Cum te decuplezi de la stres în vacanța ta - LIFE.ro
Sari la conținut

Cum te decuplezi de la stres în vacanța ta

Nu poți să nu te gândești la muncă nici măcar în concediu? Află cum te decuplezi de la stres în vacanța ta de la expertul Madi Rădulescu.
Share this article

Probabil obișnuiți să vă verificați mailurile și în vacanță. Nu? Eu una reușesc să stau ”cuminte” vreo cinci, șase zile, apoi, pentru că probabil încep să simt că mă odihnesc, sunt din ce în ce mai tentată să mă reconectez la viața mea activă, profesională. Pandemia a accelerat tendințele noastre anxioase în legătură cu ce se întâmplă în afara ariei noastre de vizibilitate și ne-a ținut extra conectați prin toate mijloacele de comunicare posibile, timp de peste un an și jumătate, mai ales, pe cei care lucrează de la distanță complet sau o mare parte a timpului lor. 

Însă, acum, sezonul vacanțelor pare să redevină o realitate pentru mulți dintre noi, încercăm să recăpătăm curajul de a călători și dorim să prindem fereastra de oportunitate care există deocamdată în legătură cu numărul de infectări COVID în multe părți ale lumii. Și, dacă tot avem această fereastră de oportunitate, poate că ar fi interesant să vedem cum putem avea o deconectare activă, de cunoaștere personală, de introspecție și chiar de dezvoltare, pentru a ne întoarce la lucru cu bateriile încărcate și cu centrii de creativitate activați.

Pentru mulți lideri și manageri, ultimul an și jumătate a fost o perioadă în care au atins limita de burnout. Uneori nici nu suntem conștienți de acest lucru și tragem de noi cu consecvență și perseverență încercăm să facem cât mai multe. În plus, ne-a fost solicitat un efort suplimentar în a ține o conectare adecvată în echipele noastre și, am luptat cu propria nevoie de control în lucrul de la distanță.

O prima mențiune ar fi că o vacanță de șapte – zece zile nu ne scoate din burnout. În schimb, ne poate apropia de noi înșine și ne poate sprijini în a reevalua modalitățile prin care de-acum încolo am putea avea mai multă grijă de sănătatea noastră fizică, mentală și emoțională și a ne reveni rapid. Reziliența noastră, capacitatea de a ne reveni rapid după perioade intense de presiune și oboseală ține în primul rând de cadrele noastre mentale, de felul în care alegem să ne raportăm la aceste situații și felul în care înțelegem că noi înșine suntem principala noastră resursă. Unul dintre comportamentele esențiale care ridică nivelul de reziliență este încărcarea propriilor baterii în mod conștient, folosirea momentelor de deconectare într-un mod creativ și orientat către învățare despre sine.

Citește și: Cum arată coaching-ul în anul post pandemic și cum poate contribui la sănătatea societății

Studiile arată că dacă înainte de pandemie aproape 45% din angajați declarau un anumit nivel de burnout, în acest moment procentul se ridică la 70%. Revenirea durează întotdeauna mai mult decât durata unei vacanțe, însă vacanța ne poate ajuta să facem pași importanți deoarece deturnează atenția minții noastre de la aspectele zilnice care ne îngrijorează și ne oferă ocazia de a privi lucrurile dintr-o altă perspectivă. La fel ca atunci când, după ce petreci multe ore în fața calculatorului și ochii tăi obosesc, o plimbare sau pur și simplu privitul copacilor timp de 10 -15 minute odihnesc ochii mai mult decât orice fel de picături extraordinare, pentru că dăm minții noastre posibilitatea de a se reechilibra.

Cum arată vacanța cu dezvoltare personală și fără stres?

Poate părea foarte banal, însă modalitatea foarte la îndemână de reîncărcare a bateriilor este somnul: să dormi mai mult. Somnul ajută creierul și poți privi cantitatea de somn ca pe un activ: dacă este suficient, adaugă valoare, iar dacă lipsește e ca și cum ai avea permanent datorii. Suntem, de multe ori, tentați în vacanță să ne culcăm la o oră mai târzie, petrecând timp cu prietenii sau cu familia.Timp, pe care în mod obișnuit, nu îl avem. Un regim de somn echilibrat sau chiar suplimentar, în scurtul interval de timp în care ne încărcăm bateriile, de exemplu, dormitul zece ore în loc de șase, se poate dovedi un medicament foarte bun. În plus, celebrele zicale ”sleep on it” sau ”las-o să dospească peste noapte” vor începe să-și facă simțite efectele. Vei descoperi că poți cântări mai bine opțiuni asupra cărora aveai îndoieli în momentul în care erai obosit.

Citește. Romane de ficțiune, satiră, umor, istorie, artă, poezie orice te inspiră, și nu este legat de profesia ta, de politică sau de alte aspecte ale vieții cotidiene care, de obicei, îți crează încărcătură psihică negativă. Mințile cele mai creative ale planetei, antreprenori de succes, de la Steve Jobs la Richard Branson, mărturisesc că cititul din domenii care nu au deloc legătură cu activitatea lor zilnică i-au ajutat pe parcursul vieții să-și încarce ușor bateriile și să rămână creativi și inspirați în acțiunile și deciziile lor. I-au făcut să viseze, i-au făcut să fie inspirați de personaje fantastice care ulterior i-au influențat capacitatea de inovare. Fără să ne dăm seama, mintea noastră corelează și găsește modele de inspirație în ceea ce citim, fără să fie ocupată și să obosească în căutarea necontenită de soluții. Pur și simplu, mintea noastră absoarbe informație care să o inspire și care va reveni la suprafață în momentul în care vom avea nevoie de ea.

Citește și: Ce să faci dacă vrei să te gândești la o reconversie profesională – pașii sănătoși pentru o schimbare de carieră

Fă lucruri trăsnite, pe care nu le faci de obicei, pe care chiar le-ai acepta mai greu ca fiind potrivite ție, ieșind din zona de confort. Poate nu chiar bungee jumping, dar o tură de parasailing, închiriatul unui scuter și mersul pe șoseaua îngustă de la malul mării, mersul noaptea la pescuit sau cine știe ce altă activitate pe care, ai fi tentat în prima secundă s-o refuzi ca fiind nepotrivită ție… testarea limitelor confortului personal e o bună sursă de înțelegere a propriei mentalități și de reîncărcare a organismului cu endorfine, putând fi chiar tu plăcut surprins de resursele pe care le ai și de care poate nici nu ești conștient. Ne vom crea o stare de bine și ne vom menține curiozitatea la un nivel care se va dovedi extrem de util când ne întoarcem la birou, în lumea aceea care ne supune presiunii de a găsi soluții și a lua decizii rapid…

Vrei să scapi de stres? Hrănește-ți curiozitatea: mă întorc la acest aspect al curiozității, esențial lidershipului. Sub presiunea de zi cu zi, suntem atât de concentrați de a mișca rapid lucrurile din loc și a găsi soluții încât picăm ușor în capcana de ”a învârti cu lingura în aceeași ciorbă și a tot gusta până rămânem fără…” cu alte cuvinte, încercăm să găsim cele mai scurte căi și apelăm la experiența noastră și a celor din cercul apropiat evitând să experimentăm și să expunem la riscuri rezultatul potențial. Aceasta conduce la limitarea perspectivelor multiple despre care, cel puțin în teorie, știm că sunt generatoare de soluții bune. Când ești sub presiune, îți cam scade curiozitatea despre cum ar putea fi altfel decât de obicei… așa că, vacanța ta este locul ideal să ”îți permiți să fii curios”, să dai voie creierului tău să se uite din cu total alte unghiuri: cum trăiesc oamenii în alte locuri, cealte obiceiuri culinare sunt, cum fac față perioadei prezente și cum reușesc să respecte eventuale restricții, cum și-au păstrat buna dispoziție și pofta de viață chiar și după un an și jumătate de încercări… în vacanță fii curios în privința oamenilor. Desigur, este și despre locurile frumoase pe care le vizitezi, calitatea hotelului sau istorie. A înțelege oamenii, prin conversații, fiind curios despre viața lor, preferințele lor, familiile lor te pot ajuta să-ți crești empatia și capacitatea de ascultare și să te conectezi altfel chiar la echipa ta, la întoarcerea din vacanță.

Mindfulness: nu este atât de complicat pe cât sună. Cei care aleargă sau înoată știu că dacă reușești timp de jumătate de oră să te concentrezi asupra propriei respirație și asupra mesajelor pe care ți le dă corpul tău, felul în care te resimți apoi revigorat, cu mintea limpede și cu o stare de bunăvoie, este garantat. Practicarea mindfulness-ului nu este legată doar de respirație: poți practica mâncând. Mestecând foarte lent, identificând aroma și fiecare condiment în parte, bucurându-te de fiecare senzație pe care ți-o dă felul tău de mâncare preferat pe papilele gustative. Această concentrare îți va permite să-ți dezvolți acel focus pe care vei avea nevoie odată cu întoarcerea la muncă. Îți va fi de folos în învățare și în adaptarea la schimbare, în perceperea mesajelor pe care le primești din mediul tău de business.

Vacanță fără stres. Respectă timpul cu tine însuți: o pasăre rară… trecem prin diferite etape ale vieții, fiecare cu mizele ei… Poate copiii tăi abia intră la școală, poate termină școala și se pregătesc pentru pasul lor către maturitate, poate că se mută de acasă… Sau poate că aștept copiii în familia ta. Tot ce este legat de relația între generații suscită semne de întrebare, bucurie, dar și stres în același timp, resimțim responsabilitate și resimțim, mai ales, trecerea timpului. A alege conștient ca în vacanță să avem acel ”un timp cu tine însuți” ne ajută să trecem cu mai multă înțelepciune prin acești pași și mai împăcați cu noi înșine. Fără să ne dăm seama, această liniște pe care o desprindem va avea un efect extraordinar asupra productivității noastre la serviciu. Și asta deoarece munca este doar o parte a vieții noastre care trebuie integrat armonios cu toate celelalte… Uneori, viața ne pune în fața unor dileme și ne cere revizuirea setului nostru de valori, a ceea ce considerăm că mai mult sau mai puțin important pentru noi, ne cere să punem în perspectivă pe un termen mai lung profesia noastră și planurile de carieră, care schimbă covârșitor felul obișnuit al vieților noastre. Plimbările solitare, de doar treizeci de minute, pot aduce multe răspunsuri și multă liniște…

Citește și: Fața nevăzută a șefilor: despre lideri ca oameni și provocările lor

Scapă de stres. TED: nu este doar un canal de filme de business la care apelează trainerii și facilitatorii în diverse cursuri. Găsim acolo foarte multă informație științifică, despre viață, psihologie și dezvoltare personală, diferite curiozități la care nu am avea altfel acces dacă cineva nu s-ar ocupa să le grupez în mod adecvat și să ne ușureze căutarea. Ceea ce face TED deosebit este că aduce în fața noastră foarte multe povești de viață. Sigur că unii dintre vorbitori sunt autori de cărți și cercetători, însă foarte mulți sunt oameni care nu lucrează nici în domeniul universitar, nici în consultanță și sunt o adevărată inspirație. Un mare beneficiu al unor astfel de discursuri este că acestea sunt scurte, merg văzute și pe plajă, și te pot inspira pentru mai târziu să le propui și echipei tale.

Închei aici, amintindu-vă de celebrul ”out of office”. Acesta nu este setat doar pentru a nu fi deranjat. Nu poți fi deranjat decât dacă alegi să-ți verifici emailul. Cu sau fără ”out of office”, puterea de a rămâne prezent în propria ta vacanță stă complet în mâinile tale. Pariul cel mai puternic de dezvoltare personală stă în capacitatea ta de a rămâne cu adevărat departe de problemele de la serviciu și prezent alături de familia și prietenii tăi în vacanță pentru minim șapte zile. Câștigarea acestui pariu înseamnă mult mai mult decât a nu verifica emailul: înseamnă că ai știut cum să delegi eficient echipei tale, că arăți că ai încredere în ei pentru o săptămână, sută la sută, că știi ce este acea prezență, că o poți practica și poți fi o inspirație pentru cei care lucrează cu tine, în același sens. Această detașare completă, timp de o săptămână, arată respect față de colegii tăi și se va întoarce către tine în aceeași măsură.


Madi Rădulescu, MCC, MBA, Managing Partner MMM Consulting. Este un facilitator, trainer și coach de echipă experimentat care adună peste 25 ani de experiență de lucru cu leaderi în companii mari, multinaționale. De peste 13 ani este coach executiv și în 2019 i-a fost acordat premiul Gold Coach Award conform Romanian L&D Industry, survey la care au participat peste 570 manageri și specialiști de resurse umane.  

Este pasionată de dezvoltarea leaderilor, de impactul pe care îl poate crea dând acestora acces la perspective multiple, la propriile resurse, sprijinindu-i să iși asume rolul cu încredere întelegându-și propriile valori și credințe. A obținut multiple certificări de coaching, management și leadership, este membru ICF – MCC – Master Certified Coach, cea mai înaltă acreditare globală, consultant certificat pentru metodologiile Persona Global și PerformanSe și a derulat proiecte în multe țări Europene.

Este și soție, și are o fiică. Pasionată de călătorii, îi place să descopere obiceiurile altor culturi. Deviza după care se ghidează este: „Fii mereu cu mintea și cu inima deschise, învață continuu și viitorul se va arăta plin de șanse și oportunități.”

Puteți află mai multe informații despre Madi Rădulescu de pe site-ul ei.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora