Bogdan Harabagiu, proprietarul singurului hotel de plante din țară. Și povestea grădinii botanice dintr-un apartament de 55 de metri pătrați

Bogdan Harabagiu este artistul familiei în care cifrele înseamnă firescul. Născut sub o stea creativă, Bogdan s-a diferențiat de generația lui prin visele mărețe pe care și le fotografia în minte și apoi le trăia.

În urmă cu 10 ani avea să ajungă în locul în care s-a născut un alt Bogdan. Un Bogdan mai atent la plante, la cantitatea de apă necesară unei flori care ne fură zâmbete și un Bogdan recunoscător pentru oxigenul pe care ele ni-l dau nemărginit, fără concesii, cele care ies din pământ.

Când alții își stabilesc vacanțe nemărginite în țări exotice de unde se întorc cu mirodenii, haine și suveniruri pentru cei dragi, Bogdan făcea loc în bagajul lui unei plante. Din momentul în care o vedea, o admira și îi înțelegea rostul pe lume, simpla plantă devenea un nou copil adoptat. În urmă cu 10 ani adopta primul „copil”, iar acum îi crește, îi duce la școală, în vacanțe și îi înscrie la concursuri în care premiile sunt privirile de admirație ale celor care iubesc florile și atât. Din apartamentul său de 55 metri pătrați, Bogdan a făcut o mini grădină botanică. Atunci a înțeles că plantele au nevoie de mai mult. Astfel a luat naștere showroomul Oobood, denumire pusă după orașul lui de suflet descoperit într-o vacanță. De la showroom, plantele au ajuns la diferiți stăpâni care le-au oferit aceeași iubire, însă datoria morală a lui Bogdan era departe de a fi încheiată. Era sunat să fie întrebat despre cum s-ar putea prelungi viața plantelor. Așa a luat naștere primul hotel de plante exotice din România. Aici, este experiența lui Bogan, a peisagiștilor, dar și a medicilor care vizitează sera de 340 metri pătrați, care are o înălțime de 7 m și lumină din toate colțurile.

Bogdan Harabagiu vinde plante originare din Africa, Madagascar, Singapore sau Asia de Sud. Spre bucuria tânărului, oamenii au început să cumpere pentru apartamentele lor flori precum ficus lyrata, dracena, pasarea paradisului, dypsis, bonsai și chiar sunt atenți la semnificația lor, dar și la ce aduc în plus vieții lor.

Bogdan Harabagiu este un simplu visător, însă unul care salvează suflete și redă strălucirea verdelui.

Bogdan Harabagiu: „ Fratele meu este cerebralul, dacă pot spune așa, iar eu sunt visătorul incurabil”

Vreau să știu dacă este în ADN-ul tău și a fratelui să faceți business. Așadar, cum a fost copilăria voastră?

De la părinți mi se trage. Părinții noștri au avut un lanț de supermarketuri în Iași. Vreme de 20 de ani. Aveam cele mai mari supermaketuri din Iași. De voie sau nu, am prins drag și noi de antreprenoriat și am dus gustul acesta mulți ani, până când, eu, artistul s-a dus spre o altă latură. Spre fotografie, spre creație și așa am lăsat fratelui meu un umăr pe care se poate baza. Același frate care mi-a oferit și umărul lui ani mai târziu. Acum, fratele meu are un lanț de carmangerie premium în Iași, iar eu, în ultimii 10 ani mi-am împărțit viața în două. Iași și Thailanda. Copilăria a fost firească. Copilăria a doi frați care s-au avut și se au reciproc și care investesc constant unul în celălalt. Suntem norocoși. Norocoși că ne avem și că țintim cumva în același loc, dar pe drumuri diferite. El este cerebralul, dacă pot spune așa, iar eu sunt visătorul incurabil. Spre exemplu, eu am fost cel care visa la business-uri, dar outstanding. Am avut inclusiv o fermă cu vipere pentru că știam că acel venin este foarte căutat în industria farmaceutică. Am acest business de acum cu plantele pe care l-ai vedea ca pe o loterie, dacă este să fim realiști. Am mai avut un proiect cu fotografia, adică am avut două studiouri foto pe care le-am pus pe hold în pandemie. Ei bine, eu am glisat joburi, cifre, fratele meu, care este cu doi ani și jumătate mai mare, a fost pe aceeași idee încă de la început: o statornicie pe care o invidiez și o admir cu aceeași dragoste.

Cum se simte adolescența pentru doi copii care împart același lucru: atenția părinților?

Este superbă, cel puțin cea pe care noi am avut-o. Fratele meu seamănă foarte mult cu mama, ei sunt focalizați pe business, pe calcule, pe facturi, birocrație. Eu am luat caracteristicile tatălui. Un pozitivism molipsitor pe care l-am mai crescut, gradual, de la an la an. Uite, la întrebarea ce aș vrea să fiu, trebuia să tot fiu întrebat de cel puțin două-trei ori pe an, pentru că mereu mă schimbam. Nu am avut constanța unei decizii în ceea ce privește jobul pe care l-aș îmbrățișa.

Apropo de constanță. Cred că de constanță ține și teama de a călători prea mult. Teamă care nu există în vocabularul tău. Când ai avut parte de prima vacanță?

Prima vacanță mai diferită a fost înconjurul Europei cu mașina. Și pentru că este o experință în adevăratul sens al cuvântului, am repetat-o. Am vrut neapărat să fie cu mașina, pentru a opri, a mă putea bucura, a interacționa. Mi se pare incredibil să cunoști omul, să îl analizezi, dar fără a-l face să se simtă prost. Sunt mulți români care uită se se bucure inclusiv de vecinii de pe continent. La primul tur al Europei mi-am dat seama că asta aș vrea să fac: să călătoresc. Mereu indiferent de orice, aș da și ultimul ban pe călătorii.

Bogdan Harabagiu: „În pandemie am ajuns să stau 6 luni în Thailanda. A fost un răsfăț”

Călătoria vindecătoare și cea care te-a învățat despre plante rămâne cea din?

Thailanda. Prima călătorie acolo care a fost în urmă cu aproximativ 10 ani. Un prieten călătorea 3-4 luni pe an și-mi povestea cât de interesant este să mergi în vacanțe unde să stai mai mult de 10 zile all inclusive. Să mergi din sat în sat, să afli noi tradiții și să-ți cureți sufletul. Am știut că o vacanță trebuie să aibă minimum 40 de zile. Zis și făcut! Marele avantaj, dar nu în sens peiorativ a fost acela că nu eram constrâns să merg neapărat cu cineva, iar aici mă refer la copii, grupuri sau oameni care nu rezistau într-o altă cultură mai multe zile. An de an am stat tot mai mult. Chiar și anul trecut, când a fost declanșată pandemia, aveam posibilitatea să mă întorc acasă, era mai cald. Stătusem deja 3 luni, însă am preferat să măresc doza și am stat jumătate de an. A fost una dintre cele mai interesante experiențe pentru că am simțit că am mai multe case. Nu doar una.

Așa a luat naștere businessul cu plante? Pentru că știm că ați deschis în plină pandemie?

Naștere a luat atunci, da. Mie îmi place mult să fiu gazdă, nu musafir. Din fiecare vacanță eu mă întorceam cu plante. Mai mici și mai mari. Așa mi-am dat și eu seama că sunt două tipuri mari de îndrăgostiți de peisagistică. Pe de o parte sunt cei care adună sute de plante mici, plăntuțe cum le denumesc eu, și apoi sunt cei care vor să pună, spre a face concurență, canapeaua cu planta. Acela sunt eu. Îmi plac plantele mici, dar nu le poți descoperi în toată splendoarea lor, din păcate.

Este puțin cam greu de înțeles de ce un bărbat care nu a făcut ceva în domeniu să se ducă fix spre plante, care par a fi mai mult un teritoriu al femeilor. Clișeic vorbind sau nu, pare a fi o îndeletnicire feminină. Demontează asta, te rog.

Simplu o voi face. Cred că și voi vă loviți de acea imagine a unui fycus imens dintr-o farmacie din cartier care abia se chinuie să trăiască, nu? Acele frunze care dacă ar avea cuvinte v-ar spune: Aș fi putut fi de viță nobilă, dar apa, lumina și aprecierile clienților nu îmi sunt de ajuns. Eu un astfel de dialog mi-am imaginat mereu că ar exista, dacă plantele ar cuvânta. Nu este suficient să fii, trebuie să te faci remarcat, la asta se reduce totul. M-am dus spre plante pentru că mă încarc cu ele. Am reușit să le descopăr mai întâi prin fotografie, fotografii care făceau diferența dintre un shoot bun și unul îndoielnic. Armonizarea plantei cu obiectivul este ca un dans pe care eu îl dirijez. Așa m-am simțit o perioadă. Apoi am învățat despre plante, m-am documentat, am întrebat și am înțeles. Am ales peisagistica de interior, nu și cea de exterior. Pentru cea de exterior, mi-ar plăcea să colaborez cu firme care fac asta. Acolo este adevărata muncă.

Bogdan Harabagiu: „Prima fotografie a fost un fiasco, acum am un portofoliu”

Cum a apărut fotografia în viața ta? I-ai dat tu întâlnire?

Ai să râzi! După prima vacanță, toți prietenii îmi cereau să le arăt poze. Aveam 7 fotografii care nu arătau a fotografii. Fără focalizare, fără fundal, fără culoare, mișcate. Au râs ai mei de mine, iar acest lucru m-a ambiționat. Mi-am luat aparat, am citit despre, am făcut teste, am fost atent la fiecare cadru și ulterior nu doar că mă puteam lăuda cu fotografii din vacanțe, ci și cu portrete, locuri. Îmi făceam încetul cu încetul un portofoliu.

Să înțeleg că putem vorbi și de o fotografie preferată? Care este aceasta? Ce surprinde ea?

Prima fotografie care îmi vine în minte este una instantanee. Două fete pe stradă, colorate ușor pe față. Este fotografia care a declanșat capitole întregi în existența mea.

Ce înseamnă Oobood? Mi-ai aruncat mingea în terenul meu.

Am stat o lună de zile în Bali, Indonesia, într-un oraș care se numește Obud. Din punctul meu de vedere, acela este cel mai frumos oraș pe care l-am văzut vreodată. Tot orașul este o peisagistică absolut de vis. Este cel mai frumos loc de pământ, și crede-mă, am văzut suficiente locuri. Îmi place Thailanda, dar Obud din Bali este locul meu de suflet.

Bogdan Harabagiu:„ Plantele, ca și oamenii, dau semne când ceva nu este bine. Stă în responsabilitatea mea să ascult, să înțeleg, să caut soluții, să găsesc rezolvare „

Cum a luat naștere hotelul de plante? Este o responsabilitate imensă. Sunt atâtea luni în care acele plante stau doar sub tutela ta. Plantele nu sunt tocmai ieftine.

Mulți au zis că am riscat. Eu nu văd la fel. Plantele, ca și oamenii, dau semne când ceva nu este bine. Stă în responsabilitatea mea să ascult, să înțeleg, să caut soluții, să găsesc rezolvare. Aici se aplică acel: „Să tai răul de la rădăcină!”. Niciodată o plantă nu va pieri din senin, câtă vreme tu ești atent la nevoile lor. Desigur, nu sunt singur în asta. Am oameni care verifică temperatura, dacă apar paraziți, dăunători. Eu la 3-4 zile verific frunză cu frunză. Pe față, pe spare, dacă sesizez ceva chem medicul nostru de plante. Este ca un incubator care hrănește copiii prematuri să se facă bine și să meargă la termen acasă, deși acești prematuri au și 5 metri înălțime. Orice problemă apare, noi o rezolvăm.

Dacă ți-ai face o scurtă descriere, plecând de la ceea ce produci acum, care ar fi aceea?

Sunt un “plant lover”. Sau un “plant dad”. Spune-mi cum vrei.

M-am îndrăgostit iremediabil de plantele tropicale în anii pe care i-am petrecut locuind în Asia, iar acum mi-am făcut o mini-grădină botanică urbană aici, la Iaşi. La Oobood am din ce în ce mai multe plante tropicale XXL pentru plant lovers care iubesc interioarele pline de green love, ca mine. La Oobood găseşti: cele mai iubite şi rare specii de plante tropicale, all sizes, idei de design interior “tropical plant based”, mentenanţă şi intervenţii pentru plante, diagnoză, tratament şi implementare tratament, închirieri de plante pentru evenimente, hotel de plante, pentru că noi ştim de câtă atenţie au nevoie “our plant babies” când plecăm de acasă și designeri talentați care-ți expun operele în natură.

Bogdan Harabagiu: „ Văd mereu partea plină a paharului, mereu lumina de la capătul tunelului, nu mă supăr ușor, nu mă întristez ușor. Pun valoare pe timp, vacanțe, un gând pozitiv, un zâmbet în colțul gurii, o floare dăruită din suflet”

Ești un om senbibil?

Sentibil și contagios de optimist. Se poate în aceeași ecuație? Eu zic că da. Văd mereu partea plină a paharului, mereu lumina de la capătul tunelului, nu mă supăr ușor, nu mă întristez ușor. Pun valoare pe timp, vacanțe, un gând pozitiv, un zâmbet în colțul gurii, o floare dăruită din suflet sau o plantă imensă dăruită atunci când ai greșit în fața omului iubit :)) În toate situațiile, îmi plac plantele.

Ce vânezi să aduci la showroom? Ce plantă?

Încerc și știu că voi reuși să aduc un măslin vechi. De peste 300 de ani. Am identificat 3 până acum, însă povestea lor nu m-a cucerit deocamdată. Îmi dau timp și știu că voi avea și mult visatul măslin.

Ce face Brad Pitt, mascota voastră?

Fură inimi. Asta face. Să știi că sunt oameni care vin doar să vadă cocoșul pentru că au auzit de el. Să știi că nu ne-am propus să avem o mascotă, mai ales că este o mascotă care face dezordine. Dimineața, după ce deschidem, mai întâi strângem în urma lui, abia apoi ne bem cafeaua. De când am deschis magazinul, ne-am dorit un animal pentru shop, dar eram și condiționați, fiind aproape de stradă. Nu voiam să luăm un animal pentru a-l ține închis. Ne-am gândit la o iguană, la broscuțe, însă iarăși ar fi fost periculos pentru ele pentru că noi dezinfectăm foarte des zilnic, folosim diferite soluții pe care le-ar fi inhalat. Așa am ajuns la concluzia că acest cocoș din rasa mătase japoneză este fix ceea ce căutăm. Mi-a fost coleg de drum de la Baia Mare, pentru că de acolo l-am adus. Am mers împreună 16 ore. La început, când l-am adus, era atracția maximă. Îi bătea vântul prin blăniță și așa i-am pus numele Brad Pitt. Bine, noi îi mai spunem și McChicken când nu este tocmai înțelegător. Noi ne așteptam ca el să cânte dimineața și seara, dar credeți-mă, avem concerte zilnice. Acum mi-ar fi greu să nu îl văd aici zilnic.