Ești sigur că știi tot despre relația ta? Violeta Moisă, antrenor de relații: „Eu am purtat pantaloni în relația mea foarte mult timp”

Violeta Moisă este un om care pune întrebări, sieși și celor care ajung la ea cu probleme legate de relația lor. Violeta face asta după ce a terminat o școală de coaching în SUA și s-a aflat la buza prăpastiei despărțirii de soțul ei, cu care, acum, are o relație fabuloasă.

Cum a trasformat ea dezastrul iminent al separării într-o relație frumoasă, cum învățăm și noi să găsim răspunsurile și cum le punem în slujba cunoașterii noastre emoționale, aflăm într-un dialog onest cu Violeta Moisă.

Ce vrei să spui când îmi zici că ești antrenor de relații? Că relația este un proces care se poate învăța, pentru care ne putem antrena?

Violeta Moisă: Evident că da. Relația sau comunicarea în relație înseamnă cunoașterea, atât a mea, cât și a persoanei cu care sunt într-o relație. Antrenamentul presupune un proces în care eu lucrez cu asumarea mea ca femeie, ca om, ca spirit, lucrez cu propriile mele blocaje și pricep de unde vin și cum mă afectează; înțeleg că pot avea comportamente, stări, atitudini care funcționează ori nu și care produc dezechilibre și conflicte.

Ce aud în biroul meu de câțiva ani, cuvântul cheie este conflictul, neînțelegerea, neajungerea la un numitor comun.

Toate astea se antrenează.

În plus față de tot ce am spus până acum este înțelegerea celuilalt, pentru că femeile și bărbații nu funcționează la fel, iar asta o voi spune până când nu voi mai avea voce, iar când se va întâmpla asta, voi scrie. (râde)

De ce spui că nu funcționăm la fel?

Violeta Moisă: Pentru că suntem animale diferite, iar când spun animale, o spun cu tot dragul. Așa cum plusul este difert de minus, așa și noi suntem diferiți.

Probabil diferența între noi nu ar fi o problemă dacă asta nu ar declanșa niște tensiuni. Diferența în sine nu este o problemă, ci ceea ce aduce ea, așa e?

Violeta Moisă: Există niște diferențe de funcționare și aici îți voi da niște exemple: unul de frici fundamentale, iar altul legat de operațiune.

Una dintre fricile fundamentale ale femeii, pe care le explorăm toate în viață, este spaima de singurătate. Prin comparație, o frică fundamentală a bărbatului este teama de eșec. Operând cu aceste frici, bărbatul și femeia se comportă diferit.

O femeie care se teme de singurătate se va purta în anumite moduri într-o relație, fie că va face compromisuri, fie că va fi mai mult mamă decât iubită, fie că va compensa o atitudine nepotrivită din partea partenerului doar ca să-și îndeplinească acea nevoie de parteneriat.

Bărbații, pentru că sunt competitivi prin definiție, teama de eșecul pe care l-au mai trăit probabil în altă relație îi va opri să se implice în următoarea.

Iată că eu și el, doi oameni care ar trebui să ne completăm în diferențele noastre, funcționăm cu totul bizar și ineficient numai din aceste două exemple.

Așa stând lucurile, de ce avem totuși nevoie unii de ceilalți?

Violeta Moisă: Pentru că ne completăm. Suntem foarte mișto unii cu alții. Femininul și masculinul pot există independent, dar gângește-te ce mișto funcționăm împreună!

Cei care reușesc să funcționeze, cum gestionează aceste diferențe funciare despre care vorbești tu? Fiindcă rezolvarea spaimei mele de singurătate nu va rezolva niciodată frica lui de eșec.

Violeta Moisă: Sigur că nu, iar din acest motiv cred foarte mult în lucrul individual. De aceea sunt convinsă că oamenii care trec prin niște întrebări, prin niște asumări cheie ale vieții lor personale, pot veni împreună și crea această completare frumoasă. Sunt și oameni care se cresc unii pe alții, adică acei oameni care sunt împreună din tinerețe.

Dar dacă vorbim despre relația modernă, în care oamenii se gândesc să își întemeieze o familie la peste 30 de ani, când deja au acumulat niște experiențe, frici, eșecuri, vom vedea că se comportă total diferit în această relație.

Avem nevoie unii de alții fiindcă suntem absolut fabuloși în această combinație, dar trebuie să înțelegem că rănile ni le pansăm singuri.

Iată și al doilea exemplu pe care ți l-am promis. Dacă rolul meu într-o relație este să inspir, să hrănesc spațiul emoțional, să creez culoare și sexualitate în relația mea, iar rolul bărbatului este să fie protector, cel care se ocupă de siguranța femeii, imaginează-ți ce se întâmplă în relațiile moderne, în care femeia face mai mult decât bărbatul și îi și amintește asta în fiecare zi.

Eu fac mai mult decât tine, tu ești un leneș care șterge telecomanda.

Eu nu vreau să blamez femeia, dar trag un semnal de alarmă că am intrat într-o energie mult prea masculină și văd asta în fiecare zi în munca de la biroul meu.

Ce am vrut noi, de fapt? Am vrut să fim la fel de competitive ca bărbații: și noi putem să muncim, și noi putem câștiga bani, și noi putem să avem bani. Dar asta s-a văzut în relație, fiindcă noi am venit acolo cu aceeași energie ca bărbatul. Tu trebuie să îi dai lui acest rol și să-ți rezervi ție energia, să oferi ce spuneam mai devreme: blândețe, sensibilitate.

Știu, tu îmi vei spune că sună foarte interesant, dar nu funcționează în viața reală. Dar nu ai dreătate și asta o voi spune până în momentul în care fiecare învață să funcționeaze altfel. Fiindcă bărbatul, când îl repui în postura lui masculină, când îi redai autoritatea, lucrurile se schimbă, se schimbă acel raport de forțe, iar aici vorbesc despre o relație corectă, sănătoasă, nu de cele toxice, unde lucrurile stau cu totul altfel.

Am văzut această schimbare în foarte multe situații și mai ales în a mea. Fiindcă din acest motiv am curajul să spun ce spun. Primul meu client am fost eu însămi.

Eu am purtat pantaloni în relația mea foarte mult timp. De ce? Fiindcă aveam nevoie de siguranță, că eram o perfecționistă convinsă că doar ea are răspunsurile cele mai bune, credeam că sunt cea mai deșteaptă și l-am forțat pe soțul meu să poarte fustă.

Și a acceptat?

Violeta Moisă: A acceptat și, culmea, a făcut-o pentru că mă iubea, nu pentru că era slab.

Deci sunt dispuși să facă asta?

Violeta Moisă: Da, în cazul meu a fost. Am discutat despre asta și mi-a spus: „te iubeam, din acest motiv am acceptat toate astea.”

Or, eu eram în scenariul meu: subminam autoritatea soțului meu, puneam la îndoială judecățile și deciziile lui, aveam mereu un dubiu legat de nivelul lui de a vedea lucrurile.

Da-mi un exemplu!

Violeta Moisă: Mi se pusese ideea că vreau o casă mare și frumoasă, fix înainte de criza din 2008. Fusesem cu jobul la Londra, m-am îndrăgostit de ce am văzut acolo, vorbeam engleza britanică, îmi plăceau casele lor, mi-am spus că trebuie să aduc acea poveste cu mine, în București.

M-am întors și am bătut cu piciorul în podea că vreau casă english style. Iar el mi-a spus: „nu cred că este momentul și este o investiție prea mare pentru cât ne putem întinde noi, de fapt. Nu vrem să fim sclavii casei și să terminăm cu vacanțele, să nu mai putem ieși vreodată în oraș, la o cină.”

Dar eu nu am avut încredere în judecata lui și am bătut din picior că eu vreau. Probabil că aș fi insistat mai departe și l-aș fi convins să facă investiția, de dragul meu. Dar norocul cel mare a fost că a venit criza din 2008 și am realizat că dacă aș fi făcut asta eram mâncați.

El făcuse acele calcule, dar eu nu mă uitasem la el, refuzasem să-l văd așa cum este el de fapt: un om pragmatic, un matematician, un project manager desăvârșit. Acum am încredere totală, nici nu comentez o decizie financiară pe care o ia pentru familia noastră, fiindcă știu că este peste mine la acest nivel.

Și nu îți știrbește cu nimic statutul?

Violeta Moisă: Absolut deloc. Este fascinant să fiu în această postură pentru că deciziile pe care le iau în partea de business a muncii mele, le iau singură, fiindcă eu sunt administratorul acestui birou. Dar acasă el este protectorul, este plasa mea de siguranță, iar această siguranță acum este mult mai reală pentru mine decât atunci când eu eram la comandă și nu mă pricepeam. Și oricum era un efort prea mare pentru mine să-mi asum și asta: aveam job, copilul, casa și peste toate astea îmi mai asumam și calculele. Or, acum este foarte relaxant, mă simt foarte bine să știu că masculinul din relație își face treaba și se simte și onorat, și încurajat să o facă.

Cum a arătat acest moment în viața voastră?

Violeta Moisă: Destul de nasol. Și nu-l descriu foarte des pentru că soțul meu este mai rezervat când vine vorba despre viața privată și i-am promis că nu voi fi intruzivă.

A fost nasol până în momentul în care am zis: „ori facem ceva, ori ne separăm!”

Și cine a zis asta?

Violeta Moisă: Amândoi, cred.

Deci ai devenit conștientă!

Violeta Moisă: Am devenit conștietă că era ceva acolo care puțea rău. Și cred că momentul și mai nasol a fost când mi-am dat seama că la mine sub covor pute mai tare. Eu, de fapt, nu vedeam și nu recunoșteam niște calități care erau acolo, aveam foarte multe prejudecăți și ochelari de cal prin care vedeam viața.

Atunci m-am reapucat de școală. Am primit un newsletter de la o școală de coaching din SUA și mi se părea că tot ce citeam era exact pentru mine. Mi-am spus că nu contează cât trebuie să învăț sau cât costă, dacă asta mă ajută și funcționează, va deveni misiune pentru mine să o duc la bun sfârșit.

Și iată că am reușit să îmi restabilesc echilibrul în familie și să îmi găsesc misiunea, mai ales că eu veneam după 16 ani de muncă în marketing și comunicare într-o corporație și aveam nevoie de o schimbare.

Și am învățat că nu există o formulă magică ce salvează o căsnicie, ci o strategie magică: voința. Din partea amândurora din relație.

Nu poate un singur om să depună efort pentru amândoi. Din acest motiv relația este un antrenament, fiindcă exersezi cum te raportezi la tine, la omul de lângă tine, cum înveți să respecți, cum înveți să te respecți pe tine, cum valorizezi ce ai și ce faci.

Iată, valorizarea este în general foarte greșit înțeleasă, adică are două semnificații contrastante: fie depind de alți oameni care să mă valorizeze. Doamne ferește să zici ceva bun despre tine!. Dar acum eu știu că nu mă laud atunci când îmi recunosc calitățile și defectele, fiindcă asta mă face omul asumat, omul viu pe care-l ai în fața ta. Al doilea sens al valorizării este că totul mi se cuvine și se învârte în jurul meu, iar acesta este profilul narcisistului.

Ce ne facem însă când nu avem o relație, cum ne antrenăm?

Violeta Moisă: Nu cred în acele trucuri magice, strategiile câștigătoare de dat ochii peste cap, body language și așa mai departe. Nu cred fiindcă ele sunt superficiale și nu ne răspund la niște întrebări.

Întâi de toate te uiți în oglindă și-ți spui foarte onest de ce cred eu că sunt singură. Pentru că s-ar putea ca gândul de răspuns să fie că nu vreau o relație, iar la această concluzie am ajuns de foarte multe ori.

Cum e posibil ca cineva să se mintă atât de tare încît să-și spună că vrea, dar de fapt să nu vrea?

Violeta Moisă: Nu știe de fapt. Să nu uităm că lucrăm cu două planuri: subconștient și conștient.

Apoi mă uit în oglindă și mă întreb foarte onest care este imaginea mea despre mine. Dacă eu nu mă consider o persoană atrăgătoare, acesta va fi mesajul trimis. Ce cred eu despre mine afectează felul în care mă percep ceilalți.

Uită-te la o femeie care nu are încredere în ea, oricât de frumos s-ar machia și oricât de bine s-ar îmbrăca, se vede că nu are încredere în ea. Din atitudine, din comportament vei simți asta și te vei întreba: această persoană nu are încredere în ea, eu de ce aș avea?

Apoi, imaginea pe care o am despre sexul opus atrage sau nu un partener în viața mea. Ce cred despre bărbați sau despre femei?

Care este modul în care funcționez într-o relație? Toate persoanele care vin la mine pentru prima oară trec printr-un screening al relațiilor anterioare și le rog să identifice un comportament disfuncțional pentru relațiile lor. Nu întreb ce a făcut celălat, ci care este comportamentul ineficient al său despre care crede că a contribuit la pierderea relației.

Și să știi că și femeile, și bărbații le identifică foarte repede, fiindcă undeva în interiorul lor oamenii știu unde greșesc.

Atitudinea într-o relație îți indică foarte clar motivele pentru care ea se întâmplă sau nu.

Mă întreba cineva: cum de ești așa de veselă și liniștită în pandemie când toți ceilalți disperau? Nu am luat xanax, nu am mers la yoga, ci am un alt fel de energie în jurul meu și nu las lucrurile negative să mă apese.