De la muzică clasică, la Prodigy. Cum a ajuns dirijoarea Simona Strungaru să învețe pian la Conservatorul din Amsterdam, să scrie muzică pentru filmul „Fântana Fermecata” și să se îndrăgostească pe scenă de trompetistul Sebastian Burneci

Simona Strungaru a crescut într-o casă în care muzica se asculta în permanență. Părinții mergeau săptămânal la concerte la Sala Radio sau la Ateneu, iar la întâlnirile de familie muzica avea un rol esențial. Copilăria i-a fost marcată de poveștile pentru copii de pe viniluri,  muzică clasică, camerală, simfonică sau pentru pian solo, jazz sau muzică de dans. Iar în adolescență îmbina muzica simfonică cu muzica formației sale preferate, Prodigy.

Părinții și-au dorit să cânte, dar adevăratul magnetism către muzică a venit în momentul în care și-a dat seama că poate să fie solista unei orchestre, în jurul vârstei de 5 ani. A absolvit masteratul la Conservatorul din Amsterdam la clasa de pian a reputatului profesor Jan Wijn. Tot la Amsterdam a studiat dirijatul cu Lucas Vis. În România a absolvit masterul în dirijat orchestral la Universitatea Națională de Muzică București, de unde și-a luat și licența în pian, ca studentă a profesorului Viniciu Moroianu.

Începând din această stagiune dirijează Big Band-ul Radio în concertele de jazz. Iar la început de an o regăsim pe scena Sălii Radio alături de trompetistul de talie internațională Alex Sipigian, născut în Rusia și stabilit în S.U.A, care este invitat special într-un concert extraordinar de jazz pe 9 februarie. Intitulat Wind Dance (Dansul vântului), evenimentul dirijat de Simona Strungaru va fi însoțit și de un concept vizual inedit, prin proiecții vizuale pe orga Sălii Radio, realizate de Ioana Halunga. Până atunci, însă, vă invităm să o cunoașteți pe Simona Strungaru: 

Cine este Simona Strungaru… povestește-ne puțin despre tine. Ce ai vrea neapărat să știe lumea atunci când aude numele Simona Strungaru?

Sunt un muzician pasionat de muzică, film și teatru. Sunt pianistă, dirijor, compozitor, orchestrator și – începând din 2022 – sunt dirijorul Big Band-ului Radiodifuziunii Române.

Simona Strungaru despre cum părinții i-au croit drumul artistic: „Dragostea pentru muzică i-a determinat să mă înconjoare de ea încă de mică, prin intermediul vinilurilor”

Îți propun să ne întoarcem puțin în timp. Cum ai descoperit tu muzica? 

Prin intermediul părinților mei. Dragostea pentru muzică i-a determinat să mă înconjoare de ea încă de mică, fie prin intermediul vinilurilor – care mergeau fără întrerupere la noi în familie – sau prin mersul săptămânal la concerte la Sala Radio sau la Ateneu.

Mai ții minte care a fost primul concert la care ai fost vreodată?

Concertul pentru pian și orchestră de Ceaikovski, cântat de Valeriu Rogacev, un pianist înzestrat cu mult har. Aveam 4 ani și studiam deja la clasa doamnei profesoare Ludmila Popișteanu, care era și profesoara lui Valeriu, iar el era deja în ultimul an de liceu. Vă puteți imagina alăturarea dintre cei doi colegi pianiști… 

În orice caz, acest concert a avut pentru mine un puternic impact și a reprezentat clar momentul de proiectare în viitor a aplicabilității activității pe care o făceam deja zilnic. 

Ai studiat la Conservatorul din Amsterdam, la clasa de pian a reputatului profesor Jan Wijn și la clasa de dirijat cu Lucas Vis. Cum a fost această experiență pentru tine? 

Studiile în Olanda au venit după terminarea studiilor universitare în România, a licenței în interpretare pianistică și a masteratului în dirijat. 

Olanda a fost o experiență intensă și onorantă. Marele profesor Jan Wijn a fost unul dintre cei mai importanți pedagogi în Olanda, formând generații de pianiști de top. Eu am avut șansa de a fi apreciată de domnia sa la examenul de admitere la masterat, în urma căruia a decis că îi voi fi studentă. 

Nu mă cunoștea, nu studiasem cu dumnealui sau cu altcineva de la conservator în prealabil. Acest lucru se întâmplă foarte rar; erau studenți care ani de zile încercau să se transfere la clasa de pian a lui Jan Wijn, iar acceptarea mea din prima a reprezentat un motiv de bucurie!

Din păcate, scriu despre Jan Wijn la timpul trecut deoarece în anul 2022 a trecut în neființă. Amintirea orelor de pian este mereu prezentă, era un aristocrat al pianului, un om care molipsea artiștii din jurul lui cu pasiunea sa pentru muzică, cu lucrul la cele mai mici detalii interpretative. Fusese la rândul său pianist concertist, studiase cu Alicia de Larrocha printre alții, dar în urma unei accidentări la mână, s-a axat pe pedagogia pianistică.

Era un foarte bun pshiholog, observator al caracterelor studenților săi și cultiva aspectele muzicale în fiecare dintre ei, în funcție de abilitățile noastre. Avea obiceiul de a-și aduna studenții pentru a vorbi despre muzică, fapt ce crea o conștiință comună asupra fenomenului muzical. Aceste întâlniri ne motivau; exista, bineînțeles, și un sentiment de competiție între studenți, dar unul pozitiv.

O particularitate a acestui muzician și pedagog pe care am resimțit-o personal a fost faptul că a apreciat activitatea mea din afara orelor de pian. Eu am fost destul de activă în perioada studiilor acolo, am condus mai multe proiecte ca dirijor – cum ar fi „Feeling Enescu” (un spectacol multidisciplinar bazat pe muzica marelui nostru compozitor în care am implicat o echipă de 20 de muzicieni, dansatori și visual artists, ce culmina cu prezentarea Simfoniei de Cameră op.33 pentru 12 instrumente soliste). Am dirijat în premieră absolută opera contemporană S.A.L.O. – Standard American Lexocographical Opera, compusă de Michael Karr la Grand Theater Groningen sau am dirijat Modern Balkan Jazz Orchestra la Blue Note în Amsterdam.

În niciun moment Jan Wijn nu a fost deranjat de implicarea mea în aceste proiecte, dimpotrivă a fost foarte interesat de ele și m-a susținut să le realizez.

Cu dirijorul Lucas Vis am studiat dirijatul ca una dintre materiile din cadrul masteratului de pian. Am avut plăcerea să lucrez cu acest important muzician, un mare expert și iubitor al muzicii contemporane. Întâlnirea cu domnia sa a fost una foarte benefică pentru mine, deoarece la rândul meu sunt atrasă de provocările puse de muzica nouă, lucrul cu compozitori contemporani și cu instrumentiști non-conformiști.

Atmosfera de la orele de dirijat cu Lucas Vis a fost deosebit de plăcută: emana dragostea pentru materialul pe care îl studiam și crea o legătură foarte strânsă între studenții lui, legătură ce dăinuie până în prezent.

Citește și: Cornelius Zirbo și relația sa specială cu muzica: „O expresie profundă prin care toți într-un glas ne exprimam recunoștința față de Dumnezeu pentru dragostea și bunătatea lui față de noi”

Cum ai ajuns de la pian la dirijat?

Am început să dirijez pentru a lua contact mai apropiat cu orchestra, din dorința de a înțelege mai bine mecanismul și particularitățile sale, pentru a putea relaționa mai bine și în cunoștință de cauză ca solist. După ce am început să dirijez, am simțit și această postură ca fiind foarte naturală, firească.

Care dintre cele două roluri sunt mai ușoare pentru tine… să fii tu cu pianul sau să conduci o întreagă orchestră?

Ambele roluri sunt importante și egal de ofertante pentru mine. Atunci când fac ceea ce îmi place, nu cuantific munca după nivelul său de dificultate, ci după dorința rezultatului bun.