Life StoriesPeople StoriesShows
Foto: Raduly Laszlo
Life StoriesPeople StoriesShows
Ce mai face Mugur Mihăescu: ”Trebuia să ne dea nouă, celor de la Vacanța Mare, o medalie pentru sporul demografic”
Ramona Raduly
|Reading time: 15 mins
Foto: Raduly Laszlo
Share this article

Când spui Mugur Mihăescu sunt mulți care spun „aaa, da”, dar se gândesc o secundă cu ce față să asocieze numele. Când spui Garcea, toată lumea râde. Și am tot râs cu toții vreo 30 de ani la ”Vacanța Mare”.

Acum, Mugur joacă golf și se ocupă de pub-urile pe care le are prin Centrul Vechi al Bucureștiului. Spune că dacă ar mai apărea ceva ce s-ar plia pe vârsta lui și pe gândirea lui de acum, cu siguranță s-ar urca din nou pe scenă, pentru că trăiește cu o oarecare nostalgie, dar nu atât nostalgia spectacolelor, cât mai mult nostalgia vârstei pe care o avea când făcea lumea să râdă. Cine stă în preajma lui râde și acum pentru că e ca un sac fără fund, plin cu glume.

L-am găsit pe Range-ul de Golf de la Stejarii Country Club și am stat cu el timp de o oră, o oră în care am râs cu lacrimi. Îi place să facă bășcălie și plusează și mai tare când vede că cei din jur râd la glumele lui. Râsul celorlalți e ca un combustibil ce-i activează și turează simțul umorului la maxim.

Am povestit despre vremurile apuse, despre primele spectacole, despre prieteni, viață, pasiuni. Am venit cu o listă de întrebări și m-am întors cu alte răspunsuri, pentru că e imposibil să urmezi un scenariu cu un om așa de spumos.

Mugur Mihăescu
Foto: Raduly Laszlo

Ai avut vreodată vreun moment în care nu știai cum să te prezinți?

Nu, nu am avut niciodată. Chiar am fost atât de obișnuit cu cine sunt și ce am ajuns…

Am văzut că oamenii îți mai zic și Mihăilă?

Oamenii îmi mai zic și Isărescu. „Aaa, domnul Mugur Isărescu, să trăiți!”, eu le răspund „Cu stimă! Aveți autograful meu? E în portofel pe fiecare bancnotă”. Oamenii sunt oameni, nu trebuie să te știe toată lumea.

Păi te cam știe toată lumea. Unii nu știu de unde să te ia…

Mda. Până la urmă, știi cum e, dacă asta mi-a fost meseria și am vândut o imagine, oamenii nu mai desfac ambalajul. Se uită la ambalaj: „Ăla e mă, ăla… Cum îi zice?”.

Ce faci acum?

Dau un interviu. Altă întrebare? Ce dracu să fac? Cu ce?

Mugur Mihăescu
Foto: Raduly Laszlo

Mai joci? Unde te mai vedem?

Mă vedeți aici la Driving Range, mă mai vedeți prin Centru Vechi, la business-uri acolo…

La business-uri?

Da, am restaurantele din Centru Vechi.

Sunt multe?

Sunt trei. Trei irish pub-uri. Îmi place să le țin acolo sub același acoperiș. E un business frumos, lucrez tot cu oamenii, iar dacă majoritatea pleacă mulțumită, e ok.

Și pierzi nopțile pe acolo?

La început am pierdut, acum nu prea. Oricum nu sunt cluburi, sunt pub-uri.

Dar pe scenă?

Dacă o să am ceva care o să-mi placă, ceva pentru vârsta mea, sigur că voi urca, dar nu pot să continui la infinit cu un produs, pentru că devin penibil. S-a terminat. Fiecare lucru are un început și un sfârșit. Trebuie să mori în picioare, să nu zică lumea „hai mă, uite-l și pe penibilul ăla!”. Atunci e trist și e păcat de ce ai realizat. Lumea uită foarte repede, se grăbește imediat să arunce cu ceva. Până la urmă asta e lumea, nu trebuie eu să o judec. Asta e de când hăul și pârâul.

Ți-e dor să mai umpli un teatru de vară?

Am umplut Sala Palatului când am făcut aniversarea de 25 de ani. Categoric că am o nostalgie, dar nu știu dacă am nostalgia spectacolului, cât nostalgia vârstei pe care o aveam. Când mă uit la CNP-ul acela, îmi vine să-l dau să-l ia mama dracu. Te enervează CNP-ul la un moment dat.

Mugur Mihăescu
Foto: Raduly Laszlo

Dar ce vârstă ai?

Câți vreau eu, doamnă! Nu se întreabă o doamnă ca Leana câți ani are?

Dar nu te-am întrebat câți ani ai, ci ce vârstă ai?

Să zicem că sunt puțin mai tânăr ca vârstele peliculei.

Eu am impresia că m-am născut cu voi, Vacanța Mare…

Păi cu noi te-ai născut dar nu-ți dai tu seama. În urma unui spectacol de-al nostru precis te-ai născut și tu, cum s-au născut mulți alți copii. Trebuia să ne dea o medalie pentru sporul demografic. (râsete generale)

Când eram eu mică era Vacanța Mare și Doru Octavian Dumitru. Vă concurați unii pe alții?

Nu. Era atât de puțină ofertă în umor că nu aveam treabă unii cu alții. Și mai era și Divertis, nu uitați.

Fiecare cu treaba lui, cu ale mă-sii și cu spectacolele lui.

Mugur Mihăescu
Foto: Raduly Laszlo

Probabil ai mai spus și în alte interviuri…

Categoric, păi d-asta sunt interviurile, cine dracu le citește? Noi le dăm, dar de citit…

Mi-ar plăcea să-mi spui cum a apărut Vacanța Mare…

Cred că ți-ar plăcea. Altceva? A, vrei să-ți și spun?(din nou râsete) A apărut așa ca o joacă de studenți, ca să scăpăm de muncile agricole.

Unde erai student?

La Automatizări, la Calculatoare, la Craiova.

Erați colegi tu și Radu Pietreanu?

Nu. Radu era la Pietroșani și l-a adus decanul la noi, la Craiova, ca să fim o echipă. Decanului îi plăceau chestiile astea culturale.

Și pe urmă ne-am jucat ca să nu muncim la cules de porumb. Țelul vieții mele: să ajung la facultate ca să culeg porumb. Și nu știam ce dracu să mai facem ca să scăpăm de porumb. Treaba asta ne și plăcea, eram în centrul atenției…

Unde și cum ați făcut prima dată? Ați stat voi așa la o bere?

La Costinești. De unde dracu bere?

Mugur Mihăescu
Foto: Raduly Laszlo

Păi până să ajungeți la Costinești?

Păi așa ajungeam. Mergeam cu nașu până la Costinești și dacă noi eram copii săraci nu știam cum să facem să stăm mai mult la mare și cum să agățăm și noi fete. Că pentru asta am făcut, ca să fim în centru atenției și să agățăm și noi fete. Eu nu eram vreun fotomodel sau vreo fotomodelă și cum era să răzbesc? Mi-am căutat propriile arme. Dacă mie mi-a plăcut treaba asta, poezia, umorul, am marșat foarte mult pe parodii (mama fiind profesoară de română), m-am inspirat din Marin Sorescu „Singur printre poeți”, o carte de căpătâi a mea și de debut a lui. M-a fascinat, am început cu parodii muzicale, cu parodii de poezii prin liceu, am văzut că prind, că fetele mă plac și am zis ”Hopaaa!”. Acum să fiu ipocrit să zic că am vrut să filosofez? Nu, voiam să agăț fetele.

Îți amintești prima dată la mare când i-ai văzut pe unii că râd la ce spui tu? Era ceva regizat sau spontan?

E, pe dracu regizat! L-am avut pe Spielberg. Nu, ne strângeam în spate la Radio Vacanța, seara, prin 1986 și cântam la chitară, spuneam glume pe care le scriam sau încercam să le scriem pe vremea aia…

Și făceai un fel de stand-up comedy?

Da. Și când am văzut că merge, am început să strângem bani cu șepcuța. Pietreanu spunea glume într-o parte a plajei, eu în altă parte a plajei și am tras plaja mai la mijloc.

Ce făceați cu banii?

Luam gogoși, bere…

La cantină nu mergeați?

Ba da, cum Doamne iartă-mă să nu mergi la cantină?

Și aveați bani?

Nu, nu aveam, dar ne lipeam și noi, ca orice copil sărac. Dormeam 16 într-o cameră, claie peste grămadă…

Mugur Mihăescu

Primul spectacol pe bune, cu bilete?

Primul spectacol cu bilete nu mi-l amintesc. Că a fost treptat, am participat la festivaluri de umor prin țară după Revoluție, prezentam Balurile Bobocilor înainte de Revoluție și nu mai știu la care am tăiat bilete. Nu am o amintire fixă a celor 15 spectatori. J))

Dar când am început primul turneu organizat, când ne-am luat impresar în 1993, asta îmi amintesc.

La primele spectacole aveam 25-30 de oameni în sală, împărțeam casete la toată lumea, a doua oară au venit 200 și a treia oară nu mai aveam unde să-i băgăm.

A fost un succes fulminant…

Nu a fost de-odată. Noi munceam din 1986, dar fiecare începuse de prin ’84 – ’85, în liceu. În 1987 ne-am unit, eu cu Radu și cu Semaca (colegul nostrum care a murit) și cu fratele lui Semaca și abia de prin 1993 am avut succes. Gândește-te, din ‘90 până în ’93, ne strângeam la terenul de sport în spate, căram reflectoare, căram boxe, țineam spectacole și strângeam banii cu șepcuța ca să rezistăm la mare.

Dar părinții tăi ce ziceau? Spui că mama ta a fost profesoară…

Doamna profesor și domnul profesor? Ce dracu să zică? Eram oaia neagră a familiei.

Trebuia să fii inginer, nu?

Da, inginer de calculatoare.

Mugur Mihăescu
Foto: Raduly Laszlo

Ai frați?

Da, am un frate mai mic. El îmi ține business-urile acum. Din nefericire am doar un frate, aș fi vrut să hămălesc mai mulți, e plăcerea mea să hămălesc frații.

Păi și ce ai făcut? Ai renunțat la facultate?

Nu, am terminat-o. Am făcut cinci ani, dar nu am dat examenul acela ultimul, acela de stat. Nu l-am dat, dar am făcut toți anii, pot să zic că am făcut facultatea. Dar mă gândeam că nu o să profesez, că deja la facultate nu mai învățam ce-mi plăcea mie. Eu voiam să fiu inginer de calculatoare și studiam organe de mașini și rezistența materialelor. Dacă în liceu eram mult mai liber pentru că am avut o clasă mai specială și ne lăsau profesorii să ne alegem la ce materii vrem să performăm, la facultate nu era așa, facultatea m-a îndepărtat, începusem să învăț prostii care nu mi-au trebuit niciodată în viață.

Dar deja începuserăți să aveți succes? Erai vedetă.

Începusem să dăm spectacole la mare, pe plajă… Nu, nu eram vedetă. Poate vedetă locală, pe scara mea de bloc. Vedetă am devenit târziu, prin 1995-1996, cam atunci a început să fie bine cunoscută Vacanța Mare.

Era mișto să fii vedetă atunci?

Viața de turneu a fost fabulousă, exact ca în filme. Plus că am prins perioada aia de anarhie, iar anarhia e frumoasă, dar din păcate se termină. Până în 1999 a fost de-a dreptul spectaculos. Am amintiri cât pentru 20 de vieți, mi-am făcut băgăjelul, e bun.

Mugur Mihăescu
Foto: Raduly Laszlo

Ești norocos! Poți să trăiești acum din amintiri…

Încerc să-mi fac și altele. Sunt vampir, vreau să iau de la viață tot. Alea sunt acolo în sertăraș, dar mai facem debarale.

Dar cum a apărut Garcea?

În rol secundar, prima data. Personajul principal era un bețiv și la un moment dat am fost la un chef cu băieții de la Universitatea Craiova, cu Gică Craioveanu. Și Gică, când băga câte un șrpiț începea să vorbească cu tonul ăsta „aaașea”, mi-a plăcut tonul, l-am copiat și așa Gică Cracioveanu este nașul lui Garcea. A prins atât de mult la lume. Asta e șansa pe care o ai în spectacol: lumea te corectează, lumea spune exact ce-i place și ce nu-i place. Nu vii ca la televizor și dai tu ce crezi tu că-i place lumii.

La noi în turneu începeam cu un repertoriu și la sfârșit rămâneam doar cu jumătate din ce a fost la început, restul era improvizație. Lumea îți tăia replicile pentru că vedeai la ce se râde, la ce reacționează, vedeai ce-și doresc oamenii. Așa am învățat să scriem și să anticipăm reacția lumii. Pentru că dacă nu exista publicul, nu existam nici noi.

Dar tu ai avut două personaje care erau o tipologie anume, din popor…

Le-am trait într-un fel sau altul. Am trait-o și pe Leana, la țară, în copilărie, am trait și gaborul umflat de pe vremea lui Ceaușescu. Le-am trait și au prins pentru că erau personaje pe care lumea le recunoștea. Am vorbit odată cu cineva care îmi spunea: „Domne, eu te-am urât la început pentru Leana, pentru că mi se părea că demitizezi țăranca româncă, dar după ce m-am dus și eu pe la sate am înțeles să tu aveai dreptate, nu eu”. Și i-am zis „și Arghezi spune în poezia lui despre mucegaiuri, bube și noroi”.Uumorul este o îngroșare, nu poți să faci documentar. Pentru umor, e clar că iei niște defecte și le îngroși. E clar că am dus în extrem foarte multe, dar acesta e umorul.

Dar Divertis au ales și politica… Nu era și acolo o nișă?

Da, dar în momentul în care te uiți pe Youtube și îți vorbește ăla de, nu mai știu cine era pe vremea aia că nu mai țin minte, mai râzi? Ne era și nouă ușor să alegem politica pentru că era de moment. Era ca afacerea aia: tun imobiliar. Există și așa ceva, foarte bine, dar lucrurile astealalte sunt evergreen-uri. Ele rămân, nu se schimbă în funcție de politică sau de cine mai trece prin perisabilitatea societății. De asta au și rezistat atât de mult.

Mugur Mihăescu
Foto: Raduly Laszlo

Ți se pare că sunt alții care au acaparat piața de umor, acum în 2018?

Doamne ferește. Piața îți dictează. E foarte bine că încearcă cât mai mulți, dar le spun de pe acum că fără școală nu vor reuși să ajungă niciodată nici măcar la jumătate din ce am fost noi.  Să le iasă din cap că fără școală vor ajunge vreodată vedete, sau că vor face bani. Se va alege praful. Vor avea o tinerețe fericită, vor avea de agățat gagicile de rigoare și atât.

Dar nu crezi că voi ați prins și un moment și o conjunctură potrivite? Venam din communism și eram ne râși…

Am prins și asta, dar eu îți spun un lucru: și Divertis venea din mediu studențesc, noi veneam din mediu studențesc, Doru Octavia Dumitru era student și ulterior inginer. Toți cei care am performat avem facultăți la bază și școală multă, dar multă. Nu poți să scrii umor fără să ai școală. Îți iese un banc, două, dar nu pe termen lung.

Azi se pare că se râde la alt gen de umor…

Sunt variante pentru aceeași Mărie cu altă pălărie. Umorul e ca și scenariul de film. Nu există mai mult de 11 scenarii de film. Restul sunt variațiuni pe aceeași temă. Când înveți scenaristică, te învață o matematică a scrisului și ți se spune că acestea sunt: 11 scenarii de film. Și toate derivă dintr-un singur scenariu initial care se numește basm.

Și d-asta spun: umorul este același.

Mă uit acum la bancurile de pe Facebook. Cel puțin jumătate sunt de pe vremea lui Ceaușescu și cred că un sfert dintre ele sunt de pe vremea lui taică-miu. Toate alea cu Dăncilă, cu toți ăștia. Sunt aceleași bancuri cu alte personaje.

Tu râzi la glumele tale?

La unele dintre ele, da.

De cine râzi azi?

De proști. Mi-a plăcut toată viața să râd de proști.

De Dăncilă râzi?

Râd și plâng. Am început să gândesc altfel, să văd lucrurile altfel. La 51 de ani, căt tot m-ai întrebat ce vârstă am, gândești altfel, râzi altfel. Maturitatea vine, atunci când vine, dacă vine, și cu bune și cu rele.

Mugur Mihăescu
Foto: Raduly Laszlo

Dar de plâns, plângi?

O, da! Sunt foarte sensibil. Mă impreionează orice. Și la melodii plâng. Ultima data am plâns la o melodie a lui Eminem, dar nu de melodie, ci de cât de zeu poate fi băiatul ăsta. Plâng de emoția pe care ți-o poate trezi ceva, o poveste, un artist, o faptă, un film. Plâng la filme, mamăăă. Mă exteriorizez, nu-mi place să țin în mine. Și când mă enervez la fel, mă enervez pentru 20 de secunde, după care îmi trece.

Îți place ce vezi azi la televizor?

Da, pentru că am telecomanda în mână și îmi aleg ce văd.

Vorbim de umor…

Este chestie de gust. Ție îți place ce am mâncat eu și nu ai mâncat tu?

Ție îți place?

Râd la anumite lucruri, la numite comedii, îmi place să mă uit la reality show-uri, cu mașini, fine living…

Chiar, mai ai mașinile alea șmechere?

Nu mai am, am trecut la electrice. A fost o perioadă de rătăcire, de îndeplinirea visurilor de copil sărac. Am văzut ce înseamnă, îi sfătuiesc pe toți la vârsta lor dacă pot să-și îndeplinească visurilor să o facă, dar să o facă la timpul ei. Poți să le faci și mai târziu, ca să nu ai regret, ce sfaturi dau eu…

Când te-ai apucat de golf și de ce?

În 2002. Am urât golful, nu puteam să-l suport când mă uitam la televizor și apoi mi-am cumpărat Play Station 2 și apăruse Tiger Woods. Mi-am cumpărat jocul și când am văzut cât de complex e și că îi băteam pe toți, mi-a plăcut atât de mult încât atunci când am filmat o reclamă la Clubul Diplomațic, am pus crosa în mână și de atunci nu am mai lăsat-o.

Și ești activ? Mergi pe la turnee?

Am fost dependent, devenise o adicție în viață, iar în 2008 am pus crosele în cui pentru că deja mă acaparase, devenise un drog. Din 2008 până în 2013 nu am atins crosele și din 2013 am învățat ce înseamnă golful amator: înseamnă plăcere, înseamnă socializare cu prietenii, fun, să joci cât mai multe găuri, să nu fii nervos, să râzi când dai prin boscheți, să râzi când îi dai în cap chinezului și să nu fii înverșunat pentru că nu-ți câștigi existența din asta, îți câștigi bucuria.

Mugur Mihăescu
Foto: Raduly Laszlo

Pe soția ta ai agățat-o tot cu glumele?

Nu, am fost colegi de școală, ea era cu doi ani mai mică. Am avut vieți separate, așa că ne cunoșteam foarte bine și când a fost să fie, prin 1994, ne cunoșteam deja de prea mult timp, mai fuseserăm împreună așa pe parcurs și….aia a fost.

Dar ai ales bine.

Da, dintre toți prietenii mei sunt singurul care a rămas cu aceeași persoană de la început. Dintre colegii de liceu mai sunt foarte puțini care au rămas împreună, dar din cercul de prieteni, sunt singurul.

Felicitări!

Poate trebuie să le zici lor „felicitări”, nu mie. Fiecare cum e fericit, nu există o rețetă a fericirii.

Dar tu ești fericit?

Da, dacă sunt așa. Dacă nu aș fi fericit, aș alege altceva.

Apropos de prieteni. Radu e cel mai bun prieten al tău?

Radu depășește condiția de prieten. Îl știu de prea mult timp, ne știm absolut toate lucrurile. În afara scenei nu am avut foarte multe lucruri în comun, dar atât de frumos ne-am completat încât a ieșit ceea ce a ieșit. Eram ca piesele unui puzzle. În continuare suntem în relații foarte bune, vorbim la telefon, ne întâlnim, dar avem o vârstă. Fiecare are responsabilități, familie, nu mai putem fi ca atunci când nu aveam nici o responsabilitate și atârnam toată ziua undeva. Asta e viața, te mai și încurcă uneori viața asta.

Ce ne spui despre fiica ta?

Fiica mea e femeie, o femeie frumoasă de 21 de ani, am fost cu ea azi 3 ore prin oraș, e acum în vacanță, pleacă înapoi la studii, vrea să se întoarcă în țară, nu vrea să rămână în străinătate.

Cum ar fi să vină să-ți spună că se apucă de ceva ca Vacanța Mare? Nu ți-ai face griji?

Este viața ei. De ce să-mi fac griji? Aș fi un ipocrit care nu aș merita nici o apă. Urăsc ipocrizia: uiți cum ai fost, uiți cum ai trait? Deodată spui: a, acum sunt altfel. Du-te mă dracu, lasă oamenii să-și trăiască vârsta.

Ești un tată cool?

Mai mult decât cool. Suntem prieteni la cataramă.

Zi-mi o glumă bună!

Te uiți la ea acum J)).

Mugur Mihăescu
Foto: Raduly Laszlo
Life StoriesPeople StoriesShows
Share this article