Dirijorul John Axelrod: „Vinul, mâncarea și muzica sunt pasiunile mele, îmi hrănesc sufletul”

John Axelrod este unul dintre cei mai dinamici și mai versatili dirijori contemporani, cunoscut pentru talentul său de a traversa cu ușurință granițele dintre genuri muzicale și pentru abordările sale inovatoare. De-a lungul unei cariere impresionante, John Axelrod a lucrat cu orchestre de top din întreaga lume, aducând o energie unică fiecărei interpretări. Cu influențe care variază de la Beethoven și Ceaikovski la Queen și David Bowie, John Axelrod demonstrează o viziune artistică amplă, care îmbină tradiția clasică cu sunetele contemporane.

În afara carierei sale muzicale, John Axelrod este un pasionat al gastronomiei și vinurilor, o pasiune care s-a dezvoltat încă din adolescență. Cunoscut și pentru blogul său și canalul de YouTube, „The Conductor in the Kitchen”, el combină armonios muzica cu arta culinară, împărtășind rețete și momente din viața sa personală. Cu un umor subtil și o abordare relaxată, John Axelrod reușește să creeze o legătură autentică cu publicul, atât în sala de concert, cât și în bucătărie.

Pe John Axelrod îl vom putea vedea pe 25 octombrie 2024 la Sala Radio. Repertoriul serii reunește mari compozitori ca Liszt, Bruch, R. Strauss și Ceaikovski și în ipostază solistică îl veți aplauda pe cunoscutul violoncelist Răzvan Suma.

Dar până atunci, vă invităm să-l cunoaștem pe John Axelrod. Să aflăm care este legătura lui cu România? Și cum reușește să îmbine pasiunea pentru muzică, mâncare și vin cu viața de familie?

John Axelrod: „Vinul, mâncarea și muzica sunt pasiunile mele, îmi hrănesc sufletul și-mi fac viața mai bună”

Ați dirijat unele dintre cele mai mari orchestre și opere din lume. Povestiți-ne despre cel mai important concert din cariera dumneavoastră? 

Of, este foarte greu să aleg o singură reprezentație. Am dirijat peste 200 de orchestre, multe dintre ele de mai multe ori – 36 de opere și 65 de premiere mondiale. Fiecare concert este incredibil și efemer. Începe, este un miracol, și apoi se termină. Tot ce rămâne este o amintire sau, poate, o recenzie și câteva fotografii pentru a dovedi că a existat. 

Răspunzând la întrebare, mă gândesc la Premiera Simfoniei nr. 3 „Kaddish” de Bernstein, cu textul revizuit de Samuel Pisar – cu Orchestra Simfonică din Chicago în 2003 sau la concertul înregistrat la KKL din Lucerna pentru Festivalul de la Lucerna în 2006. Dar cred că cele două concerte care m-au marcat profund au fost:

• Concertul din 2010 din sala UNESCO din Paris, cu Orchestra din Paris, în fața ambasadorilor și a demnitarilor internaționali. Acesta a avut un efect profund asupra mea. Samuel Pisar a fost cel mai tânăr supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz și a devenit ulterior una dintre cele mai importante voci ale SHOAH-ului, precum și un important avocat și autor internațional. Privilegiul de a realiza această premieră a fost un moment de vârf. Înregistrarea cu orchestra la care eram director muzical, în cadrul unuia dintre cele mai importante festivaluri, rămâne un moment marcat al carierei mele, mai ales că au fost prezenți și Sam, alături de soția sa, Judith, fiica Leah și fiul său vitreg, Antony Blinken, actualul Secretar de Stat al Statelor Unite ale Americii. Iar această versiune a Kaddish-ului continuă să rezoneze, având peste 57 de reprezentații în întreaga lume plină de războaie și haos.
• Apoi, nu mi-am putut imagina, dar am devenit celebru printre spectatorii de pe YouTube ca Darth Vader, după o reprezentație la Concertgebouw din Amsterdam. Încă sunt oprit pe stradă de oameni care mă întreabă: „Tu ai fost Darth Vader?”. Acest lucru i-a făcut foarte mândri pe fiica și fiul meu și asta este cea mai bună recompensă pentru mine. Puteți vedea momentul aici, începând cu 09:00 minute, iar o fotografie (făcută de mine) arată dilema filosofică: „Să fiu Darth Vader sau să nu fiu Darth Vader? Aceasta e întrebarea.” Și poate că voi dirija ca Darth Vader în viitorul apropiat, la București… cine știe.

Cum a evoluat viziunea dvs. despre rolul și impactul unui dirijor? Și care au fost cele mai importante influențe în formarea stilului dvs.? 

Am avut mulți profesori care mi-au influențat stilul. Leonard Bernstein m-a învățat cum să comunic. Ilya Musin m-a învățat repertoriul și tehnica. Christoph Eschenbach mi-a arătat ce este dincolo de notele muzicale. Claudio Abbado mi-a dezvăluit secretele repetițiilor și ale reprezentațiilor. Dar poate cea mai mare sursă de informație disponibilă pentru mine în ultimul deceniu (și pentru toată lumea) este YouTube-ul. Cu o simplă apăsare de buton, poți accesa videoclipuri și partituri ca niciodată până acum. Acest lucru m-a ajutat enorm. 

Bernstein, care nu a fost doar unul dintre cei mai mari dirijori și compozitori din istorie, a spus un lucru înțelept: „Nu există o profesie mai nobilă decât cea de profesor”. Tocmai de aceea, îmi place să împărtășesc ce am învățat în calitate de profesor și președinte al juriului la Academia de Dirijat din București, cu Orchestra Simfonică din București, unde sunt dirijor principal. De asemenea, predau și prin intermediul CMO care oferă lecții private plătite și masterclass-uri GRATUITE de repertoriu cu mari maeștri, precum Leonard Slatkin, Frederic Chaslin, Carlo Rizzi, JoAnn Falletta și alții.

Citește și: De la actorie la ASE și apoi la operă: Ramona Zaharia și o carieră începută într-un oraș fără operă sau teatru muzical

Aveți o carieră impresionantă, ce vă menține pasiunea și motivația în acest domeniu după atâția ani? 

Muzica este vinul sufletului meu, iar vinul este muzica sufletului meu. Acesta era un tricou care mi-a fost dăruit de colegii mei din Orchestra Simfonică din București, dintre care mulți sunt și membri ai Orchestrei Radio din România și cred că acest mesaj mă definește foarte bine. 

Altfel, nu aș face concerte culinare sau nu aș scrie despre vin și muzică pe blogul meu, și nici nu aș face videoclipuri culinare pe canalul meu The Conductor in the Kitchen. Vinul, mâncarea și muzica sunt pasiunile mele, îmi hrănesc sufletul și-mi fac viața mai bună. Asta mă menține motivat.

Ca dirijor, cum reușiți să echilibrați interpretarea lucrării unui compozitor cu adăugarea propriei amprente personale asupra reprezentației? 

Suntem canale pentru intenția compozitorului. Sau, mai bine spus, noi dăm sens a ceea ce a scris compozitorul. Sunt doar puncte negre pe o pagină, dar cu o profunzime nelimitată, la fel cum cuvintele sunt doar litere combinate, dar care pot schimba lumea. 

Lecția importantă pe care am învățat-o este că atât eu, cât și muzicienii avem aceleași note pe pagină. Știm amândoi același lucru. Scopul meu este să le arăt ceea ce nu știu. Asta este interpretarea. Aceasta se filtrează prin personalitate, dar în final, este doar în slujba muzicii.

John Axelrod: „Există 4 criterii esențiale pentru a fi dirijor: talent, carismă, viziune și reziliență. Ultimul este cel mai important”

Ce sfat le-ați da tinerilor dirijori aspiranți care încearcă să navigheze în lumea muzicii clasice de astăzi? 

Există 4 criterii esențiale pentru a fi dirijor: talent, carismă, viziune și reziliență. Ultimul este cel mai important. Este foarte importantă capacitatea de a accepta un refuz și de a nu renunța. Chiar și atunci când greșelile sunt făcute este vital să știi să le transformi în oportunități. Mereu există o zi de mâine, iar muzica este mereu acolo. Concentrează-te pe muzică și pe relațiile cu muzicienii, nu doar pe carieră, și vei avea o viață întreagă de învățare și iubire. Și poate că e puțin budist ca ideologie, dar trebuie să știi să trăiești mereu în prezent, conștienți de ceea ce se întâmplă în fața noastră, nu doar de ceea ce auzim în capul nostru. 

Un dirijor este o persoană orientată spre oameni. Muzicienii cântă la instrumente. Noi „cântăm la oameni”. Bernstein a spus că voi fi dirijor pentru că îmi plac prea mult oamenii. Avea dreptate. Și încă îmi plac oamenii…

A fost un moment sau un eveniment special în copilăria dvs. când ați știut că vreți să transformați pasiunea pentru muzică într-o meserie? 

Cred că nu m-am gândit serios la asta până când Bernstein mi-a dat acest sfat mie și părinților mei în 1983. De fapt, mi-a fost frică să-i calc pe urme și am renunțat la a face muzică pentru a lucra în industria muzicală, iar apoi în industria vinului. Dar în 1994, când m-am întors, mi-am dat seama de adevărul acestei profeții pentru mine. 

Într-o noapte, mulți ani mai târziu, în Napa Valley, am avut o revelație. Conduceam, cu Preludiul la Tristan și Isolda de Wagner, muzica mea preferată, gândindu-mă și la ce îmi spusese Lenny cu mulți ani înainte. Neputând să mă concentrez pe drumul întunecat, am oprit motorul, m-am uitat la frumusețea impunătoare a dealurilor, cu o lună plină și un cer de cobalt, și m-am simțit umilit de puterea sublimă și divină a naturii. A fost o tăcere pură și perfectă. M-am urcat din nou în mașină, am pornit motorul și radioul, iar pe post era preludiul la Tristan. Am luat asta ca pe un semn și mi-am dat demisia a doua zi, pentru a deveni, da, dirijor. Și încă sunt.

Ați spus în nenumărate rânduri că Beethoven a fost o influență foarte importantă pentru dvs. Ce v-a atras la muzica lui încă de la o vârstă foarte fragedă?

Era o persoană foarte spirituală și m-am identificat cu acest lucru. El a spus: „Muzica este mediatorul dintre viața spirituală și cea senzuală. Nu doar practicați arta voastră, ci forțați-vă să-i descoperiți secretele; arta merită asta, pentru că ea și cunoașterea pot ridica omul către Divinitate.” Iar muzica lui Beethoven ne face pe toți să ne simțim mai aproape de divin. Și chiar dacă poate a fost un băutor înrăit, iar acum știm că a murit de ciroză hepatică, a mai spus și că: „Muzica este o revelație superioară oricărei înțelepciuni și filosofii, este vinul unei noi creații, iar eu sunt Bacchus care stoarce acest vin glorios pentru oameni și îi îmbată cu spiritul.” Aceasta a fost inspirația pentru site-ul meu I am Bacchus.

Citește și: Cum a ajuns un puști dintr-un „oraș atât de liniștit încât nici măcar ceasul nu mai știa cât e ceasul” să cucerească lumea? Totul a început cu un pian pe care tatăl său i l-a cumpărat cu banii câștigați muncind în deșerturile Israelului și junglele din Jamaica. Daniel Ciobanu: „La pian mă confrunt frecvent cu banderola de „enfant terrible” pe care mi se pare ca am „câștigat-o” mult prea ușor”

Au existat compozitori sau muzicieni pe care i-ați avut drept modele în copilărie și cum v-au influențat aceștia călătoria artistică? 

Am crescut ascultând muzică clasică, pop, rock (progresiv și heavy), disco, new wave, muzică de film, blues, musical și operă. De la Yes, The Who și Led Zeppelin, până la John Williams, David Bowie, Stephen Sondheim și Richard Wagner. Practic, orice fel de muzică. 

Bernstein a fost modelul și inspirația pentru a face muzică bună, indiferent de gen. C pianist, în afară de Beethoven, Mozart, Chopin și Liszt, m-au influențat Billy Joel și Barry Manilow. Îmi plăcea foarte mult vocea lui Freddie Mercury și muzica celor de la Queen. Am învățat toate piesele lui Elton John. 

Iar când am absolvit universitatea, am început să lucrez în industria muzicală, ca director artistic la Atlantic și RCA/BMG, precum și ca manager. Fac multe proiecte de crossover, iar promoterii îmi spun adesea că sunt singurul dirijor de muzică clasică care poate face rock și singurul dirijor de rock care poate face muzică clasică. Consider acest lucru un compliment. Și nu este surprinzător, având în vedere că am realizat un proiect special în 2013: ClassicalRock. Și am adus muzica trupei Queen în București, alături de BSO și Florin Ristei, pentru Concertul de Anul Nou din 2023.

Am vorbit mult despre pasiunea dvs. pentru vin, o dragoste care a început la 15 ani cu prima degustare de Châteauneuf-du-Pape Vieux Télégraph. Ce v-a atras la acel vin și v-a declanșat pasiunea de-o viață pentru vin și gastronomie? 

Ei bine, acela a fost primul vin care m-a îmbătat, ca să fiu sincer. Prietenul meu, Peter, și cu mine eram într-o excursie școlară în Europa și am vizitat cramă după un tur al orașului Avignon. Peter era puțin rebel, iar când ne aflam în pivniță printre toate butoaiele de stejar ale vinului Vieux Télégraph, grupul a mers într-o direcție, iar Peter a zis „hai să mergem pe alt drum”. 

Ne-am trezit într-o cameră subterană imensă, cu butoaie uriașe. Și am făcut ceea ce ar face orice adolescent neascultător, fără părinți sau supraveghetori prin preajmă, am băut direct din butoi. În ciuda gustului acid și ciudat, a devenit o pasiune care durează și astăzi. Și îi mulțumesc lui Peter că mi-a dat curajul să aleg calea mai puțin bătută. La urma urmei, fără risc, nu există câștig. Iar după cantitatea de vin nefiltrat pe care am băut-o, nici durere nu a fost.

John Axelrod: „Muzica nu a avut niciodată un gust atât de bun!”

Cum se integrează pasiunea pentru vin și bucătăria italiană în viața dvs. aglomerată de dirijor care străbate toate lumea? 

Ador mâncarea italiană (și vinul Amarone, deși am devenit FOARTE pasionat de vinul românesc, datorită prietenilor mei buni, Cristian Preotu, proprietarul Le Manoir, și Bogdan Vuluță, care cântă la vioară în Orchestra Radio România și îmi împărtășește adesea descoperirile lui vinicole). Așa că, indiferent unde merg, unul dintre primele lucruri pe care le fac este să caut cea mai bună și mai autentică mâncare italiană din oraș și scriu despre ea pe pagina mea de social media, Autentico Italiano. 

Uneori, muzicienii și presa sunt amuzați că știu restaurantele din orașele lor mai bine decât ei, deși eu sunt doar un oaspete. Vă spun și vouă un secret? Există multe restaurante italiene excelente în București, am descoperit unul pe care colegii mei din BSO nu-l cunoșteau, dar care este foarte special, nu doar pentru bucătărie, ci și pentru animalele care se plimbă peste tot, ca la o fermă, Belli Siciliani. Și, de asemenea, pizzeria foarte bună, Animaletto.

Am vorbit deja puțin despre canalul dvs. de YouTube, „The Conductor in the Kitchen”. Ne puteți spune cum a apărut această idee și ce vă place cel mai mult la combinarea muzicii cu gătitul? 

În timpul pandemiei de Covid, am fost izolat în apartamentul meu din Tokyo timp de aproximativ 3 luni, fără a putea părăsi țara. Granițele erau închise, așa că nu aveam ce să fac. Și, cum îmi place să gătesc, într-o zi, în timp ce pregăteam paste ascultând Simfonia a 4-a de Ceaikovski, pe care o voi dirija și cu Orchestra Radio România, și am realizat că practic găteam și dirijam în același timp. Am făcut o editare rapidă a unui videoclip și l-am postat online. Am fost surprins de câte mesaje de încurajare am primit. Și nu a trecut mult până când agentul meu m-a întrebat dacă poate veni la cină. La fel și mulți alții. Atunci am realizat că există mulți bucătari excelenți care postează videoclipuri online. Și mulți dirijori care adoră să gătească. 

Până la urmă, în franceză, dirijorul se numește Chef d’Orchestre. Așa că am avut un moment de inspirație și m-am gândit că ar fi foarte amuzant să fiu „Chef d’Orchestre în bucătărie”. Așa a început totul. 

În prezent, am un site și un canal de YouTube. Motto-ul și replica pe care o spun la sfârșitul fiecărui videoclip este ușor de reținut: „Muzica nu a avut niciodată un gust atât de bun!”. Este doar o activitate amuzantă pentru cei care se bucură să urmărească și să gătească rețetele. Dar, în curând, ar putea evolua în ceva mai mult, cu cursuri de gătit, cărți și altele. Vă imaginați un bucătar gătind pe scenă în timp ce dirijează, ca un solist? Niciodată să nu spui niciodată…

Care sunt câteva dintre rețetele italiene preferate pe care le pregătiți? Și cum găsiți timp să gătiți în mijlocul unui program atât de aglomerat? 

Rețetele mele preferate se găsesc pe site-ul meu – „The Conductor in the Kitchen”. Și intenționez să mai fac alte 5 rețete și videoclipuri în decembrie, mărind astfel conținutul disponibil pe rețelele sociale. Poate într-o zi voi deschide propriul restaurant. 

Dar până atunci, rețeta mea preferată vine din Sevilla, unde am fost director muzical. Cel mai bun restaurant italian, Maccheroni și bucătarul său, Gabriele Lucaci, m-au învățat să combin carbonara romana cu anghinarea și mentă andaluziană pentru a crea ceva de neuitat. Și pentru că eu gătesc, de cele mai multe ori, acasă, găsesc mereu timp să-mi pregătesc rețetele. Familia mea le adoră, iar prietenii mei vor mereu să vină la cină. Mai ales pentru această Carbonara alla Maccheroni.

Ați călătorit mult de-a lungul carierei dumneavoastră. Cum vă mențineți conexiunea cu rădăcinile și cum păstrați un sentiment de „acasă” în mijlocul călătoriilor internaționale? 

Familia mea înțelege natura muncii mele. Deși nu sunt un dirijor „jet-set”, așa cum sunt mulți dintre colegii mei, am călătorit mult. Dar familia este prioritatea mea. Poate că din acest motiv cariera mea a avut de pierdut, dar nu aș vrea ca familia mea să sufere doar pentru că trebuie să dirijez în fiecare săptămână într-o altă țară, pe un alt continent. Și călătoriile din ziua de azi sunt mult mai stresante decât înainte. Stresul de dinainte și de după zboruri devine prohibitiv. 

Locuim într-o casă frumoasă cu vedere la Lacul Geneva, în Elveția, care pentru mine este ca o vacanță de fiecare dată când mă întorc. Sunt recunoscător pentru timpul pe care îl am alături de fiul meu și de copilul care urmează să se nască. Aceasta mă ajută să rămân conectat. Vedem adesea curcubeie coborând în vale de la fereastra casei noastre. De fiecare dată este un miracol și mă simt binecuvântat că am echilibrul între cele două lumi: muzica – cu cerințele ei, și familia – cu dragostea pe care o oferă.

John Axelrod: „Nimeni nu este deasupra noastră sau deasupra legii”

Aveți un concert viitor la Sala Radio pe 25 octombrie, urmat de un eveniment special pe 20 decembrie pentru a marca cea de-a 35-a aniversare a Revoluției Române. Spuneți-ne mai multe despre aceste concerte importante… invitați-ne cititorii noștri la aceste concerte. 

Simfonia a 4-a de Ceaikovski este o capodoperă. Este o lucrare pe care am învățat-o atât de la Leonard Bernstein, cât și de la Ilya Musin la Conservatorul Rimsky Korsakov din Sankt Petersburg. Sunt fericit să continui seria simfoniilor de Ceaikovski cu Orchestra Radio România pentru că prima noastră întâlnire a fost cu Simfonia a 6-a, și a fost o experiență deosebit de frumoasă. 

Această lucrare este despre destin, nu neapărat despre cel al lui Ceaikovski, ci despre forța destinului în viețile noastre. Muzica este puternică și plină de contraste emoționale, tipice pentru muzica romantică din acea perioadă, influențată în special de poeziile lui Pușkin. Există suferință, pasiune, umor și romantism. Ascultând această simfonie, trăiești dimensiunea completă a vieții prin sunet.

Pe 20 decembrie, vom comemora, de asemenea, cea de-a 35-a aniversare a Revoluției Române. Simfonia care va fi interpretată este, bineînțeles, Simfonia a 3-a Eroica de Beethoven. De ce aceasta? Nu a rupt Beethoven dedicația către Napoleon după ce a descoperit că acesta s-a încoronat împărat? Ba da. Dar ceea ce este important la această lucrare este faptul că Beethoven s-a pus pe sine în muzică, ca erou. Este o lucrare populistă și populară. Este pentru oameni. Spune, într-un mod ferm, că suntem cu toții eroi. Nimeni nu este deasupra noastră sau deasupra legii. Și, pentru asta, poporul român ar trebui să fie mereu amintit și celebrat pentru eroismul pe care l-a demonstrat pentru a fi liber.

Ați avut mai multe concerte în România, ce v-a impresionat cel mai mult la publicul românesc și la modul în care acesta se bucură de muzica clasică? 

Publicul românesc este printre cele mai bune din lume. Vin pentru muzică. Vin să fie împreună. Să fie unul. Vin să arate lumii cât de importantă este cultura pentru ei. Vin pentru că România este o țară veche, cu o identitate europeană și cosmopolită. Și, totuși, România este o țară tânără, după Revoluție, redescoperind ce a fost și ce va fi. Pentru mine, acest lucru este minunat și foarte muzical. Pentru că interpretăm același repertoriu din nou și din nou pentru a redescoperi adevărurile din partitură. Aceste adevăruri sunt și adevărurile noastre și ele nu mint niciodată.

Cu excepția cazului în care nu este interpretat bine. Din fericire, muzicienii români sunt printre cei mai buni din lume. Naturali și liberi cu muzica, așa cum ar trebui să fie.

Citește și: Un diagnostic care a curmat un vis, dar a deschis un drum fascinant către „sute de lumi de culori diferite”: ce înseamnă pentru un muzician să nu-și mai simtă degetele și să se confrunte cu sindromul de tunel carpian? Și cum a ajuns Jessica Cottis unul dintre cei mai apreciați dirijori britanico-australieni

Și, ultima întrebare, ne-ați putea împărtăși câteva dintre momente speciale pe care le-ați trăit în vizitele anterioare în România?

Ultima performanță a Simfoniei nr. 1 de Brahms cu Orchestra Radio și concertul de vioară cu Valentin Șerban a fost impresionante și nu doar pentru că a fost muzica lui Brahms, pe care am înregistrat-o și care, alături de Beethoven și Bernstein, este cel mai important repertoriu pentru mine. Aceștia sunt cei 3 B ai mei, aș putea spune. Concertul a fost remarcabil și la cel mai înalt nivel muzical. 

De asemenea, am atâtea amintiri vii despre Simfonia a 2-a de Rahmaninov pe care am interpretat-o. Este o simfonie foarte dragă inimii mele și apropiată de familia mea. Din aceste experiențe cu Orchestra Radio România, cred că multe alte amintiri minunate vor urma.