Cele mai bune filme cu Nicole Kidman
Cele mai bune filme cu Nicole Kidman aș putea spune că sunt toate filmele în care ea a jucat. Nicole Kidman este o actriță de excepție ce poate transforma orice rol mărunt într-unul de Oscar. Este reprezentanta următoarei generații după Meryl Streep și spun asta din perspectivă pur personală.
Iar următorul top ce cuprinde cele mai bune filme cu Nicole Kidman, este tot unul personal, evident, ajutat de rating-ul înregistrat de IMDB.
Citește și:
De la Hōkūlani la Nicole Kidman: cum a ajuns un copil timid din Sydney vedeta din Big Little Lies
- Cele mai bune filme cu Nicole Kidman: The Hours (2002)
Rolul din acest film i-a adus lui Kidman Oscarul pentru cea mai bună actriță. Ea o joacă pe Virginia Wolf într-o stare spirituală agonizantă, undeva între paralizie și transă. Este o performanță actoricească foarte bună, deși mulți au spus că actrița a fost supra evaluată și ridicată la rang de regină. Pentru anume motiv, ea a trebuit să joace acest rol purtând o proteză de silicon la nas, ceea ce a făcut-o să arate ca o pasăre mare.
- Destroyer (2018)
Și aici sunt împărțite părerile cu privire la poate cel mai neobișnuit rol al lui Nicole Kidman, însă aduce o prezență dură, solidă și plauzibilă rolului ei urât de polițist sub acoperire, cicatrizat fizic și psihologic de experiențele sale trăite într-o bandă de jefuitori. La ani distanță de evenimentele care au brutalizat-o, ea se convinge că poate doborî vinovatul. Amărăciunea și angoasele ei sunt jucate cu o forță extraordinară.
- Eyes Wide Shut (1999)
Kidman a avut onoarea de a juca în ultimul film al lui Stanley Kubrick. Interpretarea ei inteligentă este o contribuție bine jucată într-un film minor, dar extrem de interesant și cu multă atmosferă, o adaptare a poveștii lui Arthur Schnitzler din 1926 la New York-ul sfârșitului de secol 20. Kidman joacă rolul soției lui Tom Cruise, doctorul din înalta societate torturat sexual, și este sinceră și deschisă cu privire la sexualitate într-un mod în care nu este el. Se spune că ea a fost cea care a făcut ca filmul să nu fie prost cotat și să pice în uitare pentru posteritate.
- The Paperboy (2012)
Nici un film și nici un rol al lui Nicole Kidman nu a fost mai prost înțeles încă de la lansare, cum a fost acesta. Rolul ei, total atipic a fost unul sufocant și neplăcut, a fost acela al lui Charlote Bless, o femeie nevoiașă din Florida, o blondă disfuncțională ce începe o poveste de dragoste cu un ucigaș de rând. Sunt niște scene absolut scandaloase ce îi țin imaginea blocată în niște momente oribile.
- Dogville (2003)
Aura ei sofisticată, încărcată de mister și de dorință, este perfectă pentru acest experiment de teatru filmat al maestrului Lars von Trier. Kidman joacă rolul lui Grace, o femeie care aparent fuge de criminali și care este adăpostită de populara provincie din Dogville, Colorado și devine punctul central al moralismului și dorinței locuitorilor, obsesiv reprimate. Fără Nicole Kidman acest film nu ar fi fost nimic. Cu ea în distribuție a ajuns o capodoperă.
- Cele mai bune filme cu Nicole Kidman: Dead Calm (1989)
Acest rol a fost o surpriză și pentru Kidman care a fost pusă în fața unui terifiant thriller de suspans ce are ceva din Alfred Hitchcock și Roman Polansky. Ea și Sam Neil joacă un cuplu ce se află singur pe un yacht și care dă pentru un tânăr cu vădite tulburări comportamentale (Billy Zane) ce îi imploră să-l primească și pe el la bord. Aceasta este Kidman la începutul carierei sale, o interpretare mai naturală și mai umană decât orice altceva are a urmat după.
- The Portrait of a Lady (1996)
Aceasta este Nicole Kidman în forma ei rafinată. Regizorul Jane Campion creează pentru ea un rol misterios și strălucitor în adaptarea romanului lui Henry James. Kidman o joacă pe frumoasa americancă Isabel Archer care se simte atrasă de artistul cu reputație foarte proastă, jucat de John Malkovich. Pentru mulți, acest rol este un vârf al carierei pentru că, și de această dată, reușește să intre în transa aceea a ei ce fascinează publicul.
- To Die For (1995)
Acesta a fost primul rol cheie al lui Kidman, o transformare în care, interesant, directorul Gus Van Sant a fost cel care a dezvăluit că principala ei calitatea de star nu se află în obișnuință, ci în ceva mai fabricat și neliniștit. Joacă rolul unei sinistre și nemiloase prezentatoare a unei televiziuni locale prin cablu, disperată să ajungă vedetă, cu orice preț.
- Birth (2004)
Acesta este un film a cărui valoare crește cu fiecare dată când îl revezi și numai Kidman ar fi putut juca acest rol cu asemenea demnitate și fler. Ea o joacă pe Anna, o văduvă frumoasă, bogată, din Manhattan, care este uimită când un băiat de 10 ani intră în viața ei și anunță că este reîncarnarea soțului ei mort. Și face asta, citând detalii pe care doar soțul ei răposat le-ar putea cunoaște. Este o prestație absolut uimitoare.
- The Others (2001)
Acesta este filmul perfect al lui Nicole Kidman, o poveste cu fantome în stilul Henry James care, mai mult decât oricare altul, îi scoate în evidență aura spiritual a frumuseții și misterului cu o sexualitate aproape ocultă. În acest film, pare că este o dată Grace Kelly, o dată Deborah Kerr, cu o influență de la Kathleen Byron. Joacă rolul stăpânei unei case de la țară grandioase, dar extrem de sumbre. Soțul ei a plecat la război, lăsând-o singură să se ocupe de copii și de cei câțiva servitori care le-au mai rămas. Și în afară de umbrele războiului, cu toții sunt terifiați de fantome. În acest film, pentru Kidman tragedia pare că are o strălucire aparte și într-un fel este erotizantă, dar rafinată. Aceasta este Nicole Kidman în varianta clasică.