Ramona Raduly

Când eram mică, toată familia mă numea „gazeta de perete”, un termen elegant pentru o pârâcioasă, așa că li s-a părut o idee bună atunci când i-am anunțat că eu mă fac ziaristă. De vreo 16 ani scriu la „gazetă” și am trecut prin toate genurile presei până azi. Am pus umărul alături de Tana, încă de la primul număr al Revistei Superbebe și de atunci ascult și „povestesc” povești. Pe life.ro am putut să spun cele mai interesante povești, am putut să-mi asum statement-uri, am putut să scriu despre ceea ce cred și ceea ce-mi place. life.ro este o „jucărie” de care nu mă mai plictisesc și care mă provoacă în fiecare zi. Vrei să vezi? Citește mai jos!
Cinci premii pentru cinci tineri remarcabili în comunitate. Votează povestea sufletului tău!

Fundația Alexandrion premiază 5 tineri remarcabili prin proiectele lor cu impact puternic asupra comunităților din care fac parte, în cadrul Galei Matei Brâncoveanu 2020. Aflată la a cincea ediție, Gala Matei Brâncoveanu, are anul acesta un format nou, inedit. Astfel, atât gala, cât și întregul proces de votare se vor derula în mediul online, publicul […]

Cele mai bune spitale din lume

Atunci când se face un clasament cu cele mai bune spitale din lume, se iau în considerare câțiva factori: adaptabilitatea la schimbare, domeniul cercetării, facilitățile pentru educație, serviciile medicale, calitatea personalului și multe altele.