Ce nu ar trebui să lipsească din meniul de Paşte. O călătorie printre mâncăruri, tradiţii şi istorie

Paştele se apropie cu paşi repezi, iar gândul ne fuge deja la mesele îmbelşugate din acele zile. Sărbătoarea Învierii Domnului are obiceiuri culinare stricte, menite să purifice spiritual credincioşii. Este precedată de cel mai lung şi aspru post de peste an, iar mesele din zilele de Paşte sunt menite să aducă bucurie şi recunoştinţă. Iată ce nu ar trebui să lipsească din meniul de Paşte, dar şi ce semnifică fiecare dintre alimentele tradiţionale puse pe masă în aceste zile.

Ouăle roşii – legende, tradiţii, superstiţii

Obiceiul vopsirii ouălor a apărut cu multă vreme înainte de naşterea lui Iisus Hristos. La chinezi se vopseau şi se ofereau în dar, ca simbol al echilibrului, fecundităţii şi vieţii, al creaţiei şi reînnoirii naturii.

În creştinism există mai multe legende care vin să explice existenţa ouălor roşii pe masa de Paşte. Prima dintre ele este legată de chinurile lui Iisus când era răstignit pe cruce. Se spune că mama sa a plecat spre Pilat cu un coş cu ouă, sperând că în acest fel va obţine iertarea pentru fiul său. Pe drum s-a aşezat să se odihnească la umbra unui copac, iar când s-a ridicat a văzut că ouăle se înroşiseră. Aşa a ştiut că Iisus murise. O altă legendă spune că în acea zi toate ouăle din lume s-au înroşit.

Altă variantă vorbeşte despre faptul că Maica Domnului a pus coşul cu ouă sub crucea pe care era răstignit Iisus. Voia să le dea soldaţilor care să aibă milă de fiul său. Sângele lui Iisus s-a scurs peste ouă şi le-a înroşit. Sunt multe poveşti pe tema înroşirii ouălor de Paşte, însă oricât de diferite ar fi, toate au acelaşi mesaj: roşul reprezintă sângele lui Iisus şi este simbol al jertfei Mântuitorului, al vieţii şi bucuriei Învierii.

Aşadar, ouăle roşii nu ar trebui să lipsească din meniul de Paşte. Iar pe lângă simbolistica lor există şi o listă de tradiţii pe care credincioşii trebuie să le respecte în aceste zile.

În dimineaţa zilei de Învierea Domnului se spune că e bine să te speli pe faţă cu apa în care ai pus un ou roşu şi un ban de argint. Asta ar aduce sănătate, ar face faţa frumoasă, iar argintul ţinut în ea ar aduce noroc la bani.

Apoi, primul ou spart ar trebui mâncat cu întreaga familie. Capul acesteia trebuie să îl împartă tuturor membrilor pentru ca familia să rămână mereu unită. Iar ouăle de Paşte nu se ciocnesc la întâmplare. În prima zi se ciocnesc cap în cap, în a doua zi cap în dos, iar în a treia zi dos în dos.

Imediat după Înviere oamenii trebuie să mănânce pască şi un ou roşu, ca să fie curaţi precum pasca şi sănătoşi ca oul. Despre ou se mai crede că are puteri miraculoase, că îndepărtează răul, bolile şi făcăturile. În ziua de Paşte însă oul nu se mănâncă cu sare pentru că altfel se spune că vei transpira tot anul.

Se mai spune că cei care ciocnesc ouăle de Paşte se vor întâlni pe lumea cealaltă, iar dacă nimereşti un ou cu 2 gălbenuşuri te vei căsători în scurt timp. Şi legat tot de căsătorie, se spune că fetele nemăritate trebuie să păstreze cojile ouălor de Paşte dacă vor să se mărite mai repede. Şi tot cojile ouălor de Paşte, de această dată îngropate în pământ, se spune că apără animalele din curte de deochi. Iar dacă păstrezi un ou roşu 40 de zile după Paşte, iar acesta nu se strică, se crede că vei avea noroc tot anul.

Mielul – de ce nu ar trebui să lipsească din meniul de Paşte

Mielul este şi el o constantă pe masa de Paşte şi sunt atâtea preparate minunate care se pot face cu ajutorul lui. Avem ciorbă de miel, stufat, drob, friptură la tavă. Mă opresc aici cu exemplele, că e încă post şi mai avem ceva de aşteptat până să ne delectăm cu asemenea bunătăţi.

Până atunci însă putem face o incursiune prin simbolistica mielului în această sărbătoare. Ca şi în cazul ouălor, şi aici este prezentă tot ideea de sacrificiu. Jertfirea unui astfel de animal, blând şi nevinovat, este considerată o ofrandă perfectă oferită divinităţii pentru mântuire şi iertarea păcatelor. Sacrificarea mieilor există în tradiţia evreilor încă dinainte de naşterea lui Iisus Hristos, iar obiceiul a fost preluat ulterior şi de creştini, Ioan Botezătorul spunând despre Hristos că este „mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii.” Mielul de Paşte îl simbolizează pe Iisus care s-a jertfit pentru oameni şi iertarea păcatelor lor şi a murit pe cruce, precum un miel nevinovat.

Dar şi popoarele indo-ariene, precum geto-dacii obişnuiau să sacrifice miei odată cu sosirea primăverii. Marcau astfel revenirea naturii la viaţă şi petreceau cu ajutorul unor bucate alese.

Pe vremuri tăierea mieilor de Paşte era nu doar un simbol, ci şi un gest solemn, de purificare spirituală. Cel care se ocupa cu sacrificarea animalelor trebuia să fie un om cinstit, respectat, iar înainte de jertfă omul trebuia să fie proaspăt spălat, bărbierit şi să poarte haine curate, precum sufletele mieilor. După masă oasele animalelor nu erau aruncate şi nici folosite drept hrană pentru câini, ci erau îngropate la rădăcina unui copac tânăr.

Pasca – drumul de la pâine la desert

Paştele fără pască e precum Crăciunul fără cozonac, iar pe vremuri aceasta era reprezentată de pâinea sfinţită care se împarte în biserică după slujba de Înviere. Conform legendei, în timp ce predica cu apostolii săi, Iisus a fost găzduit de un om bun care, la plecare, le-a pus în traistă, pe ascuns, şi pâine ca să aibă ce mânca pe drum. Când apostolii l-au întrebat pe Iisus când va fi Paştele, acesta le-a răspuns că atunci când vor găsi pâine în traistă.

De atunci se face pasca pentru Paşte, din făină bună şi în formă rotundă pentru că legenda spune că aşa ar fi fost şi scutecele Mântuitorului. Acum, pasca este un aluat gustos, dospit în mijlocul căreia se aşează brânză de vaci amestecată cu ouă, zahăr, mirodenii şi stafide.