Clara Grecu, învățătoarea ce folosește tehnologia la o școală de la țară, cu mult înainte de pandemie: „Copiii vin oricum cu telefonul la școală. De ce să le interzic telefoanele când pot să mă folosesc de ele pentru ceva bun?”
Clara Grecu este învățătoare la clasa a IV-a, într-o școală de la țară, din Valea Doftanei. Nimic nemaivăzut până acum. Ce este absolut incredibil este că în această școală și, mai ales, în această clasă, tehnologia este principala unealtă ajutătoare în învățare. Copiii de aici se folosesc de tehnologie cu mult înainte de pandemie deoarece Clara Grecu a fost acel dascăl deschis la mine care a înțeles beneficiile ei și a ales să predea altfel. Ea spune că a realizat că a le interzice copiilor să vină cu telefoanele la școală este mai mult decât absurd, cel puțin atâta vreme cât noi, adulții suntem tot timpul cu ele în mână. Și pornind de la această idee a încercat să se folosească de telefoane și internet pentru a se ajuta în procesul de predare.
În felul acesta clasa ei este înscrisă în tot felul de programe internaționale, copiii iau contact cu alți elevi și profesori din toată lumea, lucrează proiecte împreună și astfel nu simt că învață, ci se joacă, întreg procesul fiind extrem de interesant și atractiv pentru ei.
Cum reușește Clara Grecu, la vârsta de 51 de ani să țină pasul cu tehnologia și cu tot ce se întâmplă azi pe internet? Iată o poveste absolut uimitoare, la finalul căreia, ca și mine probabil, vei avea un sentiment de bine, dar și o urmă de regret că nu sunt toți dascălii la fel.
Unde sunteți învățătoare?
La Liceul tehnologic Carol I din Valea Doftanei.
E liceu?
Da. Este liceu pentru că se află la aproape 30 de kilometri de Câmpina și fiind atât de departe copiii rămân să studieze aici.
Cum ați ajuns să predați acolo? Sunteți din zonă?
Nu, eu sunt dintr-un sat între Câmpina și Băicoi. Atunci când m-am titularizat, Valea Doftanei era unul din puținele locuri ce-mi era accesibil și am ales să vin aici. Am venit cu gândul că voi sta un an, doi și apoi voi pleca. Însă nu am mai plecat că a fost foarte bine.
Și unde visați să plecați? Într-un oraș mare?
Nu, nu într-un oraș mare, ci mai aproape de casă. E destul de departe de mine liceul. Ziua mea începe la 5 dimineața și se termină seara târziu, ceea ce e destul de obositor.
Pentru învățătoarea Clara Grecu nici un sacrificiu nu este mare atunci când pasiunea și dragostea pentru copii îi umplu sufletul
Faceți naveta?
Da. Schimb două mașini. Trebuie să merg cu una până la Câmpina și apoi iau altă mașină până la Valea Doftanei. Tot drumul durează o oră și ceva.
Adică în jur de două ore și jumătate pe zi stați numai pe drum?
Cam așa 😀
De câți ani faceți asta?
De 14 😀
Păi și de ce nu ați mai plecat? Nu cred că vă era greu să vă titularizați în altă parte…
Nu, nu era greu să mă mut, puteam să o fac oricând, însă ideea e că întotdeauna pui în balanță lucrurile bune care se întâmplă într-un loc, cu lucrurile rele. Lucrul rău era naveta, restul toate erau bune. E o școală în care am găsit tehnologie, ceea ce nu exista în alte școli. În școlile de la Câmpina nu am văzut așa ceva. Eu când am ajuns la Valea Doftanei am primit un laptop, videoproiector, aveam pânză de proiecție în clasă, boxe audio și tot felul de unelte tehnologice. În plus, am fost lăsați să ne implicăm în proiecte, ceea ce a contat mult pentru mine. A fost foarte important că puteam să fac la clasă tot ceea ce doream eu cu copiii, nu eram oprită, condiționată și că nu zicea nimeni „nu se poate„. Așa am putut să mă implic în tot ceea ce am dorit și în tot ceea ce am crezut eu că aduce valoare în educația copiilor.
Eu știu despre dumneavoastră că sunteți unul dintre dascălii cei mai tehnologizați, una dintre cele mai deschise la minte învățătoare în ceea ce privește tehnologia ca instrument folositor în educația copiilor… Ce înseamnă asta?
😀. Oarecum, dar cred că mai sunt mulți ca mine. Când mă gândesc la asta îmi amintesc cum am început aventura asta a mea cu tehnologia. Descoperisem pe Facebook un grup unde se posta foarte mult și așa am ajuns la platforma „Îndreptar digital”. Această platformă mi-a atras imediat atenția cu exercițiile pe care le propunea.
Când tu stai cu telefonul în mână tot timpul și poți să găsești lucruri interesante care să te ajute, mi s-a părut întotdeauna ciudat să-i spui copilului: „nu ai voie să ții telefonul pe masă”. Lucrul acesta a făcut așa o revoluție în capul meu. Nu se poate să-i spui copilului să nu pună pe masă ceva pentru că atunci el se va gândi tot timpul la lucrul acela pe care tu i-l interzici.
Copiii vin la școală cu telefonul oricum. Nu mai există copii care nu vin cu telefonul. Mai nou, cei micuți au ceasuri inteligente. Și atunci cum să-i spui să nu le folosească pentru că ei se vor gândi la ce au în bancă, la ce nu-i lași să facă. Toată lumea știe că ceea ce e interzis e mai atrăgător. Și atunci de ce să le interzic telefoanele când pot să mă folosesc de ele pentru ceva bun.
Astfel, cu ideea aceasta în cap și găsind îndreptarul digital m-am apucat de lucru. Și am văzut exercițiile lor ca pe o oportunitate de învățare. De exemplu, la clasa pregătitoare, când învățăm să recunoaștem literele, dacă iau telefonul și mă joc cu ei cu un WordCloud și îi pun să scrie literele pe care le-au învățat, deja eu exersez, folosind ceva atrăgător pentru ei. Mi s-a părut wow când am văzut câte lucruri făceam și ce exerciții complexe ne ieșeau. Am spus atunci că trebuie să facem asta de aici înainte, să ne folosim de tehnologie.
Cu seria pe care o am acum am reușit să fac toate lucrurile acestea pentru că am învățat și eu odată cu ei, așa că sunt cu acești copii de cinci ani și tot de cinci ani ne folosim serios de tehnologie pentru a lucra.
Adică erați foarte dezvoltați din punct de vedere tehnologic și înainte de pandemie?
Da, într-adevăr.
Cum vede Clara Grecu utilitatea tehnologiei și de ce au voie copiii cu telefoanele pe masă la școală?
Și când a venit pandemia ați întâmpinat ceva greutăți? Copiii aveau tot ce le trebuia?
Nu multe greutăți. Ei știau exact ce trebuie să facă, însă am avut nevoie de puțin timp pentru a ne regrupa deoarece erau platforme pe care ei nu intraseră niciodată. Nici eu nu folosisem Google Classroom. Am folosit eu această platformă la început, apoi am lucrat cu copiii pe ea și pentru că am câțiva elevi care prind imediat noutățile, i-au ajutat și pe ceilalți. Am o fetiță în clasă care urmează să meargă la un concurs de programare și care de obicei face tutorialele pentru colegi. Au fost cazuri în care unii copii nu reușeau să se conecteze și atunci făceam cu ei sesiuni individuale și partajând ecranul reușeam să facem treabă. Am avut nevoie cam de o săptămână ca să punem tot sistemul în funcțiune.
Citește și:
De ce ați ajuns la Narada? Ce nevoie aveați?
Tot ce aveam în școală erau instrumente foarte vechi și depășite ce aproape nu mai funcționau. Aveam copii care lucrau pe telefon. Când am participat la un curs pe telefon, atunci mi-am dat seama cât este de greu să lucrezi pe un asemenea dispozitiv. În plus, ducându-ni-se vestea că suntem așa tehnologizați, ne-am dorit să avem și noi o tablă inteligentă în clasă care să ne ajute să lucrăm mai bine proiectele. Lucrăm în eTwinning de câțiva ani de zile. Când am descoperit proiectele eTwinning am rămas absolut impresionați. Am lucrat cu Spania, cu Portugalia, Italia, Turcia pentru că pe această platformă sunt implicate mai multe țări într-un proiect, iar copiii de peste tot din Europa se întâlnesc, se salută și învață împreună.
Ce înseamnă aceste proiecte? Eu nu am mai auzit…
eTwinning este cumva copilul lui Erasmus Plus unde ne întâlnim profesori și copii din lumea întreagă. De exemplu acum învățăm ce înseamnă literație media, cum să deosebim o știre bună de una falsă, de unde să ne luăm informații corecte, vorbim cu oameni care lucrează în media și avem câte una, două sau mai multe activități pe lună.
Incredibil!
Și lucrul cel mai bun este că toate aceste activități pot fi integrate în curiculum. De exemplu, am avut un proiect care s-a numit United Colors of Europe. Noi trebuia să ne alegem o țară despre care să aflăm informații, iar apoi trebuia să-i redesenăm steagul folosind materiale reciclabile. Localizând pe hartă Germania – țara aleasă de noi – am bifat activitatea la geografie, apoi căutând imnul, ascultându-l și traducându-l din engleză în română și discutând despre el, am bifat și ora de română, engleză și muzică.
Cu un astfel de proiect bifăm majoritatea materiilor de la clasă, iar copiii învață într-un mod mult mai interesant și provocator.
Vă iubesc copiii?
Nu știu 😀. Dar eu pe ei da. Sunt îndrăgostită iremediabil de ei 😀
Cum nu știți? Ce cadouri vă aduc? 😀
Să vă spun ce am primit? De ziua mea, fiind toți online, mi-au scris cele mai frumoase felicitări și mulțumiri pentru cei cinci ani petrecuți împreună. Eu cred că mă iubesc 😀.
Dumneavoastră aveți copii?
Da, am doi copii mari. Simina este anul III la facultate și Vlad este anul I.
Se face vreunul dintre ei profesor?
Da, fiica mea. Însă vrea să fie profesor universitar.
Clara Grecu și alegerea unui drum în viață
Dar dumneavoastră de ce v-ați făcut învățătoare? De ce ați ales această cale?
Probabil datorită oamenilor care mi-au marcat existența. Învățătoarea mea era un om extraordinar. Dacă mă gândesc la cum sunt acum profesorii și cum erau atunci, învățătoarea mea părea un om mai rece, mai distant, dar simțeam întotdeauna că mă iubește.
Pe urmă am avut câțiva profesori în gimnaziu și chiar în liceu, al căror umanism era o trăsătură definitorie ce te făcea să-i iubești necondiționat. Apoi, cea mai mare contribuție la ceea ce sunt eu azi, după ce am ales să fiu învățătoare, a avut-o domnul profesor Gabriel Albu care m-a învățat că în fața noastră sunt suflete, nu niște obiecte pe care le aranjăm în bănci. Sunt niște suflete cărora trebuie să ne adresăm și pe care să le iubim. Nu știu dacă eu fac bine ce fac, însă cred că le transmit dragoste și mă interesează ca ei să fie stabili emoțional, să înțeleagă niște lucruri și să vină cu bucurie la școală. Îmi doresc să știe că alături de mine vor găsi tot timpul înțelegere, ascultare și ocrotire. Restul se învață.
Sunt mulți copii cu probleme.
Vreunul dintre părinții dumneavoastră a fost dascăl?
Nu. Tatăl meu era șofer, iar mama era vânzătoare la un magazin din sat.
Și când le-ați spus că vreți să vă faceți învățătoare ce au spus?
Eram destul de mare să hotărăsc singură. Eu am știut exact ce vreau, dar nu am știut exact unde trebuie să mă duc, așa că nu am făcut liceul pedagogic. Am intrat la liceul Energetic de la Câmpina, însă în clasa a X-a am spus că vreau să plec de acolo pentru că nu-mi plăcea și îmi doream să fac altceva. Așa că am mers la liceul pedagogic de la Ploiești, însă nu am mai putut intra la clasa de pedagogie, ci la cea de filologie-istorie. După ce am terminat m-am întors în sat și vreun an de zile am făcut rame pentru tablouri. Întâmplarea a făcut ca o educatoare de la noi din sat să intre în concediu de maternitate și deoarece era nevoie de o suplinitoare și știind că eu am terminat liceul pedagogic, m-au întrebat dacă vreau să lucrez acolo.
Mulți ani am lucrat ca suplinitor la grădinița din sat și când o aveam deja pe Simina mică, am început facultatea la Ploiești și când am terminat, m-am titularizat la Valea Doftanei.
De multe ori aud în grupurile de profesori vorbindu-se că cei care au făcut liceul pedagogic sunt mai buni și e adevărat că acolo se făcea foarte multă practică, ceea ce mie mi-a lipsit. Asta e așa o durere pe care o am, aceea că nu am fost la clasa de pedagogie. Dar mai cred că dacă ai pasiune și dacă îți dorești cu adevărat să faci lucrurile cum trebuie, nu trebuie să fi trecut printr-un liceu pedagogic ca să faci bine.
Dai vreodată note proaste?
Nu, niciodată 😀. Am dat una singură și îmi pare rău de ea, însă trebuia să iau o măsură și s-a dovedit că a fost una bună. Dar m-a durut nota aia. Eu nu aș pune note la ciclul primar, nu mi se pare important pentru că nu văd învățarea ca pe o cursă cu obstacole. Eu îi învăț să se ajute, să fie o echipă, să fie o familie. În primele clase noi trebuie să formăm niște competențe. Cum să evaluezi niște competențe cu note? Nu, văd dacă știe sau nu știe să facă. Atât! Dar sistemul…
Cum e sistemul?
Îmi aduc aminte de o formatoare care gândea la fel ca mine cumva și care a zis: „Nu vă mai plângeți de sistem că sistemul sunteți voi”.
Și atunci, dacă „sistemul sunteți voi”, cum să facem să avem mai mulți dascăli ca dumneavoastră? După un an de zile de pandemie sunt mulți profesori care nu se descurcă pe calculatoare, care sunt depășiți de tehnologie….
Le e frică. Le e frică să apese un buton că dacă strică ceva. Suntem noi o generație care a crescut în școală învățând că nu este bine să greșești. Și atunci nu e de mirare frica de greșeală. Iar unora nu li se pare importantă tehnologia.
Pentru dumneavoastră de ce e importantă tehnologia?
Pentru că tot ce se întâmplă în jur e legat de tehnologie. Dacă pot să sun pe cineva e pentru că tehnologia există, dacă văd la televizor emisiunea preferată e că tehnologia există, dacă pot să mă întâlnesc cu un coleg pe care nu l-am văzut de 20 de ani că ne desparte o distanță foarte mare, e tot pentru că tehnologia există. Dacă e operat cineva pe creier fără a mai fi tăiat, ci cu ajutorul unei sonde, dacă poți vizita orice pe lumea asta este pentru că tehnologia există. Și nu putem să o mai negăm. Și nu mi se pare corect să-l trag pe un copil înapoi pentru că eu sunt depășită sau pentru că eu nu m-am născut cu telefonul în mână. Trebuie să încerc cumva să ajung măcar cu o jumătate de pas în spatele lui.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
