care colaboram atunci, am putut să iau o grupă de juniori mici – de la 14 ani. Copiii de pe locul 50, 40 au început să ajungă în semifinale într-un decurs de 8 luni, 12 luni.

E nevoie de timp în orice sport.

Apoi am selectat 5 copii foarte buni, dintre care au rămas doi. Pe unul l-am trimis la clubul la care m-am format. Băiatul avea perspective, o forță uriașă, dar, din păcate, părinții nu s-au implicat în munca lui și copilul s-a pierdut. Pe-al doilea îl aveam cu mine de la 3 ani. Nu am văzut un copil până atunci cu o explozie mai mare ca a lui. Din păcate însă s-au pierdut pe drum, iar părinții, cei care ar fi putut și trebuit să-i readucă în sport, să îi susțină, nu au făcut-o.

Implicarea părinților este esențială, iar aici, dacă ne gândim la David Popovici, pot să spun că nu cred să fi existat vreun antrenament al lui fără să fie prezent unul dintre părinți. Și asta de când face înot până acum.

Trebuie să ai o viață imaculată ca să faci performanță.

Cum ai reușit să te ții departe de tentații?

Antonio Costea:  Eu nu m-am simțit niciodată atras de altceva pentru că aveam un obiectiv. Era clar, concret, tangibil. Dacă antrenorul mă lăsa în bazin îmi spunea să fac „picioare” până termina el de vorbit cu cineva, nu mă opream până nu se întorcea. Pentru că știam ce vreau.

Eu mi-am dorit să rămân în sport; aici e viața mea, la înot.

De ce merită?

Antonio Costea: Merită în primul rând pentru tine; dacă faci sport ești mai sănătos, mai organizat, nu te mai apropii de tentații nocive, nopți pierdute în cluburi, substanțe sau play-station. Alegi odihna, locurile frumoase. Părintele investește în copil tot ce e mai sănătos și-i dă șansa ca mai târziu să facă ceva al său și să-l facă bine, schimbând o generație.

Pentru tine de ce merită?

Antonio Costea: Pentru că am făcut ceva ce mi-a plăcut și am putut să fac. Din păcate, sunt crescut în generația veche și, decât să fac un lucru prost, mai bine nu-l mai fac.

Uite, îmi doresc să ofer cursuri gratuite pentru toți copiii din sectorul 1. În plus, am ales să plătesc 10 antrenori care să lucreze cu toți copiii care au nevoie de ore de înot și vin din organizații ca Asociația Magic, Ana și copiii sau Fundația Metropolis și DGASPC Ilfov, ori copii imigranți din Ucraina. Noi le oferim echipamentul, căștile, ochelarii, tot ce trebuie să facă este să vină la bazin. De ce? Uită-te în jur! Copiii sunt ceea ce noi creștem, iar noi creștem viitorul.

Și eu am copii, cu ei te încarci de energie. Indiferent de cât stau în bazin simt că nu obosesc atunci când lucrez cu ei. Copiii te strâng în brațe, îți spun că te iubesc, îți dau inimioare, hârtiuțe. Așa creăm generații, care la rândul lor poate își vor duce copiii în medii sănătoase.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO