Dem Rădulescu, de la copilul foarte sărac la cel care a format generații întregi de actori remarcabili

Marele actor Dem Rădulescu s-a născut la Râmnicu Vâlcea într-o familie de negustori și după terminarea liceului a trebuit să aleagă între sportul de performanță și actorie.

A reușit în liceu să le facă pe amândouă. „Bibanul”, poreclă primită în liceu a obținut o stea de aur, la un campionat de amatori, la Râmnicu Vâlcea după ce a luptat în ring la categoria mijlocie și a debutat ca amator la vârsta de 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării.

Prima dată a debutat ca boxer

„În viaţă eu am fost cel care a lovit primul, nu am aşteptat niciodată lovitura. Curajul la box ţine de cele câteva secunde de dinaintea intrării în ring“, povestea Dem Rădulescu, într-un interviu pentru revista „Cinema“, în 1975.

„Eram trei fraţi, eu eram cel mai mic. Tata era negustor. Era o atmosferă plăcută în familie. Tata avea umor. Avea el o vorbă: «Să nu sari când sună la uşă!». Adică să-ţi vezi de treaba ta în viaţă. Cât despre mama… Chiar nu ştiu ce să zic. Mama e un lucru sfânt, e legătura cu viaţa“, spunea Dem Rădulescu în emisiunea transmisă de TVR în anul 1998.

Dumitru R. Rădulescu pe numele său real, s-a născut la 21 septembrie 1931.

În anii copilăriei şi în perioada războiului a fost foarte sărac, în copilărie avea voie să mănânce doar un borcan de vinete împănate şi o pâine, iar din cauza vieţii grele, a învăţat să vorbească nemțeşte, în gară.

Încă din copilărie îi plăceau spectacolele de teatru, însă mama tânărului nu-i dădea voie. Spre exemplu, la spectacolele marelui Tănase, fiindcă era prea mic pentru a avea voie să privească femeile dezbrăcate care apăreau pe scenă, el avea interzis.

În anul 1943, a văzut primul spectacol din viaţa lui, “Gioconda iubeşte”, cu Maria Tănase.

A absolvit liceul în oraşul natal, perioadă în care a primit porecla „Bibanul”

Despre acest moment actorul avea să mărturisească: „Tata era negustor de peşte, în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor. Mai întâi lui i-au spus copiii «Bibanu’». După aia mi-au zis «Fratele lu’ Bibanu’», pe urmă porecla s-a prins de mine. Acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu-Bibanu’. După ce am intrat la Teatru, m-am pomenit într-o zi că un student din anul III, vâlcean de-al meu, striga după mine «Mă, Bibanule!». Şi «Bibanu’» am rămas”. Însă se spune că Dem Rădulescu nu permitea chiar oricui să-l strige ”Bibanu”, fiind foarte selectiv cu cei din jur care aveau acest „privilegiu”.

A început să publice în reviste județene și s-a aflat tot mai des pe scenă, acasă, la Râmnicu Vâlcea. La una dintre aceste reprezentațîi este urmărit de actorul Aurel Rogalski, care îl sfătuiește să dea examen la Teatru.

A intrat la teatru și a terminat ca șef de promoție

A fost admis la Facultatea de Teatru, pe care o încheie, în anul 1954, ca şef de promoţie, cu rol în spectacolul de absolvire “Cei din urmă”, jucând alături de profesoara de la clasă, Irina Răchiţeanu-Şirianu şi este repartizat direct, aşa cum prevedea regulamentul din acele vremuri, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Aici ajunge sub coordonarea marelui regizor Sică Alexandrescu, despre care Dem avea să afirme, în 1998, că „a fost al doilea tată al meu. El m-a construit“.

Piesa sa de debut a fost „Mielul turbat“, scrisă de Aurel Baranga şi, de aici, începea cariera colosală a marelui actor.

În anul 1956, a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa “Steaguri pe turnuri” (unde îl juca pe „banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori.

A fost prieten cu Ion Cojar și cu Liviu Ciulei, iar cu ultimul a colaborat pentru personajul Farfuridi din „O scrisoare pierdută”, unde a avut colegi de excepție: Rodica Tapalagă, Petre Gheorghiu, Ștefan Bănică, Mircea Diaconu, Octavian Cotescu, Cioranu și Ciulei însuși, care avea să îl numească pe Dem Rădulescu, „un actor de geniu”.

„Un actor de geniu”

În teatru, s-a remarcat întruchipând personaje în piese de I.L.Caragiale (“O scrisoare pierdută” – Caţavencu, Farfuridi, Cetăţeanul turmentat, “Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, “D’ale Carnavalului”), Mihail Sebastian, Aurel Baranga (“Siciliana”, jucată în 1600 de reprezentaţii), Maiakovski (“Ploşniţa”), Bernard Shaw, Shakespeare, Haşek (“Soldatul Sveik”) etc. A jucat mai ales pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, alături de mari actori, îndrumat de mari regizori, de aici rezultând spectacole memorabile. A rămas fidel acestui teatru, dar a mai avut colaborări cu Teatrul Bulandra şi cu Teatrul de Comedie.

Deşi Dem Rădulescu era un geniu al comediei, avea o mare şi profundă cunoaştere a tragediei în general şi a tragediilor shakespeariene în special.

În anul 1959, Dem Rădulescu şi-a făcut debutul în cinematografie, în „Telegrame”, o producţie de comedie românească regizată de Aurel Miheleș și Gheorghe Naghi, nominalizată la Palme d’Or, Festivalul de la Cannes, în acelaşi an.

Distribuţia filmului a fost una de excepţie, printre colegii de scenă ai lui Dem Rădulescu aflându-se Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Nicky Atanasiu, Horia Căciulescu, Jules Cazaban, Ștefan Ciubotărașu, Mișu Fotino, Alexandru Giugaru, Mircea Șeptilici, Horia Șerbănescu, Carmen Stănescu, Vasilica Tastaman, Grigore Vasiliu-Birlic sau Florin Vasiliu.

A urmat “Secretul cifrului”, lansat în anul 1960, în regia lui Lucian Bratu.

Din filmele şi producţiile TV în care a fost distribuit, enumerăm: „Secretul cifrului” (1959), „Pe litoral mi-a rămas inima” (1961), „Un surâs în plină vară” (1963) – rolul Petrică, „Vacanță la mare” (1963), „Dragoste la zero grade” (1964), „Neamul Șoimăreștilor” (1965) – personajul Lie, „La porțile pământului” (1966), „Șapte băieți și o ștrengăriță” (1967) – rolul colonelul von Schlering, „Vin cicliștii” (1968) – personajul Mișu, producţia TV „Antinevralgicul” (1970), excepţionala serie B.D., cu rolul Gogu Steriade – „Brigada Diverse intră în acțiune” (1970), „Brigada Diverse în alertă !” (1971) şi „B.D. la munte și la mare” (1971) -, „Astă seară dansăm în familie” (1972) – rolul Temistocle, seriile pentru copii în care a fost vocea motanului Dănilă – „Veronica” (1972) şi „Veronica se întoarce” (1973) -, producția TV „Originea și evoluția vehiculelor” (1973).

De asemenea, Dem Rădulescu a fost remarcabil în „Explozia” (1973) – în rolul Neagu, „Comedie fantastică” (1975) – presonajul Extraterestrul, „Serenadă pentru etajul XII” (1976), „Tufă de Veneția” (1976), „Eu, tu, și… Ovidiu” (1978) – Tov. Ionescu, „Maria Mirabela” (1981) – voce, „Saltimbancii” (1981) – Cezar Siboli, „Grăbește-te încet” (1981), „Destine romantice” (1981), „O scrisoare pierdută” (spectacol TV, 1982) – Tache Farfuridi, „Sfântul Mitică Blajinu (1982) (TV) – Gheorghe Mitrofan, „Secretul lui Bachus” (1984), „Coana Chirița” (1986), „Chirița la Iași” (1987), „Primăvara bobocilor” (1987), „Uimitoarele aventuri ale muşchetarilor (1987) – Mischellieu (voce), „Secretul armei secrete” (1988) – Marele Sfetnic, „Harababura” (1990), „A doua cădere a Constantinopolului” (1994), „Politică înaltă (1996) (TV) şi „Atmosfera încărcată” (1996).

Dem Rădulescu a interpretat monologuri, iar alături de mari actori de comedie, scheciuri în diverse emisiuni de televiziune realizate de Tudor Vornicu, Dan Mihăescu și Alexandru Bocăneț.

Dem Rădulescu a format generații întregi de actori remarcabili

Pe lângă activitatea din teatru, film şi televiziune, a fost profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, la secţia actorie, formând generaţii întregi de actori remarcabili. Foştii săi studenți au mărturisit că orele cu Dem Rădulescu erau fabuloase și că plecau de la curs cu dureri de maxilare și de burtă, dar şi cu foarte multe lucruri pe care le-au învăţat.

Printre cei care au beneficiat de îndrumarea lui Dem Rădulescu se află Geo Costiniu, Anca Sigartău, Maia Morgestern, Dan Puric, Alexandru Bindea, Vasile Muraru.

Remarcabilă a fost colaborarea marelui actor cu Radiodifuziunea română, iar Fonoteca de Aur a Radioului stă mărturie în acest sens.

Dem Rădulescu a apărut în câteva sute de piese de teatru puse în undă de mari regizori și în scheciuri umoristice lansate în edițiile emisiunii „Unda veselă” („Ora veselă”).

Dem Rădulescu a fost distribuit de regizoarea Elena Negreanu în piesa „Broadway Melody” (1961) de Jura Soyfer, în „Candide” (1963) de Voltaire, în Gaițele (1966) de Al. Kirițescu, în „Mioara” (1967) de Camil Petrescu și în „Irod Împărat” (1968) de George Călinescu.

Regizorul Mihai Zirra a înregistrat cu Dem Rădulescu piesa „Ultima oră” (1963) de Mihail Sebastian şi „De-ale lui Păcală” (1964) de Tudor Mușatescu, iar în regia lui Constantin Moruzan, vocea lui Dem Rădulescu a rămas imprimată în „Gaița și sticletele” (1967) de Robert Thomas şi în „Cheful suprem” (1969) de Tudor Mușatescu.

De asemenea Dem Rădulescu a jucat în spectacolele de teatru radiofonic „Femeile țâfnoase” (1971) de Carlo Goldoni, „A dispărut Făt-Frumos” (1965) de Victor Popa – o comedie muzicală pentru cei mici -, în „Goana după fluturi” (1968) de Bogdan Amaru, „Răpirea preafrumoaselor sabine” (1970) de Leonid Andreev, „Căsătorie cu de-a sila” (1970) de Molière, sau în „Cupletele de la Union”.

Viața lui Dem Rădulescu: două căsnicii și un copil

Dem Rădulescu a fost căsătorit cu Paula Rădulescu, actriță și balerină la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, apoi, după separarea de aceasta, s-a recăsătorit cu actrița Adriana Șchiopu, cu care are o fiică născută la 14 octombrie 1986.

Irina Rădulescu, fiica celor doi a călcat pe urmele părinților săi, fiind actriță la Teatrul Mic din anul 2008.

Citește și: „Astă-seară dansăm în familie” cu Irina Rădulescu: Cum arată o viață marcată de glumele lui Dem Rădulescu? Și cum este să te întâlnești pe scenă cu mama ta, actrița Adriana Șchiopu?

Dem Rădulescu, o stea pe Aleea Celebrităților

În anul 1967 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a, „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Dem Rădulescu a scris și un scenariu de film TV, „Școala de hoți”, un vis al său care avea să rămână nerealizat.

Dem Rădulescu a murit în urma unui infarct, la 17 septembrie 2000, fiind înmormântat la cimitirul Bellu.

A fost recompensat post-mortem cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea, iar în 2016, de Ziua Mondială a Teatrului, a primit postum o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului și Placheta Orașului București, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului.

Sursa foto: Pinterest.com