fbpx

Căutare

Share this article

Daniela Paladi se află de 30 de ani în Germania și în continuare spune că nu-i place. De fapt nu i-a plăcut niciodată, însă a emigrat de nevoie. Soțul și tatăl copiilor ei avea origini germane și de dragul familiei, a fost nevoită să-l urmeze. După ce copiii au prins rădăcini în Germania, tatăl lor a plecat și de aproape 25 de ani nu se mai știe nimic despre el.

Daniela Paladi a rămas singură, cu doi copii, fără să cunoască limba și obligată să accepte oricâte job-uri pentru a-și crește copii. La un moment dat, lucrând la o firmă de creioane, a început să pună pe hârtie schițe și desene ale unor adevărate bijuterii. Lucrurile s-au întâmplat de așa natură încât a ajuns să arate creațiile sale unui director ce avea o firmă cu tradiție în Marea Britanie și care încerca să găsească un cadou special pentru aniversarea Reginei. Daniela Paladi a creat două creioane: unul i-a fost dăruit Reginei și un al doilea este expus în singurul muzeu al creioanelor din lume. De atunci a făcut tot felul de creații, fiind o fire artistică dintotdeauna.

Azi Daniela Paladi este profesoară și după ce a predat 11 ani matematica la o școală privată, are un after school în propria casă. Însă dorul de Lugojul natal și de România nu s-au stins niciodată.

O poveste extrem de emoționantă, încărcată cu o mulțime de învățăminte despre viață.

De câți ani sunteți în Germania?

În vara acestui an se împlinesc 30 de ani.

Ați plecat imediat după Revoluție?

Da.

Daniela Paladi și cei doi copii ai ei

Cu ce vă ocupați în Germania? Din ce vă câștigați existența?

Am lucrat până acum trei ani la o școală privată, timp de 11 ani și am predat matematica pentru copii până la clasa a X-a. Școala s-a închis – din păcate ghinionul acesta l-am avut de mai multe ori de când sunt în Germania, am avut șanse foarte frumoase, am lucrat la Academia din Nürnberg – pentru că se întâmplă deseori ca tot ce este bun și de calitate să fie închis din lipsă de fonduri. Am ajuns la această școală privată deoarece din toate diplomele pe care eu le-am obținut în țară nu mi-a fost recunoscută nici una aici, în afară de 10 clase și doi ani de facultate.

Și în ultimii trei ani ce ați făcut?

Împreună cu încă patru colegi am hotărât să facem mai departe un fel de after school de sine stătător, la mine acasă pentru că locuiesc în centrul orașului și am mai mult spațiu. Oferim meditații, iar în vacanță organizăm diferite tabere de matematică, de literatură, de arte combinate cu limbi străine… Din păcate, în acest ultim an situația a fost de așa natură că am ajuns să avem foarte puțini elevi din cauza restricțiilor impuse de coronavirus.

Daniela Paladi docentă la Academie

Cumva acest business al dumneavoastră a avut de suferit, însă probabil își va reveni în curând…

Să sperăm. Eu nu am pierdut timpul și vă spun sincer că am profitat să-mi revin din epuizarea la care ajunsesem. În plus am terminat cartea la care scriam de patru ani, o colecție de articole, ce va fi publicată în această primăvară și care se va numi „Punți peste abisuri” si sunt co-autoare, alături de alte două prietene, al unui jurnal pentru posteritate despre viața în timp de pandemie în Germania și în alte zone. Știm că această perioadă va trece și mulți dintre noi vom uita cum a fost, așa că ne-am gândit să realizăm acest proiect.

Dar cu creioanele cum stă treaba? Este un hobby sau un business?

A început ca un hobby acum mulți ani de zile. Cum a început? Eram mamă singură în Germania și ca să-mi cresc cei doi copii, aveam nevoie să lucrez ceva suplimentar. Nu știu dacă știți, dar în Germania femeile câștigă foarte puțin. Chiar dacă nu scrie nicăieri și peste tot se propovăduiește egalitatea între sexe, vă spun că dacă o femeie câștigă două treimi din salariul unui bărbat, se poate considera fericită. Astfel eu am fost nevoită să-mi iau mai multe job-uri și m-am angajat și la o firmă de creioane, în producție. Este singura firmă din lume care produce creioane complet biologice. Lucrând cu creioanele, pur și simplu m-am îndrăgostit de acest obiect banal pe care îl folosesc toți oamenii, începând cu copiii de grădiniță. În acest context mi-am propus să creez un creion special, un design special pentru aniversarea Casei Regale din România. Am făcut schița pe hârtie, în speranța că voi putea să lucrez cu firma la care eram angajată. Din păcate m-au refuzat pentru că mi-au spus că era imposibil să realizeze ce desenasem eu acolo. Era muncă de chinez bătrân. De la această idee, în decursul timpului am făcut tot mai multe creații pe hârtie dar si prototipuri. După câțiva ani, la aniversarea a 155 de ani de la înființarea acestei firme a venit și un invitat din Anglia, care era directorul singurei firme de creioane de acolo. Printre altele a început să spună că vor fi mai multe evenimente, Olimpiada din 2012, dar și aniversarea Reginei și nunta prințului Wiliam. Acest invitat ne-a mai destăinuit că ar fi interesat să facă Reginei un cadou. Atunci eu i-am propus să se gândească la ceva reprezentativ din partea firmei lor de creioane și i-am arătat toate desenele mele. După un timp m-a contactat și m-a întrebat dacă sunt dispusă să creez ceva special pentru acest eveniment. Așa s-au produs două creioane originale din aur alb, platină și cate 60 de diamante, unul pentru Regină și celălalt care se află acum expus în singurul muzeu de istorie a creioanelor din lume, în nordul Angliei.

creionul regal

Dar cine le-a făcut? Spuneați că era muncă de chinez bătrân. Ați găsit pe cineva care să le lucreze?

Da. Avantajul a fost că pentru Regină nu s-au folosit creioanele firmei pentru care eu lucrasem, ci o bucată de lemn veche de vreo 250 de ani și grafit din minele din Keswick. S-a lucrat manual, iar cei care au făcut asta au fost niște specialiști experimentați din Anglia, care învățaseră de zeci de ani cum să șlefuiască și să creeze cu metode arhaice, creioane din două bucăți. Partea mea a fost designul și podoaba, pe care am realizat-o cu sprijinul unui bijutier foarte priceput, Mario Pietroluongo.

Oare Regina știe?

Sigur că da. Un an de zile a durat toată birocrația. După ce am făcut un prototip din argint, acesta a fost trimis în Anglia, la Curtea Regală pentru aprobare. Analizele și descrierile ulterioare au durat șase luni. Creionul trebuia apoi prezentat pe 29 ianuarie 2019 la Târgul din Frankfurt. În timpul acelui eveniment am primit aprobarea și am putut prezenta creionul. Câteva luni mai târziu, directorul firmei s-a dus personal la Curte, iar eu am primit o scrisoare de mulțumire.

Alte creioane ați mai făcut?

Nu este permis să se mai realizeze alte exemplare identice, însă este permis să se facă copii după creionul Reginei, din argint, cu pietricele de cristal. Fac creații și la ora actuală, în funcție de comenzile primite.

Creionul din colecția Golden Arabesque
Una dintre creațiile Danielei

Să ne întoarcem puțin în trecut. De unde sunteți?

Din Lugoj.

Câți ani aveați când ați plecat?

27 de ani. Fusesem în Germania cu un an înainte, în vizită. Pentru mine era clar că nu aveam ce face acolo, nu cunoșteam limba, știam că nu-mi vor fi niciodată recunoscute diplomele, spuneam că nu voi pleca în ruptul capului. Mi-aș fi dorit să pot să mă plimb prin toată lumea pentru că pentru mine lumea e ca o carte – chiar am citit de curând un citat care spune că într-adevăr lumea e ca o carte și dacă nu te plimbi prin ea e ca și cum ai fi citit toată viața o singură pagină din cartea asta – însă cuibul meu era acasă. Iubesc țara în care m-am născut și sunt extrem de mândră de originile mele.

Daniela Paladi la vârsta de 18 ani

Erați căsătorită și aveați copii când ați plecat?

Da. Soțul meu era de origine germană, însă înainte de căsătorie am clarificat situația și i-am spus că eu nu sunt dispusă să plec nicăieri. Ne știam de o viață, chiar fuseserăm colegi de școală și el știa că Germania nu intra deloc în calcule.

Și cum ați plecat totuși?

Am fost în concediu deoarece soțul meu voia să vadă de unde i se trag bunicii și străbunicii. Însă el nu s-a mai întors înapoi cu mine. A găsit ceva de lucru la un italian și mi-a spus să mă întorc la școală – eu eram învățătoare în Lugoj, aveam prieteni, lucram pentru galeria de artă, aveam trupa mea de balet, eram împlinită, fericită, câștigam bine, eram respectată, aveam casă, familie, tot – el urmând să vină în două săptămâni. Bineînțeles că nu a mai venit. Nu am știut de el un an de zile până într-o zi când a apărut și ne-a rugat să mergem cu el în Germania că nu putea să trăiască fără noi. Copiii sufereau enorm, pentru că erau prea mici si nu puteau să înțeleagă ce se întâmplă.

Daniela Paladi cu fostul ei soț

Eu intrasem la facultate între timp, trebuia să încep cursurile la 1 octombrie,(cel puțin am fost măcar aici inspirată și am făcut facultatea la fără frecvență)  iar el în iulie s-a întors cu pretenția să ne ia în Germania. Eram pusă în situația de a alege: puteam să rămân unde totul era foarte bine, dar nu aveam un tată pentru copii, sau să plec în Germania și o iau de la 0. Directorul școlii la care lucram mi-a dat un sfat foarte bun: „Copiii tăi sunt mici, încearcă să-ți salvezi familia, du-te pentru trei ani – deși îți spun din start că Germania nu e pentru tine, te cunosc prea bine – și dacă nu e așa, te întorci”. Am venit să-mi salvez familia, a fost cumplit, nu m-am putut obișnui, nu cunoșteam limba, am acceptat orice fel de muncă pentru a-mi susține familia și după 3 ani copiii se obișnuiseră deja și nu mai voiau să plece înapoi, să-l lase pe tata, prietenii și grădinița lor. Nu am avut încotro, a trebuit să rămân, postul din Lugoj s-a pierdut și după alți doi ani, când începusem cât de cât să mă obișnuiesc, soțul meu iubit a plecat, chiar de aniversarea mea și a fiicei mele. Sunt 25 de ani de atunci, 25 de ani de când nu l-am mai văzut și nu am mai auzit de el, nici eu, nici copiii.

Daniela Paladi dansând pe scena din Logoj

Și ați rămas singură într-o țară străină, cu doi copii mici, unde nu cunoșteați limba, nevoită să acceptați job-uri necalificate pentru a vă susține? De ce nu v-ați întors în țară?

Imediat mi-am luat traista mică în cea mare și am plecat acasă pentru două săptămâni, în speranța că-mi refac viața de unde am lăsat-o. Nu am mai găsit postul de învățătoare, dar am primit oferte de corectoare la o tipografie, moderatoare la televiziunea locală, aveam o șansă, însă copiii au plâns într-una cele două săptămâni. I-am dus la școala unde predasem eu, voiam să-i înscriu la secția în limba germană ca să le fie mai ușor, însă școala din Germania este la un nivel atât de scăzut încât copiii mei care între timp ajunseseră în clasa a cincea și respectiv a patra, trebuiau să înceapă clasa I și a II-a. Vă dați seama că a fost un șoc. Copiii nu cunoșteau pe nimeni în țara și chiar dacă vorbesc perfect limba română, nu s-ar fi putut adapta.

Așadar am rămas singură într-o țară străină, am acceptat orice fel de muncă, oricât de grea ar fi fost și sub două servicii nu am avut niciodată. Însă, îmbunătățindu-mi continuu cunoștințele de limbă, am început treptat să mă orientez tot mai mult spre activitățile pe care le stăpâneam bine, eram calificată și-mi făceau și plăcere. Astfel am avut 27 de expoziții de artă plastică, o paradă a modei cu propriile creații, am lucrat ca model și în paralel făceam pregătiri pentru examene cu elevii, îndepărtându-mă tot mai mult de muncile necalificate.

Pati și Paul, cel doi copii ai Danielei, în vermea copilăriei lor

Ce ați predat la academia de la Nurenberg?

Erau mai multe secții acolo, iar eu predam in primii ani matematica iar apoi competență socială, ce cuprindea unele aspecte din legislatura Germaniei, recunoaștere a actelor, structura socială, legături pe la tot felul de birouri, îi orientam si consiliam pe academicienii expați, pentru începutul vieții în Germania.

Dar dumneavoastră cât v-a luat până v-ați pus la punct cu limba și cu aceste competențe sociale? Bănuiesc că ați trecut prin fiecare etapă a cursului pe care îl predați?

Cam cinci ani. Am învățat singură acasă pentru că în familie vorbeam doar românește și la muncă, la banda de producție, nu vorbeam cu nimeni. Toate lucrurile acestea eu le-am aplicat pe mine și apoi le-am predat.

Copiii dumneavoastră sunt nemți, nemți azi, nu? Cu ce se ocupă?

Din păcate, da. Fiul meu, Paul Alvin este IT-ist, iar fiica mea Patricia Andra are ca meserie de bază librar, însă lucrează la Concernul International de jucării Simba, la secția de HR. Fiul meu, pe lângă serviciu, este și muzician, are firma/formația lui de muzică, Aeroplane, cu o trupă de 17 persoane și au tot timpul concerte, atât în țară cât și în străinătate. Fiica mea, în paralel a fost fotomodel, a studiat 3 ani la Universitatea Internațională Jiao Tong din Shanghai, limba mandarin/engleza și a lucrat 1 an pentru firma Porsche de acolo. După reîntoarcerea în Germania, a făcut școala de stewardese la München și la finalul ei, a fost angajata de Linia Aeriana Lufthansa. Cu tot succesul avut, nivelul remunerării a fost la fel de redus ca și în alte domenii, astfel ca a fost silită să își ia un al doilea job la Concernul Simba, unde este si astăzi.

Fiica Danielei
Paul, fiul Danielei

Au văzut la mama că se poate cu câte două job-uri?

Da . Fiica mea acum nu mai are două job-uri pentru că este mămică de câteva luni de zile, iar eu sunt topită după nepoțelul meu, Leopold Finn.

Ați spus la un moment dat că nu vă place Germania, deși locuiți acolo de 30 de ani. De ce? Toată lumea spune că Germania este țara ideală în care să locuiești, fiind o economie foarte stabilă și înfloritoare…

Germania e superbă, însă eu am devenit foarte leneșă. Nu-mi mai place să mai cobor din turnul meu de fildeș și să adun covrigii din cozile câinilor, care toată ziua umblă pe stradă. Nu e problema Germaniei, este problema mea. Nu pot să vorbesc Germania de rău pentru că nimeni nu m-a chemat să vin aici. E ca și cum ai lua o floare de nufăr și o plantezi în Sahara, iar apoi acuzi deșertul că nu o hrănește.

Daniela Paladi fotomodel

Dar ce nu vă place?

În afară de mentalitate, este incultura, narcisism, superficialitate si un dezinteres general. Eu nu am cu cine să schimb o vorbă, nu găsesc oameni cu care să am preocupări comune…

În țară v-ați mai întors?

Sigur că da, chiar de multe ori și intenționez să mă întorc definitiv.

Păi mai puteți? Acum când sunteți și bunică?

Nepotul meu este cel care a apărut în viața mea și mi-a blocat toate ideile. Eu deja începusem pregătirile, mi-am cumpărat un teren lângă grădina părinților, făceam planuri mari pentru a mă reîntoarce. Și asta cu atât mai mult cu cât va apărea in curând o cărticică scrisă de mine, cu titlul „Povestea creionului regal” despre creația acestuia, combinată cu o povestioară puțin romantizată a istoriei firmei Comet-Denecke, la care am lucrat.

Daniela Paladi la prezentarea de modă pe care a organizat-o

În limba română?

Da. Cărticica asta va însoți creioanele pe care le-am făcut pentru editura Paidea. Pentru început va fi în format electronic și va fi și vorbită în mai multe limbi.

Aveți, un cuvânt de încheiere pe care să ni-l împărtășiți?

Pot doar să dau mai departe, ce m-a învățat cea mai mare înțeleaptă posibilă: VIAȚA! Personal, am avut parte de o copilărie și o adolescență spartane, lipsite de afecțiune și încărcată de sarcini. De la 11 ani, mi-am petrecut până și vacanțele în tabere de instruire – eram comandant de unitate. La liceu, aveam nenumărate activități pe lângă școală, dar legate de ea. Îmi pusesem la un moment dat întrebarea: Ce sens au toate astea? Răspunsul s-a arătat mulți ani mai târziu, în Germania: Dacă nu eram atât de bine antrenată și întărită de cele trăite în țară, nu aș fi rezistat nici măcar o bucată de timp. De aceea, nu disperați, când va apasă greutățile, fiindcă nu știți când și în cel fel vă vor fi de folos. Dar mai presus de toate, indiferent de situație, nu vă pierdeți încrederea în sine! Este cea mai puternică și fidelă prietenă care vă sprijină întotdeauna! Sau cum îmi spune și azi doamna Prof. Univ. Diana Bros: „Să fii tare ca o stâncă și nu uita că ești româncă!”

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO