Căutare

Share this article

Eli Petrescu are 28 de ani, este astronom la Observatorul din București și a decis să cerceteze cerul în săptămâna în care s-a mutat în București, ca proaspătă studentă la Facultatea de Arte.

După trei ani în care nu a lipsit o zi de la observator, dar nici de la facultate, a terminat un master la Universitatea de Fizică, iar acum și-a asumat misiunea de a observa asteroizi care se apropie de Pământ, NEA.

În vreme ce omenirea telespectatoare asistă la scenarii apocaliptice, cu asteroizi care lovesc Pământul, Eli visează să descopere un corp ceresc ce se îndreaptă spre planetă, pentru a-i da numele ei.

Cum e să faci parte dintr-o breaslă cu numai 22 de profesioniști în toată țara? Cum pot două stele să-ți schimbe viața? Poate cineva care se teme de întuneric și de înălțime să fie astronom? De ce bucureștenii nu mai văd Calea Lactee din 1955? (Și ploieștenii, da). Cine produce gunoiul spațial și cine îl reciclează? Există extratereștri? Astrele ne decid viața? Suntem sau nu praf de stele? Sunt doar câteva dintre întrebările care au provocat dialogul ce urmează.

Cine ești tu, Eli?

Eli Petrescu: Sunt astronom la Observatorul Astronomic „Vasile Urseanu”, din București, iar specializarea mea este detectarea asteroizilor care se apropie de Pământ, adică studiez așa-numiții asteroizi NEA (Near Earth Asteroids), cei care se intersectează cu orbita planetei și asteroizi PHA, care au un potențial real de a intra în atmosferă. Studiile mele au relevanță în strategia de apărare a planetei (așa se cheamă programul, Planetary Defense) în cazul în care intrarea în atmosferă ar deveni realmente periculoasă pentru noi.

Cât de des se poate întâmpla un astfel de scenariu?

Eli Petrescu: Noi, oamenii, simulăm astfel de situații. Impactul meteoritului de la Celyabinsk (Rusia), din 2013, un obiect destul de mare, nu a fost detectat la timp. Acești asteroizi, mari sau mici, care vin dinspre Soare, ne lasă un timp foarte scurt în care pot fi descoperiți. Luna asta am avut un asteroid care s-a aflat la 5.000 de km de suprafața Pământului și a fost detectat doar cu 10 ore înainte.

Eli Petrescu, astronom la 28 de ani

Și ce se poate face în aceste condiții?

Eli Petrescu: Acesta a fost un obiect mic, de patru metri și cu o viteză mare. Nu a reflectat mult din lumina Soarelui, suficient încât să poată fi detectat din timp. Așa că s-a apropiat foarte mult fără să știm.

Ce s-ar întâmpla dacă un corp ar ajunge mai aproape de Pământ și ce faceți voi ca asta să nu se transforme într-o tragedie?

Eli Petrescu: Dacă nu îl descoperim din timp și este un obiect mare, iar în compoziția lui se află un metal greu, atunci este foarte dificil să îi schimbi traiectoria.

Pentru următorii 100 de ani nu avem niciun obiect amenințător pentru planetă. În fiecare lună există obiecte extraterestre care se apropie de Pământ, sunt 80.000 de NEA și 20.000 de obiecte cu potențial de a impacta Terra, dar traiectoria acestora poate fi schimbată, prin acțiunea naturală a unor planete mai mari sau altor forțe, astfel încât să nu provoace um impact real.

Noi îi observăm și încercăm să găsim soluții dacă există o amenințare reală.

Cea mai populară și rapidă metodă prin care putem interveni noi este expedierea unei ”bombe”, să-i zicem așa, exact ca în filme. Ea va impacta asteroidul unde dorim și va transforma asteroidul într-o rachetă care îl propulsează și îi schimbă traiectoria.

Nu este atât de ușor pe cât pare, fiindcă o dată schimbată traiectoria, există și situația în care acesta se poate întoarce către Pământ, de fapt. Asteroidul poate intra în ceea ce numim „găuri de cheie” în planul B al orbitei, ceea ce face posibilă o impactare cu planeta mai târziu. Ideal este să descoperim asteroidul din timp și să-i trimitem o sondă care să-i modifice drumul.

Asta s-a întâmplat vreodată sau sunt doar simulări?

Se fac simulări și acum. Cred că în 2022 misiunea Hera (prin colaborarea NASA și ESA) va ajunge la asteroizii Didymos și Didymoon. Cu o „săgeată” mai puternică, va lovi Didymoon și vom vedea ce se va întâmpla apoi cu suprafața asteroidului și care vor fi consecințele impactului.

Este doar un experiment sau ei chiar vin către noi?

Sunt doar teste, ei nu vin către noi.

Este un mister al Universului faptul că nu suntem foarte loviți de asteroizi, iar suprafața Pământului nu apare lovită ca cea a Lunii, de pildă?

Săraca Lună, nu?

Luna este un obiect mai mic decât Pământul, de 4 miliarde de ani, care nu are atmosferă. Din acest motiv a fost tot timpul lovită de obiecte mari, iar când s-a format sistemul solar existau obiecte mult mai mari sau mai mici.

Pământul are și el cratere; la noi însă, dacă un obiect intră în atmosferă arde. La un diametru de 20 de metri, dacă e din rocă și nu din metal, va ajunge la sol ca o pietricică sau deloc.

Dacă e din plumb ce se întâmplă?

Va ajunge la sol și nu ne va plăcea.

Near Eatrh Asteroid (NEA), misiunea Elizei Petrescu. Sursa foto: Las Vegas Review Journal

De ce nu? Nu se topește?

Noi avem atmosfera de 100 de kilometri, deci un astfel de corp nu are timpul necesar pentru a se dezintegra. Așa încât ar ajunge la sol, iar craterul pe care l-ar face ar fi de 10 ori mai mare decât diametrul lui.

Iar dacă un asteroid de mari dimensiuni lovește Pământul, impactul va produce efecte devastatoare: cei din apropierea craterului se vor dezintegra, următoarea zonă va fi arsă, cei din zona III vor surzi și așa mai departe.

Similar impactului cu meteoritul care a dus la dispariția dinozaurilor!

Cam așa, doar că acel asteroid avea dimensiuni de ordinul zecilor spre 100 de kilometri.

Pe ce te bazezi când spui că în următorii 100 de ani nu avem motive să ne temem?

Noi cunoaștem în prezent, în centura de asteroizi, peste 800.000 de obiecte.

Iar tu ziceai ceva de o ordine universală care ne protejează. Nu este deloc așa. Tot timpul avem asteroizi pe lângă noi, chiar dacă centura se află între Marte și Jupiter. Dar orbita planetei este destul de mare și este destul de greu să ne mai intersectăm cu obiecte mari.

Omenirea a dezvoltat în tot acest timp instrumente suficient de bune care să identifice toate aceste obiecte mari și să le țină sub observație. De fapt, mai bine de 90% dintre ele sunt identificate. Deci nu ne facem griji în următorii 100 de ani.

În ce măsură studiile voastre, de la Observatorul Astronomic, au relevanță la nivel international? Le trimiteți la NASA, colaborați cu alte centre?

Observatorul este recunoscut la nivel internațional, iar toate datele științifice pe care le culegem sunt valorificate în reviste și pe site-uri consacrate. E maniera prin care contribuim și noi la datele științifice care ghidează cunoașterea universului.

Ce și cum a decis ca tu să devii astronom?

E o poveste mai lungă.

Nu am avut pasiunea asta de mică, nu m-a atras știința în copilărie, nu colecționam timbre sau atlase despre astre și cosmonauți, nu am primit cadou niciun telescop și, cu toate că m-am născut lângă Ploiești, unde aveam un cer foarte bun, nu am făcut nimic legat de cosmos până destul de târziu.

Cumva s-au aliniat planetele. (râde)

Eu am terminat Liceul de Artă de la Ploiești și am crezut multă vreme că voi deveni sculptor. Am venit în 2010 la Facultatea de Artă din București și am devenit studentă la design interior. Locuiam împreună cu prietena mea din liceu, colega de bancă, sora mea din altă mamă, cum s-ar spune.

În prima zi când ne-am mutat la Capitală, ca fetele, am ieșit să ne distrăm. Era noaptea, destul de târziu și am ajuns la Observator. Era singurul deschis pe Bulevardul Lascăr Catargiu. Am ieșit și pe terasă și ne-am uitat pe cer cu instrumentele observatorului.

M-am uitat la Lună apoi am văzut așa numitul sistem de stele binare Albireo, cu două stele, una roșie și una albastră, care se rotesc una în jurul celeilalte. Ceva foarte spectaculos. Mi le-a arătat chiar Adrian Șonka, cel care a devenit ulterior colegul meu la Observator. Atunci a apărut revelația, s-a produs declicul care m-a adus apoi la Observator în fiecare zi.

Sistemul de stele binare, Albireo

Adică lumea ta s-a răsturnat fiindcă ai văzut pe cer două stele?

Da. Nu mi-a plăcut atât de mult Luna, care este absolut spectaculoasă, cât mi-au plăcut aceste două stele.

Cât de frecvent pot fi ele văzute?

Nu foarte des. Se văd în timpul verii și toamna. Adică, exact în perioada în care am intrat noi la facultate. (râde) Dacă veneam la Observator în vacanța de iarnă, probabil toată această revelație nu s-ar mai fi petrecut.

Deci chiar s-au aliniat planetele în cazul tău!

Da. Să știi că da! Modul în care mi-au povestit în acea seară pe terasa Observatorului m-a făcut să revin. În fiecare zi.

Am făcut cursul de astronomie, de la Observatorul Astronomic, am învățat mai mult și m-au primit colaborator. Am terminat facultatea și m-am angajat la Observator.

Pare foarte aridă de fapt astronomia: măsurători, calcule și cam atât. Cum a fost pentru tine?

Așa pare, da. Mai ales pentru mine, care veneam dintr-un mediu artistic foarte diferit. Eu am terminat studiul matematicii și al fizicii în clasa a X-a; așa se face la Liceul de Artă.

A fost o provocare să învăț atât de multe, dar când vine vorba de pasiune, lucrurile astea nu mai contează.

Ai profesat vreodată ca sculptor sau designer?

Am câteva lucrări de artă dar nu foarte multe și nici foarte celebre. Dar am multe proiecte de design terminate, de care sunt foarte mândră.

Dar dacă e să te identifici cu meseria ta, care ai spune că este?

Cred că cea de astronom. Suntem puțin peste 20 de astronomi profesioniști în țară. Foarte puțini.

Cum ajungi astronom? Dacă aș vrea să vin și eu să mă angajez la voi ce trebuie să știu, să fac?

Ca specialist ai nevoie de studii de fizică. Cel puțin.

Eu, după facultate, am intrat la Măgurele, la masterul de Fizica atomului, nucleului, particulelor elementare, astrofizică și aplicații. Am terminat acest master în 2017 și acolo am învățat ce îmi trebuia foarte mult mie, cosmologie.

Mă atrăgea să înțeleg nu neapărat cum s-au format planetele cât ce anume s-a întâmplat în acele momente. Ce face un obiect pentru a ajunge să fie planetă, ce se întâmplă în planetă sau stele. Am simulat o grămadă de tipuri de galaxii sau de găuri negre, am calculat constanta lui Hubble și efectul Doppler să putem determina și noi expansiunea Universului și așa mai departe.

Eli Petrescu, masterată în astro-fizică

La ce te ajută în viața de zi cu zi toate aceste informații?

Adevărul că astronomia nu te ajută să dai restul corect la magazin.

Dar am realizat, așa cum zice și colegul meu, Mihai Dascălu, că astronomia este „Regina științelor”. Pentru ea ai nevoie de matematică, chimie, fizică, biologie, spectroscopie și multe alte științe. Noi nu am fi știut că planeta este rotundă fără astronomie. Nu am fi știut cât este ceasul fără astronomie, nu am fi putut pune sateliți în spațiu, pentru internet, dacă nu ar fi existat astronomia.

Dar dacă mă întrebi în viața de zi cu zi la ce mă ajută astronomia, mă gândesc că dacă rămân undeva fără busolă, hartă și telefon, mă pot orienta după stele sau Soare. Și, dacă mă fură extratereștrii și mă mută pe alt continent, pot determina ora, longitudinea și latitudinea fără probleme.

Care este steaua ta favorită?

O stea favorită nu am, dar am o constelație, Coma Berenices, adică Părul lui Berenice. Mi se pare comică, fiindcă este un păr pe cer. Dincolo de asta, Coma Berenices este o zonă plină de galaxii, o zonă cu foarte multe obiecte îndepărtate și foarte frumoase. Ceea ce este destul de rar.

Dacă nu te uiți în Calea Lactee, și ea o zonă plină de stele și nebuloase, nu prea ai atât de multe obiecte de văzut. Coma Berenices este însă o alternativă bună.

Coma Berenices, constelația favorită a Elizei Petrescu

Ce înseamnă „cer bun”, cum ai zis că ai la Ploiești?

Eli Petrescu: De la Ploiești se vede Calea Lactee. Din București ea nu se mai vede din 1955, de când există ultima ei înregistrare. Avem foarte multă poluare: reclamele luminoase din timpul nopții și luminatul stradal strică cerul.

Galaxia din Andromeda, M31 se vede cu ochiul liber din afara orașului. Din București, de la Observator, nu se vede deloc fără instrument. Observatorul a fost construit acum 100 de ani, la Piața Romană, adică în afara Bucureștiului. Acum suntem exact în centrul orașului.

Tu crezi în zodii?

Eli Petrescu: Nu. De fapt, Soarele trece prin 13 nu prin 12 constelații.

Soarele, dacă ne uităm, trece prin Scorpius doar o săptămână, după care merge în Ofiucus. Dacă te-ai născut la sfârșitul lui noiembrie, spre începutul lui decembrie ești, de fapt, un ofiuc. Faptul că Pământul are o mișcare de precesie, Soarele nu trece mereu prin aceleași constelații. Dacă mi-ai spune acum zodia ta, iar eu aș simula cerul în ziua în care te-ai născut, în mod sigur nu ar reieși că ești ce spui că ești.

Și Mercur retrograd, și Saturn în Capricorn, toate spaimele și speranțele noastre în influențele astrelor cum rămân?

Eli Petrescu: Toate astea sunt doar povești pe cer, frumoase dar fără nicio însemnătate. Îmi place mitologia ca o poveste, dar adevărul este că nu există nicio influență dintre astre înspre noi.

Dacă Luna sau obiectele mai apropiate nu ne influențează de ce ar face-o altele mai îndepărtate? De ce astrologii nu vorbesc de pildă despre Ceres? Ceres este o planetă pitică aflată între Marte și Jupiter, care între 1800 și 1850 a fost considerată planetă. De ce astrologii nu o iau în calcul, mai ales că este un obiect mare și apropiat, dar se uită la Pluto, care este mult mai departe, după Neptun, în a doua centură de asteroizi? Sau de ce nu ne influențează asteroizii, dar o face o stea aflată la 600 de ani lumină depărtare de noi?

Calea Lactee, galaxia din care facem parte, nu mai este vizibilă în București din 1955

Sau toate credințele legate de fazele Lunii, de pildă dacă fazele sunt în creștere îți crește părul. E imposibil așa ceva. Vorba colegului meu de la Observator: „știe Luna unde ți se termină ție perciunii?!”

În plus de asta, Luna este tot timpul plină, are aceeași forță de atracție, iar singurul lucru care se schimbă este unghiul sub care primește lumină de la Soare. Dar ea este completă tot timpul, doar luminată diferit.

Pe scurt, așadar nu există nicio influență a obiectelor cosmice asupra noastră. Dacă ar exista o influență ar putea fi observată, detectată și măsurată.

Există extratereștri?

Eli Petrescu: Uite, în privința asta nu zic nici da, nici nu. Nu am descoperit viață pe alte planete, dar sunt sigură că vom descoperi foarte curând viață, chiar în sistemul nostru solar. Chiar dacă vorbim de ea la nivel bacteriologic, microbiologic.

Te gândești la Marte?

Eli Petrescu: Mă gândesc la Marte sau la Europa, satelitul lui Jupiter.

Există probabilitatea să fi existat în solul lui Marte sau să existe ceva vietăți. Cât privește alte planete, e foarte greu să determini, în acest moment, dacă există viață avansată în altă parte.

Dacă te îndepărtezi de Pământ vei vedea că în timpul nopții planeta este luminată, se văd luminile orașelor. Mă gândesc că niște extratereștri, mai avansați decât noi, ar vedea acest detaliu, că pe Pământ există viață avansată pentru că are electricitate. Desigur, pentru asta ar trebui să fie aproape de noi.

Eli Petrescu, astronom

Cât de departe a ajuns omul în călătoria lui în Univers?

Eli Petrescu: Foarte puțin. Chiar mă distrează cum vorbim despre galaxii depărtate sau universuri paralele, când noi am ajuns cel mai departe pe Lună. Iar obiectele artificiale create de om nici măcar nu au ieșit din sistemul nostru solar.

Ca să ajungi la cea mai apropiată stea, Alpha Centauri, cu cea mai rapidă rachetă pe care o avem în prezent, cea mai rapidă sondă, deci un obiect mic, ar necesita 90.000 de ani. Ea se află la puțin peste 4 ani lumină depărtare de noi, dar noi nu avem tehnologia de a călători cu viteza luminii. Deci suntem mici, în curtea noastră.

Ca niște extratereștri să ajungă la noi ar trebui să dețină această tehnologie.

Crezi în Dumnezeu?

Eli Petrescu: Nu răspund la această întrebare. Noi ne ferim să facem acest lucru deoarece, în general, credința este un subiect sensibil și interpretabil. Apropiații știu părerea mea.

Crezi că după ce murim ajungem steluțe pe cer sau praf de stele?

Eli Petrescu: Expresia „suntem praf de stele” este adevărată. Omul este o vietate din carbon și oxigen.

Oamenii sunt niște diamante!

Eli Petrescu: Exact. În plus, toate metalele pe care le găsim pe Pământ vin de la alte stele. Aurul mult râvnit se formează în supernove, din fuziunea nucleară. O stea trece de la hidrogen, la heliu, la oxigen, carbon, azot, până la fier. În momentul în care o stea devine supernovă, implozia puternică produce metale mai grele, inclusiv aurul, care există în spațiu și care au ajuns și la noi pe planetă.

Te temi de găurile negre?

Eli Petrescu: Nu mă tem de găurile negre și toată lumea ar trebui să aibă aceeași relaxare.

Găurile negre sunt niște nuclee de stele care au o forță de atracție destul de mare. Galaxia noastră însă este destul de tânără așa încât nu avem atât de multe găuri negre. Chiar avem foarte multe stele tinere, iar cea mai apropiată gaură neagră de noi este la câteva zeci de ani lumină și este una mică. Dar chiar și dacă ar fi fost mare, distanța însemnă foarte, foarte mult.

Ponton peste hău. Pic du Midi

Te temi de ceva din spațiu?

Eli Petrescu: Știi de ce mă tem? Mi-e frică de înălțime și de întuneric. Nu știu de ce fac meseria asta. (râde)

În martie am fost chemată la Observatorul de la Pic du Midi, la 2877 de metri altitudine. Am plâns continuu, tot drumul cu telecabina până acolo, îți imaginezi. Sub mine era hău, iar eu muream de frică. Am mers cu două telecabine și fiecare călătorie a durat cam 7-8 minute, dar la un moment dat am simțit că nu mai suport.

Deci iată cele două frici: întunericul și înălțimea.

Dar din spațiu nu mi-e frică de absolut nimic. Altfel nu m-aș mai fi uitat prin instrumente. Să știi însă că am întâlnit vizitatori care se temeau să se uite prin telescop fiindcă aveau senzația de cădere. Nu-mi explic de ce.

Observatorul Pic du Midi

Una dintre spaimele pe care le trăiesc eu când văd filmele cu astronauți este să îi văd cum rămân fără coarda care-i atașa de navă. Unde cad ei? Pe Pământ forța gravitației îi aduce la sol și gata, dar în spațiu ce se întâmplă cu ei?

Eli Petrescu: Nicăieri. Corpul se răcește, fiindcă sunt sub -200 de grade în apropierea Pământului, iar cu cât te îndepărtezi, temperatura scade, și rămâne un obiect în continuă mișcare în spațiu, pe orbită. Nu se dezintegrează pentru că nu are condițiile pentru putrefacție.

Dacă e să intrăm în terminologia noastră, devine un „gunoi” spațial.

Există peste 30.000 de obiecte care se rotesc în jurul planetei noastre, multe sunt asteroizi, dar foarte multe sunt „gunoaie” spațiale: sateliți care nu mai funcționează (deși majoritatea sateliților care ies din uz sunt programați să se întoarcă și să ardă în atmosferă), bucăți de la rachete, misiuni eșuate, gunoaie care se rotesc în jurul planetei și pe care nu avem cum să le „culegem” din cauza vitezei.

Eli Petrescu, observator la Pic du Midi

Ne afectează în vreun fel?

Eli Petrescu: Nu. Majoritatea sunt identificate. Există un domeniu al astronomiei care se cheamă „Space Debris” și care inventariază și scot cataloage cu toate aceste obiecte ce se rotesc în jurul planetei. Se mai întâmplă să ajungă la sol „gunoaie spațiale”.

Cu ce ne ajută pe noi sateliții lui Elon Musk?

Eli Petrescu: Eu nu sunt fanul lor chiar dacă m-am uitat la aceste trenulețe de sateliți. De fiecare dată lansează în jur de 60 de sateliți. Ce vrea el este să ofere internet gratuit întregii omeniri. Dar asta o face cu prețul că strică cerul. Vrea să ajungă la peste 40.000 de sateliți, a lansat deja 600 și ni se pare deja că a stricat cerul. Ce-o să facă Elon Musk, o să schimbe la 10 ani 40.000 de obiecte? Din cauza lui vom avea foarte multe gunoaie. Sunt sateliți destul de apropiați de planetă, la 1.000 de km și strălucesc din cauza panourilor solare, iar asta nu ne ajută.

Deci nu le văd rostul deocamdată, chiar dacă sunt pro-tehnologie 5 sau 6 G. Vreau să mă uit noaptea pe cer și să văd stele, nu sateliți.

Care este cel mai îndrăzneț vis al tău legat de această meserie?

Eli Petrescu: În continuare îmi doresc să continuu în zona de asteroizi. În septembrie voi pleca la ESA, Agenția Spațială Europeană, fiindcă am câștigat un proiect, iar timp de un an voi face cercetare în asteroizi care se apropie de Pământ.

Ce te aștepți să descoperi?

Eli Petrescu: Cercetarea va fi mai mult observare directă și în infraroșu la asteroizi. Dar chiar îmi doresc să descopăr eu un asteroid NEA pentru că va deveni al meu, va primi numele meu, Petrescu.

Protocolul este că dacă descoperi un asteroid NEA și ești primul care l-a văzut, poți să-i dai numele tău. Dacă descoperi un asteroid ai voie să denumești un altul. Așa se face că există asteroidul România pe cer, denumit de o echipă cu care colaborez și eu, EURONEAR, formată de Ovidiu Văduvescu, din Insulele Canare (unde am fost și eu) și de Mirel Bîrlan și de o echipă de români care încearcă să descopere asteroizi. Și chiar au reușit cu foarte mulți. Mirel Bîrlan a fost cel care a propus asteroidul România pe cer. Inclusiv dânsul are un asteroid cu numele său. În plus, avem asteroidul Dumitru Prunariu, Piatra-Neamț, Eminescu, Brâncuși, Alin Nedelcu (directorul Institutului Astronomic), Haritina Mogoșanu, astrobiolog în Noua Zeelandă, Marcel Popescu, care are un doctorat în astro-fizică, Marius-Ioan Piso, directorul Agenției Spațiale Române și așa mai departe.

Care sunt șansele să descoperi un asteroid? Cât de complicat este?

Eli Petrescu: Este foarte complicat. Am fost foarte aproape de multe ori. Credeam că sunt NEA, îi observam câteva nopți la rând și constatam că se îndreaptă spre Marte. Este destul de greu. În plus, există foarte multe observatoare mult mai performante care observă cerul în fiecare noapte și găsesc mult mai repede.

Astronomii se chinuie să găsească un asteroid nou, care să se apropie de noi, și nu reușim, iar lumea vede la televizor că vine apocalipsa, de cinci ori pe an, și ne impactează un asteroid.

 

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO