Mugurel Mărgărit, director Fundația Regală Margareta: „M-am îndrăgostit de posibilitatea de a face bine” - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Mugurel Mărgărit este directorul Fundației Regale Margareta și un jurnalist convertit, din anul II de facultate, la fascinanta lume a organizațiilor non-guvernamentale. De mai bine de 10 ani, Mugurel Mărgărit creează, alături de echipa fundației, planuri pe termen lung de intervenție în comunitățile vulnerabile, de copii și vârstnici.

Cum te-au schimbat acești ani de muncă în ONG?

Mugurel Mărgărit: Când am intrat în ONG eram un puști, sunt 20 de ani de atunci. Cred că orice meserie te-ar face să evoluezi în acești ani. Sper.

Am fost în avangarda unui domeniu al asociațiilor non-guvernamentale și a societății. Această muncă te ține foarte aproape de tot ce înseamnă politici publice, mediu de business, pentru că de acolo vine o parte din finanțările noastre. Avem, totodată, o relație cu autoritatea locală.

Vezi societatea evoluând, pentru că vezi cum se schimbă nevoile oamenilor pe care îi sprijini. Apoi te lovește pandemia și realizezi că trebuie să îți planifici din nou toate activitățile și toate proiectele, apoi să mergi către organizațiile partenere, să le îndemni să facă același lucru. Am lansat proiecte în pandemie și am încercat să ajutăm oamenii, în funcție de nevoile apărute atunci.

Apoi a venit vâltoarea războiului, cu refugiații din Ucraina și, deși până atunci nu ne-am ocupat vreodată de refugiați, dar ne-am ocupat de oameni, de mame și copii, deci nu putem sta departe. Și te implici.

Această poziție de avangardă vine la pachet cu un soi de responsabilitate, o claritate vizavi de societate și te face să discerni între lucrurile efemere și cele care rămân.

Casa Regală, de pildă, este un bun exemplu de organizație care face planuri pe termene foarte lungi. Ne propunem să facem un proiect pe 10 ani și, pas cu pas, cu răbdare, ajungem la acele rezultate țintite. Politica din România promite lucruri pe un an, nu realizează nici în cinci, iar lumea ar vrea schimbarea să se petreacă peste noapte.

Din punctul în care sunt eu, lucrurile se văd mai clar și chiar îți iei o satisfacție când vezi evoluție după cinci sau șapte ani. Când stai în față și încerci să stabilești niște tendințe, niște valuri în domeniul social, al persoanelor vârstnice sau al copiilor, ai satisfacția că ești parte din ce se întâmplă, nu purtat de voia valului.

Cum măsori succesul? Cum obții gloria?

Nu cred că m-am setat vreodată și nici organizația nu este orientată spre a obține gloria. Succesul înseamnă să te uiți în urmă și să vezi schimbările pe care le-ai produs. Ca la orice proiect, sigur, te uiți la obiective și la îndeplinirea lor, ceea ce îți aduce sau nu succesul.

Succesul mare este legat de schimbările majore, la nivel de societate: a vedea că oamenii încep să îmbrățișeze ideea de îmbătrânire activă, de relații intergeneraționale. Succesul fenomenal care spune că am schimbat România, am făcut-o mai puternică și mai empatică este misiunea, de fapt.

Dar dacă un ONG ajunge să-și îndeplinească misiunea, atunci trebuie să se desființeze.

Eram copil la Revoluție și-mi imaginam că schimbarea se produce peste noapte. Și nu doar eu credeam așa, ci și adulții așteptau la fel. A venit Silviu Brucan, care a spus că ne vor trebui 20 de ani, iar toată lumea l-a huiduit. Iată că suntem la 30 de ani distanță, într-o anumită măsură ne-am schimbat, dar nu suntem încă idealul de națiune pe care îl vedeam atunci, după Revoluție.

Acum există moda oamenilor providențiali, care provoacă schimbări radicale. Adevărul este că sunt cazuri rare. Adevăratele și majoritatea schimbărilor se produc în timp. Noi, ONG-urile, nu răspundem tiparelor de eroi, de genii, ci oameni care au termene de timp și care pun cărămizi, construind un edificiu trainic. Iar la acest demers se adaugă, fără îndoială, mesajele oamenilor pe care i-am ajutat, care ajung la noi și ne mulțumesc. Nu caut aceste mesaje, dar când vin îmi plac.

Când ți s-a propus să fii director executiv al Fundației Regale Margareta, ce ai gândit?

Mugurel Mărgărit: Adevărul este că lucram deja în organizație de vreo trei ani, directorul executiv de la acea vreme a plecat și a fost organizat un concurs pentru acest post. Majestatea Sa ne-a încurajat să participăm și noi, cei din echipă, la acest concurs.

Eu nu mă simțeam foarte încrezător să o fac, dar ce mi-a dat încredere a fost îndemnul pe care l-am primit de la câțiva colegi care au venit la mine și m-au întrebat: de ce nu participi? Ar fi bine să o faci.

Deși nu aveam încredere în capacitatea mea de a fi director executiv al Fundației, am participat. Am trecut prin vreo 3 interviuri cu membrii bordului, în limba română, în limba engleză, și am reușit să iau concursul. Iar ce am simțit apoi, pentru o perioadă, a fost un pic de sindrom al impostorului. Nu mă simțeam pregătit pentru această funcție.

Mi-aduc aminte că, încercând să citesc mai multe despre cum se face management pentru un ONG, nu am găsit nimic și mi-am cumpărat Managementul pentru tonți. (râde) Nu mai știu dacă am apucat să citesc ceva din el.

Apoi au apărut aceste sentimente combinate de imensă responsabilitate, onoare și bucurie. Spun adesea că am unul dintre cele mai faine job-uri din lume, sunt pe aceeași lungime cu valorile acestei organizații, fiindcă îmi doresc să ajut oamenii, îmi doresc să fac România o țară mai bună și mai frumoasă. Nu mi-am pierdut din optimism nici acum, ci poate am adăugat doar un pic de realism în plus.

E adevărat că oceanul este făcut din picături, dar uneori ai sentimentul că oricât de mult ai pune, tot nu se vede nimic. Ce faci când apare, dacă apare un astfel de sentiment?

Mugurel Mărgărit: Cred că niciodată nu am mers pe ideea de a urmări rezultatul imediat. Totdeauna am știut că este o sarcină de lungă durată și niciodată nu am avut așteptări nerealiste. Am făcut lucrurile pentru că eram convins că sunt corecte, normale și bune, fără să am așteptarea ca lumea din jurul meu să se schimbe dintr-odată. Așa încât, când au apărut rezultatele, ani de zile mai târziu, am avut reale satisfacții.

Noi avem o miză puternică în ideea de intergenerațional, în a schimba discursul despre pensionari, din aceia care împovărează bugetul, în cei activi, care aduc binele cu ei. Îmi aduc aminte despre întâlniri cu alte organizații care, desigur, vorbeau despre nevoia de fonduri suplimentare pentru îngrijirea vârstnicilor la domiciliu. Și deodată apărea Mugurel care zicea: „eu cred că vârstnicii pot să lucreze în continuare, împreună cu copiii, de pildă”. Altă viziune.

După ani de zile am început să întâlnesc această idee și la alte organizații sau să o regăsesc în programe de finanțare care vorbeau despre reactivarea seniorilor în programe intergeneraționale. Îți dai seama că am fost foarte fericit să văd asta, fiindcă luasem o idee care părea nerealistă multora și care era izolată, iar acum o găseam în mai multe zone de interes.

Asta este satisfacția schimbării lumii în mai bine.

Cum ai intrat în ONG?

Mugurel Mărgărit: Eram în anul II de Jurnalism și am realizat că am nevoie de un job. Atunci am căutat ceva la o publicație sau un post de televiziune. Era perioada de glorie a presei scrise de la noi; se editau reviste pe bandă rulantă. Am ajuns și eu să intru în echipa revistei Atitudini, care era editată de un ONG, Centras, un centru de resurse non-guvernamentale, creat pentru a ajuta alte organizații mai mici să se înființeze și să crească.

Atitudini era o revistă care analiza întregul sector ONG și făcea povești despre acest sector, interviuri, reportaje, relatări. M-am dus prima dată acolo cu o știre, despre conflictul dintre Guvernatorul Deltei Dunării și un ONG local, am dat ochii cu un redactor-șef dur, care își lua jobul foarte în serios și care a văzut știrea mea și m-a trimis să investighez mai departe. Ceea ce am și făcut, iar o perioadă am rămas colaborator al lor. Efectul însă a fost că m-am îndrăgostit de sectorul ONG, despre care nu știam prea multe lucruri.

ONG-urile nu-și făcuseră loc în presă până atunci, iar eu am descoperit dintr-o dată această lume fascinantă, cu oameni minunați care-și făcuseră misiune din dorința de a ajuta copiii, animalele sau să protejeze mediul și realizau lucruri remarcabile.

Lumea pe care o văzusem atunci ca jurnalist, despre care voiam să scriu, mi se dezvăluia acum altfel. Și m-a cucerit. Am terminat facultatea, am intrat în ONG, iar după vreo șapte ani am intrat în Fundația Regală Margareta.

De ce te-ai îndrăgostit în ONG?

Mugurel Mărgărit: De posibilitatea de a face bine.

Faci parte dintr-o organizație specială, vegheată de o personalitate remarcabilă. Îmi pare că ai o dublă responsabilitate, față de programe și de beneficiari, dar și față de această demnitate regală, a Majestății Sale. Nu e copleșitor cumva? Sau cum îți pare ție?

Mugurel Mărgărit: Inițial a fost un pic, pentru că nu știam exact pe ce ape trebuie să navighez și ce reguli să respect. În programe lucrurile păreau simple: trebuia să-ți urmărești obiectivele, să faci totul cu etică și determinare. În ce privește apropierea de Casa Regală aveam o ușoară dificultate și mă gândeam că tot ce facem noi o expune pe Majestatea Sa. La început aveam tendința să trec pe la Majestatea Sa orice material public, iar totul să fie văzut și aprobat în biroul său. Era, de fapt, și maniera de lucru moștenită de la cei de dinaintea mea.

Majestatea Sa a venit în România în anii 90, a creat și a muncit la fel ca orice ong-ist la această organizație, a făcut fundraising, și-a sunat prietenii din străinătate și a colectat ajutoare, a cunoscut fiecare clinică, centru și beneficiari. A făcut aceste lucruri într-o perioadă în care ONG-urile se creau pe o lege din 1921, uitată de comuniști și neabrogată vreodată.

Cu această istorie în spate, chiar dacă nu o mai vedeam în fiecare zi la biroul din organizație, chiar dacă s-a retras din activitatea foarte intensă și s-a așezat mai firesc în poziția de președinte, nu în cea executivă, părea normal ca Majestatea Sa să verifice mare parte din documentele acestei organizații, chiar până la pliante. Iar Majestatea Sa, o persoană responsabilă și extrem de atentă la detalii, primea orice documente, pliant sau broșură și le corecta cu creionul în mână, chiar dacă programul Majestății Sale era așa cum îl știm și acum, aglomerat cu întâlniri la nivel foarte înalt. Dar nu se dădea în lături de a face această muncă pentru organizație.

Dacă mă întrebi pe mine, Majestatea Sa este ong-istă, de fapt. (râde) Adică a păstrat energia, voința și determinarea omului din ONG, care se implică în activități operaționale și care găsește resurse pentru orice muncă o impune proiectul.

Acum lucrurile nu se mai petrec așa, desigur, iar atâta timp cât ne potrivim pe valori și pe obiective, suntem pe aceeași lungime de undă în ceea ce înseamnă organizația, avem autonomie într-o parte importantă din decizii.

Cum este să lucrezi în proximitatea Majestății Sale?

Mugurel Mărgărit: Este foarte fain, fără vorbe mari! Majestatea Sa este un om respectuos, o persoană fantastică. Avem o relație apropiată, dar foarte respectuoasă și este un om cu umor și cu povești extraordinare.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO