Cristina Andone, scriitoarea care ne trimite la „Școla banilor bine crescuți”

Cristina Andone este un fost publicitar, convertit în scriitor și trainer de creativitate, care și-a propus să se ia de gât cu câteva prejudecăți: copiii nu citesc povești cu muzică (și a creat o serie de povești muzicale despre Bach, Mozart, Enescu ori Chopin), copiii nu înțeleg cum stau treburile cu banii (și a creat „Școala banilor bine crescuți”).

Cristina, împreună cu cartea, este acum în turneu prin toată țara, iar din toamnă o puteți chema în școala copilului dumneavoastră  pentru a povesti pățaniile banilor.

Care este ideea cu care ai scris tu această carte?

Banii nu ar trebi să vorbească o limbă străină pentru că de bani noi ne lovim toată viața. Nu știm, părinți fiind, pentru ce să-i pregătim pe copiii noștri, fie că vor fi scriitori, astronauți, balerini sau arhitecți, dar sigur vor folosi banii, fie că vor fi monede, card sau puncte pe card. Ideea tranzacțională va exista.

Așadar, e bine să-i învățăm pe copii limba chineză, dar hai să îi învățăm și cu ce reguli se cântăresc banii.

Cum ai ajuns la concluzia că noi nu știm cum să cântărim banii?

Banii sunt tabu.

M-am uitat la mine: mi-e mult mai simplu să scriu o poveste decât să fac un tabel cu chitanțele. Multă vreme nu am știut câți bani câștig într-un an ori care sunt cheltuielile mele pentru aceeași perioadă, nu știam cât sunt taxele. Nu aveam, așadar acel buget de bază al casei, să știam exact cât încasez și cât cheltuiesc. Mergeam pe ideea, cât am în portofel, atât cheltuiesc.

Habar nu aveam de formula 50, 30, 20, unde 20 sunt economii, 30 cheltuieli/dorințe și 50 cheltuieli necesare, nevoile.

Deci banii la noi, cultural, sunt un tabu. Pare meschin să vorbești despre bani, fiindcă ești un om interesat sau un om fără valori. Dacă socotești banii o prioritate înseamnă că tu nu ai un alt Dumnezeu, nu crezi în prietenie, libertate sau dragoste, ci mergi pe limba banilor. Ceea ce este fals.

Banii sunt un prieten de călătorie pentru un vis, care poate fi unul bun sau unul rău. Banii sunt o mașină. Nu poți da vina pe un vehicul că te duce unde nu vrei tu. Tu ești șoferul, tu hotărăști încotro mergi.

Eu îi învăț pe copii cum să tranzacționeze între ei, cum să se împrumute fără să aibă frustrări, cel care a dat bani să nu se simtă superior, iar cel care a luat să nu se simtă inferior.

Există un proverb legat de asta, care se inspiră dintr-o piesă a lui Shakespeare. Piesa o știm cu toți, dar habar nu avem că de acolo vine zicerea. Este vorba de Hamlet. În actul întâi, scena trei, domnul Polonius îi spune fiului său: „fiule, să nu îți împrumuți niciodată prietenii pentru că vei pierde și banii, și prietenia.”

Dar mie mi se pare fundamental greșit: dacă pe prietenul tău nu îl împrumuți, atunci pe cine. Dacă atunci când avem nevoie de credit, de încredere nu putem apela la un prieten, atunci când și unde să apelăm?

Shakespeare avea dreptate însă cumva: prietenia se bazează pe egalitate, iar noi, când ne împrumutăm, întrerupem această egalitate bună. Pur și simplu, psihologic, cineva devine superior. Eu am demontat acest mit într-o poveste, pentru că, dacă explicam cognitiv sau psihologic, părea complicat. Dar am creat o poveste cu doi iepurași, cei mai buni prieteni, cu urechile egale. Însă totul se strică în momentul când se împrumută unul pe celălalt, iar cel care primește banii simte că are urechile mai scurte.

Așa cum o poveste este și lecția despre aruncatul banilor pe fereastră: vorbim despre trei veverițe fashioniste care cumpără compulsiv. La un moment dat însă, aflăm că fiecare avea un vis: una să schieze, alta să facă un club de lectură, iar a treia voia să aibă o grădină, dar niciuna nu reușise să își creeze visul. Și spuneam în cartea asta: cheltuie atât cât îți trebuie să îți construiești ființa, nu averea.

Banii trebuie să te ajute să fii, nu să ai.

Cum ai învățat tu lecția asta despre bani?

Eu sunt într-o comunitate de artiști, ilustratori, scriitori, pentru care cea mai mare pedeapsă este sfârșitul de an când trebuie să facem declarațiile către fisc. Am scrie oricâte romane, doar să scăpăm de acel formular, care ar trebui să fie o oglindă a ceea ce faci în mod firesc.

Copilul meu cel mic, care este foarte conștient financiar de când s-a născut, nu știu cum am creat acest extraterestru (râde), m-a întrebat acum trei ani câți bani am eu, cât câștig într-un an. Întrebarea m-a găsit complet nepregătită.

Eram în pat, citisem o poveste despre Bach, ascultam pe fundal ceva și eram complet nepregătită să îi răspund copilului. Și atunci Sasha a zis: „câți bani îți rămân, poate e mai simplu așa.” Și mi-am dat seama că este și mai complicat: nu știam cât primesc, nu știam cheltuielile, speram din tot sufletul să nu mă întrebe despre taxe. Nu m-a întrebat. (râde)

Și mi-am dat seama că eu îl învățam franceză, muzică clasică, visul meu este ca până la 16 ani să terminăm de citit Opere complete Shakespeare, un repertoriu de pian cât de cât în regulă,  iar când va fi la liceu să citim împreună Dialogurile lui Platon. Cu asta să plece de la mama (râde). Foarte frumos, nu? O să-l pregătesc pentru saloane literare. În vreme ce copilul vrea să facă afaceri, o fabrică în care să producă ceva. Mi-a mărturisit că își dorește să facă ceva pentru oameni, să producă, iar o parte din bani să îi poată și dona.

Eu ce îl învățam? Am spus. Am realizat atunci că trebuie să lucrăm un pic la adecvare și la pragmatism.

Cartea am scris-o ca fiind un cadou pentru mine, copilul de acum 40 de ani, pentru mine, mama care trebuie să formeze un copil, și am scris-o pentru toți acei copii care nu au niște repere legate de bani. Deci este o carte călătorie, de fapt.

Tu cine ești?

Într-un cuvânt mă definesc povestitor, într-o propoziție sunt scriitor, activist în educație, trainer de creativitate și ronțăitor de mere. Asta este cartea mea de vizită completă.

Altfel sunt un om curios, iar asta mă definește. Nu mă voi opri niciodată din a scormoni atunci când niște lucruri îmi opun rezistență. Pentru că, dacă ceva îmi este greu, înseamnă că sunt pe un drum bun, iar la capătul lui voi descoperi ceva valoros. Dacă totul este simplu pentru mine ca scriitor, încep să mă îngrijorez.

Cărțile care mi-au ieșit cel mai bine sunt cele la care oamenii au ridicat un pic sprânceana. Când am scris, acum 11 ani, cărțile de educație muzicală, prin care am încercat să democratizez un pic muzica clasică, foarte mulți au zis: „nu, în România Bach? Niciodată, poate Hornbach. În România, Chopin, nu! Shopping-ul.”

Mi-am dat seama că am de luptat cu un zid de indiferență, dar prin acest zid, copiii sunt împiedicați să primească frumosul.

Așa a fost și cu această carte. „Cum, un scriitor care să vorbească despre bani? Când noi ar trebui să vorbim despre curcubeie, flori și unicorni?”

Dar a vorbi despre bani într-un mod înțelept este, de fapt, cheia și echilibrul. Iar poveștile sunt scrise alert și creativ, nu vom simți nimic didactic acolo.

Tu ești un om de publicitate și probabil ți-ar fi fost călduț să fi rămas acolo. De ce n-ai făcut-o totuși?

Eu nu m-am desprins complet de publicitate, mulți dinte prietenii mei sunt acolo în continuare, ascult multe reclame, îmi notez multe lucruri din ce aud. Nu este o breaslă din care eu să mă fi extras dureros.

A fost o perioadă frumoasă, am ajuns pe treapta cea mai de sus, CEO al unei agenții importante, Ogilvy, am avut și colecție de pantofi, am făcut și training-urile cele mai sclipitoare din toată rețeaua. Le-am făcut, le-am bifat. Dar aveam nevoie de pasul următor, scrisul.

Sigur că folosesc foarte multe tehnici din publicitate, de captarea atenției, de umor, mi-a fost de folos să am această privire de publicitar ca scriitor.

Știi de ce se teme cel mai mult publicitarul? De indiferență, de plictiseală. O reclamă, dacă nu îți captează atenția, poate să fie și un munte de înțelepciune, rămâne fără folos.

Un scriitor bun, un povestitor bun trebuie să fie la fel. Trebuie să îi captezi pe ceilalți, să îi ții în poveste mereu, să le dai emoție, să simți când obosesc și să primească ceva: umor, nostalgie, libertate, tristețe. Lucrez mult la emoție. Iar asta clar o datorez publicității.

Unde te putem vedea, găsi, asista la atelierele tale?

Pentru mine, treaba nu se oprește când am pus punctul final al cărții. Eu mă simt mai mult povestitor decât scriitor, motiv pentru care iau cartea în brațe și plec în țară.

Am fost așadar într-un turneu prin 100 de orașe din România, în curând voi ajunge la Sibiu, Alba și Ploiești. Apoi voi mai avea niște ateliere prin București, prin grădini de vară, iar la toamnă voi avea ateliere gratuite în școli și grădinițe unde vom fi chemați. Săptămâna mea are două zile de donație de timp și energie.

Avem pagina de facebook, Școala banilor bine crescuți.

Avem un parteneriat foarte fain cu Școala de bani, de unde ne-am luat foarte multă informație, ei ne ajută și cu turneul. Școala de bani este proiectul gestionat de cea mai importantă bancă din România, un proiect de educație financiară cu acces gratuit în care angajați ai băncii, pe timpul lor, în fiecare zi de joi, te ajută cu informați și lămuriri legate de bani, unde ai vrea să investești, ce greșeli faci și așa mai departe. Este, de fapt, o școală de încredere și echilibru.