Căutare

Share this article

La 14 ani Cosmin Cioca câştiga premiul de originalitate în cadrul emisiunii Românii au talent pentru interpretările la flaut. Era apoi invitat pe scena TEDx, iar el pleca cu proiectul său, Flutebox, să cânte în ţări precum Statele Unite ale Americii, Dubai, China, Italia şi chiar India. Între timp profesorii din România îi spuneau că nu ştie nimic şi că trebuie să o ia de la zero. A auzit lucrul acesta ani de zile, la liceu şi în facultate. A fost însă mereu un om care a crezut în el şi i-a ghidat drumul până când, în timp ce la Bucureşti i se spunea că nu e bun de nimic, la Londra era admis cu bursă la Royal College of Music, unul dintre cele mai prestigioase conservatoare din lume.

Cosmin, de unde a pornit pasiunea ta pentru muzică?

Primele contacte cu zona muzicii au venit prin prisma părinţilor mei. Mama a fost şi ea cântăreaţă şi, ai mei fiind creştini după Evanghelie, mergeam la biserică, unde se cânta. Acolo am avut primul contact cu mandolina, am studiat 2 ani şi apoi am zis că vreau ceva mai serios, vreau să merg la un liceu de muzică unde să studiez pianul. Noi toţi voiam pian.

Cred că fiecare părinte îşi doreşte pentru copilul lui ori pian, ori vioară. Este un standard. Am observat lucrul ăsta şi la alţii în jurul meu şi mi se părea şi mie foarte interesant.

Am mers la Liceul de Muzică din Drobeta Turnu Severin să aplic pentru pian însă nu mai era niciun loc la acest instrument. În toată şcoala mai era un singur loc, la flaut. Acela a fost să fie al meu.

Ce ai simţit când te-ai apucat de flaut în loc de pian?

Nu-mi plăcea situaţia. Am fost dezamăgit, dar interesele mele erau oricum altele la acel moment: îmi plăcea fotbalul, voiam să ies cu băieţii afară. Nu eram extraordinar de pasionat sau interesat atunci, la 11 ani. Primul an a trecut mai degeaba în privinţa asta.

A venit însă examenul de treaptă şi nu l-am trecut, normal. Atunci m-am speriat că n-o să mai rămân în liceul acela şi m-am pus pe studiu. Dacă nu luam examenul a doua oară nu mai puteam urma şcoala aceea. Aşa că am început să studiez, am luat examenul şi aşa a început să-mi şi placă flautul. Deci nu prea a fost o dragoste la prima vedere.

Cosmin Cioca

Presupun că e şi greu să-ţi fie flautul dragoste la prima vedere.

Da. Eu, copil fiind, n-am înţeles atunci mare lucru. După ce m-am mai maturizat, după un an şi ceva de studiu, am început să înţeleg. Am studiat şi istoria şi teoria muzicii şi în felul acesta am aprofundat cunoştinţele, am înţeles mai bine lucrurile legate de muzică, m-am dezvoltat şi am învăţat care e treaba cu flautul.

Apoi am văzut, din greşeală, pe Youtube un clip cu un tip din Statele Unite care făcea fluteboxing, făcea beatbox şi cânta la flaut în acelaşi timp. Mi s-a părut foarte intreresant şi timp de un an am studiat lucrul ăsta singur. Neavând profesor în România, i-am scris tipului, dar el, fiind foarte ocupat cu concerte şi cu tot ce avea el de făcut, nu avea timp să se ocupe şi de mine.

Am studiat singur timp de un an şi apoi, îndrumat de nişte prieteni, am participat la Românii au talent. Am câştigat premiul de originalitate în finală şi atunci am spus că vreau ceva mai mult.

Ai decis să te muţi apoi la liceu în Bucureşti. Cum a fost acel moment şi cum au evoluat lucrurile?

Toţi îmi spuneau că trebuie să plec de acasă, din Severin, să vin la Bucureşti ca să fac carieră. Am venit în Bucureşti şi am vrut să mă înscriu la liceul de muzică Dinu Lipatti, la clasa de flaut. Aici mi s-a spus că ce fac eu nu e deloc bine, sunt alte standarde la flaut şi eu nu le îndeplineam. Tot ce învăţasem era greşit şi trebuia să iau flautul de la zero. Asta am şi făcut după, dar asta nu i-a împiedicat pe unii să îmi ceară bani ca să fiu admis.

Am plecat de acolo la celălalt liceu de muzică, la George Enescu şi acolo am întâlnit-o pe Ioana Turcu, cea care avea să-mi devină profesoară. Aici nu ne-a cerut nimeni niciun ban, niciun favor, nimic. Ioana a fost foarte deschisă şi mi-a spus că vrea să lucreze cu mine. Am început să studiez la Enescu, iar ea a investit foarte mult în mine. A fost singura care a crezut în mine şi m-a ajutat. Eu sunt o persoană foarte sensibilă şi la început mă demoralizam foarte uşor. Ioana a fost mereu acolo pentru mine, a investit foarte mult timp şi toate resursele pe care le are. Cu ea am început practic flautul, am luat totul de la zero.

Cosmin Cioca și Ioana Turcu

Am început să merg la Olimpiadele de muzică. Trei ani la rând, din clasa a 9-a până în clasa a 11-a am primit menţiune. Ştiam că nivelul meu este altul, aşa că am hotărât să investesc nişte bani şi să merg la un concurs internaţional, în Italia, cu o comisie adevărată. Din 365 de participanţi eu am ieşit pe locul al doilea.

Cum a fost când ai văzut rezultatul?

A fost ciudat pentru că eu veneam după olimpiadă, unde cântasem foarte, foarte bine, iar la acel concurs eu nu am fost la fel de bun. Cu toate astea am ieşit pe locul 2. Am venit în ţară, lumea aflase de rezultat şi m-am trezit cu o mulţime de piedici. În clasa a 12-a n-am mai participat deloc la Olimpiadă. Mi s-a transmis în mod repetat că mai bine stau acasă, că sigur nu o să obţin nimic. Aşa că am decis să mă pregătesc pentru un alt concurs internaţional. Nu mai avea rost să-mi bat capul cu toate astea, să mă lupt cu morile de vânt. Ce făceam? Munceam un an întreg, zi de zi, 4-5 ore pe zi pentru 15 minute pe scenă şi nu suportam ca acel moment să-mi fie stricat. Nu mai avea rost.

Cosmin Cioca

M-am pregătit în acelaşi timp pentru admiterea la facultate, la Conservator, aici, în Bucureşti. Un alt profesor a venit acum şi mi-a spus că ce fac eu nu e bine. După atâta pregătire şi după tot ce făcusem, mi se spunea iar că nu sunt bun. Am luat o notă decentă, dar profesorul respectiv mi-a spus că trebuie să o iau de la zero, că ce fac eu e greşit. Mi se spunea acelaşi lucru ca la admiterea la liceu.

Ce ţi se reproşa?

Lucruri legate de tehnică, de sunet. De fapt, profesorul acesta avea un stil aparte, propriu şi toţi elevii trebuiau să facă identic, să cânte exact ca el. Pe mine nu mă defineşte acest stil. Muzica nu este despre un anumit stil. Este ceva subiectiv, fiecare poate să-şi facă propriul stil atâta vreme cât îndeplineşte cerinţele şi cântă ce este în partitură. Eu am ştiut asta mereu şi am făcut doar cum am simţit pentru că despre asta este muzica.

Mi s-a spus apoi de către un alt profesor că n-ar fi trebuit să intru la Conservator, că nu eram pregătit pentru aşa ceva. Am continuat să mă pregătesc în paralel cu Ioana Turcu şi am aplicat la Royal Academy of Music din Londra.

De ce la Londra?

Eu m-am hotărât să plec din ţară, dar lucrurile s-au petrecut în aşa fel încât atunci când am decis asta toate admiterile erau deja făcute. Conservatorul din România avea admiterea foarte târziu. Eu fusesem plecat cu proiectul meu Flutebox şi când m-am întors mi-am dat seama că peste tot în Europa admiterile se încheiaseră şi locurile erau ocupate. Am zis că merg un an la Conservator şi în timpul ăsta mă pregătesc temeinic pentru o altă ţară.

Cum a fost examenul la Londra?

Ioana ştie mereu cum să mă ambiţioneze. A lucrat cu mine şi m-a mobilizat. Eu am plecat la Londra cu ideea că trebuie să îi arăt Ioanei ce pot, ea trebuie să vadă că nu ăsta e sfârşitul meu. Am mers acolo şi am fost foarte, foarte relaxat. A fost cel mai bun moment din viaţa mea.

Cam complicat să fii relaxat la un asemenea examen, la doar 19 ani, nu?

Eu aveam experienţa cântatului pe scenă, ştiam repertoriul şi ştiam foarte bine ce am de făcut. În plus, comisia de acolo a fost extrem de prietenoasă, spre deosebire de orice comisie din România. Aici studenţii intră ca la tăiere. Acolo atitudinea e altfel. Când am intrat în sala de examen am dat mâna cu cei din comisie, ne-am prezentat, a fost foarte relaxant.

După ce m-au anunţat că am fost admis m-au anunţat că am obţinut şi bursă de studii. La asta chiar nu m-am aşteptat. M-au invitat şi să cânt la concertul lor de Crăciun, la Albert Hall.

Ce aşteptări mai ai de la România în aceste condiţii?

Ca orice tânăr aştept ca România să se schimbe. Totul începe însă de la noi. Chiar dacă eu o să plec, cu siguranţă mă voi întoarce şi, aşa cum eu am avut-o pe Ioana mentor, aşa vreau să fiu şi eu pentru elevii pe care îi voi avea în viitor. Se pot schimba lucrurile cu ajutorul meu şi al tinerilor din ziua de azi, care pleacă în altă ţară, învaţă să fie oameni, învaţă o meserie foarte bine şi apoi se întorc şi vin cu o mentalitate nouă. Despre asta e vorba.

Ce spun părinţii tăi despre tot ce ai făcut până acum?

Părinţii mei m-au ajutat foarte mult amândoi. Mama a fost mereu acolo pentru mine, ori de câte ori am avut nevoie. M-au ajutat financiar, emoţional, au crezut mereu în mine. Iar asta e foarte important. E mare nevoie să ai la cine să mergi când eşti supărat sau dezamăgit, să ai pe cineva care să te încurajeze şi să te sprijine.

read
next
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO