„Eu așa l-am descoperit pe Dumnezeu, prin muzică”. Cine este Cadmiel Boțac, tânărul care l-a cucerit prin talentul său pe Andi Moisescu - LIFE.ro
Sari la conținut

La 22 de ani, Cadmiel Boțac este una dintre marile speranțe ale pianului din România. S-a născut la Sighetu Marmației și a plecat să-și urmeze iubirea pentru muzică la Cluj. Și tot pentru această dragoste a plecat și din România, iar astăzi învață la Universitatea de Muzică și Arte din Viena. Cântă la pian de când era mic, deși este singurul muzician din familia sa. Mulți l-au cunoscut și s-au convins de valoarea sa urmărindu-i prestația la emisiunea „Românii au talent”, acolo unde Andi Moisescu l-a comparat cu Messi.

Pe lângă muzică, Cadmiel este pasionat de fotografie, dar mai ales de fotbal. Iar comparația lui Moisescu l-a flatat, mai ales că Messi este nu doar jucătorul său preferat, ci și căpitanul echipei sale de suflet, Barcelona.

Dar ce înseamnă să fii artist? Care sunt visurile pe care le are un tânăr cu un astfel de talent? Și, mai ales, de unde vine numele Cadmiel?

De unde vine numele de Cadmiel … este unul foarte special și puțin întâlnit în România? Are o istorie? Cine l-a ales?

Cadmiel Boțac: Cu siguranță, Cadmiel este un nume special, cred că mamei mele i-a plăcut în mod deosebit acest nume. Semnificația lui m-a urmărit toată viața și pot să spun că mă reprezintă, cel puțin așa sper! Cadmiel este un nume din Biblie, iar personajul a fost un muzician în templul lui David. Numele Cadmiel are mai multe semnificații, dar cea mai importantă e „Cadmiel – Slujitorul lui Dumnezeu”. Cu siguranță, Cadmiel a fost un om dedicat lui Dumnezeu, dat fiind faptul că personajul era nelipsit de la templu, preocupat cu partea muzicală din cadrul slujbelor religioase.

Cadmiel Boțac: Semnificația numelui m-a făcut să conștientizez faptul că muzica e un dar de la Dumnezeu. Eu așa l-am descoperit pe Dumnezeu, prin muzică.

Cum arătau sărbătorile la tine în familie … se cânta?

Eu sunt singurul muzician din familia noastră, deci pot să spun că am adus multă muzică în casă. Nu a existat o iarnă să nu mergem la colindat, iar ce era frumos la Sighetu Marmației unde am copilărit, e faptul că în zona noastră sunt multe sate cu influență ucraineană, așa că noi sărbătoream Crăciunul de două ori. 

Cadmiel Boțac
Cadmiel Boțac în mai 2014, la un concurs în Ashtana, Kazahstan unde a obținut premiul I

Astăzi viața ta profesională a luat drumul muzicii clasice, dar ai avut în copilărie un om care te-a îndrumat în această direcție?

Sunt recunoscător pentru faptul că în copilărie am avut lângă mine oamenii potriviți care m-au îndrumat în mod corespunzător. Aceștia au fost părinții și profesorii de la școala de muzică din Sighet, în mod special regretata profesoară Chifor Monica, un dascăl excepțional. Ea a fost ca o a doua mamă pentru mine, încurajându-mă să muncesc pentru a-mi îndeplini visul.

După colaborarea cu doamna Chifor a început o relație cu totul specială cu pianistul Daniel Goiți, Profesor Universitar la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Dânsul a făcut sacrificul de a-mi fi profesor încă din perioada liceului, deși predă la Conservator, iar pentru acest lucru îi voi fi întotdeauna recunoscător. Daniel Goiți este un om cu totul deosebit și nu greșesc spunând că este cel mai bun pianist din România! Dânsul umple sălile de concerte din țară și străinătate, impresionând prin muzicalitatea și rafinamentul interpretărilor sale. Am avut și încă am de învățat atâtea lucruri importante de la domnul Goiți. Sunt convins că relația noastră va rămâne apropiată pentru tot restul vieții.

Ai început muzica cântând la pian și ai plecat după gimnaziu din Sighetu Marmației la Cluj pentru a studia același instrument. Erai doar un copil atunci când a trebuit să pleci de acasă, cum a fost această experiență pentru tine? Cât de greu ți-a fost să te descurci singur într-un oraș străin, mult mai mare decât cel natal?

Mi-a plăcut de mic să călătoresc și nu mi-a fost foarte greu să plec la Cluj. Părinții mi-au fost alături, pe atunci aveam neamuri la Cluj și m-am integrat repede în cercul de prieteni și colegi. Cred că această experiență m-a ajutat foarte mult în formarea mea ca om. Am învățat foarte multe lucruri: să îmi port de grijă, să fiu responsabil, organizat. Și am învățat că banii nu se fac chiar atât de ușor, ci trebuie să muncești pentru ei. Mi-a prins foarte bine această experiență, pe care o recomand oricui.

Mai ții minte cum te-ai simțit când ai pus mâna prima dată pe clapele pianului?

Din păcate nu țin minte, dar nu am uitat primul concert pe care l-am susținut, aveam aproape 5 ani.

Cadmiel Boțac
Cadmiel Boțac la Sighetu Marmației, în 2001, atunci când avea doar 4 ani și 11 luni

Și primul concert pe o scenă importantă?

Aveam în jur de 14 ani când am cântat pentru prima dată la Ateneul Român, o sală atât de frumoasă, încărcată de istorie și de cultură. A fost un moment cu totul special. Îmi aduc aminte faptul că evenimentul a fost filmat și transmis în direct de către TVR Cultural. Atunci am interpretat Scherzo no 2 de Frédéric Chopin, compozitorul meu preferat, iar participarea mea la acel eveniment a fost în calitate de câștigător al Concursului de Pian Dinu Lipatti.

Cadmiel Boțac
Cadmiel Boțac cântând în mai 2018, la Gala Muzicii Academice, acolo unde a primit o distincție din partea Academiei de Muzică din Cluj

Ai participat la Românii au Talent, cum a fost această experiență pentru tine? Și de ce ai simțit că vrei să aduci muzica clasică pe scena unei emisiuni atât de populare și, de ce nu, de comerciale?

Am decis să particip la Românii au Talent pentru a aduce arta și muzica clasică în fața tuturor românilor. Mesajul meu a fost și este în continuare faptul că talentul pe care îl am e un dar de la Dumnezeu.

Care dintre jurați ți s-a părut cel mai exigent?

Nu i-am simțit deloc exigenți, ba chiar prietenoși și cu intenții bune.

Dar de la cine ai primit cel mai frumos compliment? 🙂

Cel mai frumos compliment l-am primit de la Andi Moisescu. El a comparat prestația mea cu prestațiile fotbalistului meu preferat, Messi, fotbalul fiind o mare slăbiciune de-a mea!

Cadmiel Boțac
Cadmiel Boțac împreună cu soția sa Miriam

Ai avut burse în străinătate, cât de important este pentru un artist să aibă astfel de ieșiri? Și cât de greu este din punct de vedere financiar să poți profita de aceste invitații?

Am încercat să călătoresc cât mai mult, să cunosc muzicieni importanți și să investesc în educația mea.

Din punct de vedere financiar, sunt multe provocări, dar sunt recunoscător că am găsit oameni sau organizații care ofereau burse tinerilor muzicieni. Aș dori să mulțumesc Fundației Principesa Margareta și Fundației Pentru Comunitate, organizații care mi-au oferit burse de-a lungul anilor.

Cadmiel Boțac: Consider că pentru un artist, legătura cât mai strânsă cu străinătatea este vitală. Din acest motiv am ales să plec pentru o vreme din România. M-am stabilit în Viena împreună cu soția mea, unde urmez cursurile de masterat ale Universității de Muzică și Arte din Viena.

Care este cel mai mare vis al tău?

Visul meu este să susțin concerte pe cele mai mari scene ale lumii. Cred că locul în care îmi doresc să cânt cel mai mult este în Londra, la celebra sală de concerte Royal Albert Hall. Dar cu siguranță aș fi foarte încântat să concertez pe marile scene din Viena, Berlin, sau Paris, orașe de referință în muzica clasică.

Dar cea mai mare frică?

Frica de a nu mai putea cânta la instrument sau frica de a nu fi înțeles ca artist.

Sunt convinsă că muzica îţi ocupă cel mai mult timp, dar ce îți place să faci în afară de asta? Care sunt hobby-urile tale?

Îmi plac sporturile, în mod special fotbalul, dar și fotografia. În urmă cu câțiva ani aveam un aparat de fotografiat pe care l-am îndrăgit mult. Am renunțat pentru o vreme la acest hobby, din cauza lipsei de timp, dar și a faptului că aparatul începea să își arate vârsta. În prezent am rămas doar cu fotbalul, pe care îl practic cu mare plăcere.

Spui că îți place fotbalul, cu ce echipă ții? Și cât de greu a fost pentru un copil pasionat de sport să nu poată să se joace atât de mult pentru că trebuia să evite accidentările care i-ar fi putut afecta cariera muzicală?

Echipa mea preferată de fotbal este Barcelona. Îmi aduc aminte de momentele din copilărie când eu studiam la pian iar prietenii mei băteau mingea în fața blocului. Au fost multe momente în care am renunțat la joacă pentru a studia la pian, dar cu toate acestea, am avut suficient timp și pentru asta. Am fost încurajat să muncesc de mic pentru a avea un viitor mai bun.

Și la final, spune-mi unde te vezi peste zece ani? 🙂

Cred că aceasta e cea mai grea întrebare! Nu știu unde mă văd peste 10 ani, dar știu CUM aș vrea să mă văd: mi-aș dori să fiu tată, să rămân fericit și pasionat de ceea ce fac.

Pe Cadmiel Boțac îl puteți asculta vineri, 29 noiembrie, la Sala Radio, într-un concert dedicat Zilei Naționale a României. Acesta va cânta împreună cu Orchestra Națională Radio, dirijată de Nicolae Moldoveanu. Iar bilete puteți găsi aici

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora