Timp liber

Ceaiul, de pe plantaţiile din Ceylon, într-o cană de porţelan!

Aş da oricând o cafea pe un ceai aromat. Dintotdeauna mi-a plăcut să îl savurez… eventual, dintr-o cană de porţelan, uneori cu un strop de lapte (cum îl beau englezii), alteori cu miere şi lămâie (precum beau aristocratii ruşi). Mi-a luat însă multă vreme să înţeleg că cel mai bun ceai nu este la plic, ci în cutie, sub forma unor frunze uscate şi „chircite”, dar care odată puse în apa fierbinte se desfac şi îşi răspândesc aroma plăcută. Noi românii, folosim greşit termenul de ceai, chiar şi pentru infuziile din plante. Ceai nu este cel de soc, de tei, de mentă sau de ciuboţica cucului, ci licoarea rezultată din scufundarea în apă fierbinte a frunzelor unei plante din Burma care a pătruns în China prin Vietnam.