Cum arată și ce nevoie are societatea civilă din România: o radiografie a organizațiilor care vor să schimbe viitorul româniei. De ce au nevoie de programe care să le ajute, precum Unlonely Civil Society, organizat de Ashoka România
Cum arată societatea civilă din România? Și cât de mult a fost afectată de pandemia de coronavirus? Așa că am vorbit cu Nicoleta Orlea de la Austim Voice, Roxana Damaschin-Tecu de la UnLoc, Nicoleta Dascălu de la ARAS și Bianca Sbîrcea-Constantin de la Climb Again pentru a le afla poveștile, motivele care îi fac să meargă mai departe, precum și dificultățile prin care trec în fiecare zi.
Care este impactul pe care îl au în comunitățile cărora li se adresează. Care sunt poveștile care le-au schimbat viața. Care sunt probleme prin care trec acum, în special după momentul greu cauzat de pandemia de coronavirus. Care sunt nevoile pe care le au și cum poate legislativul să ajute. Și, de ce nu, care sunt visurile lor pentru ca viitorul României să arate mai bine.
Cum arată societatea civilă din România
Povestiți-ne puțin despre organizațiile din care faceți parte …
Nicoleta Orlea, coordonator dep. fundraising Autism Voice: Asociația Autism Voice este prima asociație dedicată recuperării și integrării copiilor cu autism fondată de specialiști în domeniu. Președintele acesteia, Anca Dumitrescu, este primul român acreditat în Analiză Comportamentală Aplicată (terapie ABA) din țară. Autism Voice este, de asemenea, promotorul profesionalizării domeniului ABA în România și reprezintă un standard național în domeniul centrelor de recuperare ale copiilor cu autism. Mai mult, asociația ajută anual 400 de copii cu autism la nivel local și regional, și implementează programe de suport pentru copii și familiile acestora la nivel național atât fizic, cât și online.
Roxana Damaschin-Tecu, co-fondatoare a serviciului UnLoc: Fundația de Abilitare Speranța (FAS) este o organizație nonguvernamentală din Timișoara, cu peste 27 de ani de experiență în sprijinul copiilor cu dizabilități și al familiilor lor. UnLoc, serviciu social al FAS, a fost fondat în 2018 și ajută adulții cu dizabilități și trecut instituțional să trăiască în comunitate.
Nicoleta Dascălu, Manager proiect ARAS: ARAS a fost înființată în 1992 și este printre primele organizații non-guvernamentale românești înființate după 1989. În prezent este cel mai important actor din domeniul prevenirii HIV, a hepatitelor și a infecțiilor cu transmitere sexuală. Obiectivele ARAS sunt: prevenirea infecţiei cu HIV, a hepatitelor B și C şi a altor infecţii cu transmitere sexuală; promovarea non discriminării faţă de persoanele care trăiesc cu HIV şi faţă de cele cu risc de infectare; diminuarea impactului psiho-medico-social al infecţiei cu HIV, al hepatitelor B și C şi al altor infecţii cu transmitere sexuală; creşterea capacităţii instituţiilor, a profesioniştilor, a asociaţiilor persoanelor afectate de HIV/SIDA, a societăţii civile de a răspunde adecvat problematicii specifice infecţiei cu HIV şi altor ITS. ARAS oferă servicii publicului larg și, în mod special, următoarelor categorii — persoane care trăiesc cu HIV/hepatită C/tuberculoză; consumatori de droguri; lucrători sexual; persoane fără adăpost; romi din comunitățile vulnerabile; bărbați care fac sex cu bărbați; tineri; instituții publice.
Bianca Sbîrcea-Constantin, Fundraising Manager Climb Again: Asociația Climb Again este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă și Comitetul Paralimpic Român. Misiunea noastră este să depășim imposibilul. Am încercat de câteva ori și ne-a ieșit. De mai bine de 6 ani Asociația Climb Again organizează sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru 1750 de copii și tineri cu dizabilități: deficiență de vedere, de auz, tulburare de spectru autist, tulburări neuromotorii, deficiențe asociate. Totul devine posibil având alături comunitatea, fie ea reprezentată de mari corporații sau de fiecare client care vine și se cațără la Centrul Climb Again, iar fiecare nouă plată garantează antrenamentele gratuite puștilor cu deficiențe.
Care este proiectul de care sunteți cei mai mândri si ce ați învățat din el?
Nicoleta Orlea, coordonator dep. fundraising Autism Voice: În cei peste 12 ani de activitate, aproape toate proiectele noastre sunt o sursă de mândrie. Multe dintre acestea au devenit programe de sine stătătoare în cadrul asociației noastre, programe sociale gratuite într-o formă sau alta. Dacă ar fi, totuși, să nominalizăm unul, acesta ar fi „ProfAid Kit‟, un amplu proiect prin care au fost implicate aproximativ 700 de cadre didactice și aproape 19.000 de copii din 30 de școli din București, Ploiești și Alexandria. În urma lui, am publicat și un studiu prin care am demonstrat că 15% dintre școlari prezintă risc de tulburări comportamentale și am cerut de urgență reforma sistemului de învățământ.
Roxana Damaschin-Tecu, co-fondatoare a serviciului UnLoc: Convingerea UnLoc este că fiecare om are dreptul de a alege să trăiască și să muncească în comunitate, nu doar într-un mod autentic pentru el însuși, ci și în armonie cu ceilalți. În 2019, primii 6 locatari s-au mutat în apartamentele din Timișoara și au început o nouă călătorie, plină de provocări. Unde mai pui că, în 2020, au un loc de muncă! Trăim împreună toate emoțiile vieții în comunitate.
Nicoleta Dascălu, Manager proiect ARAS: ARAS în sine este proiectul de care suntem cei mai mândri, pentru că reușește să își îndeplinească misiunea, fără întrerupere, de aproape 30 de ani. Practic, este un proiect permanent, din care învățăm toți, voluntari, angajați, beneficiari, oameni cu care intrăm în contact punctual sau în mod repetat, instituții publice și private. Ce învățăm ? Să ne adaptăm din mers la realitate, să renunțăm la unele activități când vedem că nu dau rezultate, să nu renunțăm la munca de formare a instituțiilor publice, să fim din ce în ce mai buni în ceea ce facem și să implicăm beneficiarii în activitățile care le sunt dedicate.
Bianca Sbîrcea-Constantin, Fundraising Manager Climb Again: În cei 6 ani de existență ai Asociației Climb Again, am avut foarte multe proiecte care au depășit imposibilul. Am pornit la drum cu un panou mobil de 6.5 metri, cu care am vizitat școlile speciale pentru deficienții de vedere din România. Am încheiat parteneriate cu toate aceste școli și așa au devenit realitate zeci de alte proiecte prin care am depășit imposibilul – terapie prin escaladă, festivaluri de cățărat în sală și la stâncă, conectare la tehnologie pentru 60 de elevi nevăzători, antrenamente online. Așa am ajuns la cel mai nou și cel mai drag proiect al nostru, Climb Again Hub. Este răspunsul la o nevoie identificată în timp, aceea de a aduce independența în viețile copiilor și tinerilor cu deficiențe de vedere din toată țara. Acest proiect cuprinde toate școlile de nevăzători din România, în care am format minicentre de terapie prin escaladă pentru copii și tineri. Aceste minicentre cuprind atât sesiuni de escaladă, cât și ședințe de terapie prin joc și ateliere de independență și dezvoltare personală. Aici copiii nevăzători învață să folosească bastonul alb, să aibă încredere în ei și să își descopere potențialul pe care îl au.
Este cel mai drag proiect al nostru pentru că îi aduce împreună pe sportivii Climb Again, pe Răzvan Nedu și Alex Benchea, față în față cu beneficiarii direcți – copiii și tinerii cu deficiențe de vedere din toate școlile speciale din țară. Alex și Răzvan formează o echipă celebră care a acumulat experiență și curaj cât să cucerească vârfurile lumii. Alex a urcat pe Kilimanjaro, în decembrie 2019, iar alături de Răzvan, a urcat pe vârful Mont Blanc, în iulie 2020. Cei doi sportivi coordonează și susțin cursuri de utilizare a bastonului alb pentru puștii nevăzători și le povestesc despre cum se depășește imposibilul.
În total, undeva la 200 de elevi nevăzători se pot cățăra până la tavan, în condiții de maximă siguranță. Ne mândrim cu proiectul „Climb Again Hub” pentru că vedem rezultatele în timp real. Atât cursurile de independență, cât și siguranța de sine căpătată la antrenamentele pe peretele de escaladă au ca scop schimbarea unei statistici care spune că 9 din 10 copii și tineri cu deficiențe de vedere nu ies din casă neînsoțiți.
Cât de mare a fost impactul pandemiei de coronavirus asupra societății civile din România
Cum v-a afectat pandemia de coronavirus, când vine vorba despre strângerile de fonduri și activitățile organizației dvs.? Ce proiecte ați derulat?
Nicoleta Orlea, coordonator dep. fundraising Autism Voice: Ne-a afectat extrem de mult fiindcă mai bine de 15% din sursele noastre de strângeri de fonduri proveneau din evenimente fizice. Însă nu am stat să vedem ce se întâmplă mai departe, ci ne-am dat seama devreme că situația va continua să fie dificilă, astfel încât ne-am adaptat din timp atât intern, cât și extern. Am lansat încă din primele zile ale stării de urgență, pe 18 martie, proiectul „Autism Voice Line‟, prin care oferim prin telefon și online, gratuit, consiliere psiho-emoțională și psihoterapie de grup familiilor cu copii cu autism, inițial izolați la domiciliu, apoi rămași fără surse de recuperare.
Roxana Damaschin-Tecu, co-fondatoare a serviciului UnLoc: Evident, au fost schimbări de priorități în rândul finanțatorilor. De exemplu, în februarie câștigasem o finanțare, iar în aprilie am returnat-o, pentru ca fundația donatoare să poată folosi toți banii pentru nevoile stringente ale spitalelor. Pe perioada stării de urgență am mutat totul online, inclusiv programul de voluntariat. Munca voluntarilor din comunitate e impresionantă: au adaptat tot felul de activități cu și pentru locatari astfel încât conexiunea umană să fie păstrată și în modul digital: gătit, sport, lectură, circ. Munca noastră om la om este intensă și necesită foarte multe resurse. Prin urmare, costul pentru fiecare beneficiar e mai mare, dar și impactul e pe măsură. Ne-am concentrat pe atragerea de donatori individuali, iar pentru nevoile de materiale sanitare și situații de urgență am folosit fonduri puse la bătaie de fundațiile comunitare.
Nicoleta Dascălu, Manager proiect ARAS: Am continuat activitățile cu grupurile vulnerabile, în măsura în care legislația ne-a permis asta, pentru că vulnerabilitatea a crescut și mai mult din cauza pandemiei și am considerat că este de datoria noastră să oferim servicii în continuare. Am adaptat serviciile pentru a răspunde cât mai bine nevoilor beneficiarilor, mutându-le online, înființând servicii noi, modificând echipele și/sau programul de lucru. Am introdus în materialele distribuite și măști și dezinfectanți, grație unui ajutor generos primit de la unul dintre partenerii noștri – Coaliția Plus.
Bianca Sbîrcea-Constantin, Fundraising Manager Climb Again: Practicând escalada, indiferent de nivel, înveți multe. Adaptarea la orice situație, găsirea de soluții, curaj pentru continuarea unui demers, energie pentru a-i convinge pe cei din jur să te susțină. Am pus în practică toate aceste abilități sportive și le-am adaptat pentru viața reală a acestui an.
Cel mai bun exemplu este proiectul anului 2020 pentru noi, „Un pas mai departe, sus pe Mont Blanc”. Am început să îl creionăm din punct de vedere logistic, necesar uman și echipamente, buget, încă din luna ianuarie. Când aveam toate datele gata, în luna martie, lumea a tras frână și s-a oprit. Noi am depășit imposibilul. Alex Benchea și Răzvan Nedu, sportivii care urmau să urce pe Mont Blanc și-au continuat antrenamentele acasă, iar echipa de fundraising a început să facă minuni. Am lansat mai multe call-uri de susținere și donații, am participat la Swimathon, am convins mari companii să investească în sport și performanță. Pe 19 iulie Alex și Răzvan, însoțiți de echipa de ghizi și coordonatorii Climb Again au ajuns sus, pe vârful Mont Blanc, la 4810 m. O premieră pentru România.
O altă miză importantă, legată de activitatea Asociației, a fost păstrarea și creșterea relației cu beneficiarii noștri direcți – copiii și tinerii cu deficiențe de vedere din toată țara. Eram obișnuiți să facem vizite dese școlilor din țară, să ne întâlnim cu elevii, să povestim, să cățărăm. Ideea salvatoare a fost organizarea de training-uri online pentru beneficiari, dar în luna aprilie ne-am dat seama că o parte dintre beneficiarii noștri nu aveau acces la tehnologia digitală pentru a se putea conecta la antrenamentele online. Așa că am inițiat mai multe campanii de strângere de device-uri mobile, le-am instalat o aplicație vocală specială pentru deficienții de vedere și am trimis tablete, laptop-uri și telefoane mobile cu acces la internet către 60 de elevi nevăzători. Așa am reușit să îi facem să continue școala, dar și să participe la antrenamentele noastre sportive.
Separat, pentru conturarea unui buget normal de funcționare al asociației, am lansat call to actions pentru trimiterea SMS-ului de donații, dar și acțiuni de donații prin care doritorii își puteau rezerva ședințe la cățărat cu discount, imediat ce am putut deschide Centrul. Am creat și un shop online împreună cu unul dintre partenerii noștri și am colaborat pro bono cu designeri și graficieni pentru produse colorate și bune de purtat și pe timp de #workfromhome.
Societatea civilă și programul Unlonely Civil Society, organizat de Ashoka România
Povestiti-ne despre cum ați auzit de Ashoka și de ce v-ați alăturat programului Unlonely Civil Society.
Nicoleta Orlea, coordonator dep. fundraising Autism Voice: Am auzit de Ashoka de pe canalele de socializare dedicate societății civile și m-am alăturat programului fiindcă mi-am dat seama imediat că expertiza oamenilor din Ashoka este prețioasă, iar alăturarea cu organizații diverse din România și Rep. Moldova poate să mă ajute într-un schimb mutual benefic de cunoștințe și experiențe.
Roxana Damaschin-Tecu, co-fondatoare a serviciului UnLoc: Cunosc activitatea Ashoka de mulți ani, din munca mea la NESsT, ambele organizații sprijinind antreprenoriatul social. Am aflat de program prin pagina de Facebook. Am decis să ne alăturăm pentru că aveam nevoi clar identificate, cărora programul propunea să le răspundă: de la acces la tehnologie, la mentori și o comunitate de suport.
Nicoleta Dascălu, Manager proiect ARAS: Am citit pe Facebook despre acest program și ni s-a părut o oportunitate foarte interesantă, mai ales în această perioadă, când suntem obligați de realitate să ne regândim strategiile de acțiune.
Bianca Sbîrcea-Constantin, Fundraising Manager Climb Again: Ca să ai beneficiari fericiți ai nevoie de oameni profesioniști și proiecte puternice. Ne-am asumat prin misiune să depășim imposibil și facem asta cu eleganță și respect, având alături parteneri după chipul și asemănarea noastră. La Unlonely Civil Society am găsit susținerea unei comunități de profesioniști care pe parcursul a 5 luni ne-a arătat soluțiile pentru a ne adapta la noua realitate generată de COVID-19. Am avut parte de sfaturi practice și ateliere, sesiuni de coaching de grup și de mentorat, sesiuni axate pe digitalizare, bunăstare, colaborare și atragere de finanțări.
Cum a fost pentru dvs. experienta din Unlonely Civil Society? Cum v-a ajutat acest proiect?
Nicoleta Orlea, coordonator dep. fundraising Autism Voice: M-a ajutat pentru că mi-a confirmat o parte din lucrurile pe care le știam sau le suspectam că ar trebui implementate și in organizația din care fac parte, cât și m-a ajutat să învăț lucruri noi prin intermediul mentoring-ului care mi-a fost oferit. Experiența mentorului meu mi-a fost de un real folos și sunt recunoscătoare că am putut să am parte de feedback constructiv din partea unei persoane cu peste 20 de ani de activitate.
Roxana Damaschin-Tecu, co-fondatoare a serviciului UnLoc: Este o experiență care sparge sentimentul de singurătate din perioada asta grea. ONG-urile participante au misiuni similare sau complementare, astfel că se pot crea conexiuni sau parteneriate care să ne ajute pe toți să mergem înainte. Pentru noi, cel mai mare câștig până acum este mentorul cu care UCS ne-a pus în legătură. Un profesionist pe partea de comunicare, o persoană empatică, serioasă, punctuală, cu care lucrăm foarte concret și la obiect.
Nicoleta Dascălu, Manager proiect ARAS: A fost o experiență utilă prin informațiile pe care le-am primit, prin schimbul de experiențe cu alte ONGuri, temele de gândire lansate.
Bianca Sbîrcea-Constantin, Fundraising Manager Climb Again: Extrem de utilă. În primul rând nu ne-am simțit singuri. Ne-a adus aproape de oameni și organizații care au trecut și au simțit aceleași provocări ca noi. Apoi ne-a adus mai multă claritate cu privire la organizarea internă a echipei – cum să nu uităm de wellbeing-ul echipei, la managementul datelor și al proiectelor, la tipurile de donatori din această perioadă și importanța gestionării relațiilor cu aceștia. Cum să construim pitch-uri pentru companii într-un mod atractiv pentru ei și mai ales pentru a ne asigura că donatorii pe care îi contactăm au un interes real față de cauza pe care noi o promovăm. Am înțeles de ce și cât este de necesară identificarea resurselor de care avem nevoie pentru a implementa relațiile și proiectele pe care ni le dorim, pentru a ști cât de departe putem ajunge.
Considerați că astfel de proiecte sunt utile pentru societatea civilă?
Nicoleta Orlea, coordonator dep. fundraising Autism Voice: Da. Sunt. Mai ales prin prisma mentoring-ului care se poate crea. Din păcate, societatea civilă din România nu are nici un fel de profesionalizare implementată, așa că orice adaos din acest punct de vedere, este foarte bine-venit.
Roxana Damaschin-Tecu, co-fondatoare a serviciului UnLoc: Sunt utile pentru societatea civilă, dar astfel de inițiative pot avea impact pozitiv și în domenii de business /de administrație publică.
Nicoleta Dascălu, Manager proiect ARAS: Da, considerăm că este o lipsă de astfel de resurse pentru ONGuri, în special partea de colectă de fonduri.
Bianca Sbîrcea-Constantin, Fundraising Manager Climb Again: Pe cât sunt de interesante și de motivante aceste proiecte, pe atât le considerăm de utile pentru societatea civilă. Aduc energie și reaprind dorința de implicare și colaborare între organizații. Este extrem de benefic ca în astfel de perioade vulnerabile să ne putem conecta și să identificăm domenii, proiecte sau chiar probleme punctuale în care să ne putem ajuta sau chiar colabora pentru binele comun. Nu ne-a mai fost teamă să cerem ajutor, să ne promovăm proiectele și să cerem sfaturi, să împărtășim lucruri pe care le-am considerat a fi utile și pentru alte organizații sau orice alt lucru care ne-a adus mai aproape unii de ceilalți.
Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare și susținere a antreprenoriatului social și inovației sociale, clasată de NGO Advisor pe locul 13 din 500 de ONG-uri din lume. Ashoka este prezentă începând din 2017 și în România unde își propune să contribuie la crearea unei societăți în care fiecare cetățean este un agent al schimbării, capabil să ia acțiune în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale. Ashoka România este susținută de Romanian-American Foundation, partener de lansare și de NN România, partener strategic. Dacă știi pe cineva care schimbă România, citește criteriile noastre de selecție și nominalizează următorul Ashoka Fellow!
Societatea civilă din România și impactul pe care îl au în comunitățile cărora li se adresează
Din experiența dvs, cum ajungeți să aveți un impact important în comunitățile pe care le vizați?
Nicoleta Orlea, coordonator dep. fundraising Autism Voice: În domeniul nostru, al sănătății mentale a copiilor, cel mai mare impact îl avem prin formarea și profesionalizarea psihologilor care lucrează direct cu copiii, apoi cu profesorii care pot învăța să integreze copii cu nevoi speciale în clase, și, nu în ultimul rând, recuperarea propriu-zisă a copiilor ce vor crește în adulți activi în societate. Cea mai mare satisfacție pe care o avem este că prin noi există oameni specializați în a lucra cu copiii afectați și că micuții afectați ajung să crească având vieți complete.
Roxana Damaschin-Tecu, co-fondatoare a serviciului UnLoc: Pornim de la înțelegerea nevoii de sprijin și de la cunoașterea celor alături de care și pentru care lucrăm. Am conștientizat faptul că singuri suntem mici-mici față de marea de nevoi. Drept urmare, parteneriatul este una din valorile noastre de bază, alături de integritate, demnitate și respect, sustenabilitate, responsivitate.
Nicoleta Dascălu, Manager proiect ARAS: Implicând membrii comunităților în activitățile pe care le desfășurăm pe teren, adaptând serviciile la nevoile beneficiarilor, monitorizând și evaluând permanent serviciile pe care le oferim.
Bianca Sbîrcea-Constantin, Fundraising Manager Climb Again: Impactul în comunitate vine la pachet cu implicarea și grija pe care o dăm proiectelor noastre de incluziune și independență. Claudiu Miu, președintele Asociației Climb Again și antrenorul Lotului Național de Paraclimbing este un sportiv de performanță, recunoscut ca cel mai bun cățărător în 2010. A cunoscut personal neputința dată de o boală autoimună. După mai mulți ani de recuperare și de ajutor primit din partea celorlalți, a cățărat din nou. Așa s-a născut Climb Again. Din urgenta nevoie de a schimba calitatea vieții copiilor și tinerilor cu dizabilități.
Ce nevoi au organizațiile din România și ce sprijin primesc din partea legislativului
Care este sprijinul legislativ de care ați avea nevoie pentru a avea un impact mai mare?
Nicoleta Orlea, coordonator dep. fundraising Autism Voice: Pe de-o parte, cel mai mare impact l-am avea dacă Guvernul ar aproba o „lege‟ a autismului prin care persoanele cu autism ar primi cu adevărat, gratuit sau decontat, suportul specializat de care au nevoie. Mă refer aici la decontarea serviciilor din partea specialiștilor în ABA, cei care pot recupera copiii cu tulburări neuro-psihice. Pe de altă parte, această lege ar trebui să meargă în tandem cu recunoașterea specialiștilor în ABA în România prin COR și cod CAEN propriu. În acest moment, specialiștii acreditați internațional în România nu sunt recunoscuți la justa valoare. Formarea în domeniu dureză ani de zile și se menține, apoi, pe tot parcursul practicării active.
Copiii care suferă neuro-psihic au nevoie de tratament ani de zile, din multe direcții, care costă foarte mult. Pentru că familiile nu primesc suportul necesar la nivel guvernamental, tot efortul pică pe familii. În România, mai bine de 27% din populație trăiește sub pragul de sărăcie. Apoi, mai bine de 50% din populație este la nivelul mediu de existență. Astfel, copiii acestora nu pot primi acces la tratamentul de care au nevoie.
Autismul este o afecțiune pe viață, care necesită ani de zile de eforturi terapeutice pentru recuperare. Fără acces la terapii, copiii cresc în adulți neacceptați social. Atunci, toată societatea suferă, pentru că o persoană autistă e autistă pe viață, dar o persoană autistă recuperată devine membru activ în societate. Una nerecuperată ajunge dependentă de toți cei din jur, și implicit de stat.
Roxana Damaschin-Tecu, co-fondatoare a serviciului UnLoc: Promovarea puternică și autentică a parteneriatului dintre domeniul public și cel privat, precum și dezvoltarea unei metodologii de contractare de servicii sociale de către autorități. Ajustarea standardelor de calitate legate de licențierea serviciilor sociale la realitatea de pe teren. Acces la locuințe sociale pentru cei care au cu adevărat nevoie.
Nicoleta Dascălu, Manager proiect ARAS: Nu avem nevoie de modificări legislative, ci mai degrabă de aplicarea legilor déjà existente, mai precis de susținerea financiară publică a serviciilor de prevenire pe care le oferă daja organizațiile neguvernamentale. În prezent, prevenirea bolilor transmisibile o fac aproape exclusiv ONG-urile, din fonduri majoritar private. Dar prevenirea ca atare este responsabilitatea Ministerului Sănătății și a instituțiilor care îi sunt subordonate.
Bianca Sbîrcea-Constantin, Fundraising Manager Climb Again: Ne dorim o deschidere din partea autorităților pentru a putea introduce activitatea de terapie și dezvoltare prin escaladă în programa școlară. Avem ca țintă și alte școli speciale, nu doar cele pentru deficienții de vedere, ci și pentru cei cu alte tipuri de deficiențe. În prezent, derulăm proiecte pasagere în școli, dar avem speranța că demersurile noastre de incluziune și independență să devină parte din programa școlilor pentru diferite deficiențe. Pentru aceasta ne dorim sprijin și implicare din partea Ministerului Muncii, Ministerului Educației și Ministerului Sportului.
Care sunt măsurile care s-au luat până acum? Și ce trebuie să se mai facă?
Nicoleta Orlea, coordonator dep. fundraising Autism Voice: Din câte știm noi, s-a lucrat la un „Plan Național‟ dedicat autismului. În acest moment, nu știm nici ce conține real acest plan, nici când sau dacă va fi implementat național. Din punctul nostru de vedere, trebuie să se pornească de la 0 implicând direct la nivel guvernamental sau al autorităților naționale avizate specialiști ABA acreditați internațional, pentru a lucra împreună, concret, în implementarea unei legislații adevărate de suport pentru persoanele cu autism din România.
Acest lucru este imperios necesar fiindcă 1 din 54 de copii este afectat actualmente de tulburări din spectrul autist, iar indicele de creștere a acestui număr este 10-17% anual.
Roxana Damaschin-Tecu, co-fondatoare a serviciului UnLoc: Pare că stagnăm la nivel de politici publice. Legat de ce trebuie să se mai facă, răspunsul este legat de cel de la întrebarea de mai sus: promovarea unui parteneriat între sectorul public-privat, metodologie actuală de contractare de servicii sociale de către autorități, facilitarea accesului la locuințele sociale.
Nicoleta Dascălu, Manager proiect ARAS: Au existat partneriate punctuale între instituțiile publice locale și ONGuri și licitații de proiecte organizate tot de autoritățile locale. Pentru a avea servicii perene, de calitate, este nevoie de finanțare pe termen lung și de servicii complexe, care să răspundă tuturor nevoilor persoanelor vulnerabile.
Bianca Sbîrcea-Constantin, Fundraising Manager Climb Again: Climb Again este unitate protejată și în perioada aceasta am știut clar că nu putem face tăieri de personal, majoritatea colegilor mei fiind beneficiari ai programelor noastre, tineri cu nevoi speciale. Nu am vrut ca tot ce am construit în ani de muncă să dispară și suntem fericiți că, recent, în Parlament a fost adoptat un proiect de lege privind „taxa pe dizabilitate” a companiilor. Asta înseamnă că, din momentul publicării noii legi, companiile care nu angajează persoane cu nevoi speciale pot opta să achiziționeze, pe bază de parteneriat, produse sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate.
Centrul Climb Again este una dintre ele, cel puțin 30% din numărul total de angajați fiind tineri cu nevoi speciale, instructori de escaladă. Suntem convinși că există multe aspecte care pot fi îmbunătățite cu ajutorul decidenților în activitatea organizațiilor care lucrează cu copii cu nevoi speciale. De la awareness-ul necesar asupra potențialului sportiv, la egalitatea de șanse și tratament și combaterea prejudecăților sociale și a neîncrederii societății în capacitatea acestor copii de a deveni adulți independenți. Totodată, ne dorim promovarea sportului de escaladă ca instrument de terapie holistică, nu doar pentru a îmbunătăți abilitățile de orientare ale copiilor, dar și pentru a le oferi oportunitatea de a-și descoperi și de a-și exploata potențialul propriu. Susținem implementarea de strategii sau programe naționale de educație și integrare socială care să fie adaptate nevoilor copiilor cu deficiențe. Cu toate că strategiile privind drepturile copiilor implementate la nivel european se concentrează tot mai mult pe dezvoltarea armonioasă a copiilor prin intermediul dezvoltării emoționale adecvate și prin sport, percepția majorității românilor încă îi lipsește pe copiii cu deficiențe de cele mai multe forme de activitate fizică pe care aceștia le-ar putea practica.
Dacă nu depunem împreună acest efort de schimbare, pe termen lung acești copii vor deveni o parte a tristelor statistici privind incluziunea socială, care în prezent ne arată că doar 2,63% din nevăzători au locuri de muncă (relevând un procent al șomajului mult peste media europeană).
Societății civilă din România, o voce unită?
Există comunicare și colaborare la nivelul diferitelor entităților din acest domeniu? Cât de importantă este această colaborare?
Nicoleta Orlea, coordonator dep. fundraising Autism Voice: Există la nivelul organizațiilor non-guvernamentale din domeniu, pe diverse paliere, și între organizații și companii.
Roxana Damaschin-Tecu, co-fondatoare a serviciului UnLoc: Există, dar limitată. Am simțit frecvent o lipsă de încredere în intențiile celorlalți. În plus, sunt diferențe mari la nivel de limbaj sau stil de lucru între stat și privat. Crearea de contexte de comunicare reală, de înțelegere reciprocă a limitărilor și viziunii fiecăruia, ar sparge multe bariere.
Nicoleta Dascălu, Manager proiect ARAS: E mult spus „comunicare și colaborare”. Acestea există punctual, când este nevoie ca instituțiile publice să se consulte cu ONGurile sau să le ia partenere în proiecte finanțate prin fondurile structurale.
Bianca Sbîrcea-Constantin, Fundraising Manager Climb Again: Există o colaborare cu diferite asociații și ONG-uri. Putem da chiar un exemplu prin colaborarea pe care o avem cu cei de la AMAIS pentru susținerea cursului nostru de independență. Ei au o idee foarte bună de a practica incluziunea, aducând la întâlniri copii și tineri cu dizabilități care fac lucruri împreună. De cele mai multe ori copii și tinerii tipici acceptă să își acopere ochii și astfel au acces la o experiență senzorială completă. Am făcut împreună cursuri de gătit, mișcare și exerciții fizice de relaxare în aer liber, deplasări prin oraș cu ajutorul bastonului alb. Este o colaborare care ne permite să ajungem și la beneficiarii nevăzători care nu sunt neapărat atrași de sport, dar care au nevoie să capete abilitățile unei vieți independente. Astfel de parteneriate ne fac mai puternici, mai vizibili și implicând publicul tipic, poate vom reuși să schimbăm percepția de neputință pe care o avem față de dizabilitate, în firesc, prietenie și susținere.
De ce are nevoie România pentru ca viitorul ei să arate mai bine
Care sunt lucrurile care ar trebui să se schimbe în România pentru ca impactul acțiunilor dvs. să fie mai mare?
Nicoleta Orlea, coordonator dep. fundraising Autism Voice: Lucrurile care ar trebui să se schimbe sunt foarte multe, majoritatea angrenate în însăși infrastructura țării, dar cred că majoritatea dintre noi care lucrăm prin prisma societății civile ne-am dori măcar o schimbare semnificativă la nivelul mentalității. Mai ales când vorbim despre sănătatea mentală.
Roxana Damaschin-Tecu, co-fondatoare a serviciului UnLoc: Ar trebui ca mulți funizori de servicii sociale, cel puțin 2-3 în primă etapă în fiecare județ, să ia taurul dezinstituționalizării de coarne și să pună presiuni pe autorități să contracteze servicii sociale în comunitate, atât pentru cei în prezenți segregați, cât și pentru cei aflați în risc de instituționalizare. Modul în care finanțăm din bani publici furnizarea de servicii sociale trebuie schimbat, prin mutarea accentului de pe organizația furnizoare pe omul marginalizat care are nevoie de acele servicii.
Nicoleta Dascălu, Manager proiect ARAS: Instituțiile publice ar trebui să înțeleagă că ONGurile sunt actori extrem de importanți în oferirea de servicii pentru cetățeni, că sunt déjà în comunități, au déjà legăturile create cu beneficiarii, au profesioniști cu experiență bogată și pot rezolva probleme care par imposibile / complicate pentru instituțiile de stat.
Bianca Sbîrcea-Constantin, Fundraising Manager Climb Again: Voi face doar o scurtă trecere în revistă, pentru că sunt, din punctul nostru de vedere, o sumedenie de lucruri care au nevoie de o nouă formă pentru a fi utile societății: accesul și practicarea unui învățământ actual, ancorat în realitate, care să ofere tuturor elevilor abilități, perspective, soluții. Apoi, o repoziționare a ONG-urilor din punct de vedere al credibilității și poate de o mai bună colaborare. Apropierea VIP-urilor și a persoanelor considerate celebre de sectorul non-profit. Colaborarea cu un influencer nu are cum să fie condiționată de vreun cost, atunci când vorbim de incluziune. Preferăm să organizăm antrenamente gratuite pentru puștii nevăzători, decât să plătim o vedetă să ne promoveze. Cu siguranță ne-ar ajuta, dar cu ce costuri? Dacă tot vorbim de costuri și promovare, ne-ar ajută să avem de partea noastră un cadru legislativ care să ne permită promovarea gratuită în media. Avem nevoie de fonduri, de voluntari, avem nevoie să audă de noi toți tinerii nevăzători. Un parteneriat între mass-media și mediul non-profit ar fi ideal pentru noi.
Societatea civilă din România și lupta constantă pentru a obține fonduri
Cât de ușor este pentru voi să atrageți fonduri? Și care sunt principalele modalitați pentru a face asta?
Nicoleta Orlea, coordonator dep. fundraising Autism Voice: Nu este ușor deloc pentru noi fiindcă suntem dedicați sănătății mentale a copiilor. Acest aspect al vieți de zi cu zi mereu a fost neglijat. În ceea ce privește copiii cu dizabilități neuro-psihice, aici încă vorbim de un Tabu social. Facem cât de multe eforturi putem, campanii și proiecte, însă nevoile sunt mult prea mari, iar timpul este în defavoarea copiilor.
Principalele modalități pe care ne axăm noi sunt sponsorizările de la companii mici și medii, și donațiile de la oameni. De câțiva ani încoace încercăm să ajungem și la granturi prin apeluri de proiecte de la companii mari. Cumva, am observat de-a lungul anilor că de aici primim cel mai mult sprijin. Fără aceste ajutoare, nu am fi putut face atât de multe de-a lungul ultimilor cinci ani de zile.
Roxana Damaschin-Tecu, co-fondatoare a serviciului UnLoc: Nevoile pe piața atragerii de fonduri în cazul serviciilor sociale sunt imense și, din păcate, ajungem să concurăm acerb între noi. Este destul de greu să atragem fonduri. Noi, la UnLoc, scriem proiecte pentru finanțări locale și europene și dezvoltăm o întreprindere socială în domeniul sustenabilității. Încercăm să atragem donatori individuali și companii, prin campanii de conștientizare legate de nevoia dezinstituționalizării.
Nicoleta Dascălu, Manager proiect ARAS: La modul general, este greu să atragem fonduri, pentru că lucrăm cu grupuri nu foarte iubite de publicul larg : consumatori de droguri, persoane implicate în prostituție etc. Omul mediu, de pe stradă, nu donează pentru un serviciu de schimb de seringi prin care ajutăm dependenții de droguri. De aceea căutăm să strângem fonduri în special prin derularea de servicii cu plată pentru publicul larg (activitate economică), iar profitul îl reinvestim în activitățile de prevenire HIV/SIDA, Hepatite și infecții sexual transmisibile.
Bianca Sbîrcea-Constantin, Fundraising Manager Climb Again: Climb Again s-a născut din dorința celui mai bun cățărător al României, Claudiu Miu, de a motiva copiii și tinerii cu nevoi speciale să iasă din casă. Încă din 2014, Climb Again oferă în mod gratuit cursuri de escaladă tinerilor cu nevoi speciale.
Prin miile de ore de terapie prin sport, psihoterapie și suport, Climb Again vrea să arate întregii lumi că orice este posibil, atunci când ai voinţă. „Depăşeşte imposibilul” – este motto-ul îmbrățișat de toți cei care ne trec pragul și își doresc să își depășească limitele. Oportunitățile de finanțare au fost mici și limitate la început de drum. Practic, aveam susținerea comunității de prieteni – prin donații individuale – și asta ne-a motivat mult să ne continuăm drumul.
Deși nu ne-a fost ușor, am găsit în timp parteneri de încredere care ne-au susținut și au sponsorizat visul nostru: în 2018, deschideam centrul Climb Again cu speranța la o viață firească pentru copiii și tinerii cu deficiențe. Asta pentru că ni s-a demonstrat că cei care vin la Climb Again constant și care participă la evenimentele noastre speciale deprind noi abilități care îi ajută să aibă o viață independentă. Pe parcurs, interesul companiilor și al donatorilor a crescut, odată cu reușitele și performanțele noastre: cu ajutorul comunității am ajuns la peste 600 de copii anual, am încheiat parteneriate cu peste 15 organizații și instituții și am implementat peste 50 de evenimente sportive și proiecte de incluziune prin sport a copiilor cu nevoi speciale. Acum modalitățile noastre de atragere de fonduri sunt mult mai variate și ne gândim și lucrăm constant pentru a le îmbunătăți. Gândim din timp proiectele, pregătim calendarul evenimentelor și al competițiilor la care iau parte tinerii din Lotul Național de Paraclimbing și comunicăm constant rezultatele cu partenerii.
„Simt bucuria colegilor mei pentru fiecare reușită, apreciez dedicarea voluntarilor-mentori și știu că ceea ce facem capătă tot mai mult sens la nivelul întregii comunități”
Care sunt dificultățile pe care le întâmpinați în viața de zi cu zi a organizației?
Nicoleta Orlea, coordonator dep. fundraising Autism Voice: Principalele dificulțăți sunt cele de vizibilitate, din păcate. Nu știm exact cum s-a ajuns la acest trend, însă nivelul de vizibilitate publică pe care o organizație îl are este foarte important și face toată diferența între o campanie reușită și una eșuată. Cu cât apari mai mult în spațiul public, cu atât oamenii empatizează mai mult cu cauza pentru care militezi, în ciuda faptului că poți dovedi că ceea ce faci este important și merită și fără publicitate.
Mai ales acum, în context pandemic, nivelul de conștientizare publică a cauzelor diverse a scăzut dramatic. Este ca și cum toate bolile, afecțiunile, dizabilitățile ante-COVID ar fi dispărut de pe radar, dar nu este deloc așa. Ele încă există și suferă chiar mai mult în prezent, iar noi, ca organizații, în fiecare zi trebuie să răspundem la întrebarea – în ce investesc puținii bani pe care am reușit să-i adun? În promovare sau în beneficiari? Evident, beneficiarii vor prima întotdeauna, dar pe termen lung, auspiciile sunt sumbre la nivelul organizațiilor ca entități.
Suntem 40.000 de organizații care activează pe diverse domenii importante. Puține avem puterea de a merge dincolo de ce îi afectează urgent, direct, zi de zi pe beneficiarii noștri. Dacă vor dispărea jumătate dintre noi, atunci societatea va fi mult mai profund afectată decât în prezent atât la nivel de oameni, copii, bătrâni, cât și la nivel de animale, mediu înconjurător sau minorități. Ce se va întâmpla atunci fără ONG-uri? Dar cu beneficiarii/cauzele lor? Ei nu vor dispărea. Dar vor deveni „problema‟ tuturor.
Roxana Damaschin-Tecu, co-fondatoare a serviciului UnLoc: Principalele dificultăți sunt legate de birocrație și de mentalitate. Completarea și elaborarea de documente este cronofagă și ia din energia necesară muncii om la om. Ne lovim frecvent de gândirea dihotomică „noi vs celălalt”, unde celălalt este cel diferit, dar în sens peiorativ și, prin urmare, trebuie exclus din comunitate. Atât birocrația, cât și mentalitatea sunt obstacole greu de trecut atunci când e vorba de finanțarea sustenabilă.
Nicoleta Dascălu, Manager proiect ARAS: Modificările legislative luate fără consultarea ONG-urilor pe care le influențează, schimbările regulilor în timpul jocului (în implementarea proiectelor finanțate prin fonduri structurale), dezinteresul instituțiilor responsabile pentru sănătatea cetățenilor, sistemul foarte greoi de implementare în cazul fondurilor structurale.
Bianca Sbîrcea-Constantin, Fundraising Manager Climb Again: Viața de zi cu zi a Asociației noastre este una care inspiră. Acum, că suntem într-un context special, este de datoria noastră să dublăm efortul de a inspira energie, curaj, voință. În această perioadă de pandemie lucrurile nu merg ca pe roate, cum se spune. Se simte că oamenii sunt mai reticenți, poate mai speriați din cauza COVID-19, fapt pentru care numărul celor care vin la sală în prezent putem spune că s-a redus. Asta înseamnă încasări mai puține.
O altă dificultate foarte mare pentru noi este faptul că nu mai putem să lucrăm cu beneficiarii noștri. Din punct de vedere al misiunii noastre, dar și din punct de vedere emoțional ne lipsesc interacțiunile cu copiii. Ne este dor să vizităm școlile partenere și să ne întâlnim cu puștii nevăzători. Avem stabilite întâlniri online de antrenament, pentru fiecare școală în parte, dar ne lipsesc îmbrățișările.
Și care sunt satisfacțiile care vă țin să veniți de fiecare dată la birou?
Nicoleta Orlea, coordonator dep. fundraising Autism Voice: Cea mai mare satisfacție pentru noi constă în bunăstarea copiilor noștri. Vorbind de copiii cu tulburări de neuro-dezvoltare, momentele în care ei ajung să vorbească, să zâmbească sau să îmbrățiseze conștient pe altcineva fac ca totul să merite la sfârșitul zilei.
Roxana Damaschin-Tecu, co-fondatoare a serviciului UnLoc: Acum, lucratul de acasă este noul „venit la birou”. Așadar, rămân acasă și muncesc pentru UnLoc deoarece, în ciuda tuturor piedicilor sau frustrărilor, există progres. Reușim să avem un impact pozitiv în viețile locatarilor. Simt bucuria colegilor mei pentru fiecare reușită, apreciez dedicarea voluntarilor-mentori și știu că ceea ce facem capătă tot mai mult sens la nivelul întregii comunități. Zi de zi, pas cu pas.
Nicoleta Dascălu, Manager proiect ARAS: Sentimentul că noi schimbăm lumea în care trăim, cu tot ce înseamnă asta.
Bianca Sbîrcea-Constantin, Fundraising Manager Climb Again: Cu toate că există provocări, sportivii Climb Again se antrenează și au progres de la o zi la alta. Ne inspirăm de la ei și învățăm, în fiecare zi, cum se depășește imposibilul. Învățăm din fiecare provocare și se simte faptul că suntem deschiși atât cu inima, cât și cu mintea să trecem peste orice ar apărea. Această gândire ne ajută să ne dezvoltăm și să progresăm în ciuda situației speciale pe care o traversăm. Nu vrem să ne mulțumim cu puținul atât de la îndemână, noi știm că există mega -potențial în fiecare dintre noi, toți membrii echipei extinse Climb Again. Și când simțim că nu mai putem, ne amintim că împreună suntem puternici și putem depăși imposibilul, așa cum spune motto-ul nostru.
Ultima întrebare, care sunt comportamentele care trebuie să se schimbe în societate ca să vedem în viitor un sector non-profit mai puternic?
Nicoleta Orlea, coordonator dep. fundraising Autism Voice: Comportamentele de acceptare, conștientizare și empatie trebuie să se îmbunătățească semnificativ. Fără acestea, nimănui nu îi va fi bine pe termen lung.
Roxana Damaschin-Tecu, co-fondatoare a serviciului UnLoc: Munca de zi cu zi trebuie să reflecte cât mai mult misiunea și valorile setate, la nivel de individ și organizație. Este valabil pentru actorii din sectorul non-profit, dar și pentru cei din zona de business, respectiv pentru autoritățile publice. Adică: ”Don’t talk the talk unless you can walk the walk!”.
Nicoleta Dascălu, Manager proiect ARAS: Oamenii ar trebui să înțeleagă că fiecare dintre ei are puterea de a schimba ceea ce nu îi place în jurul său. Și că, dacă mai aduce încă doi alături de el și înființează un ONG, puterea sa crește și schimbările vor avea loc mai rapid. Iar instituțiile publice trebuie să își respecte misiunea și, mai ales în domeniul social și medical, să apeleze la ONG-uri pentru a-și îndeplini această misiune.
Bianca Sbîrcea-Constantin, Fundraising Manager Climb Again: Credibilitatea sectorului non-profit este una dintre marile noastre provocări. Atât publicul larg, cât și marii investitori consideră asociațiile și ONG-urile entități care nu aduc valoare adăugată prin proiectele pe care le desfășoară. Cataloghează drept asistență socială un demers clar de incluziune socială pentru că se raportează la cei peste 6 milioane de asistați sociali pe care îi are România. Noi nu le dăm oamenilor pește, noi îi învățăm să pescuiască, să își depășească condiția.
O altă mentalitate care trebuie schimbată este cea a părinților care au copii cu deficiențe. Această realitate este considerată o rușine, ceva care trebuie păzit de ochii și gura lumii. Așa se explică de ce avem statistica sumbră a copiilor și tinerilor nevăzători care nu ies din casă neînsoțiți. Am întâlnit, de-a lungul celor 6 ani de activitate, puțini părinți care să lase la o parte frica și jena pentru binele și dezvoltarea firească a copilului lor cu deficiențe. Ceva terapie, o gândire liberă, un pic mai multă încredere în ceilalți și în propriul copil i-ar transforma în părinți fericiți, iar noi am avea o masă mai mare de beneficiari ai independenței.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
