Cu Andi Vasluianu despre Taximetriști, meseria de tâmplar și multe alte amintiri din adolescență: „E foarte greu să te arăți cu toate bunele și relele pentru oamenii care sunt în public, pentru că ne e frică să nu fim dați afară din trib și atunci suntem obligați să facem frumos”

Sau poate că e un exces, că într-o oră jumate sunt adunate prea multe?

Sunt oameni care vorbesc încontinuu așa și într-adevăr, sunt obositori, dar genul ăla de oglindă e bine să fie pusă în fața societății. Când o arăți, omul devine mai conștient de ea. Eu chiar cred cu toată inima că arta ajută la introspecție. Dacă ar dispărea arta, oamenii nu ar mai putea să ajungă atât de ușor la introspecție. Arta te pune în fața ta, te obligă să te uiți la tine și asta cred eu că ajută.

Mai am cred o durere personală. Ai spus într-un interviu că filmul Taximetriști are sunet bun. Poți să juri? Ca Teambuilding nu a avut cel mai bun sunet…

Eu sper să fie așa. Lucrurile astea tehnice nu țin de noi. 😊 Se întâmplă ceva cu sunetul. De cele mai multe ori e făcut pentru cinema. E cuplat cu fotogramele, dar nu știu să-ți explic tehnic. Când se mută pe TV, nu fac treaba asta tehnică și atunci sunetul e mai prost. De cele mai multe ori sunetiștii se super enervează că nu se fac aceste mixaje tehnice.

De ce să mergem la cinema să vedem Taximetriști?

Pentru că ne va ajuta să nu mai generalizăm și să-i punem pe taximetriști în aceeași oală, pentru că eu nu cred că toți sunt la fel. Sunt multe nuanțe la mijloc și cred că despre asta e filmul. Chiar dacă vezi povestea a doi oameni, unul mai zmeu, altul mai liniștit, dar cu niște probleme personale, în final realizezi că amândoi sunt oameni, ca noi toți. Eu cred că se va anula, se va șterge ștampila asta, etichetarea asta.

Ce bine ar fi să vedem un film și să nu mai punem etichete!

Așa e. Eu unul așa am perceput povestea asta.