Căutare

Share this article

Anca Mihalache are 35 de ani și dacă ar fi să o citez, este VP Engine Trading și acționar într-o companie de aviație din Amsterdam. Cu alte cuvinte este șefa la motoare și pe lângă un salariu frumos, la final de an pleacă și cu niște dividende în buzunar. Și vorbim de o industrie în care se lucrează cu milioane de euro, așa că faceți singuri calculele.

Dar poate asta nu e chiar așa important, deși tot timpul ne place să îi privim pe cei care au succes, să-i admirăm și să ne inspirăm din viețile lor.

Anca Mihalache a fost o mică prințesă în familia ei. Mama, medic pediatru, tata, inginer în aviație, au încercat să-i ofere ce a fost mai bun în viață. Însă ea nu a luat și a băgat în buzunar, mulțumind în colțul gurii. Ea a simțit că vrea și trebuie să muncească pentru tot, chiar dacă poate i se cuvenea. Așa că le-a răsplătit eforturile fiind o elevă foarte bună, de nota 9 se alintă ea, însă pentru că o cunosc de mulți ani, îmi imaginez că a fost mai mult de atât. Iar apoi, s-a înscris la două facultăți și încă din primul an de studenție s-a apucat de muncă. Și-a deschis un magazin împreună cu mama și și-a găsit și un job în marketing într-un trust de presă. Și pentru că vă spuneam că o cunosc de mulți ani, vă pot spune că în afară de hainele excentrice, ieșea în evidență cu cât de mult muncea.

Pe la 29 de ani Anca Mihalache a simțit că trebuie să demonstreze ce poate cu adevărat, așa că, promițându-le părinților că se întoarce după un an, a plecat în Luxembourg unde prinsese un contract într-o firmă de aviație. Au trecut șase ani de atunci, iar cariera ei, bazată doar pe munca proprie, a crescut frumos și sigur. A ajuns să fie „o fetiță de afaceri” așa cum și-a imaginat de mică. Cum a reușit? Aflați din povestea de mai jos cu iz de București interbelic, cu aromă de lalele din Amsterdam, dar și cu huruit de avioane.

Ce visai să te faci când erai mică?

Asta e simplu: fetiță de afaceri. De la 6 ani tot spuneam lucrul acesta. Stăteam pe scaunul rotativ al tatălui meu (inginer de aviație), pe când lucra la Jaro ca Director Tehnic și îmi închipuiam cum ar fi să fiu eu șefă.

Anca Mihalache, fetița de afaceri

Și care a fost jucăria ta preferată?

Aici am două răspunsuri.

În timpul  revoluției, în decembrie 89, eu cu mama și cu bunica mea eram la Brăila (orașul unde se născuse mama și unde fusese repartizată ca doctor) iar tata, în Ajunul Crăciunului a venit de la București (unde era un adevărat război) cu trenul la noi. A sunat la poartă si eu eram tare entuziasmată că îl văd. Și știam și că vine cu păpușa pe care mi-o doream. Îi scrisesem lui Moș Crăciun că vreau o păpușă îmbrăcată în mireasă. Dar știam că timpurile erau grele și poate Moșul nu a avut timp să se ocupe de asta. Așa că orice păpușă era binevenită. Eu nu am avut voie să alerg la poartă să îi deschid pentru că era periculos, se auzea cum șuierau gloanțele. S-a dus mama și au venit înapoi în casă împreună, iar tata ținea în brațe o păpușă și nu orice păpușă, ci o păpușă cât mine de mare, îmbrăcată într-o superbă rochie de mireasă. Am adorat-o! Și pe ea, și pe Moșu’.

Iar mai târziu, clar a fost Casa cu Barbie (după cum îi spuneam eu). Îmi plăcea la nebunie să mă joc cu păpușile, frumoase, elegante, iar căsuța era plină cu tot felul de obiecte luxoase de mobilier.

Anca bebeluș

Ce amintiri legate de avioane ai din copilărie?

Am zburat de mică (imediat după Revoluție). Îmi amintesc niște turbulențe foarte puternice în timpul zborului de întoarcere din America în 1994. Atunci mi-a fost tare frică.

Dar și atunci, și acum îmi place mirosul proaspăt pe care îl simt când intru în avion. În mintea mea, automat când urc în avion, mă gândesc la vacanță (deși acum din cauza meseriei, mai mult zbor pentru job decât în concediu).

Anca Mihalache în copilărie

Vorbește-mi despre părinții tăi? Cu ce se ocupă ei azi și care crezi că a fost principala lecție de viață primită de la ei?

Părinții mei își trăiesc clipa la maximum în momentul acesta al vieții lor. Doar au scăpat de mine, nu?

Tata lucrează încă dar având firma lui își face exact programul pe care îl dorește, acceptă câți clienți vrea și când vrea. În rest, își petrece timpul la cafenele, restaurante, cu băieții sau cu mama și cu gașca de prieteni de la Brăila.

Mama adoră să facă sport. Face aqua gym, merge pe bicicletă (împreună cu tata) și mai face și vreo 5 kilometri zilnic, cu o prietenă. Merge cu fetele la cafele, o zi pe săptămână joacă canastă ori alte jocuri cu amicele de la sală, merg la restaurante și întotdeauna știe toate locurile noi din București. Și îi place tare mult să fie pe social media. Probabil 50% din timp dă consultații (gratuite) pe telefon, prietenilor, cunoscuților (mama e medic pediatru).

Practic de la ei am învățat totul însă cred că pot menționa două lecții: faptul că trebuie să mă descurc în viață întotdeauna singură, să nu aștept ajutor. Și al doilea este caritatea. Părinții mei fac foarte multă caritate. Și eu la fel și de când am plecat din România îmi lipsește (în vest să faci caritate nu e atât de important ca în România) însă am găsit diverse soluții (m-am mutat într-un club Rotary din Italia pe care îl ador) și cunosc câteva doamne românce din Olanda care trimit ajutoare, ori donez bani sau cumpărături. De asemenea, mama îmi spune despre diverse situații critice ale unor români iar eu îi ajut cât pot.

Părinții Ancăi

Erai un copil de nota 10 la școală? Tocilară sau doar învățai ce-ți plăcea și când îți plăcea?

Nu, cu siguranță nu. Am învățat bine întotdeauna, însă eram de 9. Mama trăgea spre materiile umaniste, iar tata spre matematică și fizică. Eram bunicică la amândouă. Dacă era după tata, aș fi fost o tocilară cu două codițe și dresuri groase.

Mama, în schimb, m-a învățat să fiu la modă, îmi spunea mereu că este bine să fac din toate câte puțin și să găsesc în orice activitate și ceva plăcut pentru a nu mă plictisi. Cred că tocmai de asta am făcut și SNSPA-ul Comunicare și PR David Ogilvy și ASE-ul specializarea Comerț. Le-am îmbinat și așa mi s-au părut mai interesante.

Anca Mihalache
Anca Mihalache

Cât de importantă a fost învățătura pentru părinții tăi? Puneau accent pe asta, te băteau la cap sau te-au lăsat să alegi singură?

De mică mama m-a tratat ca pe un mini adult. Îmi dădea impresia că îmi fac propriile alegeri. Îmi explica părțile pozitive și pe cele negative și mă lăsa să aleg. Nu am fost niciodată pedepsită (dar țin să menționez și faptul că am fost un copil tare ascultător deci am și eu un merit aici). Nu m-a certat niciodată dacă luam o notă mai mică și găsea un mod anume să îi spună lui tata ca să accepte și el fără prea mare supărare.

Așa că de la vârstă mică am fost matură, știam ce vreau, aveam totul planificat și munceam pentru asta. Întotdeauna mi-am organizat timpul. Aveam atât activități curriculare cât și extra curriculare cum ar fi Revista Liceului de Matematică, Olimpiada la Română, am făcut tenis de performanță de la șapte la cincisprezece ani (aveam un rever bunicel) iar mama chiar m-a și dus la 12 ani la un „Curs de fotomodele” (cum se numea atunci) ca să mă învețe să pozez, să merg pe tocuri și să mă machiez. Ți-am zis, câte puțin din fiecare pentru a putea alege ce mi se potrivește.

Mama nu mă lăuda niciodată, ba mai mult, a fost si este cel mai exigent critic al meu. Recunosc că jinduiam și încă jinduiesc după aprecierile ei.

Anca înainte de un business cocktail

Care a fost primul tău job?

La 19 ani, eram în anul I la cele două facultăți dar totul era pur teoretic. Nu îmi era suficient. Am vrut mai mult așa că împreună cu mama am deschis în București un magazin care comercializa aranjamente florale, decorațiuni interioare, articole de îmbrăcăminte și bijuterii făcute manual de o doamnă designer din Grecia. Toate produsele (mai puțin florile, evident) le cumpăram de la diverse târguri la care participam împreună, la Milano, Paris, Londra sau Dusseldorf. A fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Magazinul se numea Le Bouquet, era decorat după atmosfera începutului de secol XX. Era un concept store foarte la început în țara noastră.

Vindeam produse avangardiste pentru România de atunci iar buchetele de flori erau învelite în organza.

Când ai început să te gândești la o meserie în aviație?

Din păcate magazinul nu și-a găsit locul pe meleagurile noastre, acum abia ar fi avut succes. Așa că mama s-a reîntors la medicină și a deschis o clinică medicală de recuperare. Iar tata lucra cu niște clienți americani care trimiteau avioane în România la reparat și avea nevoie de cineva care să comande piesele necesare. Am făcut un training în Florida, la Fort Myers și așa m-am specializat concomitent în servicii (mama) și aviație (tata).

Am considerat că trebuie să fac pasul următor, să fiu pe cont propriu, să simt că m-am maturizat.

Anca Mihalache

Le-am comunicat alor mei intenția de a pleca din țară. Nu a fost ușor, noi trei avem o relație specială, i-am tratat mereu ca pe cei mai buni prieteni. Așa că au început negocieri și i-am convins că mă voi întoarce peste un an. Nu a fost așa. Sunt plecată de șase ani. Atunci însă așa credeam. Dar din punctul meu de vedere Uniunea Europeană este o țară mai mare așa că eu tot simt că locuiesc acasă, doar că nu în București.

Am primit pe LinkedIn un mesaj pentru o firmă în Luxemburg, am acceptat să discut cu ei, mi-a plăcut oferta și am plecat cu mașina plină de bagaje vidate pentru a încăpea mai multe, într-o nouă aventură a vieții mele. Mama a mers cu mine. A fost o experiență pentru că noi nu am vrut sa rezervăm hotelurile înainte, ca să ne putem opri de câte ori eram obosite pe drum. Dar viața a avut alte planuri așa că, la Nurnberg și nicăieri în acea zonă a Germaniei nu am găsit nicio cameră de hotel liberă. Era un eveniment de IT și absolut tot orașul și împrejurimile erau fully booked. Am condus vreo 16 ore în ziua respectivă. A fost infernal de greu să te oprești la fiecare hotel și să fii refuzat. Tata, de acasă, suna și el peste tot, pe drumul nostru. Dacă noi ajungeam în localitatea X, el deja căuta hoteluri în Y și tot așa. Într-un final am găsit o cameră în Stuttgart, o cameră cu un pat. Era singura din partea aceea a Germaniei. Recepționistul ne-a vazut prea sfârșite și i s-a făcut milă. Drumul nostru între București și Luxemburg a durat aproape trei zile epuizante.

Câte femei lucrează în aviație?

Acum câțiva ani eram doar 7%. Acum cred că suntem undeva spre 20%. Este o industrie dominată de bărbați însă asta ne face doar să fim mai răsfățate.

Anca Mihalache alături de iubitul ei, Daniel

Unde ai lucrat până acum și pe ce poziții? 

La Vallair (în Luxemburg) am început pe poziția de Sales Executive pentru piese de avion Boeing și Airbus (piesele de avion se recondiționează pentru a fi reinstalate). Apoi, într-un an am ajuns Sales Manager. În al doilea an deja mă ocupam și de piese de motor. În al treilea an am intrat pe partea de leasing de motoare. În al patrulea eram Head of Trading & Leasing și în al cincilea m-am mutat la APOC în Olanda. În ultimul an, am avut un buget de 95 milioane de dolari, pentru departamentul meu.

La APOC Aviation am dezvoltat divizia de motoare (pentru aceleași tipuri de avion), sunt VP Engine Trading și acționar minoritar. Firma a avut o cifră de afaceri de peste 30 milioane de dolari anul trecut și planul este ca în patru ani să ajungă la 100.

Dar ce faci, concret?

Ceea ce fac eu este că închiriez sau vând motoarele cu care operează avionul. Practic lucrez în vânzări și management. Clienții mei sunt ori liniile aeriene, ori alte firme de leasing. Tot în departamentul meu mă ocup și de finanțare, discutând cu bănci, investitori privați, fonduri de investiții etc.

De asemenea, trimitem motoare la dezmembrat, piesele merg la reparat și apoi le vindem către shop-urile care repun în funcțiune engines-urile.

Este o industrie foarte prietenoasă, a doua industrie legiferată din lume, greu de accesat, o industrie de lux în care ziua de lucru nu se termină niciodată, lucrezi 24 de ore din 24. Practic nu ai deloc timp liber. Dar avantajul e că poți lucra de oriunde. Călătoresc mult, cam 3-4 luni pe an, la diverse târguri de aviație sau clienți, peste tot în lume.

La o astfel de conferință care durează 2-3 zile eu am în medie cam 20 de meeting-uri pe zi, apoi una sau doua cine și două-trei drinks. Practic la sfârșitul zilei când lumea se mai relaxează e momentul când bați palma pentru diverse deal-uri. Apoi mă întorc la hotel, răspund la mail-uri și a doua zi o iau de la capăt.

Anca Mihalache

Este o industrie foarte serioasă, deal-urile se fac dacă ești respectat și recunoscut ca o autoritate. Altfel nici nu ești băgat în seamă. Eu abia acum un an și ceva am primit prima invitație să fiu speaker la un eveniment de anvergură. Dar o dată ce ești cunoscut și oamenii au încredere în tine, clienții vin mult mai ușor.

Aviația ori o iubești ori o urăști. Dar dacă o iubești, trebuie să o faci cu dedicație și cu acceptarea faptului că este parte din viața ta și nu este numai un job. Este un lifestyle.

Cum e Amsterdamul? Si cum e viața ta în Amsterdam?

Ne-am mutat aici acum un an. Lui Daniel (partenerul meu) îi plăcea la Luxemburg dar eu voiam un oraș mai mare (eu sunt o big city girl), cu zboruri directe acasă (Luxemburgul nu are așa ceva) și unde să existe mai multe lucruri de făcut.

Este foarte frumos, în mod normal nu apuci să te plictisești aici, sunt multe evenimente, concerte, restaurante etc. Primul lucru pe care l-am făcut când ne-am mutat aici a fost să ne luam biciclete, normal. A mea e roz.

Îmi plac olandezii, sunt foarte prietenoși, toți vorbesc engleza, sunt foarte direcți, lucru care nu lasă loc de bârfă, spre deosebire de francezii majoritari din Luxemburg.

Anca Mihalache în timpul călătoriilor de afaceri

Ce se intamplă în perioada asta în Olanda? Crezi că e cea mai potrivită țară în care putea să te prindă virusul?

Aici au mers pe distanțare socială nu și izolare. A rămas la alegerea companiilor sau a fiecărui cetățean de unde dorește să lucreze. Inițial a fost menționat conceptul de imunizare în grup, dar a fost uitat destul de repede. Cu toate acestea, dacă nu păstrezi distanța de 1,5 m, există amenzi de aproape 400 € pentru persoane fizice și 4000 € pentru companii. Restaurantele și barurile au fost închise, dar se poate comanda la domiciliu. Școlile, saloanele de înfrumusețare și magazinele neesențiale (practic toate, cu excepția supermarketurilor și florăriilor) au fost închise. În urmă cu două săptămâni, magazinele au fost deschise, dar există reguli de acces (număr maxim de cumpărători, fără cash – doar cărți de credit sau de debit, se strănută în cot etc.). Este recomandat de Guvern să ieși în aer liber dar vizitarea părinților sau a bunicilor este încă interzisă. Prim ministrul olandez a declarat că măștile nu trebuie purtate din cauza lipsei de echipament individual de protecție pentru personalul medical. Eu lucrez de acasă de șapte săptămâni și am ieșit afară de cinci ori (o dată la supermarket) , în rest la plimbare sau cu bicicleta. Sunt mulți oameni pe stradă, unii dintre aceștia nu respectă distanțarea socială (nu este ușor, mai ales pe pistele de bicicletă), rata deceselor este ridicată în comparație cu România. Cred că timpul va spune dacă aceasta a fost abordarea corectă sau nu.

Ah, încă un lucru: gâștele și rațele au preluat controlul mai multor trotuare și a pistelor de biciclete de lângă canale, în Amsterdam.

Anca Mihalache într-una dintre călătoriile de afaceri

Uitându-te în spate, regreți ceva din viața ta de până la 35 de ani?

Mama m-a învățat de mică să nu regret nimic din ceea ce fac sau din deciziile pe care le iau. Cu siguranță nu regret nimic. Nu aș fi fost cine sunt astăzi dacă nu treceam prin toate evenimentele din viața mea, bune sau rele.

Dar care e cea mai mare împlinire a ta?

Sunt genul de om care se bucură pentru lucruri mici. Nu îmi pun target-uri mari ci îmi trăiesc fiecare clipă și tot timpul îmi exprim bucuria. Sunt conștientă că am o viață foarte frumoasă și că sunt foarte norocoasă și probabil asta consider că este cea mai mare împlinire a mea.

Și care e lucrul pentru care crezi că merită să fii veșnic recunoscătoare?

Părinții mei care mi-au dat startul în viață.

Anca Mihalache

Ți-e dor de casă? De București?

Ador Bucureștiul, nu este oraș în lume care să îmi placă mai mult. Este acasă. Și revin des. Aici am hair stylist-ul, manichiurista, cosmeticiana, toate serviciile le-am păstrat acasă. În Amsterdam mă duc numai în extremă urgență. Îmi place să știu tot timpul ce e nou în București, merg în continuare la teatre sau la Ateneu (părinții mei au grijă să cumpere bilete când îi anunț că vin). Prietenii mei cei mai buni sunt acolo iar relația noastră s-a adaptat perfect la distanță.

CEO-ul de la Vallair vrea să viziteze Bucureștiul într-o vacanță pentru că i-am spus atâtea lucruri frumoase, prietenii lui Daniel de acasă (el e canadian), de asemenea. Fac foarte multă reclamă capitalei și țării noastre. Și pe bună dreptate.

Cumpărăturile mi le fac de acasă, nu vreau să las banii munciți de mine prin alte părți din lumea asta mare. Așa că shopping-ul îl fac de la magazinele din București.

Ce-ți lipsește din România? Și ce ai găsit prin țări străine, ceva ce la noi nu ai fi descoperit niciodată?

În România știm să ne îmbrăcăm elegant la teatru sau la un concert de muzică clasică. Știm să respectam artiștii sau evenimentul. Știm că dacă mergem în oraș la cină poate ar trebui să ne schimbăm de hainele de zi (sau măcar accesoriile). În vest lucrurile astea au dispărut, se pune foarte mult preț pe confort. Lucrurile astea îmi lipsesc tare mult.

Anca Mihalache

Ceea ce îmi place în Olanda este faptul ca oamenii sunt prietenoși, nu se înjură în trafic, nu claxonează, nu se uită urât la tine când te depășesc, îți zâmbesc chiar dacă ai făcut o greșeală. Ei sunt educați în așa fel încât să nu își facă nervi inutili, să fie politicoși. Asta le face bine, stresul din trafic nu există.

Îmi place că se face mișcare cu acele mii de modele de biciclete care au reușit să descongestioneze traficul iar noi le folosim întotdeauna când mergem la cumpărături, distracție sau plimbare. Olandezii au gleznele subțiri și veselie pe chip. Știm doar că sportul eliberează endorfine care sunt responsabile cu fericirea.

Anca și Daniel
read
next
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO