Cum trăiește dirijorul tăcerilor? Dragoș Stemate: „Știu ce înseamnă să fii forțat să părăsești casa unde te-ai născut”

Dragoș Stemate: „Am fost evacuat în cinci zile”

Tu ce ai face dacă ai locui într-o casă care ar putea fi oricând demolată?

Ceea ce am făcut când am fost evacuat în cinci zile. Am trăit o maximă revoltă împotriva unui sistem pe care-l știm cu toții – și zic asta cu tristețe, fiindcă nu cred că ar trebui să fie astfel. Știu ce înseamnă să fii forțat să părăsești casa unde te-ai născut. Cred că e una dintre cele mai mari dureri să fii nevoit să abandonezi locul pe care îl numeai acasă, de-asta cred că e important ca oamenii să vizioneze acest film în cinema. Mai mult decât un sistem stricat, filmul ne arată și valența lui „acasă”.

Pe lângă film, te putem vedea și la teatru. Ce îți place, ce te provoacă mai mult, scena sau camera de filmat?

Deopotrivă, le iubesc pe amândouă. Iar asta pentru că fiecare vine cu experiențe și trăiri diferite. Pe scenă mă încarc direct cu energia oamenilor din sală, ca și cum am simți împreună în același timp – poate că într-adevăr o facem. Apoi, în film, chiar dacă procesul e ceva mai îndelungat (de când începe producția și până ne întâlnim cu oamenii, în sala de cinema), cred că e un lucru mult mai subtil cu personajul, vine cu provocarea de a transmite emoții și conflicte interioare într-un mod total diferit, ceea ce mă provoacă de fiecare dată.

Cât de mult se schimbă Dragoș Stemate atunci când urcă pe scenă sau aude „acțiune”?

Schimbarea este una echilibrată, rațională și emoțională. Mă las pe mine cel de toate zilele în cabina actorilor și pășesc pe scenă alături de personajul pe care îl interpretez, în încercarea de a-l reprezenta cât de bine pot. Și, desigur, să trăiesc povestea pe care o spun, să o cred până la capăt, astfel încât ea să fie veridică și pentru oamenii din sală.

Dragoș Stemate: cel mai greu moment din viața mea a fost pierderea tatălui

Care a fost cel mai greu moment pe care a trebuit să-l depășești – artistic și personal?

Personal, aș zice că pierderea tatălui. Au fost niște momente grele, în care m-am simțit vulnerabil și din care am încercat să rămân cu ce era mai bun: amintirea sa, clipele frumoase petrecute împreună. Apoi, artistic, cel mai greu moment a venit a doua zi, când a trebuit să joc având în minte dispariția tatălui.

Care a fost cel mai frumos, cel mai special moment din viața ta – artistic și personal?

Întâlnirea cu Victor Rebengiuc în spectacolul „Toți fiii mei”, tatăl meu din spectacol, care încă se joacă la Teatrul Național. Și, pe plan personal, „întâlnirea” cu fiica mea, Anastasia.

Citește și: Povestea unei vieți trăite pe scenă: Victor Rebengiuc la 89 de ani

Cine este cea mai importantă persoană din viața ta, omul pe care îl suni imediat după fiecare bucurie sau de care ai nevoie la fiecare supărare? 

Fără doar și poate, mama.

Pe pagina ta de Facebook, am găsit acest citat al lui Peter O’Toole: „Nu voi fi un om obișnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar”. Ce înseamnă pentru tine să fii extraordinar?

Nu am trăit niciodată o viață obișnuită, aș zice, cu modestie, că am trăit extraordinar. Nu am conceput niciodată să am o viață banală, nici ca om și nici ca actor. Obișnuit sunt doar când dorm 😊