Cancerul a învățat-o să o ia de la zero. Până la 35 a fost chelneriță, vânzătoare, cameristă, dar nu a știut cum să își gestioneze emoțiile și situațiile limită și s-a îmbolnăvit. Cătălina: Mi s-a spus: „Vă văd și vă simt puternică! și atunci mi-am dat seama ce va urma”

Cătălina și lupta cu cancerul: „Îmi vine să urlu către voi: Încercați să trăiți în armonie și echilibru emoțional cu tot ce vă înconjoară!”

Ai avut un traseu pe parte profesională colorat. Știi să faci de toate. Ce job te-a onorat cel mai tare, sau te-a făcut să simți că trăiești, nu doar că exiști? 

„De toate” e mult spus, dar cât trăim, mereu avem de învățat lucruri noi. Nu se știe niciodată, prin ce fel de circumstanțe îți poți schimba job-ul. Tot mai des aud de fel de fel de cazuri, în care diferite persoane au lăsat joburile din multinaționale și s-au apucat de agricultură, sau au trecut dintr-o bancă direct în bucătăria unui restaurant. Eu, de exemplu, am terminat geografie turism la Iași. Nu am profesat în domeniu, însă mi-a plăcut să fiu turistă, vizitând fel de fel de locuri interesante. În schimb, în orice am făcut, am pus suflet și când pui suflet, automat trăiești, nu doar supraviețuiești. Într-un final, cred că meseria obligatorie pe care fiecare dintre noi ar trebui să o practicăm este aceea de a fi om.

Regrete?

Nu regret absolut nimic, am învățat să primesc totul exact așa cum vine. Am învățat că nu există oameni răi, ci doar oameni care încă sunt prizonierii propriilor traume. Acum, sunt cea mai fericită că am dus până la final rolul vieții mele, cel de luptătoare! Într-un final, cred că meseria obligatorie pe care fiecare dintre noi ar trebui să o practicăm este aceea de a fi om.

Citește și:

• Povestea tinerei din Rădăuți, cea mai bună jucătoare din lume la Counter-Strike: la 9 ani, un cancer de piele i-a răpit mama și Ana Dumbravă a rămas fără persoana care a învățat-o să gândească așa cum fac campionii
• Viața unui tinere dansatoare care se vindecă de cancer. Chimioterapia și operația de mastectomie bilaterală cu reconstrucție imediată au scăpat-o de pericol. Mădălina Todea: „Și în cele mai grele momente, eu am simțit promisiunea unui nou început”

Ai avut parte de oameni în viața ta?

Da, și le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături din toate punctele de vedere, care mi-au trimis zeci de mesaje de încurajare. Le mulțumesc pentru că mi-au arătat că acum am pentru ce lupta!

Le mulțumesc și celor care mi-au spus: „Vai cât ești de tânără și de bolnavă!”, „Oricum, odată ce ai făcut cancer, ești condamnată la moarte!”, „Oricum, mai devreme sau mai târziu, cancerul se va întoarce și mai puternic!”, „Dar ești bolnavă, mai ai chef să te aranjezi, să râzi și să faci glume”? Mereu m-au amuzat aceste replici, dar m-au făcut și mai ambițioasă. Păi dacă ar fi să ne gândim acum toți, inclusiv cei sănătoși tun la moarte, când ne-am mai trăi viața? Bineînțeles că am plâns în nenumărate rânduri, dar strict pentru a mă descărca emoțional, nu pentru a mă întreba „De ce eu”? Plângeam, mă machiam, plângeam, mă machiam și tot așa.

Și nu în ultimul rând, îți mulțumesc ție, dragă Otilia, uite că iar plâng, plâng pentru că abia acum pot s-o fac. Până acum, am fost ca un roboțel ce trebuia să aibă grijă ca fiecare act medical să fie la locul lui în dosar. Îți mulțumesc pentru că prin exemplul tău personal, m-ai ajutat să îmi prezint boala și altfel. Mi-ai dat curaj și încredere că pot fi frumoasă în orice situație, oricâtă durere fizică aș simți.

Ce vrei să faci acum? Cum ești, Cătălina?

În prezent, pentru câteva luni, îmi doresc să îmi ofer timp pentru a mă odihni psihic. Vreau să călătoresc, să descopăr București-ul și altfel, nu doar prin prisma bolii, să citesc cât mai mult, în special, cărți psihologice, să mă întâlnesc cât mai des cu cei din familia mea, din familia lui Răzvan și toate persoanele dragi mie. 

M-am tot gândit cum eram înainte de boală și cum sunt acum. Nu aș putea vreodată să fac diferențe între cele două Alexandre. Sunt fix aceeași pe care o cunoaște toată lumea: cu defecte perfecte. Diferența este că acum nu mă mai sperie absolut nimic, nici măcar moartea! Tocmai de asta, mereu îmi vine să urlu către voi: „Încercați să trăiți în armonie și echilibru emoțional cu tot ce vă înconjoară!”