Cum fac față tinerii la presiunea notelor și a examenelor? Diana Stanciu, studentă de 10 care a dat examenul de Bacalaureat în vreme de pandemie: „Din martie 2020, de la lockdown, până în mai, nu am făcut mai nimic la şcoală pentru că nimeni nu ştia ce se va întâmpla. Presiunea era uriaşă”
Diana Stanciu este proaspăt absolventă de facultate, face parte din generația liceenilor care au susținut examenul de Bacalaureat în vreme de pandemie, este un acerb luptător pentru performanță, iar acum, din rolul de director național PR și evenimente al celebrei organizații internaționale de tineret, AIESEC, se uită la standardele pe care și le-a impus, notele de 9 și 10, perfecțiunea, cu un ochi mai critic.
Ce te leagă pe tine de AIESEC?
Diana Stanciu: Eu am intrat în AIESEC crezând că o să plec într-un exchange student; nu am ştiut că mă înscriu ca membru. Ce m-a ţinut însă este mediul internaţional pe care l-am găsit aici – erau foarte multe culturi, foarte multe naţionalităţi, se vorbeşte numai în engleză în organizaţie pentru că avem zilnic de-a face cu foarte multe culturi, iar pe mine, la 19 ani, m-a uimit.
Mai târziu, ce mi-a plăcut în organizaţie a fost impactul pe care am observat că îl aducem noi în comunitate, în România, în special. Pe mine asta m-a ţinut și încă mă ţine în România: faptul că tineri de 19-20 de ani gândesc în fiecare zi proiecte şi fac voluntariat intens pentru a putea schimba nişte lucruri în ţară sau nişte mentalităţi, așa încât să poată dezvolta leadership-ul. Este misiunea noastră ca organizaţie. Pe măsură ce am înaintat în poziţiile pe care mi le-am asumat în organizaţie, chiar am văzut impactul care m-a ţinut şi o să mă mai ţină un pic în organizaţie.
Am intrat în organizație chiar înaintea primului an de facultate şi mi-ar fi plăcut să plec într-o astfel de experienţă de voluntar în străinătate.
Despre ce facultate vorbim?
Diana Stanciu: Iniţial, am intrat la ASE, la Cibernetică. Eu vin din Târgoviște și nu mi-a plăcut niciodată Capitala. Când am devenit studentă însă m-am mutat în București și nu mi-a trebuit mult să aflu că aveam dreptate. Nu-mi plăcea. Așa că m-am mutat cu facultatea la Cluj, la Babeş-Bolyai, la Facultatea de Ştiinţe Economice. Acum tocmai am absolvit-o.
În 2022, am luat o pauză de 6 luni între mandatele din AIESEC şi am plecat în Elveţia, cu o bursă a Universităţii, să studiez pentru un semestru. Din vara aceluiași an m-am mutat în Bucureşti pentru că am intrat în Biroul Naţional AIESEC, deci în toată această perioadă am cam făcut naveta Bucureşti-Cluj, cu trenul.
De la Cibernetică la AIESEC: Cum și-a găsit Diana Stanciu pasiunea pentru voluntariat și leadership
Cum ai crescut tu în organizaţie?
Diana Stanciu: Când am intrat în AIESEC, eram la nivel de „nu ştiu ce nu ştiu”. Nu am intrat cu gândul să rămân pe termen lung. Mai făcusem voluntariat pe proiecte şi în liceu. Aşa credeam că va fi şi aici. Dar am întâlnit un mediu profesional, foarte deschis şi am simţit pentru prima dată că pot să fiu eu şi că oamenii din jurul meu nu mă judecă. Părea că fiecare are locul lui aici.
Pe măsură ce am continuat pe poziţii de leadership în organizaţie, ce mi-a plăcut cel mai mult a fost mediul dinamic pe care AIESEC îl oferă, în care trebuie să înveţi lucrurile foarte rapid, pentru că e nevoie de tine. Eşti pus în poziţii în care, la 20-21 de ani, trebuie să iei nişte decizii care influenţează organizaţia sau impactul ei în comunitate. Asta te face să devii mult mai critic.
Ce m-a ajutat să mă dezvolt cel mai tare au fost oamenii cu care am lucrat, echipele pe care le-am condus, liderii care m-au condus pe mine. Ei m-au făcut să-mi dezvolt spiritul de lider, care este scopul organizaţiei, dar în acelaşi timp m-au făcut să mă descopăr pe mine şi să descopăr lumea mai bine. Este motivul pentru care îmi doresc să aduc un impact cât mai mare în comunitate, mai ales în România, pentru că ştiu că se poate. Spiritul ăsta mi l-am luat din AIESEC pentru că eu înainte voiam să plec din ţară. În mod surprinzător, într-o organizaţie internaţională, mi s-a dezvoltat patriotismul.
Citește și
Nu te-ai fi dezvoltat mai mult într-o companie multinaţională decât într-o organizaţie îndreptată spre voluntariat?
Diana Stanciu: Nu ar fi fost la fel. Vă spun din experienţă, pentru că eu am şi lucrat, şi nu e acelaşi lucru. Descrierea AIESEC este că este cea mai mare organizaţie de tineri la nivel mondial condusă de tineri. Iar mie mi se pare că atunci când aduci cât mai mulţi oameni într-o organizaţie, la acelaşi nivel social, şi ei se organizează singuri, se responsabilizează singuri, iau decizii mari singuri, mi se pare că nivelul de dezvoltare este unul cu totul diferit pentru că nu răspunzi niciunei figuri de autoritate, nu vine nimeni cu băţul după tine să faci anumite lucruri, nu depinde salariul de deciziile pe care le iei, ci o faci din pură pasiune şi din faptul că vrei să fii acolo, dintr-o motivaţie personală foarte mare.
Eu am un spirit democratic foarte mare şi îmi dau seama că facem chestia asta fără să avem motivaţii extrinsece. Pe mine mă uimeşte încă faptul că reuşim să ne mobilizăm în fiecare zi în felul în care o facem. În plus, în AIESEC poţi să greşeşti şi noi asta promovăm întotdeauna: „numai greşind poţi să înveţi să faci lucrurile corect, să te dezvolţi şi să ai libertatea de a încerca!”
Cred că vorbim aici de libertatea pe care nu toată lumea o are în ziua de azi, pentru că sunt foarte multe lucruri pe care poţi să le greşeşti şi care pot avea repercusiuni foarte mari. Aşa e şi în AIESEC, doar că noi promovăm asta ca parte din învăţare. Pe mine m-a făcut să fiu mai curajoasă, să descopăr ce-mi place, ce nu-mi place, lucru care m-a făcut să mă dezvolt mai mult decât ar fi putut orice companie.
De câte ori ţi-ai dat tu voie să greşeşti din calitatea de lider?
Diana Stanciu: Mie, personal, nu mi-am dat niciodată voie. Dar s-a întâmplat şi, de cele mai multe ori, nu mi-am dat seama că am greşit. Am realizat atunci când am fost în aceeaşi situaţie, a trebuit să iau o decizie şi am luat alta. Iar a doua decizie a fost cu siguranţă mai bună decât prima. Iar prima dată când am realizat că am luat decizii greşite sau nu neapărat corecte, a fost în mandatul meu de vicepreşedinte al boardului executiv al AIESEC Cluj-Napoca, unde eram responsabilă de marketing, PR şi evenimente. Am realizat la jumătatea mandatului ce am greşit, ce decizii am luat sau nu am luat, şi m-a afectat destul de tare, pentru că eu sunt perfecţionistă. Am început să mă îndoiesc de mine. Am stat de vorbă cu liderii mei şi am realizat că dezvoltarea aşa se întâmplă, când greşeşti şi oamenii continuă să vrea să lucreze cu tine, pentru că nimeni nu se naşte învăţat.
Cum au fost pentru tine experienţele examenelor de capacitate, bacalaureat şi admitere la facultate?
Diana Stanciu: Trebuie să precizez că eu am fost o persoană foarte conştiincioasă şi scopul meu era să iau 10 pe linie. Am avut profesori foarte buni şi îmi plăcea mult să învăţ, şi în gimnaziu, şi în liceu. Presiunea examenelor a fost mereu foarte mare pentru mine, pentru că nu concepeam ideea de a lua o notă mai mică de 9, aşa că întrebarea era ce o să iau între 9 şi 10. La examenul de capacitate, de exemplu, ştiam că nu am făcut bine o grilă la matematică şi am plâns toată ziua. Credeam că nu voi intra la liceul la care voiam. Am reuşit totuşi. Apoi a venit bacalaureatul, care m-a stresat extraordinar de tare, pentru că am fost prima generaţie care a prins pandemia.
Din martie 2020, de la lockdown, până în mai, nu am făcut mai nimic la şcoală pentru că nimeni nu ştia ce se va întâmpla. Mie nu mi-a plăcut româna, aşa că am învăţat toate eseurile pe dinafară, la biologie şi la mate nu aveam probleme, dar presiunea era uriaşă, mai ales că nu mai aveam profesori îndrumători. Totul depindea doar de mine. Învăţam de la 10 dimineaţa până seara la 8:00 – 9:00 seara. Și am avut note bune la bacalaureat, o medie de 9,51.
De la presiunea examenelor la dezvoltarea personală: Cum a învățat Diana Stanciu să-și gestioneze emoțiile
A fost constructivă presiunea?
Diana Stanciu: Acum este, pentru că ştiu să-mi gestionez emoţiile, iar presiunea pe care o pun pe mine nu o mai văd ca pe o presiune, ci ca pe o responsabilitate. Iar asta mă face să-mi doresc şi mai multă responsabilitate. Dar nici atunci nu pot spune că eram o tânără fragilă. Am auzit un citat care mi-a plăcut foarte mult: „Dacă ar fi cineva care să poată să urce pe Everest desculţ şi numai cu lenjerie pe el, ar fi un tânăr de vârsta noastră”. Asta mă motivează foarte tare.
E multă presiune, nu e foarte multă transparenţă, dar cred că e o confuzie generală în organizarea examenelor pentru toată lumea. Eu cred că dacă vrei ceva schimbat, trebuie să fii tu persoana care schimbă. Dacă nu treceam prin situaţiile astea, nu ştiu dacă eram cea de azi. Întotdeauna ai mai multe opţiuni, depinde ce vrei. Există şi posibilitatea să nu îţi pese de sistemul educaţional, nici de notele de la examene, să faci un liceu slab, dar tu să ştii ce vrei şi să te concentrezi pe ce vrei.
Tu nu ai fi conceput asta…
Diana Stanciu: Ba da. Fratele meu a făcut arhitectură şi a mers la un liceu de arhitectură din Târgovişte, un liceu nu foarte cunoscut pentru rezultate. Dar el ştia clar că asta vrea să facă, nu îi păsa de nimic altceva. Părinţii mei au fost şi permisivi şi l-au susţinut în pasiunea lui. Părinţii noştri ne-au oferit mereu mai multe opţiuni. Faptul că eu am ales să iau 10 pe linie a fost strict opţiunea mea.
Citește și
Pentru tine de ce a fost atât de importantă nota?
Diana Stanciu: Mi se părea că standardele din învăţământ sunt foarte înalte şi că sunt făcute să nu fie atinse. Am vrut să arăt că se poate fără să mă chinuiesc foarte tare şi fără să fac din asta scopul meu principal în viaţă. Şi am reuşit. Din punctul meu de vedere, am avut o perioadă a gimnaziului şi a liceului foarte frumoasă, în care am învăţat foarte mult, dar mi-am făcut şi un grup de prieteni foarte frumos cu care m-am distrat pe parcursul liceului în special. Nu am stat niciodată în casă, de dimineaţa până seara, să învăţ, să mă stresez cu rezultate. Am fost şi la olimpiade şi la concursuri naţionale, am făcut sporturi, am mers în excursii, escapade cu prietenii… mi-am arătat că pot să am rezultate bune fără să fie scopul meu principal în viaţă.
Ce urmează pentru tine?
Diana Stanciu: M-am desprins un pic în perioada dintre mandatul local şi cel naţional, în cele şase luni în care nu am lucrat în organizaţie. În prima lună şi jumătate, când m-am şi mutat din ţară – deci m-am desprins complet de mediu, de oameni, mi se părea că viaţa se mişcă foarte încet. E drept că eram într-un orăşel mic, iar faptul că nu îmi găseam altă activitate, pe lângă universitate şi ieşiri în weekend-uri cu colegii, nu prea aveam ce să fac. La Cluj, în schimb, eram vicepreşedinte, lucram şi eram şi studentă. În perioada aia am avut şi sentimentul că nu e nevoie de mine, iar asta nu mi-a plăcut. Dar am avut prilejul să mă odihnesc, pentru că am realizat că eram foarte obosită. Apoi am realizat cât m-am dezvoltat şi cine am devenit după mandatele astea şi am început să pun în aplicare ce am învăţat în viaţa reală: ştiam ce înseamnă rigurozitate, seriozitate, deadline-uri. Astfel, ce înveţi în AIESEC pui în aplicare după ce ieşi. Dacă nu ai învăţat nimic şi nu poţi să aplici nimic, înseamnă că ai fost degeaba acolo.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
