Cei mai mari tirani din istorie. De la Caligula și Ginghis Han, până la Stalin și Kim John II, oameni care și-au nimicit propriile popoare

De la extravagantul Caligula, la apărătorul brutal al Revoluției Franceze, Robespierre și până la dictatorul reformator Pinochet, iată care sunt cei mai mari 10 tirani din istorie.

Dacă am privi istoria poporului român, cu siguranță printre cei mai mari tirani din istorie ar putea fi trecut și Nicolae Ceaușescu, însă cifrele nu-l situează în acest top, tortura psihologică și lipsurile cetățenilor nefiind atât de dureroase precum cele înregistrate în cazul altor conducători.

Caligula: „perversul Cezar” (Împărat al Romei ce a domnit între anii 37 d.Hr. și 41 d.Hr.)

„Lasă-i să mă urască, atâta vreme cât se tem” a fost motto-ul unuia dintre cei mai mari tirani din istorie, împăratul roman Caligula, despre care predecesorul său, Tiberius, spunea că va deveni „un șarpe pentru poporul roman”. Într-adevăr, cruzimea lui Caligula, extravaganțele și perversiunile sexuale de care dădea dovadă i-a făcut pe mulți contemporani de-ai lui să și-l amintească drept un tiran nebun. A devenit celebru pentru petrecerile sale și poftele sexuale de nesatisfăcut. Nu ezita niciodată să ia de lângă bărbatul ei o femeie ce-i plăcea. De asemenea, despre el se spune că a avut relații sexuale incestuoase cu toate cele trei surori ale lui, ba chiar le-a obligat să se prostitueze cu alți bărbați.

Proiectele de construcții ambițioase ale lui Caligula, poftele sale luxoase și consumul exagerat au dus repede la risipirea avuțiilor lăsate de Tiberius, ceea ce a atras după sine o creștere mare a taxelor pentru populație și a ratei criminalității și jafurilor în imperiu. . Mai mult decât atât, Caligula s-a autodeclarat un zeu în viață, calul său, Incitatus fiind numit „o personificare a tuturor zeilor”. Incitatus era chiar senator și avea un grajd de marmură cu o iesle de fildeș, pături purpurii, guler de pietre prețioase, optsprezece servitori și era hrănit cu ovăz amestecat cu fulgi de aur. Politica lui Caligula a dus la numeroase tensiuni și conspirații, iar după numai patru ani de putere a fost asasinat.

Ginghis Han: „războinicul suprem” (Fondatorul și conducătorul Imperiului Mongol din 1206 până în 1227)

O legendă mongolă spune că Ginghis Han s-a născut cu un cheag de sânge în pumn, semn că a fost predestinat să fie un mare conducător. Omagiul s-a dovedit adevărat, deoarece băiatul a devenit un remarcabil războinic al secolului al XIII-lea care a reușit să formeze unul dintre cele mai mari imperii din istorie. Născut Temujin, a suferit din cauza sărăciei, persecuțiilor și chiar a fost condamnat la închisoare după moartea tatălui său, șef al tribului. Însă a luptat împotriva furtunii, geniul său militar ajutându-l să învingă triburile rivale unul câte unul. Până în 1206 a devenit conducătorul întregii Mongolii. Atunci Temujin a fost proclamat Ginghis Han, regele tuturor regilor.

Sub comanda sa mongolii au ajuns în China, Asia centrală și Europa de est. Până la moartea lui, imperiul s-a extins din Asia, în Oceanul Pacific și până la Marea Neagră, iar descendenții lui au păstrat puterea în regiune sute de ani mai apoi. Cuceririle militare ale lui Ginghis Han au fost adesea caracterizate ca fiind de o cruzime nemaivăzută.

În același timp a demonstrat că poate fi un om de stat admirabil ce a reușit să unească și să organizeze poporul mongol, introducând coduri civile și militare. Și deși încălcările legilor au fost aspru pedepsite, astăzi poporul mongol îl recunoaște pe Ginghis Han ca un mare reformator.

Henry al VIII-lea: „regele Barbă-albastră” (regele Angliei din 1509 până în 1547)

Cele două lucruri pentru care este cunoscut regele Angliei, Henry al VIII-lea sunt cele șase mariaje – un număr șocant pentru un rege creștin- și inițiativa de reformare a țării.

În primii ani de domnie. Henry a câștigat simpatia poporului și a fost privit drept un bun catolic. Chiar a scris „Apărarea celor șapte Taine”, o carte dedicată respingerii argumentelor lui Luther, iar pentru asta a fost bonificat cu titlul de Apărător al Credinței din partea Papei.

Cu toate acestea, când dorința sa personală de a divorța prima sa soție s-a ciocnit de poziția Romei, Henric al VIII-lea nu numai a separat Biserica Angliei de autoritatea papală și s-a proclamat șeful suprem, dar a început, de asemenea, să desființeze mănăstirile catolice și să-și însușească veniturile și bunurile. Soția sa, Anne Boleyn, cea care a devenit forța conducătoare din spatele reformei bisericilor a fost mai târziu executată, împărtășind astfel soarta lui Sir Thomas More și a mii de alți oponenți ai politicilor lui Henry, fie religioase, fie civile, precum închiderea forțată a terenurilor agricole.

Nebunia lui Henry a început să crească și mai tare, formând o rețea de spioni în rândul poporului și ordonând execuții pe bandă rulantă. Se spune că peste 70 de mii de oameni au fost condamnați la moarte în timpul domniei lui Henry al VIII-lea, printre aceștia și două dintre soțiile sale.

Ivan al IV-lea: „Ivan cel Groaznic” (țar al Rusiei din 1533 în 1584)

Primul mare prinț al Moscovei căruia i s-a oferit titlul de țar al Rusiei, Ivan cel Groaznic a arătat semne de cruzime și răzbunare încă din copilăriei. Viitorul țar a ordonat prima condamnare la moarte la numai 13 ani. Prima parte a domniei sale a fost mai degrabă una moderată – unii cred că datorită influenței pozitive a primei sale soții, o femeie blândă și devotată.

După moartea ei, despre care Ivan a crezut că s-a datorat otrăvirii, domnia sa s-a schimbat brusc. După ce a introdus așa-numitul regim „Oprichnina”, Ivan IV a început să terorizeze țara. Sub pretextul combaterii trădării în rândul nobilimii de curte, el a ordonat uciderea brutală a oamenilor fără să demonstreze mai întâi vinovăția lor – uneori ucidea doar din plăcere. Ivan cel Groaznic a demonstrat o imaginație bolnavă în condamnarea oamenilor la cele mai dureroase moduri de a muri, printre care arderea lor pe jar, tragerea în țeapă sau fierberea de vii. În plus a fost căsătorit de șapte ori și se crede că pe două dintre soțiile lui le-a omorât, ca și pe fiul lui cel mare.

Cu toate acestea Ivan al IV-lea a fost unul dintre cei mai educați oameni ai timpurilor sale și un cuceritor talentat. Sub domnia lui, teritoriul Rusiei s-a extins de două ori.

Maximilien Robespierre: „chipul incoruptibil al Regatului Terorii” (considerat conducătorul de facto al Franței din 1793 până în 1794)

Viața și moartea lui Maximilien Robespierre, una dintre cele mai proeminente și influente figuri ale Revoluției Franceze demonstrează clar cum o intenție sinceră de a asigura virtutea și suveranitatea poporului, realizată fanatic, s-a dovedit a fi o teroare pentru națiune.

Robespierre a primit rebeliunea din 1789 cu brațele deschise. Fiind unul dintre liderii iacobinilor, el a dominat în cele din urmă Comitetul de Securitate Publică nou înființat care, temându-se de sabotarea Revoluției, a început să facă curățenie la nivel politic și administrativ, executând în masă „dușmanii Revoluției”.

„Guvernul aflat într-o revoluție este despotismul libertății împotriva tiraniei”, obișnuia el să spună.

Conform unor estimări diferite, între 16 și 40 de mii de oameni au fost omorâți în timpul regimului terorii, printre care și fostul său prieten iacobin, Georges Jacques Danton. Ca rezultat al asocierii terorii cu virtuțile lui Robespierre, Revoluția Franceză a devenit o baie de sânge fără sfârșit. În 1794 a fost detronat de o conspirație a membrilor convenției și a fost executat.

Iosif Stalin: „Tatăl unei Națiuni” (secretar general al Uniunii Sovietice din 1922 până în 1953)

Un politician care a călcat pe cadavrele atât ale asociaților, cât și rivalilor săi, în calea sa spre putere, Iosif Stalin a fost de asemenea și un conducător ce a reușit să atingă un miracol fără precedent în domeniul economic al timpurilor moderne, creând o putere militară și industrială dintr-o țară dărăpănată și în mare parte agrară. „El a găsit Rusia lucrând cu pluguri de lemn și a lăsat-o echipată cu piloți atomici” spunea Sir Winston Churchill despre el.

Sub conducerea lui Stalin Uniunea Sovietică a câștigat Mărețul Război Patriotic împotriva Germaniei naziste în 1945, deși contribuția URSS la înfrângerea Axei în cel de-al Doilea Război Mondial este greu de supraestimat.

Dar tot sub puterea lui Stalin, poporul sovietic a suferit tulburările greu suportabile de colectivizare și industrializare, foametea în masă din anii ‘30, deportările notorii și crearea sistemului de gulag care a persecutat, conform estimărilor diferite, între 14 și 40 de milioane de cetățeni sovietici, mulți dintre ei pierzându-și viața în timpul anchetelor securității.

Adolf Hitler: „the Fuhrer” (cancelar al Germaniei între 1933 și 1945)

Omul care a inițiat cel mai sângeros conflict din istoria umanității – Al doilea Război Mondial – și-a pornit cariera ca spion și este cu siguranță unul dintre cei mai mari tirani din istorie.

În urma înfrângerii Germaniei în Primul Război Mondial și după revoluția germană din noiembrie 1918-1919, slujba lui Adolf Hitler a fost aceea de a pescui informații despre activitățile micilor partide și grupuri politice. În vremea aceea au început să fie auzite discursurile sale la adunările politice. Se simțea în elementul lui și curând a devenit liderul Partidului Național Socialist al Muncitorilor Germani – Naziștii.

După ce și-a asumat poziția de Cancelar al Germaniei, Hitler a suprimat opoziția politică în țară, a format Gestapo-ul – poliția secretă de stat, un sistem de lagăre de concentrare și a început exterminarea în masă a evreilor, ceea ce s-a transformat într-un genocid în întreaga Europă. Hitler a nimicit o treime din populația de evrei din lume, eveniment ce poartă numele de Holocaust.

Libertățile democratice erau, la vremea respectivă, demult apuse în Germania. Planificând lansarea unei agresiuni la scară largă, Hitler a inițiat una dintre cele mai mari campanii de dezvoltare economică și a infrastructurii din istoria țării. Până în 1938, regimul lui Hitler a ocupat Austria și Cehoslovacia și, în 1939, prin atacarea Poloniei a provocat începutul celui de-al doilea Război Mondial ce a ucis peste 70 de milioane de oameni, majoritatea civili.

După înfrângerea Germaniei în 1945, Adolf Hitler s-a sinucis.

Augusto Pinochet: „Dictatorul Reformator” (președinte al Republicii Chile din 1973 până în 1990)

Dictatura militară și represiunile politice versus liberalizarea economică și reformele – aceasta este moștenirea controversată lăsată de Augustp Pinochet după o domnie de 16 ani în Chile. După lovitura de stat din 11 septembrie 1973, el a condus junta care a exercitat funcții executive și legislative ale guvernului, iar în 1974 a fost declarat președinte. Ideologii regimului lui Pinochet spuneau că democrația este ceva ce republica nu-și putea permite la momentul respectiv. Astfel, sistemul unei democrații reprezentative a fost anihilat, iar Congresul Național dizolvat.

Pinochet a anunțat că partidul comunist al țării va fi cel mai periculos inamic al juntei și a început să-și suprime adversarii politici, să efectueze arestări în masă, să ordone procese sumare, tortură sistematică și „dispariții”, execuții secrete și detenție. Conform Rettig Report, 2279 de oameni au fost omorâți din motive politice în timpul domniei militare  a lui Augusto Pinochet. Mai târziu, Valech Report a adăugat aproximativ 32 de mii de torturi și peste 1300 de exilați. Aceștia din urmă au fost urmăriți în întreaga lume de către agențiile de informații ale lui Pinochet, în timp ce se afla la putere.

Pol Pot: „Fratele numărul Unu” (Conducător al republicii democrate Kampuchea, azi Cambodgia, din 1975 până în 1979)

Saloth Sar, zis Pol Pot a fost un dictator neobișnuit care nu avea nici cultul personalității și nici nu și-a însușit bunurile adversarilor săi persecutați. În schimb, s-a concentrat pe distrugerea propriului popor.  În timpul celor patru ani ai regimului partidului Khmer Rouge în republica democrată Kampuchea, aproximativ 3 milioane de oameni, o pătrime din populația țării, au dispărut într-un mod brutal.

Pol Pot a impus o versiune de colectivizare agrară, forțând locuitorii de la oraș să se mute la țară unde să muncească în ferme colective, în cadrul unor proiecte de muncă forțată. Partidul îi viza pe toți cei considerați „potențial periculoși”, în această categorie intrând militari, specialiști din toate domeniile, profesori, medici, oficiali și tot felul de persoane educate, în mod special. Atât educația, cât și religia au fost abolite. Școlile au fost transformate în închisori sau locuri de tortură, răspândite la scară largă. Bătaia până la moarte cu bare de metal sau cu unelte agricole, strivitul cu buldozerul, arsul și fiertul oamenilor vii, înecul sau aruncatul la crocodili, erau printre cele mai populare măsuri ale lui Pol Pot. Sute de mii de cambodgieni și-au săpat mormintele ce azi pot fi văzute pe câmpurile de moarte.

Kim John II: „Iubitul Conducător” (Comandantul Suprem al Armatei poporului Coreean, din 1991 și până în prezent)

Dacă vorbim despre cei mai mari tirani din istorie, conform organizațiilor pentru drepturile omului, Kim John II, fiul „președintelui etern”, Kim II-sung, conduce societatea cea mai strict controlată din lume. Republica Democrată Coreea de Nord a primit cel mai prost scor, pentru al 34-lea an consecutiv, privind drepturile politice și libertățile civile din Freedom House.

Cetățenii Coreei de Nord nu au dreptul să plece din țară sau să circule liber în interiorul acesteia, motiv pentru care majoritatea informațiilor legate de viața lor provin numai de la oameni care au evadat.

Rezoluția ONU privind abuzurile împotriva drepturilor omului în Coreea de Nord spune că țara practică tortura, execuțiile publice, impunerea pedepsei cu moartea din motive politice, precum și deținerea unui număr mare de lagăre și închisori și utilizarea extensivă a muncii forțate, trafic de femei pentru prostituție și infanticidul copiilor mamelor repatriate și alte sancțiuni pentru cei fugiți în străinătate. Iar acestea se pare că nu sunt nici pe departe toate atrocitățile petrecute în Coreea de Nord. În momentul de față, aproximativ 250.000 de persoane sunt închise în „tabere de reeducare”. În plus, primii ani ai domniei lui Kim Jong Il au fost înrădăcinați de o foamete de trei ani care, conform estimărilor diferite, a ucis de la 250 de mii până la trei milioane de cetățeni, iar situația umanitară din țară rămâne precară.