Pentru cei care nu au plecat în vacanţă încă, dar şi pentru cei care au fost, dar care se bucură că mai au o lună de vară calendaristică şi cel puţin încă 7 săptămâni de vară autentică, trei recomandări din cele mai recente cărţi ale momentului.
„Otrava iubirii” de Eric-Emmanuel Schmitt
Eric-Emmanuel Schmitt, scriitor premiat de Academia Franceză şi deţinător al Premiului Goncourt pentru nuvelă, are nemaipomenitul dar de a scrie cu candoare, simplitate şi delicateţe despre universul feminin cu toate etapele aferente, pe care-l cunoaşte suprinzător de bine şi la obiect. Ultima apariţie din acest an, în colecţia Humanitas Fiction, este „Otrava iubirii”, un roman prin care Eric-Emmanuel Schmitt reuşeşte să facă un arc în timp şi să ne ducă în anii adolescenţei atunci când prietenele ne ştiau toate problemele şi secretele, când experimentam prin toţi porii trăiri, dureri şi trădări, când ne simţeam ba centrul universului, ba excluse şi neînţelese, când ne adunam în găşti şi croşetam intrigi închipuite şi dramatice. Povestea lui Schmitt este echilibrată, fără consecinţe nefaste şi deznodământ agresiv, este scrisă uşor şi firesc, ca un şpriţ de vară, un pic acidulat, acrişor şi rece. Avem patru protagoniste: Julia, Colombe, Raphaelle şi Anouchka, patru prietene cu propriile jurnale intime din care le aflăm cele mai ascunse gânduri şi călătorim alături de ele prin caruselul ameţitor al adolescenţei, unde acum suntem sus pe culmi cu self-esteem-ul pleznind de prea-plin, iar mai târziu coborâm la antopizi, debusolate de ciudă şi invidie că tolomaca grupului a reuşit performanţa de a-şi pierde virginitatea… prima! În plus, respectând veşnicul tipar feminin, toate patru sunt mai mereru nesigure de confirmarea propriei feminităţi.
Şi în timp ce ele trec nestingherite prin toate stările de beatitudine aduse de pre-îndrăgostire, noi ne reamintim de propriile euforii trecute, uitate şi îngropate în sertare ascunse din memorie. Cum reuşeşte Eric-Emmanuel Schmitt să redea atât de exact aceste experimente de viaţă puse de noi în eprubete speciale şi pitite în laboratorul minţii, iată o chestiune la care trebuie să reflectăm îndelung. Una peste alta, avem de-a face cu o carte reconfortantă, scrisă în stilul deja caracteristic, cu agonie şi extaz în doze controlate. În definitiv, reţeta Eric-Emanuel Schmitt e verificată şi funcţionează de minune.
„Omul ilustrat” de Ray Bradbury
Pur şi simplu Ray Bradbury şi am spus destul. Este autorul care fascinează de câteva decenii, tradus în peste 36 de limbi, cu vânzări de peste 8 milioane de exemplare. Editura Paladin a reeditat un volum apărut pentru prima oară în 1951, fiind a antologie de 18 poveşti uimitoare şi fascinante asemeni unui caleidoscop de magie cu ilustrate fascinante care respiră, se hrănesc şi trăiesc prin imaginaţia cititorului. Sunt 18 viziuni ale destinului omenirii, care trebuiau scrise pe o pânză mistică şi interpretată de iniţiaţi. Pânza este la Bradbury pielea unui cerşetor din care desluşim imagini, idei, arome, un întreg spectacol fantasmagoric şi provocator cu un maxim impact psihologic asupra cititorului trăitor. Firul epic comun al acestei culegeri de povestiri este asigurat de „omul ilustrat”, cerşetorul cu tatuaje animate realizate de o femeie din viitor. Avem parte de umor negru şi fatalism, de macabru şi fantastic, avem parte de indiscutabilul stil Bradburry, singurul autor american din genul SF inclus în manualele americane de literatură.
„O vară fără bărbaţi” de Siri Hustvedt
Cu o remarcabilă incursiune în sinele feminin, romanul „O vară fără bărbaţi”, nominalizat la Prix Femina, este scris la persoana întâi cu un rafinament şi o fineţe ramarcabile. Este o carte despre maturizare şi despre pragurile sinuoase pe care le avem de trecut în viaţă.
Mia Fredricksen, personajul principal pare o femeie împlinită. Ajunsă la cincizeci şi cinci de ani, are o carieră universitară, este o poetă cu un oarecare renume şi are o fiică fermecătoare, care e actriţă. Pare universul ideal din care poţi ieşi liniştită la pensie şi de unde poţi începe călătorii fantastice pe vase de croazieră, activităţi specifice oamenilor împliniţi, care au muncit suficient cât să-şi permită clipe de răsfăţ şi loisir. Tabloul acesta ideal va fi făcut făşii de soţul Miei, care îi cere „o pauză” după treizeci de ani de căsnicie. Şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, Mia descoperă că motivul real al aşa-zisei pauze îl reprezintă aventura pe care soţul ei o are cu o colegă franţuzoaică, cu douăzeci de ani mai tânără decât protagonista noastră. Un univers năruit. Oare reuşeşte Mia să se ridice de sub povara nefericirii, a crizelor de identitate, a căderilor nervoase?
Şi un motiv în plus să deschizi această carte de la The Guardian: „Romanul lui Siri Hustvedt poartă în el simbolul unui nou început. Povestea poetei Mia depăşeşte o temă dureroasă – destrămarea unei căsnicii, apropierea morţii, farsele chinuitoare ale unor fete puse pe rele – şi are tot timpul în fundal autoironia şi optimismul unei comedii caustice.”
Pe aceeași temă
Citește mai multe
