De trei ori mamă: Eli Roman a lăsat televiziunea pentru a avea grijă de cei trei copii ai săi și pentru a-i ajuta pe cei din mediile defavorizate
Eli Roman, fosta vedetă de la pupitrul de știri al televiziunii Realitatea, are acum trei copii, cărora li se dedică întru totul, dar este și președinta Asociației SAMAS, alături de care creează programe de intervenție în mediul defavorizat din țară, acolo unde mamele și bebelușii lor au nevoie de ajutor susținut și de lungă durată.
Cum împacă Eli Roman rolul de mamă, cu cel de fundraiser și președinte al unei organizații non-guvernamentale, aflăm în câteva minute de lectură.
Eli Roman: „Acum mă concentrez spre ce înseamnă a face bine”
Cum te-a schimbat experiența de mamă, de mai multe ori mamă?
Eli Roman: De trei ori mamă (râde) E o experiență înălțătoare, aș zice, care te face să te gândești dincolo de bucuria pe care o vezi în familia ta, la nevoile inevitabile ale altor familii, de acolo, din România profundă, acolo unde poate părinții nu au fost la fel de norocoși, nu au avut un destin favorabil, așa cum mulți dintre noi au.
Așadar, acum mă concentrez spre ce înseamnă a face bine. Instinctul de mamă spune să faci bine și totul pentru copiii tăi, dar ce te faci când nu poți, nu ai puterea psihică, financiară, fizică să faci totul pentru copiii tăi – și mă gândesc aici la mame vulnerabile, mame din diverse categorii sociale. Pentru că zâmbetul ăla pe care copilul i-l dă mamei vine cu putere, cu încărcare de energie, dar mama când vrea să plece mai departe, să-l ajute, să-i ofere tot ceea ce poate ea se izbește de blocaje.
În România lui 2023 sunt mame care nu au scutece moderne. Ce crezi? Nu se rupe un pic din bucuria pe care orice mamă ar trebui să o trăiască alături de puiul ei? Aici putem interveni cred că fiecare dintre noi și mai ales mamele, pentru că simțim, simțim această conexiune, această dorință de bine suprem pentru ai noștri copii.
Iar dacă mă mai uit așa un pic, prin prisma meseriei de jurnalist, la tot ce însemnă cifre, statistici în ultimii 20 de ani, vorbim de aproape 150.000 de copii preșcolari, 0-4 ani, pe care țara noastră i-a pierdut. Nimeni nu-și asumă nicio responsabilitate, pe nimeni nu interesează declinul demografic.
Anul trecut, s-au născut în România 170.000 de copii. Puțin. Până în anii trecuți vorbeam de un prag de 200.000. Am coborât sub acest prag, iar din acești 170.000 născuți, 40% se nasc în sărăcie. Nu e statul cel care să iasă sus și tare să zică ”Gata! Eradicăm sărăcia!”. Nu s-a eradicat în state mult mai dezvoltate. Nu e cazul de așa ceva, dar putem îmbunătăți viețile copiilor care vin pe lume și să le dăm o șansă să ajungă adulții de peste ani care să susțină viețile, familiile, aici, pe tărâm românesc.
Eli Roman: „Jumătate din mine e în continuare la profesia asta de jurnalist, de om de televiziune, deși de patru ani „mămicesc” acasă, deci am fost departe de tot ce a însemnat lumina reflectoarelor. E un microb”
Ce te-a făcut pe tine să ieși din zona de notorietate publică, în ciuda faptului că toate datele te păstrau liniștită în această zonă și ai fi putut face foarte multe lucruri chiar și de acolo? De ce te-ai reinventat?
Eli Roman: Jumătate din mine e în continuare la profesia asta de jurnalist, de om de televiziune, deși de patru ani „mămicesc” acasă, deci am fost departe de tot ce a însemnat lumina reflectoarelor. E un microb. Pe de altă parte însă e și acel job, dacă putem să-i spunem așa, acesta de ONG-ist cool, în care tu poți să schimbi lumea. Atât cât poți, cu proiectele în care crezi, cu ideile în care crezi și întâlnirile pe care le creezi cu potențiali finanțatori, susținători ai acestor proiecte, idei program. Pentru că da, eu pot să schimb lumea dacă coagulez alături de mine un pol de oameni care și ei cred în această schimbare, au disponibilitatea și fizică și financiară în a se implica și nu am pretenția că facem o mare schimbare, dar acest job în care poți să schimbi un pic lumea îți dă așa o satisfacție imensă, de nemăsurat, așa cum poate să facă o asemănare când îți auzi copiii fericiți prin casă, bucuroși, râd, chicotele astea de veselie. Cam aceleași simțiri le ai când vezi că proiectul tău în care crezi și care a adunat alături de el și alte persoane pe care ai reușit să le convingi să creadă în ideea ta duc la o schimbare. Mică, dar vizibilă, palpabilă. Adică ai acea șansă și dai la rândul tău acestor finanțatori, susținători șansa de a face un bine cu semnificație.
Nu te simți uneori foarte mică pentru această mare lume cu toate nevoile sale?
Eli Roman: Da, atât de mică și pe cât de mică, pe atât de bătăioasă să arăt această mare de nevoi pe care statul nu poate să o acopere, să o potolească și să venim noi, societatea civilă, ONG-uri care să punem și noi umărul, fie alături de stat, fie pe direcțiile noastre binecunoscute și, foarte important, foarte transparente în a prezenta aceste nevoi care există. Adică să ne fie destul de clar tot ceea ce vedem în România profundă, nevoile, toate știrile astea negative pe care le vedem în cotidianul ăsta agitat ne ajung la ureche la o căutare, o știre pe online, să crezi că poate fi schimbat acel lucru, să vrei să schimbi acel lucru și să găsești oamenii care au valori comune. Asta cred că este o cheie pentru a crea un succes, o reușită: să ne strângem mai mulți care avem aceleași valori comune, care credem în acea schimbare și să o facem. Cu disciplină, cu transparență, cu sinceritate, cu sufletul deschis pentru a arăta că suntem oameni sau OM. Cu toții suntem oameni, dar când e nevoie sau când e momentul ăla să fim om cu adevărat, cu litere mari, și să fie acea implicare fizică, financiară, atunci vedem picul cu picul cu picul care, la un moment dat, va ajunge acel mai mult și mai mult și să facem lumea asta mai frumoasă, să fim acea parte a schimbării pe care cu toții ne-o dorim.
Eli Roman: „Îmi doresc tare mult ca toți copiii să aibă aceeași șansă la viață, la educație, la fericire, bucurie, la tot ceea ce le face ochii să strălucească de veselie”
Spune-mi cum s-a schimbat Eli de la un copil la celălalt?
Eli Roman: Eli încearcă să-și păstreze calmul și răbdarea după fiecare copil. Recunosc, la primul copil probabil că a fost canalizată cu totul asupra puiului ei. Ulterior simt așa, câteodată, că nu reușesc să dau aceeași iubire tuturor copiilor, deși pleacă în cantități egale, doar că e în mintea mea să petrec timp cu fiecare în parte, să avem aceste conexiuni și conectări în familie și mă gândesc în același timp și la mamele cu mulți copii din comunități defavorizate, care nu știu dacă își pun acea problemă decât dacă au să le pună ceva pe masă, dacă au cum să-i trimită la școală, dacă vor să-i trimită la școală și nu se gândesc să-i țină în bătătură, să îi trimită cu vaca să aibă lapte să bea, să aibă brânzică. Și mă gândesc cum să reușim să echilibrăm puțin această educare a mamei din România în privința a ceea ce înseamnă viitorul puiului ei, că nu-l poate ține acolo doar în bătătura ei, nu poate să-i taie aripile, să nu-l lase să crească, să zboare, să devină un om adevărat și care, la rândul lui, să se întoarcă în comunitate prin diverse modalități: fie că se întoarce acolo la țară, fie că devine medic acolo și profesează. Îmi doresc tare mult ca toți copiii să aibă aceeași șansă la viață, la educație, la fericire, bucurie, la tot ceea ce le face ochii să strălucească de veselie.
Evident, când zic ”viață” mă gândesc la sănătate, pentru că vedem multe cazuri, ne dor toate aceste evenimente pe care le trăim și parcă câteodată ne simțim neputincioși, dar asta nu ar trebui să ne facă să dăm un pas înapoi. Cu atât mai mult ar trebui să ne ambiționeze și să ne gândim că ok, nu am timp, dar poate că am 5 € pe lună să donez unui ONG care chiar se ocupă cu dotarea maternităților – asta înseamnă o șansă la viață pentru un copil născut înainte de termen, un copil născut de o mamă care nu a ajuns niciodată la controalele din timpul sarcinii și are un risc mai mare la naștere de diverse boli, malformații. Mă gândesc că avem la îndemână mecanisme atât de simple. Adică digitalizarea asta ne dă posibilitatea să dăm un click și s-a donat un minim de suport financiar către un ONG în care avem încredere, credem, cunoaștem, îi vedem activitatea și îl însărcinăm să facă acel bine în numele nostru.
Ce este Cutia Bebelușului?
Eli Roman: Cutia Bebelușului este sprijinul pe care o mamă fericită că și-a adus pe lume puiul îl primește și vede acolo o grămadă de produse pentru ea și bebelușul ei. Poate că se gândea unde o să doarmă bebelușul său, unde o să-l țină: în cameră, într-un pat special. Nu cred că există așa ceva la nivelul comunităților vulnerabile pe care noi le țintim și atunci venim cu un sprijin atât material, cât și educațional.
Avem două componente în această cutie, o cutie care a fost un real succes în Finlanda, acolo unde statul o oferă tuturor mamelor, indiferent de statut, și pentru care această cutie vine cu o bucurie imensă că statul apreciază, că demografic va dăinui peste ani pentru că, iată, vorbim de familii unde unul, doi, trei copii sunt la ordinea zilei, pentru care povara financiară de creștere a unui copil, de educare a acelor copii nu este atât de mare pornind de la un minim sprijin din primele zile: peste 50 de produse de la puericultură mică – scutece, îmbrăcăminte, pachet de maternitate Lamaze, tampoane pentru sân, de igienă personală pentru mamă, pentru bebeluș, creme, termometru, jucărie și, foarte important, un pat sigur pentru nou născut până spre trei – patru luni, pentru că multe cazuri de mortalitate infantilă în România, dar și în lume, au fost și în urma unor practici deloc la locul lor, și anume copilul adus acasă, pus într-un pat de adult, cu alți adulți, cu alți frați poate, puse perne, pături pe lângă el – asfixiere, căzut din pat de la o înălțime destul de mare și tot felul de traume pe care le-au suferit copiii, respectiv traume pe care le-au avut familiile în urma acestor incidente de nedorit.
Această cutie a bebelușului practic vine în sprijinul proaspetei mame să-i ofere acea siguranță, astfel încât ea să se poată bucura în voie de puiul ei. Acele prime luni în care hormonal mama trece prin foarte multe schimbări. Vorbim de baby blues sau depresia post-partum, perioadele astea de anxietate, de depresie pe care mama le poate traversa și pe care o putem ajuta oferindu-i acest minim necesar pentru ea și bebeluș pentru a trece de aceste trei luni mai vulnerabile pentru amândoi.
Care crezi tu că este impactul, în comunitățile noastre, a acestui program? Ce crezi tu că schimbă el?
Eli Roman: Mă uit acum că s-a vorbit destul de mult și despre cazul de la Botoșani. Ne uităm la cifre, natalitatea României este în picaj. Botoșani este județul în care noi vom ajunge cu Cutia Bebelușului. În tot județul anul trecut s-au născut 3500 de copii, iar la nivelul județului Botoșani avem o mortalitate infantilă în creștere. Iar noi urmărim să scădem acest număr, acest procent al mortalității infantile. Gândiți-vă că, la nivel național, un copil sub un an moare la fiecare opt luni. Încercați să conștientizați puțin.
Citește și
▶️ Mihaela Rădulescu, drumul din sala de gimnastică la vedeta de pe micile ecrane
Pare puțin incredibil pentru că suntem totuși în secolul 21, un secol al tehnologiei…
Eli Roman: Da, acolo unde naști în spital, nu să ajungi să naști în fața spitalului pe trotuar, acolo unde te gândești că cineva, un medic într-o situație de urgență te poate vedea, nu te poate lăsa cu dureri, nu-i poate fi indiferentă starea ta de sănătate, indiferent că naști, că ai o problemă o altă problemă medicală care este de urgență. Orice medic îți poate acorda un prim ajutor. Vorbim de copii care trebuie să aibă aceeași șansă cu toți copiii lumii. Și mă gândesc aici la copiii născuți înainte de termen, cu malformații, în maternități care din păcate nu au dotările necesare pentru a-i ajuta pe acești mici eroi să devină mari eroi. Nu e suficient doar sânul mamei și iubirea ei. Da, astea sunt medicamente care lucrează psihic, psihologic la nivelul mamei, la nivelul familiei. Dar e nevoie și de aparatura medicală care să țină în viață nou-născutul. Și dacă am reușit să aducem acasă nou-născutul, să ne putem bucura și să-i putem oferi acel acasă cald, sigur, frumos, atât cât se poate. Nu cred că îi trebuie mamei de la Botoșani pentru nou-născutul său un baby nest sau… sunt tot felul de produse de puericultură acum marketate în așa fel încât nici nu știi ce să-i mai iei copilului tău. Cred că tot ceea ce au nevoie copiii noștri sunt chestiile de bază: scutece, creme, spălat, igienă… nimic mai mult în afară de iubirea părintească. Dar și această iubire părintească nu poate să fie ea atât de pură și de senină dacă nu ai un minimum de confort și siguranță că poți pleca pe acest drum.
Ajutorul ăsta al Cutiei Bebelușului vine pentru mame și din perspectiva educațională – o învață cum să-și îngrijească bebelușul, să nu aibă loc tot felul de accidente, o învață că cel mai ieftin aliment și cel mai bun pentru bebelușul ei nu este laptele de vacă, care da, îl iei imediat din bătătură și nici laptele formulă, ci laptele ei, laptele matern – cel mai ieftin, cel mai accesibil, cel mai propice aliment viu pentru bebeluș, servit la orice oră, oricând, la temperatura ideală. În România vorbim anual de aproximativ 8.0000 de mame vulnerabile care nu își pot permite lapte formulă, lapte de la magazin, dar își pot permite cel mai mare dar pe care îl pot oferi copilului lor, un dar suprem – laptele matern pe care, pe cât de natural se vorbește că este această alăptare, poate că nu este atât de ușoară. Însă prin componenta aceasta educațională, prin asistenții medicali comunitari, venim să sprijinim tinerele mame și în a le consilia în alăptare, să le arătăm cum se atașează copilul, cum verifică dacă copilul se hrănește bine și că are această atașare corectă și că crește și că e totul în regulă și să nu-și facă griji că nu are lapte. Odată ce are probleme, poate apela oricând la un asistent maternal medical comunitar care s-o ajute să treacă peste diverse hopuri, piedici, cum ar fi un sân mai angorjat, o mastită care se poate produce, o furie a laptelui. Sunt multe probleme pe care aceste tinere mame vulnerabile nu au de unde să le știe. Spuneam că multe ori nu au ajuns nici la un medic de familie, nici la un control pe timpul sarcinii, să nu mai vorbesc de urmărirea morfologică – cele trei ecografii din sarcină, nu pentru că neapărat nu vor, nu știu, dar nici nu există aceste cabinete în proximitatea lor. Este penurie și de cabinete de medici de familie. Avem nevoie în continuare de medici la sate, în zona rurală. E un decalaj destul de mare între rural și urban.
Cu ce te mândrești tu?
Eli Roman: Cu faptul că fac un bine cu semnificație, că știu că această cutie, că știu că proiectele pe care le susțin la Asociația SAMAS vin să ajute un părinte, un proaspăt părinte, un nou-născut în a se bucura unii de alții, de familia lor, că toate problemele astea pe care fiecare dintre noi poate le avem, mai mari sau mai mici, nu ar trebui să ne copleșească și să ne știrbească din bucuria de a ne avea unii pe alții sănătoși.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
