De la Baia Mare la Los Angeles: Anca Pătrășcoiu și povestea primei medalii olimpice la înot pentru România

Anca Pătrășcoiu este cea care a câştigat prima medalie olimpică a României la înot.

Se întâmpla în anul 1984, când avea 16 ani. A participat la prima ediţie a Jocurilor Olimpice din carieră care au avut loc la Los Angeles. Adolescenta reușește din prima să obțină prima medalie olimpică din istoria natației românești.

S-a născut pe 17 octombrie 1967 la Baia Mare, iar la 9 ani a început să practice înotul la Clubul Municipal din oraş sub îndrumarea antrenorului Gheorghe Demeca.

Cariera ei a început foarte puternic, de parcă cineva deja scrisese file clare în povestea ei de viață. Reușește la 14 ani să câştige primul titlu naţional, apoi se orientează spre performanțe internaționale.

Puteai vedea la ea determinarea, motivația și dorința de a aduna titluri pentru țara noastră.

Participă la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, iar la una dintre ediții, Anca participă şi la proba de 100 de metri spate unde vine foarte aproape de podium, reuşind să încheie pe locul 5.

Patru ani mai târziu, Anca participă la Jocurile Olimpice de la Seul unde prinde o nouă finală în proba de 100 de metri spate, pe care o încheie pe locul 7.

În 1987 a reuşit să obţină o medalie de argint la Campionatele Europene de Nataţie în proba de patru x 200 de metri liber, iar în acelaşi an la Universiada de la Zagreb bifează patru medalii: două de aur şi două de argint.

S-a retras devreme din activitatea competiţională, în anul 1990, la 23 de ani. Își dorea o familie, să devină mamă și și-a îndeplinit acest vis. Microbul de a nu sta departe de apă o readuce în lumea înotului în calitate de antrenor și ulterior primește titlul de maestru emerit al sportului.

Pe 24 iunie, Anca Pătrășcoiu împreună cu Carmen Bunaciu, Octavian Piciu și Geo Iordache vor înota la cea mai mare competiție de profil pentru a strânge fonduri ce vor fi donate Institutului Autism Voice.

Insitutul Autism Voice este primul centru multifuncțional de recuperare și cercetare în autism din România, fondat de Asociația Autism Voice din dorința de a nu lăsa pe nimeni în urmă, fie copil, tânăr sau adult cu autism. Printre cele mai cunoscute programe ale institutului este programul Social Skills, iar prin fondurile strânse la Swimathon 2023, 100 copii cu autism cu vârste între 8 și 16 ani, vor participa timp de 6 luni, gratuit, la grupuri de dezvoltare personală și abiități sociale pentru integrare, iar părinții vor primi consiliere de specialitate.

Anca Pătrășcoiu: „Copilăria a fost scurtă rău, a fost cu plecări multe de acasă, cu concursuri dar și cu satisfacții”

Sunteți primul sportiv care a reușit să obțină o medalie olimpică pentru natația românească. Aveați doar 16 ani atunci. Ce a însemnat acea performanță?

Pentru mine ca și pentru natația românească a fost bucurie mare pentru că am atins un țel pe care îl au mulți sportivi când încep performanța. A fost și dovada că și la noi se poate, adică a fost un început frumos pentru perioada următoare când au început să vină medalii la competițiile importante.

Când retrăiți momentele din vara lui 1984, ce sentimente apar?

Acum este doar satisfacție și amintiri frumoase, puțină nostalgie. Atunci a fost și dezamagire, dar nu voi intra în detalii.

Respect asta. De ce ați ales natația și nu alt sport?

Să zicem că înotul m-a ales pe mine. În 1976 s-a deschis bazinul olimpic din Baia Mare și toate clasele mici de la școlile din oraș au făcut un curs de inițiere, apoi s-a făcut selecția și așa a început drumul meu în marea performanță.

Ați început să aveți performanțe încă de la 14 ani. Iar pentru a obține toate aceste medalii, munca a fost pe măsură. Cum a arătat, în aceste condiții, copilăria Ancăi Pătrășcoiu?

Copilăria a fost scurtă rău, a fost cu plecări multe de acasă, cu concursuri dar și cu satisfacții. Noi am fost o echipă mare la Baia Mare când am început înotul, am fost și colegi de clasă și am legat prietenii care sunt și acum de actualitate.

Cum era programul de pregătire al unui sportiv de performanță în anii ’80? Cum decurgeau antrenamentele? Cât de diferite erau față de cele din zilele noastre?

Programul de pregătire era greu pentru un copil de 10 ani, dar nu erau multe alternative de petrecere a timpului liber, așa cum sunt acum. Asta este marea diferență dintre atunci și acum. Ingredientele pentru marea performanță nu s-au schimbat, sunt doar mai greu de îndeplinit acum.

Noi puteam face 9 antrenamente pe săptămâna și școală, făceam și pregătire fizică, aveam câteva cantonamente pe an, inclusiv unul de refacere. Mai nepregătiți eram la partea de refacere și recuperare după antrenament, la partea cu pregătirea psihologică, la echipamentul sportiv, nici la bazine și la calitatea apei nu excelam, dar am compensat prin muncă și prin dorința de a avea rezultate de excepție.

Anca Pătrășcoiu: „Natația noastră acum arată bine, au mai apărut și bazine noi, iar în spatele lui David avem niște tineri sportivi promițători”

V-ați retras devreme din activitatea de sportiv. De ce ați făcut acest pas?

În 1990 când eu m-am retras, înotul nu era un sport așa longeviv ca acum, dar mie pur și simplu mi-a dispărut motivația, am vrut să mă căsătoresc și să fac copii, ceea ce am și făcut. Am vrut o pauză mare de la programul de performanță ceea ce am și făcut.

Cât de grea a fost trecerea de la sportiv la antrenor?

Trecerea de la sportiv la antrenor nu a fost grea, ci a fost lungă. Nu mai vroiam în bazin, nici măcar pe margine, așa că până nu a fost nevoie de mine pe marginea bazinului, până ce a strigat prietena mea, Carmen Bunaciu după ajutor, nu m-am apucat de antrenorat.

Care au fost cele mai mari provocări în cariera de antrenor?

Provocările antrenorilor din ziua de azi, pe lângă dorința aceasta care apasă de performanțe bune, este să reușească să păstreze sportivii cât mai mult timp în bazin, să îi ferească de tentațiile periculoase care sunt la tot pasul, să îi păstreze pe sportivi motivați cât mai mult timp posibil.

Citește și: Robert Glinţă, campionul european la nataţie: „Cred că în spatele acestui titlu şi în spatele acestor medalii stau anii de muncă ce s-au scurs în bazinul de înot, încă de la vârsta de 9 ani”

Cum arată natația românească acum? Ce lipsește? Ce ne-ar trebui pentru ca mai mulți sportivi ca David Popovici să ajungă pe cele mai înalte culmi ale natației mondiale?

Natația noastră acum arată bine, au mai apărut și bazine noi, iar în spatele lui David avem niște tineri sportivi promițători, avem foarte mulți copii care vin la inițiere datorită performanțelor lui David.

Eu cred că ne lipsește o strategie. Trebuie să facem din sport prioritate națională, dar nu doar pe hârtie, să investim în copii, în baze sportive, în perfecționarea antrenorilor și în toți cei care fac parte din echipa unui mare performer (psiholog, nutriționist, medic, preparator fizic).

Anca Pătrășcoiu: „Am lucrat 7 ani cu copii cu dizabilități”

Ce sfat le-ați da unor copii care vor să urmeze o carieră sportivă?

Copiii trebuie să știe că la performanță este multă muncă dar sunt și satisfacții pe măsură, iar beneficiile sportivilor se prelungesc și după ce ei nu mai fac performanță.

Acum vreți să întindeți o mână de ajutor copiilor care au nevoie de terapie. Ce v-a determinat să faceți acest lucru?

Am lucrat 7 ani cu copii cu dizabilități și știu care sunt satisfacțiile acestei munci, știu și câtă nevoie au de ajutorul nostru și în fiecare an la Swimathon înot pentru o cauză.