„Ce film a făcut țiganu'!”. Povestea tânărului capabil să-și vândă casa pentru visul în care credea. Cum a ajuns Tiberiu Ioana, de la avocat, la om de afaceri, producător de film și actor

Din 13 septembrie, pe marile ecrane vom vedea un nou film românesc, „Ca Fetele”, semnat de producătorul Tiberiu Ioana. Ideea filmului a fost tot a lui și tot el interpretează și unul dintre rolurile principale. O să spuneți că sună puțin ca în filmele „comisarului” însă nu e așa.

Tiberiu Ioana e pasionat de film și asta l-a urmărit toată viața, însă era ocupat cu dorința de a corespunde în fața celorlalți. Provenind dintr-o familie construită din iubirea unei fete de preot și un tânăr de etnie romă, a înțeles de mic că e importantă acceptarea și aprobarea celor din jur. Iată de ce a ales să dea la facultatea de Drept, după care a intrat în afaceri, inițial alături de mama sa, ulterior în concurență cu ea, lucru care a întărit și mai tare relația lor.

Visul de a face propriul film nu i-a dat, însă, niciodată pace. Așa se face că în 2018 a produs „Zăpadă, Ceai și Dragoste” care a avut un mare succes la public. Azi e la al treilea film, „Ca fetele”, pentru al cărui rol a fost nevoit să se îngrașe 8 kilograme și să nu se bărbierească 4 luni. Dar astea sunt eforturi pe care toți actorii le fac, cu atât mai mult un actor debutant, ce a avut onoarea de a juca alături de nume precum Maia Morgenstern, Adriana Trandafir sau Marian Râlea, actori consacrați ce au crezut în ideea lui și i s-au alăturat fără să clipească.

Tiberiu, am citit recent că inspirația ultimului tău film a pornit de la mama ta…

Da, chiar de la ea a plecat. Am vrut să fac un film și despre generația ei. În ultima perioadă s-au făcut filme pentru publicul de până în 30 de ani, iar mama mea împlinește anul acesta 64 de ani. Așa că mi-am dorit să fac un film și pentru generația ei, să meargă cu plăcere la cinema, alături de copilul ei, să fie ca o regăsire a părinților cu copiii. Am creat două povești, una în care să se regăsească și cei de vârsta mea sau mai mici și povestea principală în care să se regăsească și persoanele de vârsta mamei.

Ai putea să dai puțin din casă?

Mama este foarte mare consumatoare de filme românești, dar acele filme ale anilor trecuți, anii de glorie ai cinematografiei românești, reprezentați de Amza Pelea, Dem Rădulescu, Marga Barbu, Tamara Buciuceanu și își dorea foarte mult să empatizez cu situația ei. Asta și pentru că, din ce în ce mai mult, oamenii de vârsta ei sunt văzuți ca fiind acei bunici care trebuie să stea acasă cu nepoții, nu mai au dreptul la vise, la păreri… vremea voastră a trecut, gata! Dacă ar veni să spună o persoană trecută de 60 de ani, să spună că vrea să facă cursuri de sculptură, să zicem, care ar fi răspunsul? Eu am vrut să sparg bariera aia, să trecem peste mentalitatea aceea în care le răspundem: „Hai măi mamă, te apuci tu la vârsta asta de așa ceva?”. Dacă chiar își dorește ceva, de ce să nu o facă.

În societatea noastră românească, femeia după o anumită vârstă e aproape redusă la tăcere.

Mama ta are un personaj care o întruchipează în film?

Nu.

Deduc că există o relație foarte apropiată între tine și mama ta și cred că ai multe pentru care să-i mulțumești…

Da. Mamei mele trebuie să-i mulțumim pentru tot ceea ce suntem azi pentru că ea ne-a ajutat să evoluăm. A fost bună, a fost și dură, ne-a și disciplinat, ne-a învățat să fim buni, dar nu naivi.

Majoritatea celor din generația noastră spun adesea despre părinți: „S-au chinuit cu noi; nu au avut viață ușoară”. Poți spune și tu asta?

Cu siguranță pentru că situația familială a fost una mai complexă. Părinții mei au divorțat acum 20 de ani și deși avem o relație foarte bună cu tatăl nostru, știm că s-au chinuit mult cu noi. Multă lume îi judecă pe părinți pentru că îi vede prin prisma filtrelor și educației pe care au primit-o, la rândul lor, în perioada comunistă. Noi nu mai avem timp să înțelegem că au o gândire altfel, că au avut o altfel de educație. Credem tot timpul că ei greșesc, că noi știm mai bine, că suntem mai inteligenți… dar ei așa au fost educați, așa ne-au crescut și iată că au făcut o treabă minunată.

Toată lumea vorbește de traumele copilăriei. Eu nu am avut traume și chiar dacă au divorțat, m-au învățat fiecare, în felul lui cum să fiu bărbat, pe sora mea au învățat-o cum să fie femeie, cum să trecem peste toate și să evoluăm.

Citește și: Fascinanta istorie de succes în America a Monei Nicoară, regizoarea filmului cu Nina Cassian

Ce meserie au avut? Mă gândesc că sunt la pensie…

Nu, mama mea nu este la pensie, ea conduce una dintre cele mai puternice firme din Prahova. La bază ea a terminat liceul economic, iar tatăl meu a făcut școala profesională de ospătărie, ceea ce spune că familia noastră a plecat de la lingură de lemn. Părinții mei nu au fost ajutați de nimeni, totul au făcut cu mâinile lor și au ajuns să aibă o poziție, să aibă toate posibilitățile. Recunosc că le-am simțit lipsa în copilărie, dar târziu am înțeles că nu există cale de mijloc: Dacă părinții îi oferă partea financiară, nu mai pot să-ți dea timp și invers. E foarte greu ca părinte să îmbini cariera cu viața de familie.

Ție ce ți-au dat?

Mai mult parte financiară pentru că au muncit tot timpul.

Tatăl meu e de etnie romă, iar mama a fost fată de preot. Îți imaginezi că familiile lor nu s-au agreat, motiv pentru care amândoi au muncit din greu să răzbească. S-au căsătorit de foarte tineri, mama avea 17 ani, tata 18 ani, au stat 25 de ani împreună, după care au decis să divorțeze. Iată că după atâta timp niciunul dintre ei nu s-a recăsătorit. Sunt prezenți în viețile noastre, ale nepoților mei….

Nu neg că mulți au avut traume în copilărie, însă, din punctul meu de vedere consider că au făcut tot ce au putut pentru noi. Mai mult decât atât, au știut să ne educe, nu am fost copii de bani gata, am învățat să muncim, să respectăm banul, să ne facem ceva al nostru.

Ce înseamnă „una dintre cele mai mari firme din Prahova”? Cu ce se ocupă?

Import-export de produse alimentare.

Și mă gândesc că muncește la fel de mult și azi mama ta…

Da, dar pentru ea munca a devenit un hobby. Ea muncește de la 17 ani și dacă o duci acum într-o vacanță de o lună, se îmbolnăvește. Asta am moștenit și eu de la ea și de fiecare dată spun că de la anul nu mai fac… însă dopamina asta nu ne dă pace 😊

Hai să ne întoarcem la tine și la drumul pe care l-ai ales inițial. Ce ai căutat la avocatură? Ai ales meseria asta că așa se făcea, așa făcea restul lumii?

Era trendul acela în care toată lumea dădea la drept. Spre surprinderea mea am luat BAC- ul primul din clasă– am cam fost un copil problemă în liceu; nu am făcut belele mari, dar mai chiuleam, gagici, șpriț, greșelile pe care mulți copii le fac în liceu – și am dat la Drept. Maică-mea se aștepta ca eu să merg să lucrez la firma ei, am intrat la facultate, am dat la barou, dar pentru un punct la o materie nu am intrat, în schimb m-am înscris în baroul consilierilor juridici Prahova, dar nu mă vedeam practicând.

Când s-a produs declic-ul?

După ce am terminat, făceam practică la un avocat și a venit un bătrân care avea buletin din acela cu file. S-a dus la maestrul avocat și acesta din urmă m-a trimis să-i fac o cerere pentru dosar. Nu am să uit niciodată: bătrânul a scos 100 de mii de lei vechi – 10 lei azi – să-mi dea că l-am ajutat. Eu am refuzat, evident, motiv pentru care maestrul a venit la mine și mi-a spus: „În meseria asta, niciodată să nu mai refuzi bani”. Când am văzut în ce fel se comportă lumea în meseria asta, am zis clar că nu e de mine.

Și de pe o zi pe alta ai închis ușa și ai deschis o alta?

Da. M-am angajat la firma maică-mi. M-am dus acasă și am spus că eu nu mă mai duc la avocat.

Cât ai stat în firma mamei tale?

Cinci ani, până ne-am certat că nu-mi mai convenea salariul.

Adică mama îți dădea salariu prea mic? 😊

Da. Din punctul ei de vedere avea perfectă dreptate. Eu aveam pretenții foarte mari deși munceam la fel sau poate chiar mai puțin ca alți colegi. Atunci am hotărât să fac un împrumut, mama m-a girat și mi-am deschis propria firmă ca să-i fac concurență.

Cum așa? 😊

În momentul de față noi suntem competitori 😊

Nu cred asta…

Să vezi ce ne certăm pe clienți… dar la muncă nu vorbim de familie și acasă nu vorbim de muncă. Avem toți un domeniu, fiecare stă la câte un etaj din casă, suntem împreună eu cu mama și cu sora mea și familia ei.

Adică voi vă certați pe clienți și când ajungi acasă, dacă mama are o ciorbă bună, îți pune în farfurie…

Normal! Mă sună: Hai că am făcut de mâncare, dar la muncă ne scoatem ochii. Noi avem chestia asta: ce el al meu nu e și al mamei mele sau al surorii mele. Nu o să spun niciodată că banii mamei mele sunt banii mei. M-a ajutat foarte mult, m-a sfătuit, m-a ajutat cu bani de marfă, datorită ei am ajuns aici, dar managementul firmei e 100% la mine. Soră-mea care ar fi putut bine mersi să stea acasă, să-și crească copiii, are un salon de înfrumusețare și merge câte 8 ore pe zi și stă în picioare. Cât trăiește mama mea, ce-i al ei, e al ei și nu avem noi dreptul să o judecăm. Ea ar putea să-și găsească mâine pe cineva și să-și cheltuie toți bani și are tot dreptul să facă asta pentru că ea i-a muncit. Dar știm că nu ar face-o niciodată pentru că e foarte religioasă, practicantă și foarte liniștită.

Și tatăl vostru? Are și el parte din business?

Nu. Tatăl meu a ieșit la pensie. Sora mea și cu mine avem foarte mare grijă de el, iar el e foarte atașat de copiii ei, are grijă de ei, îi duce la fotbal, e foarte chill.

V-a afectat vreodată etnia lui sau, dimpotrivă, vă mândriți?

Ne-a și afectat, dar totdeauna am fost foarte asumați în ceea ce privește chestia asta.

În ce sens v-a afectat?

Când noi spuneam că suntem țigani – chestia asta cu politically correctness-ul dus la extrem nu prea rezonează cu mine, deși am un film în care incit la acceptare, la deschidere către etnie, către comunitatea LGBTQ, în sensul că fiecare face ce vrea cu viața lui, atâta timp cât nu intervine în viața altuia în mod negativ – eram etichetați greșit. Și după ce am făcut primul film cu Liviu Vârciu, pe la spate, știu sigur că mulți spuneau: „Ai văzut ce film a făcut țiganul?”. Dar cred că lumea e pe calea cea bună și, mai ales generația asta tânără – deși nu le înțeleg gusturile muzicale 😊 – consider că se îndreaptă spre bine prin acceptare, prin mai multă deschidere, toleranță, prin a-și lua informații corecte.

Deocamdată suntem poporul ce postăm #blacklivesmatter, dar ne educăm copiii cu „dacă nu ești cuminte, te dau la țigani”.

Nu mi-ai spus când și cum te-ai hotărât să iei calea filmului…

Eu sunt un împătimit al filmelor dintotdeauna. La vârsta de 8 ani o rugam pe mătușa mea, pe sora tatălui meu să mă ducă la cinema Patria din Ploiești și vedeam orice film apărea. Țin minte că mă duceam cu traseul 7 și eram cel mai fericit. La 18 ani am vrut să dau la UNATC și nu mi-a fost niciodată teamă de reacția părinților pentru că știu sigur că ei m-ar fi susținut, în schimb tot timpul mi-a fost teamă de a nu deveni penibil în fața oamenilor pe care îi credeam eu importanți atunci. Îmi inoculasem în cap prostii de genul: trebuie să am o meserie sigură, ce fac cu actoria?

Totuși, am cunoscut un băiat, pe Kamara de la Alb Negru și pe când aveam 24 de ani m-am împrietenit cu el și ușor, ușor am luat contact cu lumea artistică. Am fost la Naționala Artiștilor. L-am cunoscut pe Liviu Vârciu și acum vreo 10 ani i-am spus că am de gând să fac un film. „Lasă mă, nu facem noi film?”, a răspuns el. M-am rugat de el vreo cinci ani, până în 2018 când mi-a spus că a vorbit cu un regizor. Am pus fiecare banii pe care îi aveam pe masă, am făcut socoteala, ne-am mai împrumutat și în 2019 s-a filmat „Zăpadă, Ceai și Dragoste”. În 2021 l-am lansat și a avut un succes extraordinar. Apoi au existat animozități la nivel financiar între mine și partenerii mei, așa că am decis că e timpul să merg pe drumul meu și mi-am făcut casa mea de producție.

Făcându-mi propria casă de producție, aveam un vis să fac un fel de Bad Boys românesc. Am găsit pe cineva să-l scrie, am găsit regizor, am luat lecții de actorie cu Adriana Trandafir și am făcut „Băieți Deștepți”. În timpul filmărilor, maică-mea îmi tot spunea: „Ce frumos! Bravo! Sunt mândră de tine! Uite, mi-ar plăcea…”. Mi-a intrat astfel în cap ideea de a face un film pentru generația ei, dar mixat cu o poveste de dragoste pentru generația noastră. Așa a luat naștere „Ca fetele”.

Tu ești un exemplu, știi asta? Alții se chinuie, săraci lipiți, dau la UNATC, iși rup coatele prin facultate, se bat pe primele roluri… Tu ai luat-o invers: ai făcut rost de bani și te-ai apucat să-ți duci pasiunea la bun sfârșit…

În filmul „Băieți deștepți” mi-am băgat toți banii pe care îi aveam. La un moment dat, nu-mi mai ajungeau banii și am vrut să-mi vând mașina. A venit maică-mea și m-a împrumutat cu bani, iar după ce am încasat, i-am dat toți banii înapoi. Pasiunea mea e filmul și dacă voi fi nevoit să-mi vând casa, nu voi ezita nicio secundă pentru a face un film în care cred.

Mai produci și pentru alții?

Nu, doar pentru mine.

Adică, dacă vine cineva la tine, nu îi produci filmul?

A, ba da. Dar deocamdată trebuie să-mi fac un portofoliu. În lumea asta dacă nu ai ceva ce ai realizat, nu te bagă nimeni în seamă. O să plec și în America la Sundance, o să merg și la alte festivaluri și o să pot arăta ce am produs.

Am aflat că pentru filmul „Ca fetele” te-ai îngrășat nu știu câte kilograme…

8 kilograme. Și nu m-am bărbierit și tuns 4 luni. Rolul lui Radu, pe care îl joc, prezintă un tip boem, căruia nu-i pasă cum arată, e foarte inteligent, a trăit o dramă în tinerețe, l-a afectat foarte mult, are nevoie de aprobarea celor din jur, îl interesează doar să exceleze în carieră, nu și aspectul fizic.

Ce planuri ai pentru restul anului?

Trebuie să promovez filmul, inaugurez un nou salon de evenimente în toamnă, am încheiat contractul pentru două scenarii, pe unul îl voi filma în aprilie, pe celălalt în august și tot așa.

Cum ai reușit să aduci asemenea actrițe în distribuție?

Pur și simplu le-am sunat. Pe Adriana Trandafir o cunoșteam și dumneaei și-a pus tot sufletul în film. Actorii au venit sub bugetul lor obișnuit pentru că le-a plăcut foarte tare ideea.

Nu am crezut niciodată că voi juca cu Maia Morgenstern în același film, cu Adriana Trandafir, cu Marian Râlea…, sunt foarte onorat că am jucat și cu Alina Eremia, Rengle și le port toată recunoștința, dar momentul în care am putut să am o replică alături de Maia a fost magic.

Cu Adriana înțeleg, dar cu Maia cum a decurs conversația?

A sunat-o Adriana înainte și i-a spus: „Vezi că te sună un băiat, producător, e nebun că vrea să arunce cu banii pe fereastră, dar merită”. Prima dată am sunat-o, am închis de emoție, după care am băut un pahar de apă și am sunat din nou. Am simțit din prima că va vrea. Am avut intuiție, instinctul mi-a spus din prima că a acceptat, înainte de a mă suna ea.