Cine a fost Don Shirley, pianistul din filmul câștigător de Oscar “Green Book” - LIFE.ro
Sari la conținut

Don Shirley, personajul principal din filmul câștigător de Oscar “Green Book”, a fost o adevărată legendă a jazzului american. Deși marea sa dragoste a fost muzica clasică, Shirley s-a îndreptat către acest gen muzical la recomandarea unui impresar. Motivul ar fi fost unul rasial: publicul american nu ar fi acceptat un pianist de culoare pe scena unui concert de muzică clasică. Considerat un geniu al pianului, despre Don Shirley se spune că ar fi început să cânte încă de la vârsta de 3 ani. Pianistul a revenit în atenția publicului prin filmul “Green Book”, în care este prezentat un fragment din viața sa: prietenia neobișnuită cu șoferul său italiano-american Tony „Lip” Vallelonga, într-o perioadă în care rasismul era la apogeu. Cine a fost Don Shirley cu adevărat? Un pianist excepțional, care a intrat în istoria jazzului.

Cine a fost Don Shirley: un geniu al pianului

Donald Walbridge Shirley, cunoscut pe numele de scenă Don Shirley, s-a născut în 1927 în Statele Unite, deși multe surse îl dau ca fiind născut pe pământ jamaican, de unde au emigrat părinții săi. În realitate, pianistul s-a născut în Florida, America. Shirley și-a arătat talentul excepțional încă de mic: a început să cânte la pian de la 3 ani. La 9 ani, deja avea studii muzicale serioase, iar până la 10 ani era capabil să susțină un întreg repertoriu de concert. Mai târziu, Don Shirley și-a obținut doctoratul în muzică, psihologie și arta liturgică.

Cine a fost Don Shirley: un iubitor de muzică clasică, care a făcut “compromisul” de a cânta jazz

Impresarul american Sol Hurok a jucat un rol major în orientarea carierei lui Don Shirley. Pe când pianistul avea în jur de 20 de ani și își făcuse deja debutul pe scena muzicii clasice alături de orchestra din Boston, Hurok i-a sugerat să se orienteze mai bine spre jazz și muzica mai populară. “Publicul american nu este dispus să accepte un pianist negru pe scena unui concert”, i-ar fi spus impresarul. Astfel, Shirley i-a urmat sfatul și a ajuns o legendă a jazzului.

Cine a fost Don Shirley: un interpret de jazz, căruia nu îi plăcea… jazzul

Cum muzica clasică era marea sa dragoste, Shirley nu a fost prea încântat să schimbe genul și mai ales să cânte în cluburi de noapte. I se părea înjositor să treacă de la sala de concerte de muzică clasică la cluburi. Totuși, jazzul l-a transformat într-un artist de succes.

Cine a fost Don Shirley: liderul unui trio de jazz

Artistul a pus bazele grupului Don Shirley Trio, care avea o combinație mai puțin obișnuită: un pianist, un basist și un violoncelist. Între 1955 și 1972, Shirley a înregistrat 23 de albume.

Cine a fost Don Shirley: un artist care a ales cariera în locul familiei

Don Shirley a fost căsătorit, însă a acesta a divorțat, alegând să se ocupe de carieră mai degrabă decât de familie. Se zvonește că pianistul ar fi fost homosexual, însă acesta nu a vorbit niciodată despre aceste aspecte din viața sa privată.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora