Cum îi veghează Marinuș Gălbenuș, copilul curcubeu, pe copiii cu boli rare din Galați? Ajută-i pe Simona Proteasa și pe Asociația Marinuș Gălbenuș să dăruiască o casă de Crăciun unei familii ce riscă să rămână în stradă!

Simona Proteasa, fost voluntar MagiCAMP, și Mirel Dolofan, tatăl lui Marinuș Gălbenuș, copilul curcubeu, au creat Asociația Marinuș Gălbenuș pentru a sprijini copiii bolnavi de cancer care au nevoie de ajutor în zona de sud-est a României, în preajma Galațiului, sau oriunde în țară.

În acest moment însă eforturile lor merg spre a face locuibilă o casă pentru familia Ștefănuț, din Galați, care crește doi copii diagnosticați cu o boală genetică rară, pentru care este nevoie de imunoglobulină la fiecare 10 zile, familie ce riscă să rămână în stradă în prag de iarnă.  

Povestește-mi puțin despre familia Ștefănuț, pentru ajutorul căreia vreți voi să vă implicați! Cine sunt ei?

Simona Proteasa: Este o familie din Galați, cu doi părinți tineri, cu trei copii: Darius este la grădiniță, Mihăiță este în clasa pregătitoare, iar cel mai mare dintre copii este în primul an la liceu. Cei mici au boală genetică foarte rară, ceea ce îi face dependenți de imunoglobulină la fiecare 10 zile ale lunii. Iar amenințarea care planează asupra familiei este că există pericolul ca spitalul, România, de fapt, să rămână fără imunoglobulină, criză ce s-a petrecut și în 2018, iar dacă se întâmplă așa, va trebui să o procurăm din străinătate. Din fericire, am mai făcut asta și știm care sunt pașii necesari.

Ei au mai pierdut un copil din cauza acestei boli genetice, la vârsta de 3 ani, înainte de a veni pe lume Darius și Mihăiță.

De ce au nevoie de ajutorul vostru?

Simona Proteasa: Familia are nevoie de noi din mai multe motive: părinții sunt însoțitorii copiilor și nu pot să-și mai ia un serviciu, mai ales că Darius are o afecțiune și din spectrul autist, așa încât necesită o atenție specială pentru a asimila ce face la grădiniță, lucru de care se ocupă mama.

Ionuț, tatăl copiilor a încercat să muncească o vreme, s-a angajat ca taximetrist în Galați, dar Elena nu reușea să aibă grijă singură de copii, așa încât el a decis să devină însoțitor al celor mici de asemenea, așa încât să se poată descurca cu drumurile și grija pentru copii.

Acum locuiesc într-un apartament de două camere, un dormitor unde stau copiii, în paturi suprapuse, și o sufragerie, unde stau părinții. Doar că apartamentul este închiriat, iar contractul a expirat și în orice moment se pot trezi în stradă.

După 7 ani, în care au făcut toate demersurile către primărie și după ce au văzut vreo 40 de case, toate de nelocuit și prea dărăpănate să se mai poată construi ceva, au acceptat ultima casă pe care au primit-o de la primărie, o locuință de 80 de mp, cu holul inclus, dar măcar cei doi copii vor avea camera lor, iar adolescentul la fel, chiar dacă părinții vor trebui în continuare să doarmă în sufragerie. Dar este mai mult decât au acum.

În plus, au o curte interioară și mai mult spațiu cu autonomie, așa încât ne gândim că le va fi mai ușor să își găsească, cel puțin unul dintre ei, o slujbă.

Îi vom ajuta și noi cu acest lucru, dar pentru moment construim la casa lor.

În ce stadiu sunteți voi acum?

Simona Proteasa: Am depășit momentul în care s-a turnat șapa și s-au făcut șanțurile pentru instalație. Următoarea fază este să tencuim pereții și să începem zugrăveala. Apoi parchetul, gresia și așa mai departe.

De ce mai aveți nevoie?

Simona Prooteasa: De materiale de construcții, de parchet, gresie, de instalații sanitare și așa mai departe.

Până când vreți voi să finalizați lucrările?

Simona Proteasa: Până la Crăciun ne-am propus noi. Am vrea să împodobim bradul de Crăciun împreună în noua casă.

Tu de ce te-ai împlicat în această asociație?

Simona Proteasa: Asociația Marinuș Gălbenuș am fondat-o împreună cu Mirel Dolofan, tatăl lui Marinuș, iar noi ne-am cunoscut când eram amândoi voluntari la MagiCAMP.
Eu nu știam povestea lui și a lui Marinuș până să-l cunosc pe Mirel; am aflat-o direct de la sursă, ca să zic așa. Ne-am implicat împreună în proiectele de la MagiCAMP, doar că am simțit la un moment dat că putem face mai mult pe zona de sud-est a României, iar pentru asta este nevoie de eforturi dedicate și de o organizație care să se implice.

Gălbenuș a fost tot timpul un motor că putem face mai mult, iar în 2021 am decis să deschidem Asociația Marinuș Gălbenuș, eu și Mirel, fiindcă împărtășim aceleași valori și dorința de a ajuta oameni și ne-am implicat cu toate forțele, chiar dacă pentru moment o facem doar cu titlu de voluntariat neplătit.

Tu ce muncești?

Simona Proteasa: Eu organizez în continuare evenimente corporate, evenimente sportive și pictez.

De ce o faci?

Simona Proteasa: Pentru că așa simt să fac. Probabil că a ajutat la asta și faptul că am crescut într-o familie credincioasă, iar părinții mei tot timpul ajutau pe oricine le cerea ajutorul, dacă puteau să o facă. La fel era și bunica mea. Ea tot timpul mi-a spus și îmi repetă încă: „Mamă, oriunde ai umbla, să faci bine! Cum poți! Și o vorbă bună dacă poți, să o spui! Iar dacă nu poți, decât să spui ceva urât, mai bine te depărtezi”.

Înainte de a face voluntariat pentru MagiCAMP, ce ai mai făcut?

Simona Proteasa: Prima mea acțiune de voluntariat a fost pentru Fundația Olimpică Română, adică am alergat un semimaraton pentru a strânge bani pentru seniorii beneficiari ai fundației. Apoi am fost voluntar pentru Mai Mult Verde, dar de fiecare dată îmi doream să fac mai mult.

Aveam timp pe care îmi doream să îl dăruiesc.

Am căutat pe internet alte opțiuni și am găsit MagCAMP. M-am înscris acolo ca voluntar, iar din 2015 am început să mă implic intensiv în programele lor, iar în 2019 m-am angajat acolo și făceam coordonare de evenimente sportive.

Cred că cea mai importantă resursă pe care cineva o poate dărui este timpul și atenția sa. Dincolo de bani, cu care se pot construi multe lucruri, e drept, sunt mulți oameni care au mare nevoie de timpul altcuiva: să îl asculte sau să îi vorbească.

Pe tine cine te ascultă, cine îți dăruiește timp?

Simona Proteasa: Nu m-am gândit niciodată la asta, dar am prieteni în jurul meu cu care vorbesc zilnic, îl am pe Mirel, care este un model constant de răbdare, de calm și afecțiune și am familia, care mă susține în absolut orice.

Părinții mei m-au impresionat ultima dată când am ajuns acasă. Strânseseră niște bani, 700 de lei, din puținul lor, și m-au chemat, mi i-au pus în mână și mi-au spus: „Să îi ai pentru copiii pe care vreți să îi ajutați!”. M-au copleșit cu acest gest.

De aici îmi iau energia. Sau din oamenii cu care mă întâlnesc și asta încerc să spun tuturor: nu este vorba numai de durere în aceste întâlniri binecuvântate. Există durere, fără îndoială, dar nu e doar atât. Dar acești oameni nu trăiesc doar durere, ei pot trăi și bucurii dacă cineva le oferă această șansă. Dacă cineva le întinde o mână și le spune atât: ”Sunt aici! Nu știu exact cu ce pot ajuta, dar sunt aici! Spune-mi ce pot să fac!”.

Mi-aduc aminte de maratonul clătitelor. Povestește-mi!

Simona Proteasa: Maratonul clătitelor s-a întâmplat în tabăra MagiCAMP, în 2019 și a durat 3 luni și jumătate, fiindcă ne doream să strângem fonduri pentru a extinde tabăra și să ducem astfel mai mulți copii la Brănești, fiindcă știam cât de bine le face această tabără.

Am făcut clătite și le vindeam online, iar ce mi s-a părut fantastic a fost că oamenii rezonau cu ideea. 800 de oameni au fost alături de noi.

Repetați experiența?

Simona Proteasa: Da, vrem să facem asta în continuare. Clătitele sunt salvatoare de vieți, dacă pot spune așa, fiindcă undeva prin 2018 o fetiță din Brăila, vecina noastră acum, Ana Maria, avea nevoie de o intervenție chirurgicală urgentă pentru care nu avea bani. Mirel a avut ideea de a face clătite pentru a strânge fonduri. Ceea ce am și făcut.

Am strâns bani suficienți cât să facă operația și să ne mai și rămână pentru tabără.

Ce-ți dorești tu mai departe?

Simona Proteasa: Mi-aș dori să ajutăm cât mai mulți copii, într-un mod în care acest ajutor să facă diferența în viețile lor.

Când Mirel era cu Marinuș în spital s-a întâmplat să adune în jurul lor foarte mulți copii, pentru că lui Marinuș nu îi plăcea să mănânce singur, când îi vedea pe ceilalți copii că nu au părinții cu ei și nu prea aveau ce mânca. Așa că Mirel îi aducea lângă Marinuș. Acolo Mirel a întâlnit mai mulți copii, printre care și Adrian, un băiat din Galați care a venit la noi în vara aceasta, timp de o săptămână, în casa lui Gălbenuș, apoi am mers la mare și a primit rechizite, el și cei 7 frați ai lui, apoi a primit alimente. Deci, la acest tip de intervenție mă refer: acțiuni care să îl susțină și pe el, dar și familia lui. Fiindcă un copil atins de cancer are pe lângă el o familie care are nevoie de sprijin. Boala oncologică te sărăcește la propriu. Durează ani de zile și epuizează toate resursele, deci sprijinul trebuie să fie pe măsură.