Portugalia este faimoasă atât pentru plajele sale superbe, orașele pline de farmec, dar și pentru preparatele delicioase. Bucătăria portugheză este cunoscută pentru preparatele sale proaspete pe bază de pește și fructe de mare. Dacă nu știi ce să mănânci în Portugalia, îți oferim noi câteva sugestii.
Ce să mănânci în Portugalia
Bacalhau
Este imposibil să ajungi în Portugalia și să nu mănânci bacalhau, în traducere cod sărat. Este, efectiv, peste tot. Nu lipsește din meniul niciunui restaurant și este pregătit în sute de feluri, însă bacalhau à brás este unul dintre cele mai delicioase preparate portugheze, în combinație cu ceapă, cartofi, măsline, pătrunjel și ou.
După ce este prins, acest peste este sărat și pus la uscat, la vânt și soare. Înainte să fie gătit, este ținut în apă câteva zile.
Sopa da Pedra (supă de “pietre”)
Sopa da Pedra este un preparat delicios și consistent, deci dacă vă comandați așa ceva, trebuie să aveți în vedere că s-ar putea să nu mai fie loc și pentru felul doi. Supa “de pietre” este, de fapt, o supă de fasole cu cârnați și alte ingrediente care să îi dea savoare și constistentă. Este ideală pentru un prânz în Portugalia.
Cataplana
Dacă nu știi ce să mănânci în Portugalia, atunci cataplana trebuie să fie neapărat pe lista ta. Cataplana este un fel de “tocăniță” din pește, fructe de mare, carne, cârnați și legume, fiind nelipsită din meniurile restaurantelor din întreaga țară. Surpriza este că niciodată nu știi ce conține. Chiar și în același restaurant riști să nimerești o altfel de cataplana a doua oară când mănânci. Este făcută cu ingrediente proaspete și deci depinde foarte mult de ce aduc pescarii în acea zi.
Cataplana este servită într-un vas de cupru. Carnea, peștele sau fructele de mare sunt gătite împreună cu cartofi, ardei, roșii și alte legume.
Alheira de Mirandela
Alheira, un cârnat din carne de pasăre (sau orice fel de carne, mai puțin de porc), este unul dintre cele mai ieftine și mai apreciate preparate portugheze. Acest cârnat are și o istorie interesantă. Când evreii au fost alungați din Portugalia în 1498 sau obligați să se convertească la catolicism, mulți dintre ei s-au refugiat în zona de munte Trás-os-Montes. Acolo se dădeau buni catolici, dar, în realitate, își păstrau religia. Aceștia încercau să păcălească sistemul mâncând acești cârnați alheira, care păreau de porc, dar, de fapt, erau făcuți din orice fel de altă carne. În prezent, cârnații alheira pot fi savurați pe orice stradă din Portugalia.
Arroz de Tamboril și Arroz de Marisco
Orezul preparat în combinație cu diverși pești sau fructe de mare este specialitatea portughezilor. Tamboril este denumirea portughezilor pentru monkfish, cunoscut și ca pește Lophius sau peșe călugăr. Este adesea pregătit într-o tavă ca o tocană cu usturoi și roșii, alături de orez, devenind astfel arroz de tamboril.
Arroz de Marisco este un orez cu fructe de mare, foarte apreciat în toată Portugalia.
Amêijoas
Vezi această postare pe Instagram
Alguém é servido? #huawei #huaweip9 #bcbm #boacamaboamesa #ontheroad2018 #peniche #amêijoas
Amêijoas sunt niște scoici gătite în vin cu usturoi din belșug și coriandru. Majoritatea scoicilor provin din regiunea Algarve și sunt apoi transportate în întreaga țară. Amêijoas se servesc ca aperitiv împreună cu vinho verde.
Tosta Mista
Mon déjeuné préférer #tostamista #madeportugal #labase
Dacă ești în căutarea unei gustări rapide servită pe stradă atunci Tosta Mista este soluția. Este un sandviș preferat atât de localnici, cât și de turiști, cu șuncă și cașcaval.
Bifana
Vezi această postare pe Instagram
BIFANA ❤️♥️ #bifana #bifanas #portugaligers #portugal_lovers #portugal
Bifana este un fel de sandviș național și se găsește peste tot. Este delicios și conține felii de carne de porc marinate în usturoi, condimente și vin alb. Este considerat chiar o masă consistentă.
Sardinhas Assadas
Vezi această postare pe Instagram
Sardinhas assadas! Quem gosta? 🤪😁 #portugal #sardinhas #sardinhasassadas #Matosinhos #peixe
Delicioase, ieftine și extrem de apreciate, sardinele la grătar au un singur condiment: sare. Sunt la mare căutare în restaurantele portugheze.
Caldeirada de Enguias
Aveiro, o localitate dintre Porto și Coimbra, este faimoasă pentru preparatele sale din anghile / țipar. Acest pește este prăjit, făcut la grătar sau fiert în supă. Pescarii din zonă fac un fel de tocăniță cu anghile, asezonată cu șofron și ardei grași.
Francesinha
Francesinha este cel mai faimos preparat din zona Porto. Dacă te grăbești, ți-e o foame de lup și nu știi ce să mănânci în Portugalia, atunci acest sandviș cu cârnat, șuncă și friptura este alegerea pentru tine. Da, da, ai citit bine! Și asta încă nu e tot. Este învelit în brânză și are și un ou prăjit deasupra! Se servește cu un sos delicios preparat din bere și roșii. Ah, și vine în combinație cu cartofi prăjiți. Ca idee, conține cam 1300 de calorii.