Cu Andi Vasluianu despre Taximetriști, meseria de tâmplar și multe alte amintiri din adolescență: „E foarte greu să te arăți cu toate bunele și relele pentru oamenii care sunt în public, pentru că ne e frică să nu fim dați afară din trib și atunci suntem obligați să facem frumos”

Dar de ce îi spui noroc?

Am și muncit în facultate destul de mult pentru asta, dar îi zic că e noroc pentru că am o față bună pentru film și un firesc înnăscut, lucruri pentru care eu nu am făcut nimic. Pentru astea două calități am primit extrem de multe roluri, chiar dacă eu nu am făcut nimic pentru ele.

Acum am făcut un calcul. Tu spui în „Taximetriști” că în clasa a XII-a te-au bătut minerii. Tu chiar erai în clasa a XII-a când au venit minerii…

Da, așa e. eram chiar acolo. Nu am luat bătaie, am fugit. Bine, am fost și la Revoluție cu maică-mea și cu un prieten, însă am privit experiența ca pe un joc, ca pe o aventură. Dar la mineri chiar m-am speriat, atunci am avut o frică pe care nu am mai trăit-o niciodată atât de puternic. Am văzut la un moment dat cum au bătut-o pe o doamnă și aia m-a speriat foarte tare, mi-a dat o stare îngrozitoare.

Te-ai mai speriat și altă dată în viață?

De fiecare dată bătaia asta de grup mi-a creat o senzația foarte nasoală, mă sperie foarte mult când vezi o haită de oameni violenți.

Să înțeleg că în școală nu te-ai bătut?

Ba da, dar era unu la unu, nu era haită.

Real, mie personal, tocmai pentru că am făcut box, nu-mi place violența. Și când făceam box aveam problema asta.

Am trăit la un moment dat o experiență în autobuz. Eram cu mai mulți prieteni, câțiva băieți și restul fete și la un moment dat s-a urcat cineva alergând în autobuz și după el au urcat încă vreo opt inși și au început să dea în el. Autobuzul era în stație și îl trăgeau să-l scoată afară din autobuz. Apoi am realizat că fusese meci, că era pe lângă stadion și era o bătaie între galerii. Dar atât de tare m-a crispat starea aia în care ăla era singur și ăia dădeau în el, încât m-am băgat cumva în spatele lui și îl țineam pe șest, să nu-l tragă afară. Până la urmă a reușit să rămână în autobuz, însă a fost o senzație atât de nasoală, la fel ca atunci cu minerii.

Taximetriști e primul tău proiect mare după pandemie?

Nu, au mai fost.

Eu acum chiar încerc să înțeleg pentru că… cinstit, chiar nu înțeleg cum e cu meseria asta. și cu cât trec anii, cu atât am senzația că sunt mai avioane.