Cătălin Florescu, inginerul ce dă meditații cu factură și chitanță: „Dacă nu terminăm cu copiatul, copiii aceștia vor ajunge să aibă aceeași toleranță față de hoție pe care o avem și noi”

Cătălin Florescu este inginer și economist, însă toți copiii din Câmpina îl știu drept profesorul care ține Lecția de mate. Mai exact dă meditații la matematică, într-un format atipic: 20-25 de copii în grupă și pentru fiecare emite factură și chitanță. Ce profesor mai facturează meditațiile? Să-mi spuneți voi dacă mai știți vreunul.

Povestea lui Cătălin Florescu începe în studenție când a cunoscut niște elvețieni veniți în România să facă bine. Aduceau cu ei un concept ce părea SF: case de tip familial pentru copiii din orfelinate. Cătălin Florescu i-a ajutat să-și pună în practică ideea și astfel a condus pentru ei prima fundație din țară ce a pus pe masă termenul de asistent maternal. Stând în preajma acestor copii, și-a dat seama că sistemul nostru educațional e extrem de îmbâcsit și greoi și nu îi ajută deloc pe elevi. A construit o platformă: Lecția de Mate.ro, însă a făcut-o, spune el, prea devreme, acum zece ani când oamenii nu erau pregătiți pentru a asimila asemenea informații. Fără să vrea a ajuns să mediteze la mate copiii prietenilor lui și într-un an de zile s-a trezit cu o mulțime de elevi din Câmpina care îl voiau de profesor.

Anul acesta Cătălin Florescu a candidat la primăria Câmpina, convins fiind că ar putea pune umărul la schimbarea în bine a orașului. Și-a dat seama că va pierde atunci când le-a spus oamenilor că el merge cu bună credință la primărie și nu va fura, iar aceștia i-au răspuns: „Nu mă interesează domne’! Fură cât vrei, dar mie să-mi faci canalizare!”. De fapt, aceasta e mentalitatea în foarte multe locuri din țara asta, iar o astfel de gândire trage în jos și viitorul țării, copiii, prin sistemul educațional.

O discuție extrem de interesantă, niște răspunsuri pe care Cătălin Florescu le-a rostit cu pasiune, patimă și uneori cu indignare pentru că, așa cum i-a spus un copil, el iubește copiii și se simte responsabil pentru ceea ce „nu le oferim”.

Am auzit lucruri foarte frumoase despre dumneavoastră. Știu că sunteți foarte implicat în educație, acum că tot suntem toți preocupați de școala online…

Deja s-au scurs vreo zece ani de când m-am implicat în educație. Acum vreo 10 ani m-am gândit cum să scap oamenii de meditații și pregătire și am ajuns să fac eu pregătiri. M-am gândit să fac un portal cu lecții video de matematică pentru că sunt convins că acesta e viitorul. Vreo doi ani de zile am fost în București, am căutat profesori, am găsit destul de greu, însă până la urmă ne-a ieșit și am făcut un site, Lecția de Mate. Site-ul e funcțional și acum, însă cred că l-am făcut prea devreme, oamenii nu erau pregătiți pentru așa ceva pentru că nu pot să spun că e un mare succes.

După ce am lansat acest proiect, m-am întors în Câmpina și prietenii au început să mă roage să le pregătesc copiii la matematică, având în vedere background-ul meu. Azi un prieten, mâine altul și așa m-am trezit cu foarte mulți copii la pregătire. Cred că am avut un talent ascuns de predare pentru că celor mici le place la nebunie să facă matematică cu mine, îmi place și mie și așa am ajuns să dezvolt o școală privată de matematică. Sunt meditații la mate în grupe foarte mari, de 20-25 de copii, ca la școală. E o atmosferă  foarte frumoasă și cred că de aceea copiii trag la mine.

Din toată experiența mea de până acum, am observat că până la vârsta liceului, copiii au nevoie de contactul cu profesorul. Singuri, doar cu resurse online, le e greu să se descurce.

Cum funcționează acest portal, Lecția de mate?

Am luat toată materia la mână și am organizat-o în lecții de 10-15 minute, timp în care profesorii de mate explică ca și cum ar preda la oră. Lecțiile sunt clasificate în teorie, exerciții ușoare, medii și unele de olimpiadă. La început site-ul era mult prea complex, cu pagină de părinte, pagină de profesor, însă era prea devreme pentru România și oamenii se încurcau în el. Eu consider în continuare că ar fi o bună soluție ca profesorii să dea temă pentru acasă partea de teorie și la școală să facă exercițiile. Pentru că una e să-i dau unui copil să învețe acasă, de exemplu pe un portal video, teorema liniei mijlocii – o temă de un sfert de oră – și a doua zi să facă exerciții la școală și alta e ca profesorul să prea teoria la școală, să dicteze, să scrie pe tablă și copilul să ajungă acasă și să nu știe să aplice în exerciții lecția învățată. La universitățile serioase înveți acasă teoria și apoi, la oră discuți ceea ce ai înțeles. Cred că modelul acesta ar fi minunat și la școala primară.

Sistemul de azi încurajează dezvoltarea unei industrii întregi de meditații.

Și acum faceți meditații cu copiii din Câmpina?

Da, lucrez pe aceeași firmă pe care am făcut site-ul, dau meditații pe care le facturez. Ce e atipic este că sunt grupele foarte mari.

Cu toate categoriile de vârstă?

Nu, doar cu gimnaziu. M-am limitat la clasele a VII-a și a VIII-a pentru că nu mai am timp.

Pregătire pentru evaluarea națională?

Da. Din păcate, eu tot spun: gimnaziul acesta nu prea mai există. Dacă s-ar scoate industria aceasta a meditațiilor, atunci ne-am da seama despre ce vorbim. Totul se bazează pe meditații și cine are copil știe foarte bine ce vorbesc,

Și de ce se întâmplă asta?

Pe de-o parte îi bombardăm pe copii cu foarte multe informații, pe de altă parte e dezinteres. Dacă nu se va face o reformă reală în educație, o să avem probleme mari. Eu fac pregătire cu copiii de vreo cinci ani și ceea ce la început predam în două minute, acum predau în 10 minute. Copiii nu se mai pot concentra, nu mai sunt interesați, e mult prea mult pentru ei. Nu înțelegem că revoluția asta tehnologică schimbă copiii, iar noi încercăm cu metodele de acum 30 de ani să le transmitem aceeași informație tot de acum 30 de ani. Nu-i înțelegem pe copii și facem ceea ce ne e nouă comod să facem.

De exemplu, când faci echipe de copii și îi pui să creeze probleme sau să lucreze împreună e o plăcere, ar sta și șase ore la masă. Noi tocmai asta nu facem. Îi ținem în continuare în individualism și îi zăpăcim cu notele. Acesta e unul dintre motivele pentru care am renunțat la pregătirea cu copiii de clasa a cincea pentru că erau obsedați să ia 10 la școală.

Repet: dacă nu se va face o reformă în educație de care chiar să ne ținem – nici o reformă nu e perfectă și toate țările au făcut încercări până au ales-o pe cea bună, dar măcar să ne ținem de ce ne-am propus 10-15 ani.

Predați și la școală?

Nu. Nu sunt profesor, eu sunt inginer și economist. Matematica a fost o întâmplare. Toată treaba a plecat de la fundația de care m-am ocupat. Acolo i-am văzut pe copii că nu înțeleg nimic, că se duc la pregătiri și se duc degeaba și atunci m-am gândit că trebuie să fie profesori care să le explice copiilor niște noțiuni banale că până la urmă matematica nu e mare filosofie.

Despre ce fundație vorbim?

Fundația „Speranța copiilor” din Câmpina. Inițial am terminat Politehnica și apoi am intrat la ASE deoarece mi-am dat seama că ingineria nu mă pasionează foarte tare. În studenție am cunoscut niște elvețieni care au dezvoltat în Câmpina prima fundație din țară ce se ocupa de creșterea copiilor în mediu familial. Erau anii ’93, ’94. Pe atunci conceptul de creșterea copiilor în mediul familial nici nu exista, erau încă orfelinatele. După ce ne-am cunoscut, m-au rugat să le fac un consiliu de administrație, am făcut o fundație, am construit trei case de tip familial, am angajat familii și le-am dat spre creștere copii aflați în dificultate. I-au crescut până la majorat, noi am cumpărat câte o garsonieră fiecărui copil, iar azi familiile sunt la casa lor și păstrează legătura cu copiii pe care i-au crescut. Acesta a fost conceptul pe care elvețienii și-au dorit să-l introducă în România. Noi am ținut primul curs de asistenți maternali pe vremea când această noțiune nu exista în România. După vreo cinci ani de când am demarat noi fundația s-a preluat și în legislația noastră conceptul de asistent maternal și s-a introdus reforma în sistemul protecției copilului.

Și lucrând la fundație ați observat că e nevoie de mai mult în educație?

Da. Am condus fundația în toți acești ani și discutând cu copiii în weekend și văzând că nu înțeleg mai nimic cu toate pregătirile pe care le făceau, mi-a venit ideea portalului Lecția de mate. Ideea a fost următoarea: tot căutând profesori pentru că nu m-am gândit niciodată să predau eu, negăsind profesori, din cauza cheltuielilor foarte mari din București, de disperare am început să predau partea de geometrie. Prietenii mei văzând că mă ocup de matematică, mi-au dat copiii la pregătire și așa, într-un an de zile m-am trezit profesor de matematică pentru o mulțime de copii. Adevărul e că-mi place, e chiar frumos. Nu m-aș fi gândit că poate fi atât de interesant să le predai copiilor. Iar rezultatele au arătat că facem treabă bună.

Ce m-a interesat de la început a fost ca ei să vină cu drag la pregătire și să înțeleagă, nu notele de la școală. Evident și să aibă rezultate la examene.

Pe mine m-a dumirit un copil în primii ani de pregătire: când eu ștergeam tabla, ei bârfeau un profesor de la școală și m-am întors spre ei și le-am spus: „Mai lăsați-mă măi cu bârfa asta de la școală”, le-am spus eu. „Eu nu fac la fel?”. Și răspunsul copilului a fost: „Da, dar tu ne iubești!”. Despre asta e vorba: copilul dacă te simte că-l iubești și că-ți pasă de el, poți să faci ce vrei cu el din momentul acela. Chiar dacă nu a înțeles nimic, nu știe materia, încet, încet vrea să-ți răspundă. Eu stau cu ei trei ore la pregătire tocmai pentru că o oră se duce pe discuții aiurea de dragoste, de prostii, de manele, de te miri ce. Trebuie să te prostești cu ei și au nevoie de discuțiile astea ca de aer. E păcat că ne batem joc de atâta creativitate și energie.

Și în perioada asta de pandemie cum le predați?

Facem online, însă am compensat prin volum. Eu fac pregătire cu grupe numeroase, dar fac foarte mult. Conform contractului, au un abonament de două ședințe a câte două ore pe săptămână, însă fac mult mai mult. În perioada stării de urgență am făcut cu ei zilnic. Altfel e greu. Nu poți în două ore să și râzi, să și povestești cu ei și să-i și înveți.

Și dacă vă iubesc așa de mult copiii din Câmpina nu și-au putut convinge părinții să vă voteze primar?

Or fi încercat, dar nu le-a ieșit. M-au votat destui.

La ce diferență ați pierdut?

Destul de mare. Eu am avut vreo 2700 de voturi și cel care a câștigat a avut vreo 4500. Însă aici la noi a fost puțin atipic, nu prea aveam cum să-l înving, dacă privesc retrospectiv. Și-a construit imaginea de gospodar, iar la noi în România gospodar e sinonim cu primar, cel puțin la persoanele peste 45 de ani. Degeaba vin eu cu noțiunea de smart city.

Renunțați sau încercați din nou peste 4 ani?

Nu mai zic niciodată „niciodată” pentru că în momentul în care am intrat în politică am spus că nu voi candida pentru nimic. Și chiar eram sincer. Eu am intrat în partid ca să-i aduc și pe alții și să-i sprijin pe oamenii de genul lui Vlad Voiculescu sau Dacian Cioloș. Asta a fost ideea: dacă oamenii aceștia fac un efort și se bagă la treaba asta, putem să-i sprijinim fiecare dintre noi. La un moment dat când s-a pus problema candidatului la primărie și când am început să mă uit pe cifre și să văd în ce situație e Câmpina, m-am băgat. Nu aș mai vrea să dau un răspuns categoric, însă nu cred că se va mai întâmpla. Într-un fel mi-e ciudă că am pierdut pentru că aveam niște idei în cap, niște proiecte sustenabile, iar acum simt că nu am cu ce să umplu golul și trebuie să inventez iar niște proiecte. Însă, dacă mă gândesc mai bine, să fi fost primar ar fi fost o treabă de sacrificiu personal.

Sunteți născut, crescut în Câmpina?

M-am născut în Ploiești și m-am mutat cu părinții în Câmpina când aveam vârsta de trei ani. Aici am făcut liceul și apoi am stat vreo 10 ani în București, timp în care am făcut ambele facultăți. Am mai făcut niște studii aprofundate în management și după ce am făcut fundația și am adus copiii în mediu familial, m-am mutat aici.

Ajuns în Câmpina, am realizat că dacă primăria avea ceva de comunicat trebuia să lipească anunțurile pe ziduri, motiv pentru care am făcut un ziar local. A fost un ziar bun care a durat vreo 10 ani de zile. Ziariștii mai mari spun că era cel mai bun ziar local din țară.

A, deci ați fost și jurnalist…

Am fost de toate J. Nu prea scriam, conduceam ziarul împreună cu o prietenă și lucrurile mergeau foarte bine. Aveam colaborări cu Adevărul și aveam în echipa editorială  numai oameni buni. Și-a făcut mâna la noi Sorin Stoica, un tânăr scriitor ce a debutat mai târziu. Când mi-a adus primul articol scris am spus că parcă l-am descoperit pe Marin preda contemporan. Din păcate a murit de cancer la 28 de ani și sunt sigur că dacă nu era așa, azi era un mare nume.

Apoi am devenit maniac cu tenisul și le-am spus prietenilor mei că eu mă duc în București să fac revistă de tenis. Cu echipa cu care am făcut ziarul, am făcut o revistă de tenis națională, și asta foarte bună. Am intrat în lumea aceasta a tenisului și am ajuns să ne ocupăm de centrul de presă al meciurilor de cupa Davis. Lumea ne-a apreciat.

Apoi am realizat că jucătorii amatori nu au unde să joace și mi-a venit ideea să fac un circuit național pentru jucătorii amatori de tenis, competiție care se organizează și azi și e cea mai frumoasă din Europa.

După tenis mi-a venit ideea cu matematica, așa că m-am retras și ajungem la începutul poveștii noastre, la Lecția de mate.ro.

Angajat ați fost vreodată?

Nu am fost niciodată. A, în studenție am fost angajat un an de zile la o firmă de asigurări, în rest tot timpul mi-am dat singur de lucru.

Ce erau părinții dumneavoastră?

Tata era electrician și mama era contabilă.

Dar dumneavoastră ce ați fi vrut să vă faceți când erați mic?

Nu știu dacă pot pune degetul pe ceva anume, însă tot timpul am nutrit o atracție față de zona politică. Însă când am văzut cu ce se mănâncă, am lăsat-o baltă. Acum, cu mitingurile astea, m-am gândit că parcă e altceva, că ar merita încercat, că poate schimbăm ceva.

Mai avem vreo șansă să schimbăm ceva?

Nu știu, depinde dacă se implică oamenii. Cred că da, dar problema e ce fel de așteptări ne setăm. Lucrurile se schimbă în bine, asta e clar, numai că așteptările noastre cred că sunt prea mari. Lucrurile se schimbă probabil cu o viteză normală, însă noi am vrea să se întâmple totul cât mai repede.

Mi-aș fi dorit o clasă politică nouă pentru reforma asta în educație că doar asta ne poate aduce o schimbare mai rapidă. Reforma ar trebui să pornească de la trei idei de bază:

• De la clasa I să se învețe că noțiunea copiatului înseamnă furt. Dacă nu terminăm cu copiatul, când vor fi mari, copiii ăștia vor avea aceeași toleranță față de furt pe care o avem și noi. În campania electorală asta am văzut, că oamenii sunt toleranți cu hoția. Mergeam pe stradă și le spuneam că nu pot să le promit marea cu sarea pentru că nu știu exact ce o să găsesc în primărie. „Eu ce pot să promit e că mă duc cu onestitate și nu mă duc să fur”. Răspunsul era mereu același: „Nu ne interesează. Fură cât vrei, dar mie să-mi faci canalizare aici”. Dacă noi învățăm copiii că nu se copiază pentru că asta înseamnă furt, atunci nu va exista toleranță față de hoție.
• Apoi trebuie să-i învățăm lucrul în echipă, colaborarea. Copiii trebuie să învețe de mici că lucrurile adevărate se fac prin colaborare, în echipă. Nu spun că nu ar trebui să aibă neapărat note, însă notele nu reflectă ceea ce știu cu adevărat.
• Și în cele din urmă e vorba de grija și preocuparea pentru bunul comun. Pentru ceea ce este al tuturor. Și dacă pe lângă cele menționate le-am mai și repeta obsesiv, de la primele clase, că niciun om nu este mai important decât altul, poate s-ar simți în 15 ani o schimbare în bine.