Cele mai căutate locuri de muncă în Olanda. Câți bani poți câștiga dacă muncești în țara lalelelor - LIFE.ro
Sari la conținut

Cele mai căutate locuri de muncă în Olanda. Câți bani poți câștiga dacă muncești în țara lalelelor

Dacă te-ai hotărât că Olanda este țara în care vrei să mergi ia în calcul că salariul se discută întotdeauna în cuantumul lui brut, nu în net, așa cum se obișnuiește la noi. Prin urmare trebuie să știi cam cu câți bani vei rămâne de fapt în mână după plata tuturor obligațiilor.
Share this article

Deși pandemia i-a făcut pe mulți dintre românii care lucrau în străinătate să se întoarcă acasă și aici e vorba în special de cei care aveau locuri de muncă sezoniere, alții și-au făcut bagajele și s-au mutat definitiv din România. Germania rămâne în continuare în topul preferințelor, dar sunt și alte țări care prezintă tot mai mare interes printre cei care vor să își construiască drumul peste hotare și aici vorbim de state mai puțin căutate până de curând precum Norvegia, Olanda sau Danemarca. Am vrut să vedem care sunt acum cele mai căutate locuri de muncă în Olanda, dar și cât de ușor sau greu este să ajungi acolo.

Olanda este o țintă tot mai căutată datorită unui calup de factori: este o țară foarte sigură, 86% dintre locuitori vorbesc limba engleză, are unul dintre cele mai ridicate niveluri de trai din Europa și din lume, iar salariul minim era anul trecut de 1615 euro pe lună pentru cei de peste 22 de ani. Este, practic, cel mai mare salariu minim din Europa după Luxemburg și trebuie menționat că acesta depinde de vârsta angajatului. Este de la sine înțeles însă că majoritatea celor care se angajează în această țară câștigă mai mult.

În plus, orice cetățean român ce are un act de identitate valabil are și dreptul legal de a munci în țara lalelelor, una care a stabilit de-a lungul anilor niște norme foarte clare și stricte pentru protecția angajaților, inclusiv a celor care lucrează pe contracte cu perioadă determinată. Sunt atent verificate norme precum respectarea nivelului de salarizare, plata muncii suplimentare, condițiile și programul de lucru, dar și contribuțiile la pensie. Orele suplimentare în Olanda sunt plătite cu 125%, iar dacă ai contract definitiv te poți bucura la gândul că acolo angajatorii vin periodic cu creșteri salariale bazate, desigur, și pe nivelul de performanță atins, dar și pe interesul arătat în dezvoltarea abilităților și accesul la cursuri de specializare. Salariile sunt influențate și de condițiile de muncă – cu cât sunt mai dificile, cu atât plata este mai mare – și de programul de muncă, astfel că dacă alegi să lucrezi în schimburi poți câștiga substanțial mai bine decât dacă alegi un program clasic, de la 8 la 5 după-amiaza.

Dacă te-ai hotărât că Olanda este țara în care vrei să mergi ia în calcul că salariul se discută întotdeauna în cuantumul lui brut, nu în net, așa cum se obișnuiește la noi. Prin urmare trebuie să știi cam cu câți bani vei rămâne de fapt în mână după plata tuturor obligațiilor. Ca în cele mai multe state occidentale și aici se aplică sistemul de impozitare progresiv: câștigi mai mult, plătești impozite mai mari. Cei mai mulți bani din salariul brut merg către Asigurările Sociale: 27,65%. Pare cam mult, dar dacă stai să te gândești că aici este una dintre cele mai bune asigurări de pe întreg continentul parcă nu te mai deranjează atât de tare procentul acesta. Practic, aceasta acoperă diverse ajutoare pentru familii, concediul pentru creșterea copilului, ajutorul de șomaj, concediul medical, ajutorul de invaliditate și îngrijirea pe termen lung. Odată ce ai aflat care îți este venitul net, la acesta mai adaugă și indemnizația pentru concediu, care este de cel puțin 8% din salariul brut anual.

Care sunt cele mai căutate locuri de muncă în Olanda

Cele mai multe locuri disponibile pentru Olanda sunt în agricultură. Nu ar trebui să mire pe nimeni acest lucru dacă stăm să ne gândim că Olanda este al doilea exportator de produse agricole din lume după Statele Unite ale Americii. Mai e nevoie să comparăm suprafețele celor 2 state? Mai mult, Olanda este principalul furnizor la nivel mondial de produse horticole și de ouă, dar este și unul dintre cei mai mari exportatori de carne și produse lactate, aici fiind înregistrată cea mai mare producție de lapte pe cap de bovină din lume. Prin urmare este nevoie de forță de muncă în serele de legume și în serele de roșii.

Sunt la mare căutare și angajați în domeniul producției și logisticii, de la stivuitoriști la muncitori în fabrici sau lucrători în depozite, precum și oameni pregătiți în domeniul auto, fie că vorbim de mecanici, vopsitori sau chiar spălători. Și pentru lucrătorii din construcții există locuri de muncă disponibile, de la macaragiu și tâmplar la instalator și electrician, iar astfel de joburi sunt plătite cu peste 2000 de euro net. Domeniul naval este și el o sursă bună de locuri de muncă, așa că dacă ai pregătire în această zonă te poți aștepta tot la salarii de peste 2000 de euro net.

Domeniul medical a crescut și el oferta de locuri de muncă în ultima perioadă, astfel că sunt la mare căutare de la medici rezindenți la specialiști în domenii precum chirurgie, medicină internă, hematologie, radiologie sau psihiatrie. Trebuie să știți însă foarte bine limba engleză și să fiți dispuși să învățați limba olandeză. Ce-i drept, motivația poate fi foarte puternică. În acest caz salariile sunt în jurul a 11.000 de euro brut pe lună. Asistenții medicali trebuie să cunoască limba engleză la nivel conversațional și să aibă pregătire în asistența generalistă. Salariile sunt cuprinse între 1900 și 2700 de euro lunar.

Și piața IT din Olanda este generoasă atât din punctul de vedere al posturilor oferite, cât și al posturilor vacante. Specialiști în Software Architecture, programare sau SOAP pot câștiga și 9000 de euro pe lună, în timp ce un administrator de baze de date pe poziție de Junior primește un salariu de 6000 de euro lunar.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora