Dana Jalobeanu, unde se întâlnesc jurnalismul și filosofia

Dana Jalobeanu este cercetătoare, profesoară, jurnalistă și președinta în funcțiune a Societății Europene de Istoria Științei.  În pandemie a inițiat o serie de întâlniri online care aduceau la un loc scriitori, filozofi, profesori într-o dezbatere relaxată dar serioasă a temelor de gândire pe care le propunea chiar ea. „Cafeneaua filozofică” a crescut de la o lună la alta, iar acum numără aproape 7000 de abonați. Ideile și dezbaterile cu sens au urmăritori pe YouTube.com.

Ce este Cafeneaua Filosofică și de ce ați simțit nevoia unui astfel de spațiu?

Dana Jalobeanu: Cafeneaua Filosofică s-a născut în pandemie, atunci când stăteam închiși în casă și am simțit cum dintr-odată toate punțile de comunicare se rup, iar lumea pe care o știam, în care eram obișnuită să am mereu colaboratori, alături de care să lucrez, să creez, nu mai era la  fel.

Așa am pornit și nu am crezut că va dura și va crește atât. Era un loc în care mă întâlneam cu prieteni sau colaboratori sau oameni care lucrau la lucruri interesante.

Cum eu și predam online, am observat că aveam un forum foarte interesant de distribuire și popularizare a filosofiei și științelor. Pe măsură ce lucrurile evoluau, am realizat că am dat peste un lucru care ne lipsește, un anumit fel de dialog deschis, de practică filosofică în și cu public.  Filosofii tind să stea mai mult în bibliotecă sau la conferințele lor specializate și nu ies suficient în piața publică.

Cafeneaua Filosofică este și un proiect de voluntariat civic, pentru că o întreținem din propriile buzunare. Studenții mei, care vor să facă un brand din ea, m-au întrebat care e misiunea Cafenelei într-o propoziție. Iată: misiunea Cafenelei Filosofice este aceea de a deschide fereastra către lumea ideilor.

Ce vă aduce?

Dana Jalobeanu: În afară de bătaie de cap? (râde)

Eu am făcut multă vreme comunicarea științei. Am fost Science Editor la BBC World Service timp de opt ani de zile. Așadar, pun la treabă o meserie pe care o aveam înainte.

Pe de altă parte, realizez că este tot mai complicat să aduci studenți către filosofie, mai ales că în liceu se face tot mai puțin această materie. Iar Cafeneaua asta face, aduce studenți foarte atenți și foarte simpatici.

Am inițiat un program de master nou, care se numește Filosofie și Gândire Critică, și se adresează celor care nu au mai făcut filosofie înainte, dar care vor să înceapă acum. Iată, emisiunea noastră online pare să fie poarta de intrare către masterul acesta, iar echipa mea redacțională este formată din studenți de acolo.

E o interacțiune foarte amuzantă, de fapt. Am descoperit și învățat și eu stilul acestei interacțiuni, deloc tradițională, cum se întâmpla într-o preistorie a acestor întâlniri, când ne vedeam în Cotroceni, în subsolul librăriei-cafenea, La Petite Bouffe, de unde am trecut online.

De ce v-ați întors în România? Sau de ce ați plecat, în primă instanță?

Dana Jalobeanu: Nu am plecat definitiv, ci doar cu o bursă la Oxford, care mi-a permis săi învăț mai multe și să înțeleg mai bine cum să duc la bun sfârșit doctoratul. M-am întors fiindcă erau foarte multe de făcut în România. Și încă sunt.

Trei lucruri pe care simțiți că trebuie să le faceți în România…

Dana Jalobeanu: Alfabetizare de toate felurile: și propriu-zisă, și științifică, și în lumea filosofiei ori a lumii intelectuale. Asta înseamnă traduceri.

Limba română nu are suficiente traduceri din literatura universală, din filosofia universală. Avem nevoie să formăm un vocabular filosofic în limba română și să îl întreținem. Asta înseamnă cursuri pentru a forma noile generații, încercarea de a menține legăturile cu lumea intelectuală internațională.

Trebuie să ajungem să fim producători de cunoaștere, dar pentru asta trebuie să ne facem temele. Trebuie să ne punem la punct cu alfabetizarea fundamentală, să citim ce trebuie citit, să ne formăm un limbaj în domeniul în care vrem să lucrăm, asta înseamnă că ai tradus ce trebuia tradus și pe urmă să ai școli – adică grupuri de cercetători cu studenți, masteranzi și doctoranzi – care lucrează împreună. Așa ajungem să producem idei. Dar mai e mult de lucru până acolo.

Eu m-am întors acum 30 de ani. Eram câțiva care făceau acest lucru, am înființat Centrul de Cercetare ”Fundamentele Modernității Europene” la Colegiul Noua Europă, în 1997 cu Vlad Alexandrescu și alții, dar ulterior lucrurile s-au schimbat.

Unii s-au săturat și au plecat din nou. Foarte mulți. Din generația mea a existat un model, aș zice, al celor care s-au întors, au rămas aici 5-10, poate chiar mai mulți ani, după care, în diverse faze, au clacat și au părăsit țara.

Alții, ca mine, fac un fel de navetă internațională – adică încearcă să facă două joburi: unul de cercetare internațională și unul de predare și educație, care se desfășoară aici. Dar mai e de lucru.

Când ne-am apucat, în 1997, mi se părea că sunt suficienți 20 de ani pentru schimbare. Am greșit.

De ce nu ați fost tentată să plecați din nou?

Dana Jalobeanu: Am fost și sunt tot timpul tentată să plec, de câte ori deschid știrile. Dar e atât de mult de făcut aici încât, atâta vreme cât nu te leagă și de mâini și de picioare sistemul, trebuie să faci ceva.

De ce ați ales cariera de profesor?

Dana Jalobeanu: Vin din niște generații de învățători de țară și preoți care făceau educație în Ardeal. Am avut doi bunici extraordinari, din partea tatălui, amândoi profesori, care, la 80 de ani, încă mai primeau scrisori de la elevii lor de dinainte de război.

Am crescut printre profesori. Apoi, am avut un foarte bun profesor de fizică. El îmi povestea, 20 de ani mai târziu, după ce am terminat liceul, cum în clasa a IX-a sau a X-a, când a intrat în clasă, m-a găsit explicându-le ceva colegilor, la tablă.

Dacă ați avea o putere magică, ce ați schimba în Educație?

Dana Jalobeanu: Ce se poate schimba și nu e nevoie de magie, ci doar de voință politică: sistemul de angajări la stat. Se vede că țările în care angajările se fac cu concursuri, pe perioade determinate, la capătul cărora angajatul trebuie să dea seamă de ce a făcut, cercetarea merge mult mai bine. În Franța, unde sistemul seamănă cu al nostru, există două sisteme de promovare pentru cercetare în învățământul superior; unul dintre ele, înființat acum 10-15 ani, în care oamenii lucrează cu contracte temporare, s-a demonstrat mult mai eficient și mai productiv.

Există în România oameni care lucrează de multă vreme pe astfel de contracte temporare și sunt cei mai productivi și mai eficienți cercetători din învățământul superior românesc, pentru că nu au încotro, dar și pentru că acolo e talentul, energia și tinerețea. Ei trebuie scoși la suprafață.

Nu avem nevoie de o baghetă magică. Trebuie identificați oamenii care sunt foarte buni la ce fac și trebuie promovați. Sigur, sunt foarte multe lucruri bune care se fac în România, numai că nu aflăm de ele pentru că sunt făcute sub capac. Ele trebuie scoase și prețuite, plătite diferențiat.

Multe s-ar schimba dacă lucrurile ar fi cunoscute, iar aici intervine rolul presei, care ar trebui să descopere și să propună modele. Să-l cităm pe Valeriu Nicolae, care spune ”a face bine e molipsitor”! La fel e și cu performanța.

Ce profesie aveau părinții dvs?

Dana Jalobeanu: Părinții mei sunt informaticieni. . Și fratele meu la fel. La mine în familie se vorbea numai despre asta.

Imaginați-vă cum era să fii informatician, sau computer scientist, fără să fie computere. Sigur că apăruseră niște enormități, ceva uriaș, care mergea cu cartele perforate, apoi cu coli de hârtie pe care se plota ceva.

Părinții mei aveau 40 de ani la Revoluție și au trecut prin marea dramă de a ieși în în sfârșit în străinătate, atunci când s-au deschis granițele, că până atunci nu puteai să ieși decât dacă semnai niște angajamente.

Tata, Mihai Jalobeanu, a fost unul dintre inițiatorii computing science și cel care a lansat în anii nouăzeci împreună cu o gașcă de tineri cercetători de la Institutul de Fizică, de la Măgurele, Internetul în România.  

Mama a făcut tot informatică și a lucrat la Institutul de Matematică al Academiei, care s-a desființat de pe o zi pe alta, fiindcă așa a decis Ceaușescu când Zoe Ceaușescu a fugit cu un matematician. Așa încât, peste noapte, a desființat toate institutele de matematică ale Academiei. Mama, asemeni multora altor matematicieni, a rămas fără job.

O vreme a fost complicat, dar ulterior s-a angajat la Institutul de Fizică, pentru ca apoi să lucreze ca profesoară la Politehnica din Cluj.

Cum a fost copilăria unei fetițe în care totul era despre știință?

Dana Jalobeanu: Dar nu era totul despre știință. Cu mama discutam despre Platon în bucătărie, când aveam 16 ani. Ea era mare cititoare de Kant.

Pentru a face știință bine, trebuie să știi lucruri. Eu am făcut muzică, am făcut pian. Duminica dimineață, în familie, se ascultau emisiunile muzicale realizate de Iosif Sava. Îmi aduc și acum aminte vocea lui. Mergeam la  spectacole de operă și balet la Opera Română, mai era și festivalul Toamna muzicală Clujeană. Și multă lectură

Știți? Mă întreabă lumea cum faci copiii să citească. Am stat să mă gândesc cum am început eu să citesc: o vedeam pe mama tot timpul citind și o invidiam. Voiam și eu. Și țin minte ce amuzant era în clasa I, când știam citi, dar citeam cu voce tare și voiam să citesc în gând, dar nu știam cum se face asta. Și o rugam pe mama să mă învețe. Apoi am învățat și nu m-am mai oprit până în ziua de astăzi. (râde)

Dincolo de erudiția personală, ce îl duce pe un cercetător, și mă refer aici și la tatăl dvs, să muncească cu determinare? De unde vine pasiunea? E pasiune pură? E simțul datoriei? E un pic de nebunie?

Dana Jalobeanu: Depinde de la caz la caz. Când ești cercetător folosești uneltele pe care le ai pentru a rezolva problemele pe care le ai. Dacă ai scânduri, cuie și ciocan, asta vei folosi. Dar omenirea a progresat mult având doar atât. Galileo nu avea mai mult de scânduri, cuie și ciocan și a scos lucruri fenomenale cu ele.

Ce te ține pe cale?

Dana Jalobeanu: Întrebările pe care le ai, preocuparea de a afla adevărul, de a merge un pic mai departe. Nu tehnologia te ține pe cale, ci intelectul.

Care e întrebarea la care vreți să aflați răspunsul?

Dana Jalobeanu: Nu am o mare întrebare. Pe mine mă interesează probleme punctuale din istoria și filosofia științei. Citesc un autor, un text și devin interesată de cum vedea acel om lumea, ce trebuie să știi ca să înțelegi un text ce pare neinteligibil. Dacă e ceva ce au în comun toate problemele de care mă ocup aș putea să spun că ar fi entuziasmul pentru cât de fertilă este eroarea. Cum, de-a lungul istoriei, teorii cu totul eronate au dus la idei interesante, prin investigarea lor critică, prin discuția pe care oamenii au dus-o pe marginea lor, prin dialogul care s-a născut, prin refuzul de a fi dogmatic până la capăt, din teorii greșite s-au născut întrebări interesante și, uneori, adevăruri. Al doilea lucru care, de asemenea, leagă toate cercetările mele, este credința că filosofia este, în mod esențial, un dialog și nu un sistem sau o serie de sisteme. Și că istoria filosofiei este o istorie a dialogului între mințile luminate. În România, școlarii nu sunt obișnuiți să vorbească, nu sunt întrebați ce cred. Ori ăsta e cel mai important lucru pe care un pedagog trebuie să îl facă. Învățarea începe cu o întrebare.