Căutare

Share this article

Cosmin Savu este reporter „România, te iubesc!” și îl știți bine din câteva dintre cele mai răsunătoare investigații legate de industrie, iar mai nou, de creanțele statului român în Africa.

În urmă cu o săptămână, împreună cu colegii săi, a lansat volumul „Ne facem bine!” un strigăt de speranță și o serie de relatări documentate despre oamenii care au ales să schimbe România.

Sunteți la începutul unui dialog cu Cosmin Savu, un om pe care puține lucruri par a-l mai putea amăgi în lumea asta. De fapt, urmează povestea devenirii unui jurnalist dintr-un visător adolescent din Avrig (Sibiu), care plănuia să rescrie sistemul filozofic al lui Lucian Blaga și care a lăsat tot pentru munca de jos, de „sclav pe plantație”, la Atomic Tv, în București. Sau a poveștii unui jurnalist care și-a urmărit subiectele până când a provocat demisia unui ministru, ori a unui tânăr părinte care speră să poată face o țară mai bună pentru fiica lui.

De ce spuneți voi că „ Ne facem bine”? Ce crezi tu?

Nu avem altă soluție. Dacă tot am rămas aici, suntem obligați să ne facem bine.

Dar tot fatalist sună ce spui tu.

Este, dar există și luminițe. Și mă gândesc la personajele din carte și la multe altele pe care noi le-am întâlnit, dar nu am reușit să le adăugăm în volum.

Dacă te uiți în ultimii 30 de ani vei vedea o grămadă de oameni care, sătui de impotența statului și a decidenților lui, au luat frâiele, viața comunității în mâini și încearcă să rezolve problema. Statul nu este în stare să facă un spital. Bine. Îl facem noi. Statul nu poate să aibă grijă de copiii și de bătrânii din cămine, lasă că le fac eu 23 de case, așa cum s-a întâmplat cu oamenii de la Casa Share. Și nu sunt singurii care în acești 30 de ani au construit lucruri.

Uite, Florin Talpeș de la Bidefender, un antreprenor care nu a preferat contracte cu statul, să dea țepe, să se îmbogățească. El a făcut un antivirus și l-a făcut atât de bine încât a devenit cel mai bine vândut produs românesc. Iar după ce s-a îmbogățit și-a dat seama că trebuie să investească în educație, dintr-un motiv extrem de simplu: are nevoie de angajați foarte bine pregătiți. Așa încât acum face burse și pregătește tinerii ca să poată răspunde la provocările pe care viitorul li le oferă.

Cosmin Savu, împreună cu echipa „România, te iubesc!”

Bun. Pe de altă parte, politicile publice reale nu vor putea fi niciodată înlocuite de câte un exemplu bun, dar răzleț.

Cu siguranță că nu, dar apare presiunea inversă. Vezi cum a reacționat doamna Firea, care promite de 3 ani că face spital și acum două săptămâni a venit cu studiu de fezabilitate la Spitalul Metropolitan. Iată un exemplu de presiune inversă.

Uite un alt exemplu, al unui om pe care l-am cunoscut prin 2003-2004. Ioan Popa, Nelu Tățelu’, cum i se spunea, cel mai tânăr milionar atunci, conform revistei Capital. În 2016 s-a enervat și a intrat în politică și a devenit primarul Reșiței. Omul are fonduri europene aprobate în valoare de 160 de milioane de euro. În condițiile în care bugetul lui de investiții este de 3 milioane. Deci are bugetul asigurat pe următorii 60 de ani. Asta pentru că a venit cu un alt suflu. Avea 4 angajați la Fonduri Europene, a dat 3 afară și a mai angajat 18. Pentru că și-a dat seama că nu are altă soluție decât fondurile europene.

De ce te-ai făcut jurnalist de investigație?

A fost o întâmplare, un noroc. Nu mai știu.

Când a început norocul ăsta?

Când m-am apucat de jurnalism. Iar asta a fost, aș zice, o greșeală, fiindcă eu voiam să mă fac filozof. Dar pentru că ai mei nu prea aveau bani să mă țină în facultate la București sau la Cluj, eu fiind din Avrig (de lângă Sibiu), am ales Sibiul și am dat la Teologie, unde am picat. Veneam dintr-o familie destul de laică și aveam o mare problemă cu dogmatica ortodoxă. Eu, o fire mai rebelă, nu am reușit să trec de capitolul numit dogmă.

Tocmai, rebel fiind, de ce ai ales fix teologie?

Mi s-a părut cea mai apropiată de filozofie. Avea și aura celei mai vechi facultăți de teologie din țară, absolvite de Blaga, Gheorghe Lazăr, care este din Avrig, Șaguna. Acolo făceam greacă veche, latină, deci cultură specifică. Așa încât mi s-a părut alegerea firească. Dar am picat, așa că un prieten bun de-atunci m-a „împins” către jurnalism, zicându-mi că am sânge de așa ceva.

Nu mă vedeam. În adolescență eram destul de aerian, scriam poezii, visam.

Scriai poezii la tine, în Avrig?

La mine, în Sibiu, la liceu. Am plecat de acasă la 14 ani, iar mutarea a fost, aș zice, destul de abruptă. Am plecat de la mama de acasă și am ajuns la cămin, îți imaginezi cum poate fi. Am trecut prin toate experiențele care, chiar dacă pe moment par urîte, m-au format.

Am fost în cămin, la mijlocul anilor 90, prin 92, într-o ruină, cu apă caldă la două-trei zile, cu toaletele pestilențiale. Astea te călesc. Apoi am stat în comunitate și am înțeles cum e să faci armata, deși ulterior nu am fost înrolat. Dar la cămin am prins faze din alea cu băieții de-a XII-a care dădeau ordine bibanilor de-a IX-a. Toate glumele proaste, știi?

Și ce te-a învățat pe tine o astfel de experiență?

Să împart, de pildă. Veneam cu mâncare de-acasă și urma momentul în care puneam pe masă slana și cârnații de la mama. Gândește-te, erau anii ăia, imediat după Revoluție, când căzuse industria, eu veneam dintr-o zonă agro-industrială, Avrigul era o comună făcută oraș de Ceaușescu în ultimii ani ai regimului, cu o platformă industrială foarte puternică lângă Mârșa, unde și lucra tata. Eu aveam deja de acolo spiritul de gașcă, al băieților de la bloc, cu cheia de gât. Dar la liceu s-au întărit legăturile.

Îmi amintesc cum făceam mofturi la mâncare când eram acasă, dar în clasa a X-a ajunsesem să mănânc slănină și unsoare pe pită. (râde) Care-i foarte bună, apropo. Acum mi-e dor să mănânc, cu un pic de paprika, așa. (râde)

Au fost niște lucruri care m-au bătucit, m-au ajutat și, poate, mi-au mai scos poezia din cap.

Am făcut un liceu de nevoie, Liceul Energetic. Unul foarte bun din Sibiu. În degringolada din 1990 ai mei mă întrebau ce vreau să fac. Întrebarea clasică. Dar eu nu știam ce voiam să fac. Citeam mult, probabil că tindeam spre zona umanistă.

Mama era profesoară de limba română, mi-a fost profesoară în gimnaziu, și era pe modelul foarte aspru cu mine, mult mai aspru decât cu ceilalți copii. Iar asta, aș zice, a fost una dintre frâne.

Am un frate cu 6 ani mai mare, Daniel Savu, cu o aplecare naturală spre real, spre fizică. El este genialul familiei, olimpic național la mate-fizică, acum este doctor în matematici pe undeva prin SUA. Îți dai seama că el ridicase ștacheta în casă, deci era clar că eu trebuia să mă îndrept spre zona umanistă. Era firesc să mă duc în zona unde puteam să fiu bun.

Bine, între noi fiind 6 ani, noi nu am avut divergențe niciodată. A fost coleg la catedră cu doamna Carmen Iohannis, la Colegiul Lazăr, pe care el l-a terminat. Colegiul Lazăr era elita școlară din Sibiu în zona de real, în uman era Liceul Goga, iar între ele era Liceul Energetic, care voia să ia locul simbolic al Colegiului Lazăr. Sigur că tata m-a dus și pe mine la Lazăr, iar directorul și-a frecat mâinile: „încă un Savu la Lazăr!”. Ai mei s-au speriat, la gândul că eu nu eram la standardele fratelui meu. Așa că tata a zis: „Ești băiat, înveți o meserie!” O meserie de viitor: electronică. Și avea dreptate tata, dar nu era pentru mine. Așa că am făcut un liceu care nu mi-a plăcut, învățând o meserie frumoasă, dar deloc potrivită mie. Însă am învățat acolo ceva foarte important: camaraderia. Colegii mei din liceu îmi sunt și acum cei mai buni prieteni.

Dar am avut un diriginte, profesor de română, care intrase în învățământ după 1990 și care a venit cu un alt tip de predare. Ne încuraja să citim, să gândim altfel. Săracul, a murit! Emilian Luncașu îl chema.

Ei bine, prin clasa a XII-a lucrurile erau relaxate, citeam mult, eram rebeli, cu sau fără cauză, ascultam Alice în chains, aveam plete și citeam Eliade, Istoria Religiilor. Integral. Complicat. (râde) Și visam să continuu sistemul filozofic al lui Blaga, mai ales că nimeni din România nu fusese în stare să o facă.

Nu mult după aceea, Valentin Pușcașu, un prieten foarte bun, care acum lucrează la Banca Mondială, m-a convins să dau la Jurnalism și să vin în București.

Așa am ajuns la Atomic TV. Am nimerit într-un mediu foarte fain, Bucureștiul era altă lume. Deși în primele luni mi-a fost foarte greoaie adaptarea. În ciuda rebeliunii mele din Sibiu, pentru felul de a fi al bucureștenilor eu eram destul de conservator și cu prejudecăți. Mi-aduc aminte și acum de una dintre șefele mele când mi-a zis: „îmi place de tine că încă știi să roșești!”

Am început să lucrez la Atomic, la o emisiune numită „Hai-Hui”, de lifestyle și sport extrem. Eram omul bun la toate. În telefonul Oanei Bujgoi-Giurgiu, care a fost primul producător al meu, sunt și acum Bob, sclavul negru care căra casetele alea BETA, mari, negre.

Nu ăsta era Jurnalismul. Ce minciuni îți vânduse ție băiatul acela?

Ba ăsta este jurnalismul. Jurnalismul se fură, nu se învață. Iar eu nu știam ce însemna, nu aveam așteptări foarte mari legate de acest subiect.

Apoi am intrat în divertisment și am lucrat tot felul de proiecte, după care în 2003, aceeași Oana Bujgoi mi-a spus să las tot și m-a chemat la o emisiune de anchete și reportaje, Cutia neagră, realizată de Dana Deac pentru Antena 1.

Învățasem deja cum se construiește vizual o poveste, știam foarte multe lucruri din tv, dar a fost o provocare pentru mine această experiență. Acolo m-a prins virusul investigațiilor și nu m-a mai lăsat.

Mi-amintesc o anchetă din 2003 foarte bună, pe care am făcut-o împreună cu Manuela Preoteasa, despre piața forței de muncă și detașarea muncitorilor din industria cărnii în Germania.

Noi nu eram încă în UE, iar că sa muncești ca măcelar în străinătate, trebuia să fii detașat de la o firmă din România. Totul trecea prin Ministerul Muncii, unde erau niște personaje numite. Ministrul muncii era Marian Sârbu, un personaj venit din mișcarea sindicală, trecut pe la ASF, iar acum 5 ani, la alegeri, era consul în Dubai. Toate avizele medicale se luau printr-un domn numit Dorin Cocoș, ulterior, cea care l-a înlocuit pe Sârbu fusese Secretar de Stat și o apropiată a familiei Udrea-Cocoș.

Ancheta noastră a fost despre o firmă din Budești, Călărași, una dintre cele mai mari companii care trimitea măcelari în Germania. Firma aparținea fratelui ministrului. Iar această firmă nici măcar nu era una de detașare, ci una de comisionariat.

Gândește-te că atunci PSD-ul era la putere, Băsescu era primarul Capitalei, iar ziarele care spuneau lucrurilor pe nume mai erau Evenimentul Zilei, Academia Cațavencu și parțial, România Liberă. Presiunea pe presă era groaznică.

Nu ți-a fost frică?

Ba da. Ancheta a avut efecte directe, Marian Sârbu a fost schimbat. Vorbim de epoca Năstase, nu era de glumit.

Ce s-a întâmplat mai departe?

Emisiunea s-a încheiat, iar eu am plecat în TVR, unde am făcut tot investigații, la Reflector, unde făcusem 8,9 rating.

Cum primeai aceste ratinguri: cu glorie, cu bani?

Nici vorbă. Pe vremea aia consumul de tv era încă foarte mare, iar noi simțeam că mișcăm ceva. Iar asta era suficient.

Nu-ți ia mințile?

Nu. Cred că sunt încă destul de echilibrat. Destul de. Fiecare își găsește refugiul. Eu ies în natură ori petrec timp cu fiică-mea, Catrinel. Copiii noștri, oricât de egoist ar suna, sunt o motivație în plus să facem lucrurile să se schimbe. Gândește-te că noi, la România, te iubesc!, cu excepția lui Paul, toți suntem părinți.

La TVR încă am învățat niște lucruri, dar oamenii erau demotivați. Din acest motiv am și plecat spre ProTv, când încă televiziunea română o ducea bine financiar. Dar eu aveam 31 de ani și nu voiam să mă plafonez.

De ce ai venit la ProTv? Ce ți-a câștigat încrederea aici?

Cel mai mult modul în care am fost tratat aici, lăsând la o parte perioada de adaptare, care a fost destul de grea pentru mine, venit din TVR.

Ce era greu?

Sistemul, presiunea șefilor, care era mult mai puternică și mai prezentă.

Atât de prezentă încât să îți dorești să pleci?

Am avut câteva tentative la început. Dar am fost susținuți în direcția asta. Nimeni nu a mai făcut asta în România. A mai încercat Sorin Ovidiu Vântu, dar a eșuat. Proiectul ăsta a rezistat datorită libertății, să știi.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO