Cei mai buni regizori de film din lume şi capodoperele lor - LIFE.ro
Sari la conținut

Cei mai buni regizori de film din lume şi capodoperele lor

Este considerat unul dintre cei mai inovativi şi influenţi regizori de film din toate timpurile, fiind în egală măsură tributar perfecţionismului. Era recunoscut pentru atenţia cu care îşi alegea subiectele abordate în peliculele sale, dar şi pentru modul lent în care lucra. Acesta a fost şi motivul pentru care are doar 16 filme regizate în palmares, spre deosebire de colegii săi la fel de celebri.
Share this article

Omul a avut nevoie de artă în viaţa lui încă din cele mai vechi timpuri. Începând cu primele manifestări artistice reprezentate de picturile rupestre, continuând cu arhitectura din antichitate, pictura, teatrul, dansul, muzica şi poezia din aceeaşi perioadă, evoluţia şi curentele artelor, apariţia cinematografiei a venit ca o formă firească de manifestare a talentelor artistice. Dincolo de talentele extraordinare ale celor care urcă pe scenă, ultimii zeci de ani au adus şi recunoaşterea talentelor celor care îi pun în valoare şi care au reuşit să ne aducă în faţa ochilor nişte capodopere, iar aceia sunt cei mai buni regizori ai lumii.

Steven Spielberg este numele care apare invariabil pe orice listă ce prezintă cei mai buni regizori ai lumii. De 3 ori câştigător al premiului Oscar, desemnat cea mai influentă persoană a generaţiei sale, dar şi cea mai puternică şi influentă personalitate din industria filmului, Spielberg a avut şi cel mai mare succes financiar din toate timpurile, averea lui fiind estimată la 3 miliarde de dolari.

A regizat peste 30 de filme în cariera sa, pelicule nominalizate la peste 100 de premii importante precum Oscar, BAFTA şi Globul de Aur. Printre cele mai cunoscute sunt ET, Jurassic Park, Fălci, Salvaţi soldatul Ryan şi Lista lui Schindler.

Steven Spielberg

Martin Scorsese a făcut şi el istorie la Hollywood cu peliculele regizate de el. Premiat de cele mai mari asociaţii de film din întreaga lume, câştigând de-a lungul carierei premii precum Palme d`Or, Cannes, Leul de argint, Grammy, Emmy, Globuri de Aur, BAFTA, Scorsese a aşteptat foarte multă vreme celebrul Oscar pe care l-a primit până la urmă în 2006.

Are peste 25 de filme artistice la activ, printre cele mai cunoscute şi premiate fiind Băieţi buni, Casino, Aviatorul, Cârtiţa, Hugo şi Lupul pe de Wall Street. Dar Scorsese are la activ şi 12 filme documentare, 9 filme de scurt metraj şi 2 de televiziune.

Martin Scorsese

Alfred Hitchcock a regizat mai bine de 50 de filme în întreaga sa carieră şi este considerat unul dintre regizorii cu cea mai mare influenţă asupra posterităţii. Şase dintre peliculele sale au fost nominalizate la premiile Oscar, iar majoritatea acestora sunt caracterizate de suspansul pe care îl transmit privitorului. Cary Grant, Gregory Peck, Ingrid Bergman şi Grace Kelly s-au numărat printre favoriţii săi când vine vorba de actorii distribuiţi în rolurile principale.

Printre titlurile care i-au adus recunoaşterea internaţională sunt: Păsările, Psycho, Omul care ştia prea multe, Străini în tren şi La nord prin nord-vest. Este considerat un maestru al suspansului şi, pe lângă numeroasele premii şi recunoaşteri ale talentului său, Alfred Hitchcock a primit şi titlul de Sir de la Regina Angliei în 1979, cu un an înainte să îşi piardă viaţa.

Alfred Hitchcock, foto: wikipedia.org

Stanley Kubrick este un alt nume marcant din lista cu cei mai buni regizori ai lumii. Este considerat unul dintre cei mai inovativi şi influenţi regizori de film din toate timpurile, fiind în egală măsură tributar perfecţionismului. Era recunoscut pentru atenţia cu care îşi alegea subiectele abordate în peliculele sale, dar şi pentru modul lent în care lucra. Acesta a fost şi motivul pentru care are doar 16 filme regizate în palmares, spre deosebire de colegii săi la fel de celebri. Printre titlurile care i-au adus recunoaşterea în lumea cinematografiei se află Cărările gloriei, Spartacus, Lolita, Dr. Strangelove şi Odiseea spaţială.

Stanley Kubrick, foto: bfi.org.uk

Francis Ford Coppola este unul dintre cei mai influenţi regizori americani şi unul dintre cei mai premiaţi, cu 6 premii Oscar în palmares. Câteva dintre titlurile care i-au adus celebritatea sunt filmele din seria Naşul, Dracula, Marele Gatsby şi Apocalipsul acum. În 2005 a filmat în România Tinereţe fără bătrâneţe, o adaptare a nuvelei cu acelaşi nume a lui Mircea Eliade. Regizorul a mărturisit că a fost fascinat de scriitorul român, operele sale ajutându-l să se regăsească într-o perioadă în care celebritatea era mai mult decât putea duce. Coppola a şi spus în repetate rânduri că nu şi-a dorit şi nu şi-a imaginat vreodată că va ajunge să facă filme de succes la Hollywood, ci viza pelicule mici, independente. Filmul Naşul a fost cel care i-a schimbat însă radical drumul în cinematografie.

Francis Ford Coppola

Ingmar Bergman a fost mai întâi regizor de teatru, iar apoi filmele sale l-au propulsat în rândul celor mai influenţi regizori de film din a doua jumătate a secolului XX. Crescut cu reguli extrem de stricte, într-o familie religioasă, Bergman a găsit totuşi puterea de a se desprinde de drumul croit de familie şi de a se îndrepta către arta teatrală şi cinematografică pentru care recunoştea că a simţit mereu o atracţie irezistibilă. Iar premiile primite, printre care şi Oscar, BAFTA, Ursul de Aur, Cesar şi Palme d`Or, dovedesc că a avut dreptate să-şi urmeze pasiunea. Printre titlurile care i-au adus recunoaşterea internaţională sunt A şaptea pecete, Izvorul fecioarei, Fragii sălbatici, Persona şi Pasiunea Annei.

Ingmar Bergman, foto: bfi.org.uk

Quentin Tarantino şi-a câştigat şi el un bine meritat loc în galeria cu cei mai buni regizori de film, primind şi unele dintre cele mai râvnite premii ale breslei precum Oscarurile, BAFTA, Globul de Aur şi Palme d`Or. Adorat şi contestat în egală măsură, Tarantino a adus în prim-plan o viziune inedită proprie, un amestec de violenţă, umor şi parodie. Printre titlurile sale care au făcut furori în întreaga lume sunt Pulp Fiction, Kill Bill, Ticăloşi fără glorie şi Django dezlănţuit.

Quentin Tarantino

James Cameron este un regizor canadian recunoscut nu doar pentru că a realizat pelicule ce au intrat în istoria cinematografiei, dar şi pentru că a regizat filmele cu cele mai mari încasări din istorie: Titanic şi Avatar. Regizorul celebrelor Terminator, Aliens şi Minciuni adevărate, Cameron şi-a dedicat o mare parte din viaţă şi realizării de filme documentare şi a contribuit la dezvoltarea sistemului digital tridimensional şi a tehnologiei filmărilor subacvatice. De altfel, un biograf îl definea ca fiind jumătate artist, jumătate om de ştiinţă.

James Cameron

Akira Kurosawa este regizorul despre care se spune că reprezintă pentru Japonia ce este Alfred Hithcock pentru Statele Unite. Munca lui şi cele peste 30 de filme realizate în carieră au fost recunoscute însă la nivel internaţional, nu numai în Japonia. A fost premiat, printre altele, cu un Leu de Aur la Veneţia şi cu un Oscar pentru întreaga carieră. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără Cei şapte samurai, Sanjuro, Barbă roşie şi Ran. Fortăreaţa ascunsă a fost pelicula care a avut o influenţă teribilă asupra lui George Lucas atunci când a regizat Star Wars.

Akira Kurosawa, foto: ethnicmarket.ro

Andrei Tarkovski este considerat unul dintre cei mai influenţi cineaşti din perioada sovietică, dar faima sa a depăşit graniţele URSS, iar meritele şi talentul i-au fost recunoscute în întreaga lume. Deşi a trăit şi muncit într-un regim opresiv, Tarkovski a reuşit să depăşească barierele acestuia şi şi-a adus aportul la dezvoltarea cinematografiei moderne. Călăuza, Oglinda, Solaris, Copilăria lui Ivan şi Andrei Rubliov sunt câteva dintre titlurile rămase în istorie.

Andrei Tarkovski, foto: quora.com
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora