Antreprenor la 23 de ani: cum creşte un tort de bezea?

Simona Crăciun a transformat una din bucuriile sale într-un mini business. Are mai puţin de una an de când şi-a înfiinţat propriul atelier de torturi, dar a ajuns să fie printre primele opţiuni pentru cei care caută dulciuri atât de nişate. Şi deja face livrări pentru unele dintre cele mai cunoscute restaurante din Bucureşti. „Tort de bezea” este atât numele firmei cât şi reţeta – în numeroase variante – pe care se bazează mica ei afacere. Cum life.ro a pornit în căutarea generaţiei Millennials, am vrut să aflăm de la tânăra de 23 de ani cum „dospeşte” o astfel de reţetă de business, începută imediat după terminarea facultăţii.

Cum a pornit ideea?

Nu a fost ceva gândit, nu am pornit în ideea sau cu dorinţa de a face un business, ci, pur şi simplu, a fost o pasiune care s-a transformat, care a devenit ceva care se poate materializa într-un business. Totul a început acum un an şi jumătate în momentul în care i-am făcut un tort tatălui meu de ziua lui. Am vrut să îi fac şi mamei unul, aşa că i-am făcut o surpriză şi i l-am dus la birou. Le-a plăcut foarte-foarte tare cum a ieşit. Şi de aici s-a pornit totul. Curând m-a sunat o colegă de-a mamei să îmi ceară şi ea un tort, şi apoi o altă prietenă de-a ei… a fost ca un bulgăre de zăpadă care s-a rostogolit până a devenit ceea ce este în ziua de astăzi.

Şi ce este acum?

Mie mi se pare că este o poveste foarte frumoasă, care presupune să mergi în fiecare zi şi să lucrezi cu pasiune şi să nu simţi că este o muncă sau că depui efort. Nu simt că lucrez. Simt că fac ceva frumos, că împărtăşesc cu oamenii o pasiune şi o îndeletnicire de-a mea.

De ce ai ales tocmai tortul de bezea?

Nici asta nu a fost ceva gândit. El m-a ales pe mine, nu eu pe el. E un tort foarte bun, nu e dulce, e foarte echilibrat, e plin de fructe. Aş putea spune că e chiar „mai sănătos”. Dacă mănânci un tort de ciocolată, după câteva linguriţe deja e foarte greu, te saturi. La tortul de bezea nu se întâmplă asta.

Spuneai că ai început anul trecut. Care au fost paşii micii tale afaceri?

A devenit un business cu adevărat în aprilie, în momentul în care am deschis atelierul. Până în acel moment făceam doar pentru cunoscuţi sau pentru cei cărora le fusesem recomandată de către cunoscuţi, oameni pe care îi ştiam dintr-un loc sau altul. Dar din aprilie chiar a luat amploare. Foarte curând aveam să livrez pentru o nuntă – cea mai mare nuntă pentru care am făcut torturi până acum. A fost o nebunie! A venit mireasa la mine la atelier şi bineînţeles că se aştepta să fie ceva foarte mare, un laborator de dimensiuni mari, cu tot felul de aparatură şi cuptoare de 2 metri… Şi când a văzut că eu am un cuptor micuţ, alb, ca la bunica mai degrabă, când a văzut micuţul meu atelier, mai că s-a albit la faţă. Avea 250 de invitaţi. Erau de făcut 250 de mini-bezele şi tortul miresei. Pentru ea cred că a fost mai stresant decât pentru mine, mi-a povestit a doua zi că îşi tot spunea că n-am să reuşesc şi că o n-o să aibă tort la nuntă (râde). Dar n-am avut absolut nicio problemă. Nu aveam experienţă cu un asemenea volum, dar totul a fost super-calculat: ştiam exact câte grame de cremă, câte grame de fructe… Am învăţat multe între timp. Acum, de exemplu, ştiu câte grame are o afină, o zmeură, o căpşună… Deşi bezelele astea au un aer aşa, „fluffy”, sunt nişte torturi foarte calculate.

Cum a devenit, apoi, un mini-business?

Primul pas a fost să găsesc spaţiul. Şi asta a durat destul de mult. Eu am început să caut de prin ianuarie, pentru că totul se contura în direcţia asta, părea să aibă un vibe pozitiv. Un alt pas mare a fost finanţarea, deşi nu era vorba despre o sumă foarte mare – aveam nevoie de aproximativ 3 mii de euro pentru utilarea atelierului. Ca să putem face o comparaţie: un laborator mare, ca la carte, costă undeva între 50 şi 150 de mii de euro. Am făcut rost de bănuţii ăştia de la o cunoştinţă, apoi m-am ocupat de toate actele.

A fost mai greu să obţii aprobări, pentru că vorbim despre alimentaţie publică?

Nu, chiar deloc. Mi se tot spune că la noi trebuie să dai şpagă ca să reuşeşti să faci actele sau să deschizi ceva. Eu nu am întâmpinat probleme. Cunoştinţele îmi spuneau „sigur nu ţi-ai calculat bine cei 3 mii de euro, probabil o să îţi trebuiască încă pe atât ca să deschizi firma”. Dar nu a fost deloc cazul. Am întâlnit doar oameni prietenoşi şi dornici să mă ajute. Unii chiar m-au încurajat sau mi-au dat sfaturi cu ce mai aveam de făcut.

După ce ai avut firma care a fost planul de bătaie?

Facebook-ul m-a ajutat. Cred că asta este era business-urilor făcute pe facebook. În asta am investit destul de mult timp. Desigur că aveam şi un plan şi excelul de rigoare, fără de care nu se putea. Când am făcut shift-ul dintre a face torturi pentru cunoscuţi şi prieteni şi un small business, am început să îmi organizez bazele de date cu clienţii, am început să înregistrez care sunt preferinţele fiecăruia… tot felul de chestii care să mă ajute să îmi cunosc clienţii şi să îmi construiesc mai departe un business. Să îl fac să se întâmple. Cam pe vremea asta am avut ideea de a livra în restaurante sau mai întâi în cafenele. Dar e foarte greu să intri cu produsele tale într-un restaurant, mai ales că eu au bucătărie internă şi toate utilajele pentru a face prăjituri. Doar că am norocul că unele localuri nu au cofetari proprii, iar pentru ei să facă prăjituri ar fi un cost în plus şi o alocare de resurse neprofitabilă. Acesta este „cârligul” cel mai bun pe care să mizezi atunci când discuţi cu proprietarii de restaurant, dacă ai un business ca al meu. Ei îşi pot creşte veniturile şi din prăjituri pentru care nu trebuie să mai aloce resurse.

Cam câte livrări faci pe zi? La ce restaurante?

La Zen Sushi livrez tort de bezea cu îngheţată de ceai verde. La Hanul lui Manuc şi Caru’ cu Bere livrez varianta clasică în nişte borcănaşe foarte simpatice care se închid etanş. Sunt în discuţii cu Van Gogh Cafe, la ei o să livrez o combinaţie bezea cu caramel sărat, cu nuci coapte sărate şi crema de mascarpone. Mie mi se pare cea mai delicioasă combinaţie. O să lucrez şi cu Tuk Tuk, care este un restaurant cu specific thailandez, cu bucătărie urbană, iar pentru ei mă străduiesc deocamdată să perfecţionez reţeta. Mai am câteva alte discuţii cu alte localuri, dar vom vedea ce se va întâmpla pe viitor. Ideea e să găsesc restaurante care se potrivesc cu mine şi cu business-ul meu. Aşa pot să am un business sustenabil şi să-l scalez.

Adică nu vrei să te mai bazezi doar pe comenzile clienţilor particulari.

Da, niciodată să nu te bazezi pe o singură sursă de venit sau să îţi pui ouăle între-un singur coş, cum se spune. Sunt trei ramuri prin care poţi să generezi venituri: partea de retail – clienţi care vin de pe facebook, din recomandări sau de pe site, mai este partea de restaurante si cafenele (sunt surprinsă plăcut de reacţia pozitivă a proprietarilor care sunt deschişi la genul acesta de colaborări) şi mai este partea de evenimente – nunţi, botezuri, petreceri corporate. Livrez chiar şi la birouri atunci când sunt aniversări, când vor să facă o surpriză angajaţilor sau tot felul de team gatherings. Venituri constante îţi faci din partea corporate şi din restaurante.

Câţi clienţi din aprilie până acum?

Am făcut 2000-3000 de torturi în perioada asta. Plus mini-bezelele, borcănaşele. Fac cam 1500 de borcănaşe pe lună pentru livrări.

Ce făceai înainte de tort de bezea?

Eram studentă la ASE şi lucram în corporaţie, în real-estate. A fost o experienţă foarte benefică pentru mine pentru că m-a ajutat să ştiu să interacţionez cu clienţii, să-mi fac nişte exceluri în care să fac estimări şi calcule. Eu chiar recomand tinerilor care vor să îşi deschidă o afacere proprie să treacă prin acest mediu corporate, pentru că te disciplinează, chiar dacă avem o percepţie destul de negativă despre mediul acesta. Şi te învaţă ce să faci când greşeşti, căci se întâmplă, spre exemplu, să nu ajungă un tort la timp – căci se poate întâmpla din motive independente de tine – iar atunci ţine şi de intuiţie, dar şi de ceea ce ai învăţat: să ştii să te recompensezi faţă de client, să îţi asumi greşeala. Poţi să faci un tort nou sau să îi scrii o scrisorică… sunt detalii care contează. Şi e important ca fiecare client să ştie că îţi pasă de el şi de părerea pe care o are despre tine.

Nu ţi-a fost teamă să te arunci aşa de tânără în aventura asta managerială?

Cred că aici e vorba despre diferenţa dintre generaţii. Nu ştiu ce a determinat generaţia de după 1990 să fie orientaţă spre a câştiga bani şi a avea venituri recurente… totul să fie aşa… foarte clar. În schimb, din ce văd în jurul meu, cei din generaţia mea sunt foarte preocupaţi de fericirea lor şi să facă lucruri pe care şi le doresc cu adevărat. Se gândesc foarte bine când îşi aleg un job. Chiar şi marile companii ştiu acum că nu mai pot motiva pe cei din această generaţie doar cu salariul, pe termen lung. Ei ştiu că acum contează să ai un spaţiu de lucru confortabil, cu un design aparte, contează foarte mult bonusurile şi mai ales ca angajaţii să fie foarte „liberi” în ceea ce lucrează. Am foarte mulţi prieteni cu business-uri dintr-astea micuţe, care înfloresc. E un trend care pe mine mă bucură foarte mult.

Ai avut şi momente „de cădere”, când lucrurile nu mergeau aşa de bine şi nu aveai bani, spre exemplu?

Da, am trăit şi astfel de momente. Iar ai mei tot insistau să îmi iau un job. Făceau calcule în locul meu şi îmi spuneau că acest business nu are cum să funcţioneze. Şi chiar dacă au fost momente mai dificile, am reuşit să îmi păstrez încrederea. Şi mi-au dat şi alţii încredere prin încrederea lor. Cum vă spuneam şi mai devreme, au fost oameni care au încredinţat unui copil de 20 şi ceva de ani (!) tortul de nuntă. Şi nu e puţin lucru. Şi le mulţumesc foarte mult. Lucrurile abia acum au început să se echilibreze, iar business-ul creşte, îmi pot permite un salariu, am nişte venituri constante, ştiu unde mă aflu în fiecare lună. A fost greu, dar în momentul în care îşi place ceva, nu resimţi atât de mult perioadele mai puţin bune.

Dacă ar fi să dai un sfat generaţiei de dinainte, ce ar trebui să schimbe în modul în care privesc ei lucrurile?

Eu i-aş sfătui să lase „ceea ce trebuie să facă” şi să facă doar ceea ce îi pasionează. În momentul în care faci ceva cu pasiune poţi să lucrezi 20 de ore pe zi fără să simţi vreun moment că depui un efort. Să faci ceva cu pasiune, chiar dacă faci asta pentru tine sau într-o companie, într-un sistem. În asta cred.

Dar crezi că generaţia voastră a avut ceva de învăţat de la generaţiile trecute?

Categoric. E foarte simplu să spui că faci doar lucrurile care te pasionează, aşa cum spuneam mai sus, însă uneori nu e de ajuns. Bineînţeles ţine şi de fiecare persoană în parte cum se raportează la bani, însă un stil dintr-acesta te poate aduce la limita subzistenţei. Pe când generaţiile de dinaintea noastră sunt, poate, mai responsabile, mai chibzuite. Spre exemplu, dacă cei din generaţia anterioară ştiu sigur că îşi permit şi vor avea una sau două vacanţe pe an, tinerii din generaţia mea s-ar putea să nu îşi permită acea vacanţă sau, dimpotrivă, să trăiască într-o vacanţă totală! (râde)

Dacă tinerii obişnuiau să facă facultate imediat după liceu şi lucrau chiar din timpul facultăţii, cei de azi fac toate astea mai târziu, durează mai mult până se hotărăsc ce vor să facă, ce i-ar face fericiţi… sunt mult mai predispuşi la job-uri part-time sau freelancing-uri. Cred că aceasta este marea diferenţă între generaţii: cum se raportează fiecare la ideea de responsabilitate.

Ce înseamnă Millennials pentru tine? Care sunt caracteristicile generaţiei noi?

Cred că ne defineşte orientarea către pasiune. „Să fac ceea ce-mi place, doar ceea ce-mi place”. „Să nu fac compromisuri de nici un fel”. „Eu sunt important”. Şi libertatea e foarte importantă. Cam asta cred că ar fi definiţia unui tânăr ca mine.

Cum vă raportaţi la epoca tehnologiilor, asta în care trăim acum?

Tehnologiile ne ajută enorm. „Tort de bezea” nu cred că putea exista fără facebook.

E atât de important?

Bineînţeles. Noi ce facem toată ziua? Stăm şi dăm scroll. Numai eu ştiu câteva business-uri tinere „născute” pe reţele de socializare. Facebook este cea mai bună unealtă de promovare. Şi una foarte ieftină. Are toate tool-urile necesare ca să îţi targetezi clienţii, poţi chiar să şi investeşti şi să îţi lărgeşti audienţa, iar reach-ul este incomensurabil mai mare faţă de metodele convenţionale de promovare. Tu trebuie doar să îţi cunoşti foarte bine clienţii.

Eu încerc să postez cât pot de des, să fiu constantă şi foarte personală în postări. Mi-ar plăcea să am timp să mă ocup mai mult de contul de facebook şi de instagram, dar uneori nici nu apuc să fac fotografii.

Cum arată o zi de-a ta la atelier? Când începe, când se termină?

Uite, asta e o diferenţă foarte frumoasă din punctul meu de vedere: nu mai ai viaţă personală  şi viaţă profesională, ci sunt un tot unitar. Încep dimineaţa la ora 8, maxim. Atunci pregătesc borcanele sau paharele cu dulciuri de bezea pentru livrările la restaurante. Trebuie să ajungă la ei cel târziu la 10, deci trebuie pregătite repede şi livrate. După asta mă apuc de bezele şi de torturi şi asta îmi ia câteva ore. În medie fac 3-4 torturi pe zi. După ce termin partea „practică”, încerc să mă documentez, să citesc lucruri care să mă ajute, să îmi pun la punct baza de date cu clienţii. Ziua continuă cu promovarea pe facebook, cu organizarea spaţiului de lucru, planurile pentru a doua zi.

De unde îţi procuri ingredientele?

Încerc să cumpăr de la producătorii locali şi să evit marile lanţuri. Ouăle provin dintr-o fermă din România, cu găini crescute la sol. Fructele de pădure le iau de la Vatra Dornei de la nişte distribuitori foarte drăguţi. Încerc să colaborez cu distribuitori sau cu producători local, pe cât de mult posibil.

Cât rezistă un tort de bezea?

Eu îl prepar şi îl livrez în aceeaşi zi. El poate să stea 3-5 ore în frigider ca să se fixeze, iar de la livrare are termen de valabilitate 48 de ore. Timp de 2 zile e super-safe să îl mănânci. Un „fun fact” pe care l-am descoperit de curând este că un tort de bezea se mănâncă în 6 minute cu prietenii. Au testat  nişte clienţi de-ai mei la birou (râde).

Ce ţi-ar plăcea să faci în continuare pe linia asta? Ţi-ai propus să te dezvolţi sau să rămâi la un business micuţ?

Eu îmi doresc foarte mult să deschid Tort de Bezea pe retail (numai că pentru asta este nevoie de o investiţie destul de mare) şi să deschid un loc micuţ cu toate deliciile posibile şi imposibile făcute din bezea. Un loc micuţ cu 2-3 mese unde poţi să şi guşti ceea ce vezi, nu doar să vii să ridici comanda. Pe lângă asta, îmi doresc să închei cât mai multe parteneriate cu restaurante pentru a îmi creşte business-ul. Şi e foarte important să îmi creez punţi ca să dezvolt sănătos business-ul. Cu paşi mici, ca să pot gestiona creşterea. Căci, de exemplu, dacă ar trebui să fac 100 de torturi într-o singură zi şi aş avea o astfel de comandă, nu i-aş putea face faţă.