Cum au ajuns jucăriile educative în România? Povestea părinților care au făcut din joaca copiilor o afacere de succes

Anca și Lucian Leibovici au împreună doi copii, unul de 4 ani și jumătate și al doilea de 1 an și jumătate. Dar înainte de a avea copii, au avut EduClass, prima companie care a adus în România jucăriile educative. Până la EduClass, părinții erau obișnuiți cu jucăriile „din China” și au avut nevoie de ceva timp pentru a descoperi că cei mici se pot juca și altfel, într-un mod în care le este încurajată creativitatea și implicarea emoțională.

Azi, jucăriile ce ajung în casele părinților preocupați de educația copiilor lor sunt testate inițial de copiii Ancăi și ai lui Lucian, dar și de echipa ce formează acest business, în „fișa postului” fiind înscrise sesiunile de joacă pentru angajați.

Cum poți face un business „din joacă” și ce presupune el, am povestit cu Anca Leibovici, a doua jumătate a EduClass.

De când este EduClass?

Educlass este din 2010, de când nu existau copiii noștri, de când noi eram împreună doar de câteva luni. A fost înființat de soțul meu după ce a fost la un târg în Elveția și a văzut conceptul de jucării educative. I-au plăcut foarte mult și a realizat că nișa asta nu era deloc exploatată în România.

Dar cum a ajuns el la un târg de jucării dacă nu aveați copii?

Avea un business, tot în domeniul educațional. Colabora cu școli cu grădinițe și așa a ajuns acolo, însă căutând cu totul altceva. A văzut întâmplător jucăriile educative și i s-au părut super interesante, probabil și pentru că provenim dintr-o generație de copii care nu a avut atât de multe jucării. Iar în situația asta e normal ca privirea să ne fie atrasă de ceva atât de nou, de colorat și de interesant.

I-au plăcut jucăriile și foarte repede a deschis firma EduClass și a început să le importe. Treptat a crescut, a adus și alte branduri de jucării educative și am diversificat foarte mult portofoliul.

Erau pe piață și alte jucării educative? Pe piața noastră?

Erau foarte puține și nici nu știu cât de deschiși erau părinții pe zona aceasta. În 2010 era o perioadă în care tehnologia era în boom, copiii se jucau foarte mult pe calculatoare, pe tablete…

Nu că nu s-ar întâmpla și acum…

În continuare copiii stau mult în fața ecranelor, dar cred că părinții sunt mult mai conștienți de pericolul pe care îl atrage lumea asta virtuală. În plus, atunci nu știu cât acces aveau copiii la internet.

Când a apărut EduClass, jucăriile erau o alternativă pentru un timp de calitate pentru cei mici, dar o alternativă scumpă, nu?

Păreau scumpe deoarece și puterea de cumpărare era alta. În plus, în momentul respectiv în România erau foarte multe jucării de consum care se stricau destul de repede.

Nu erau cunoscute aceste jocuri pe care poți să le folosești mult timp, din care copilul poate să învețe o mulțime de lucruri, jocuri pe care azi le folosești într-un mod, mâine, pe măsură ce copilul crește, le folosești în alt mod.

O jucărie poate părea scumpă dacă te gândești că se joacă o dată sau de două ori, însă dacă folosești jucăria în modul corespunzător, copilul prinde drag de ea, iar tu ca părinte observi că dezvoltă ceva în copilul tău, atunci nu o să ți se mai pară scumpă.

Educația pare scumpă, dar e mai scumpă lipsa ei. Pe termen lung ne costă mai mult lipsa educației.

Tu ce făceai la momentul respectiv?

La momentul respectiv lucram într-o bancă, lucram într-o multinațională și nu mă vedeam plecând de acolo, mai ales că-mi plăcea foarte mult job-ul meu. Însă l-am susținut foarte mult pe Lucian în ceea ce începuse să facă. Erau multe weekend-uri în care mergeam cu el la târguri sau îl mai ajutam cu diverse lucruri și îmi plăcea. Mă atrăgeau jucăriile, nici nu aveam cum altfel, îmi plăcea să lucrez cu el, dar nu m-am gândit să plec din bancă să vin alături de el. A fost pur și simplu o întâmplare.

Eu când m-am alăturat firmei, am făcut-o pentru a dezvolta partea de puericultură. Am adus un brand de pompe de sân, brand pe care l-am descoperit după ce am născut primul copil.

Foto: Raduly Laszlo

Adică târziu, nu?

Da, în 2015. După ce l-am născut pe primul meu copil. Ulterior am început să mă ocup și de tot ce înseamnă vânzări. Am mizat pe faptul că un client care cumpără produse de puericultură, va cumpăra apoi și jucării.

Cât de mult a crescut business-ul din 2010?

Nu știu să-ți zic acum, însă foarte mult.

Care a fost creșterea pe ultimul an, atunci?

2018 comparativ cu 2017 a avut o creștere de 35-40%.

Tu cu ce te jucai când erai mică?

Eu am fost genul de copil care mă jucam cu orice, dar îmi plăceau foarte mult jocurile ce presupuneau foarte multă atenție. Îmi plăceau super mult jocurile acelea de cusut și țesut. La bunici, în dormitorul lor aveam înșirate piese de mobilier pentru păpuși, păpușile fiind cât un deget de mari.  Puteam să stau ore întregi să mă joc cu cele două păpuși mici și cu mobilierul de acolo.

Mă jucam foarte mult și cu bunicii și cu părinții mei. Cu bunicul jucam orice, de la „Nu te supăra, frate!”, la jocuri de cărți, „Păcălici”, îmi plăcea enorm să joc rummy. Am juca ani de zile rummy cu bunicii, chiar și cu străbunica și cred că aș juca și acum oricând acest joc.

Îmi plăcea mult să stau afară și atunci nu era așa periculos să ne jucăm în fața blocului, dar aș fi stat ore în șir și să lipesc și să colorez.

Câte jucării aveți acasă?

Nu știu să-ți spun un număr, avem două rafturi de jucării, dar avem și foarte multe cărți. Mă bucur foarte tare că băiețelului cel mare îi place foarte mult să-i citim, iar acum a început să fie cam supărat că noi nu avem tot timpul disponibilitate să-i citim cât ar vrea el și a început să învețe literele deoarece vrea să-și citească singur. Părinții mei, de câte ori vin la noi, îi aduc cărți, iar el a învățat lucrul acesta și de câte ori intră mama pe ușă o întreabă „ce carte mi-ai adus?” nu „ce  mi-ai adus?”.

Îți amintești care a fost jucăria wow pe care nu o mai văzuserăți și pe care ați decis să o aduceți în România?

Era o jucărie care și în continuare se vinde foarte bine, era o spumă de modelat care este foarte ușor de folosit, care nu se usucă și nu face mizerie. Eu nu am înțeles asta cu mizeria atunci, nu înțelegeam ce important e să nu se prindă în covoare, dar nici în părul copilului, însă acum o înțeleg foarte bine.

Care a fost prima reacție a pieței?

Mulți au zis că sunt prea scumpe, alții că jucăriile se apropie mult de materiale școlare și că aceste lucruri ar trebui să le facă la școală… La orice schimbare, la orice noutate sunt oameni reticenți și oameni care îmbrățișează inovația.

Ce ne-a ajutat pe noi a fost faptul că cei cărora le-au plăcut de la început jucăriile, au rămas clienții noștri fideli. Iar acesta e lucrul cel mai frumos la acest business, pentru că un client îți rămâne client câțiva ani buni: dacă a cumpărat o jucărie pentru copilul lui de 1 an, va cumpăra și de aici înainte, pe măsură ce copilul crește. Nu se termină produsele pe care poate să le încerce.

Voi sunteți prietenii părinților cu copii de la..?

De la 0 la 99 de ani. Chiar avem jocuri pe a căror cutie scrie că sunt până la 99 de ani.

Noi testăm foarte mult jocurile noastre. Niciodată nu aducem un joc până nu îl încercă, nu îl testăm.

Voi?

Noi împreună cu colegii. Avem sesiuni de joacă la birou.

Cum selectați jucăriile?

Acordăm mare atenție acestei selecții, mai ales de când suntem și părinți. Mă pun și eu în situația și pielea clientului care cumpără o jucărie și se strică a doua zi sau nu este utilă. Am avut și cazuri de jucării pe care nu le-am mai adus pentru că aveam reclamații de la clienți, dar am avut și branduri pe care le-am adus după ce le-a testat băiatul meu mai mare.

Aveam un furnizor care ne dădea mostre de jucării, iar băiatul meu a prins drag de un camion cu o văcuță și un căluț și care scotea tot felul de sunete. Se juca tot timpul cu jucăria respectivă și de câte ori plecam de acasă luam jucăria cu noi. Eram acasă la părinții mei și a scăpat camionul de la etajul una, până la subsol, pe gresie, iar eu am coborât cu mătura și fărașul să adun camionul. Nu doar că era intact, mai și cânta și funcționează și azi, cu aceleași baterii. Am început să importăm brandul respectiv pentru că într-adevăr jucăriile acelea sunt de bună calitate și foarte rezistente.

Care mai e trendul pe piața jucăriilor? Mai sunt cele din lemn la modă?

Da, lucru care ne bucură, mai ales când încet, încet începem să respingem plasticul. Unii părinți le cumpără din nostalgie, pentru că le-au avut și ei în copilărie, iar alții pentru că sunt foarte rezistente. În plus, lemnul poate fi vopsit în orice culoare și îți permite să îl sculptezi în multe forme și mărimi.

Mai sunt jucăriile care dezvoltă tot felul de abilități, de pe urma cărora copiii pot învăța foarte multe lucruri. Avem o gamă de jocuri care merg de la învățarea formelor și culorilor până la a învăța să facem conexiuni între obiecte și a învăța să facem fapte bune sau să spunem o poveste plecând de la niște figuri geometrice simple. Avem un joc pentru a învăța chiar și emoțiile.

Cât de des vin copiii voștri la voi la serviciu?

După ce s-a născut primul copil am zis că nu-l vom aduce la birou decât după ce va împlini 18 ani. Bineînțeles că nu s-a întâmplat lucrul acesta, nu am putut să ne ținem de regula asta. Cere el singur când să vină. La un moment dat își aduce aminte că are nevoie de o extensie la o șină de tren și cere să vină la birou. Dar nu-i aducem ori de câte ori avem noi ceva de făcut. Aici văd atâtea jucării și nu putem să le explicăm mereu că nu toate sunt de luat acasă sau nu toate sunt pentru ei și nu vrem să le creăm frustrări.

Adică nu sunteți genul de părinți ai căror copii au toate jucăriile?

Nu, clar. Au multe jucării de la noi, au și cărți, au și jucării de la alte branduri, dar cu limită. Nu vrem să exagerăm, avem niște reguli pe care le stabilim înainte să vină aici.

E deseori chemat copilul tău la zile de naștere?

Da, dar la vârsta asta cred că nu sunt prietenii interesate, la vârsta aceasta prieteniile sunt chiar sincere.

Mai au copiii nevoie de părinți dacă au jucăriile EduClass?

Da, sigur că da. Eu cred că părintele este cel cal dă tonul și cel care îi stimulează pe cei mici. Eu mă uit la noi acasă: dacă eu stau cu telefonul în mână sau stau pe laptop, copiii nu se joacă. Nu e suficient să-i umpli camera copilului cu jucării și să-i spui „mergi la tine în cameră și joacă-te pentru că ți-am cumpărat jucării și trebuie să te joci cu ele”. Nu merge.