Curiozități despre pizza: cât costă cea mai scumpă pizza din lume sau care e cel mai popular topping - LIFE.ro
Sari la conținut

Pizza este un preparat iubit în lumea întreagă, însă fiecare națiune are propriile sale preferințe. Unii mănâncă pizza cu ketchup, alții cu maioneză. Pepperoni este cel mai popular topping la nivel mondial, însă indienilor, de exemplu, le place cel mai tare pizza cu tofu. Dacă sunteți interesați de curiozități despre pizza din lumea întreagă, pregătiți-vă să fiți uimiți.

Vezi și: Ce să mănânci în Italia: „în Italia orele de mese sunt sfinte”

Curiozități despre pizza:

  1. Prima pizza din lume are originea în antichitate

Deși când ne gândim la pizza, le acordăm toate meritele italienilor, se pare că acest preparat delicios își are originile încă din vremurile antice. Grecii și egiptenii preparau un fel de pizza, dar care nu avea ca topping decât ulei de măsline și mirodenii. Pizza “modernă”, așa cum o știm noi, își are originile în zona Napoli, din Italia, când roșiile au fost adăugate peste blat, în secolul al XVIII-lea.

  1. Cea mai scumpă pizza din lume costă 12.000 de dolari

În Agropoli, Salerno, poți comanda cea mai scumpă pizza din lume, creată de chef Renato Viola. Dacă vrei să îți răsfeți papilele gustative cu așa ceva, trebuie să anunți dinainte, pentru că aceasta nu este o pizza obișnuită. Aluatul se prepară cu 72 de ore înainte, se lasă la dospit, iar ingredientele sunt adevărate delicatese. Astfel, pe pizza de 12.000 dolari se regăsesc trei tipuri de caviar, homar din Norvegia, mozzarella de bivoliță și sare roz australiană din râul Murray.

  1. Cel mai popular topping de pizza este pepperoni / salam

La nivel mondial, pepperoni este cel mai popular topping, iar pe locul doi sunt cârnații. Desigur, preferințele variază și un funcție de fiecare țară în parte. De exemplu, în India pe primul loc la capitolul toppinguri se află… tofu 🙂

  1. Al Doilea Război Mondial a popularizat pizza

Înainte de Al Doilea Război Mondial, pizza era consumată, în afara Italiei, doar de imigranții italieni și familiile lor. Dar în timpul ocupării Italiei, trupele aliate au început să consume preparate locale pentru a suplimenta rațiile mici de mâncare. Producătorii locali de abia făceau fără cererilor de pizza venite din partea soldaților americani. Războiul s-a terminat, dar dragostea lor pentru pizza nu.

  1. Poți comanda pizza și în… spațiu!

În 2001, Agenția Spațială Rusă a plătit peste un milion de dolari pentru o pizza cu diametrul cu 15 cm! Cosmonautul rus Yuri Usachov a avut onoarea să fie prima persoană din lume care a primit o comandă de pizza în spațiu. Pizza Hut este compania care s-a ocupat de această livrare specială.

  1. Un roman deține recordul pentru cea mai mare cantitate de pizza mâncată într-o săptămână

Site-urile internaționale scriu ca un roman a stabilit, în 2006, recordul pentru cea mai mare cantitate de pizza mâncată într-o săptămână: 90 de kilograme!

  1. Japonezii pun maioneză pe pizza

Fiecare națiune are propriile preferințe în ceea ce privește pizza, iar japonezii nu fac excepție. Lor li se pare normal să mănânce pizza cu maioneză. Este o maioneză mai specială, produsă în Japonia, cu un gust mai dulce.

  1. În Coreea de Nord prima pizzerie s-a deschis în 2009

Se pare că liderul coreean Kim Jong-Il este mare fan pizza, așa că a adus chefi italieni specializați în pizza la Pyongyang pentru a-i învăța pe bucătării coreeani să prepare pizza. Dezamăgit de rezultatele instruirii, acesta a trimis ulterior câțiva bucătari direct la Napoli și Roma pentru a se specializa în pizza, înaintea mării deschideri a primei pizzerii din țară.

  1. Prima pizza congelată a apărut pe piață în 1962

Nu e ușor să faci pizza acasă, iar uneori nu ai chef nici să comanzi. Cineva s-a gândit în 1962 să producă pizza congelată, iar ideea să se pare că s-a bucurat de mare succes. Tontino se numea compania care a inventat pizza congelată.

  1. O felie de pizza conține între 220 și 370 de calorii

Pizza este delicioasă, însă nu este tocmai prietena siluetei. O singură felie de pizza are calorii cât pentru aproape o masă întreagă. În funcție de toppinguri, poate ajunge până la 370 de calorii.

  1. Pe Amazon sunt peste 26,000 de cărți despre pizza

Dacă intri pe Amazon și cauți cărți despre pizza, vei avea surpriza să găsești peste 26.000 de rezultate, dovada popularității acestui preparat în lumea întreagă.

 

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora