Florentin Gheorghe, tânărul care a lăsat teologia pentru a-i învăța carte pe copiii de la țară. Azi este profu’ de română ce predă gramatică și literatură distractivă pe Youtube

Dacă ar fi fost după visele copilăriei, Florentin Gheorghe ar fi fost astăzi medic veterinar. Dacă ar fi fost după deciziile din adolescență, ne-am fi adresat unui preot, dar o facem unui profesor de limba română care se prezintă cu multă dedicare în fața elevilor săi. Cere de la el mult și multe și crede cu tărie că va dăinui ani buni în învățământ.

Florentin Gheorghe este Profu’ de română de pe Youtube și Facebook, dar și gazda unei emisiuni „De vorbă cu Profu de română”, o emisiune despre educație și cultură. Este debutant, dar nu-l împiedică să fie și creativ. S-a dat pe brazda generației zilelor noastre și prezintă conținut educațional pe social media. În pandemie, forțat de situație, a venit în sprijin copiilor de la clasele lui și astfel a creat vloguri educaționale. A demonstrat că Youtube și platforma Facebook, cea mai cunoscută platformă de socializare, pot deveni instrumente de învățare. 

• 

Florentin Gheorghe își depășește rolul de la clasă. Este fresh, carismatic, bun prieten și confident pentru elevii săi. Arma sa cea mai puternică cu care defilează în viață este educația. Merge la braț cu valori și principii curate însușite în sânul familiei sale. Și-a găsit un loc în societate și este mândru că se identifică cu această meserie. Ce înseamnă pentru el să fii profesor într-un sistem educațional cu multe sincope și ce-l motivează să rămână, aflăm în rândurile de mai jos. 

Florentin, de ce te găsim atât de târziu? Așa îți sunt toate zilele?

Păi, eu sunt la școală după amiază. Ajung acasă pe la ora 18.00. Până îmi fac treburile, încerc să mai ajung și pe la sală, mai fac puțină mișcare seara și după 21.00 mă adun de pe drumuri. 

Și-n anii anteriori ai fost după masă la școală sau doar anul acesta ai avut programul așa?

Nu, e al treilea an de învățământ și e al treilea an în care învăț după amiaza. 

Florentin Gheorghe: „Am fost cântăreț bisericesc în perioada liceului și în perioada facultății ca să reușesc să mă întrețin”

Și dacă tocmai mi-ai spus că ești în al treilea an de când predai, care e totuși povestea frumoasei tale escapade academice?

Eu am făcut școala gimnazială la mine, la țară, în Mătăsaru, și când a trebuit să-mi aleg liceul, eram puțin indecis. Voiam să merg în apropiere de comuna unde locuiam, voiam ceva filologie și în perioada aceea a venit un preot de la seminar cu oferta școlii. Am luat oferta, am discutat-o cu mama și ne-am gândit amândoi că ar fi o variantă bună. Având în vedere că seminarul era în Târgoviște, am venit și am făcut cei patru ani de seminar. Nu știu cât eram eu de pregătit pentru vocația aceasta. După ce am terminat liceul, trebuia să-mi aleg facultatea și încercam să aplic pentru o bursă în străinătate, însă dacă aș fi prins acea bursă, ei îmi asigurau doar studiile, nu și cazarea și masa. Ai mei nu-și permiteau, întrucât am renunțat la idee. Până la urmă, am continuat cu teologia. Era și un efect de turmă pe care l-am urmat, deși, culmea, nu m-aș fi văzut pe termen lung, chiar dacă am și lucrat în biserică. Am fost cântăreț bisericesc în perioada liceului și în perioada facultății ca să reușesc să mă întrețin. Sunt și foarte practic. Dacă încep ceva, îmi dau toată silința și văd până unde pot să merg.

• 

Am plecat în Grecia în anul al doilea și în anul al patrulea de facultate și acolo mi-am dat seama ce nu-mi place să fac. Și eram în perioada în care mă gândeam că am aflat ce nu-mi place, dar totuși vreau să aflu la mine ce-mi place. Și a fost și asta o provocare, dar uite, că am ținut la un moment dat locul unei profesoare pe care am avut-o la gimnaziu și i-am ținut orele. Mi-a plăcut și mă satisfăcea faptul că explicam, mi-a plăcut să fiu înconjurat de copii. Nu consideram neapărat un job meseria de profesor. Mi-am dat seama că asta mi-aș dori să fac. Și am terminat astfel facultatea de teologie. Nu-mi place să las lucrurile neterminate. În anul următor, m-am înscris la Litere, română-engleză, am făcut și masterul că mi se părea că trece timpul. Eu aveam 25 de ani și încă eram pe băncile facultății și nu aveam o meserie anume. După, am dat titularizarea și iată că au trecut deja trei ani. Nefiind posturi titularizabile în zona noastră, sunt pe perioadă determinată. Am stat un an pe un post, la o oră distanță de Târgoviște, deși am luat, cred, a treia notă la titularizare. Și de doi ani sunt pe același post. 

Citește și: Marilena Șerban, profa de română: „Copiii citesc mult când sunt mici și au un model, când văd părinții și profesorii că trăiesc în lumina acelor valori pe care le perorează”

Simți că aici la școală ar fi locul tău?

Da. Îmi place cum lucrez cu copiii, îmi place conexiunea pe care am format-o. Sunt copii cu ritmuri diferite, dar nu asta e o problemă. Printre colegi, mi-am făcut legături frumoase și cu care am desfășurat și niște proiecte. Cu colega mea de română, am făcut o tabără de gramatică, un club de lectură cu copiii, unde copiii au început să citească o carte pe lună. Lucru pe care singur nu l-aș fi făcut. Funcționez foarte bine în echipă. 

Florentin Gheorghe: „Pe vremea mea nu se întâmplau așa lucrurile”

Apropo de copii, cum îi simți față de cum erai tu copil?

Cred că ne-am schimbat mult. Tocmai, pentru că tehnologia este atât de avansată, i-a schimbat mult și pe ei. Modul în care comunicăm este puțin diferit. Dacă înainte te duceai tu la profesor să-i ceri anumite păreri sau niște recomandări, acum e invers. Tu, ca profesor, trebuie să-i faci curioși. Ei au tehnologia, alte distrageri. Școala, cititul și alte lucruri serioase nu prea îi mai fascinează. Plus că am văzut și o dezinvoltură în care ei se raportează la noi. Îmi scriu pe diverse canale și mă întreabă ce teme au. Pe mine nu mă deranjează că ei sunt atât de dezinvolți, dar pe vremea mea nu se întâmplau așa lucrurile. 

• 

Pentru că ai știut să te deschizi și pentru că ești tânăr, crezi că ei se comportă așa?

Cred că și asta. Nu-mi doresc să mi se reproșeze pentru că se simt inhibați. Nu aș dori la orele mele să se întâmple asta. E exclus așa ceva. Nu se va întâmpla în viața asta să-i cert. Încerc să fiu carismatic, să mai fac câte o glumă ca să-i atrag. În general, am văzut că dacă te plac, învață. Chiar vorbeam cu un profesor pe care l-am avut invitat la emisiunea mea că noi, profesorii, nu transmitem cunoștințe, cât transmitem stări. Bagajul de cunoștințe se uită plus că informația este la un click distanță, dar că noi, profesorii, avem și alt rol, nu doar acela de a transmite informații. Rolul nostru este să lucrăm și pe latura emoțională. Eu sunt acolo să-i învăț să învețe, să caute corect informații, să vorbească frumos, să se adreseze frumos. Nu o să-i pun niciodată să memoreze. Nu le testez capacitatea de memorare. 

Mi-ai răspuns anticipat la întrebarea pe care o aveam pregătită și anume ce înseamnă pentru tine să fii profesor. Dar de unde îți iei resursele?

De unde îmi iau resursele?! Îmi place. Dacă nu îți place, se vede. Apoi, cred că este și o căutare a mea. Eu, cred, că încă îmi caut sensul vieții și în zona aceasta mă regăsesc mult. Eu sunt și o persoană anxioasă și caut tot timpul să fiu ocupat, ca să nu apară demonii.:)) Este o căutare, o fugă care îmi face bine. Îmi aduce un echilibru. Un al treilea aspect ar fi că simt că aș avea o misiune. Merg pe ideea că dacă ești bun la ceva, oferă. Dacă viața ți-a oferit posibilitatea să înveți niște cunoștințe, ai obligația frumoasă de a le transmite mai departe, să oferi ceva la schimb. 

Florentin Gheorghe: „Am învățat de la copii să fiu sincer”

Care este elementul cel mai de preț pe care l-ai pus la suflet? Ce ai învățat de la copii?

Cred că am învățat să fiu sincer. Am copii care-mi spun când le place ceva și când nu le place, deopotrivă. În pauză, mă caută să-mi spună dramele lor și mi se pare corect să fii sincer. Avem chestia aceasta noi, de a nu deranja pe celălalt, care nu știu cât e de bine. Când spunem ceva ce nu ne place, cu cuvinte frumoase, nu e ceva rău. Nu trebuie să ne periem. Asta am învățat eu de la ei. 

Dar ai fost sceptic la început că poate nu vei reuși?

Am avut emoții când mă duceam în locul doamnei mele profesoare și mă gândeam că dacă nu reușesc să păstrez disciplină. Asta era temerea mea. Asta mi se părea provocarea cea mai mare. Mă gândeam că dacă nimeresc într-o clasă în care nu îi acaparez. Dar, uite, că am reușit. Le transmit regulile mele, le ascult părerile lor și reușim să formăm un tot unitar și să ne înțelegem. Niciodată n-am avut problema asta. Am o altă temere, de fapt. Mă gândesc serios la treaba cu posturile vacante. Mă gândesc că dacă nu o să reușesc să mă stabilizez niciodată într-o școală. Gândesc variante de rezervă. Mă gândeam, la un moment dat, să fac niște cursuri de bibliotecar. Eu caut stabilitatea, simt nevoia de ea. 

Când ieși de pe poarta școlii, reușești să te deconectezi?

Nu mereu. De exemplu, azi dimineață am avut olimpiadă pe școală, iar acum mă apuc să le corectez. 

Mai poți?

Trebuie că sâmbătă e locala și trebuie să-i anunț pe copii care vor merge. 

• 

Te găsim mereu printre cărți, în librării, în biblioteci?

Sunt echilibrat, aș zice. Îmi place să citesc. Îmi place să fiu conectat cu tot ce ține de gramatică, de lingvistică, dar nu uit nici de activitățile cu prietenii. 

Florentin Gheorghe: „Cred că după 25 de ani am început să mă gândesc la lucruri mai serioase”

Când suntem mici intrăm în diferite jocuri de rol. Garantat, te jucai „de-a școala”. Ți-a trecut vreodată prin cap că atunci când vei crește, vei îmbrățișa această meserie?

Nu cred. Am trecut de la marinar la veterinar. În toată copilăria mea, am stat mult pe acasă și mă jucam mult cu animale. Aveam o armată întreagă de căței. Mă îngrijeam de ei, dar mi-a trecut gândul căci nu știu dacă reușeam să trec peste răni deschise. M-am maturizat foarte greu, ți-am zis. Nu știu când am realizat concret că eu trebuie să-mi iau un job stabil, să mă întrețin. Cred că după 25 de ani am început să mă gândesc la lucruri serioase. Până atunci, am experimentat cam orice. Asta îi învăț și pe copii, să încerce. 

Cui îi mulțumești?

În primul rând familiei. Mama și tata au crezut în mine. Mama m-a sprijinit mereu. După patru ani de teologie, i-am zis că vreau să schimb total domeniul. Ea a reușit să mă sprijine, să mă înțeleagă, să mă ajute când eram și la Litere, la facultate, cu chirie până mi-am cumărat garsoniera. Le mai mulțumesc foștilor profesori și prietenei mele, tot cadru didactic, care m-au trimis la școală. Dacă n-aș fi experimentat, n-aș fi știut cum e. 

Și mie îmi mulțumesc că am avut curaj. Îmi place de mine că am niște principii și n-aș fi acceptat niciodată să urmez o carieră care nu mă satisface, precum e teologia. Dacă aș fi ales să fiu ospătar, o faci că ai nevoie de bani. Pe domeniul acesta, trebuie să fii exemplu, să ai o anumită conduită și nu trebuie să te joci cu lucruri, mai ales cele sfinte precum sunt lăcașurile culte. Am avut curajul să ies din zona de confort pentru că îmi era bine la teologie. Am luat licența cu 10. Am luat-o de la zero. 

Te-ai fi gândit că atunci când ai intrat în învățământ că vei preda și online?

Clar, nu, deși îmi doream să fac filmulețe educaționale, dar nu mă gândeam că învățământul se va muta cu totul. Mă bucur că am experimentat, totuși, că am văzut că nu se poate. Se poate doar ca măsură de rezervă. Nu se poate înlocui profesorul cu niște lecții online. Mi s-a părut foarte greu. Făceam o oră în două ore. Unul nu se conecta, altul nu mă auzea. M-am adaptat. Mi-am cumpărat tabla acasă, webcam, dar sper să nu mai ajungem în situația aceasta. 

Florentin Gheorghe: „Pe Facebook am adunat o comunitate de aproape 50 de mii și pe Youtube sunt în jur de 3000 de abonați”

Dar într-o anumită măsură te-a ajutat pe tine să îți creezi acel canal de pe youtube, nu? Probabil, forțat de împrejurări, ai venit în sprijin și se pare că a prins foarte bine. La câți abonați ai ajuns?

Pe facebook, am peste 50 de mii, iar pe youtube am aproape 3000. Trebuie să mai verific. Îmi doream de mult timp să fac asta, dar până nu sunt forțat de împrejurări, nu le pun în aplicare. Când a venit pandemia, examenul și învățatul nu prea îi mai atrăgeau pe copii, Ce am făcut?! Am luat toată materia pentru evaluarea națională și o discutam în filmulețe de patru minute. A funcționat. Cred că avem și o deschidere mai mare față de metodele moderne. Atunci când deschidem videoproiectorul într-o clasă, nimeni nu mai face ochii mari. S-au învățat elevii. 

De unde îți iei resurse să continui și în online?

E și motivație, mai ales când primești un mesaj ca feedback pozitiv. Am mulți adulți care mă urmăresc și pentru mine e wow. Nu mă așteptam să fie și adulți care-și verifică cunoștințele, așa cum îmi zic. De la copii am ajuns să transmit și în rândul adulților, să le fiu folositor și lor. Am ceva satisfacție când primesc mesaje de mulțumire. Dar cred că la un moment dat e și rutina. Intri într-un ritm. Intri într-o horă și o joci până la capăt. 

Cumva, te-a luat mirajul acesta care nici tu nu te așteptai să prindă atât de bine. Ce au zis colegii despre ideea ta? 

Sunt unii care nu spun nimic, fie pentru că nu sunt impresionați. Iar cei care știu să aprecieze și să vadă binele din orice, m-au felicitat și m-au încurajat. Contează ce vrei să vezi tu la omul acela. N-am avut feedback negativ, deși eu sunt perfectibil. 

• 

Ce înseamnă pentru tine să lucrezi în mediul rural?

Am prieteni care lucrează la oraș, chiar București, și-mi spun că cei de la țară sunt mult mai calzi, cuminți. Eu m-am înțeles bine și cu cei de la oraș. Nu știu dacă sunt diferențe, în viziunea mea. La liceu, poate da, că trec prin schimbări. 

Cum ai simțit colaborarea cu părinții și ce părere au avut când te-au văzut atât de tânăr? Ți-au dat credit?

Am simțit din partea unor colegi, poate, lipsă de încredere pentru faptul că sunt atât de tânăr. Unele mămici care au copii încă la primar, m-au întrebat dacă rămân pe post. Înseamnă că s-a  auzit de bine. Sunt o echipă cu colega mea de română. 

Ce proiecte ticluiești pe viitor?

Am un club de lectură cu copiii, în care ne adunăm să discutăm despre ce au citit. Mai am club de lectură cu adulți pe care-l coordonez în Târgoviște. Am și partea de vloguri pe youtube și facebook. Am început și colaborarea cu o televiziune, unde am o emisiune mare, o dată pe săptămână, unde am invitați și purtăm dialoguri productive. Am avut anul trecut prima ediție de gramatică pe care vrem s-o facem și anul acesta. O săptămână la munte, ore de gramatică, activități extra. Cam asta înseamnă. 

Florentin Gheorghe: „La finalul știrilor țin cinci minute de lecții de gramatică”

Cum a început colaborarea cu această televiziune?

Ei au scris niște articole despre mine. M-au promovat, probabil, pentru că le-a plăcut ce transmit și ofer prin activitățile mele din online. M-au mai invitat atunci când am făcut meditații gratuite cu un copil. Au venit cu sugestia de a face vloguri, cele pe care le fac eu în online, să le fac și la televizor. De exemplu, la finalul știrilor să fac cinci minute de lecții de gramatică. A venit apoi ideea acestei emisiuni de o oră, cu invitați, și acum sunt în desfășurarea proiectului. 

• 

Printre atâtea activități pe care le întreprinzi, când mai ai timp de tine? Cum negociezi cu timpul? Cum te deconectezi?

Mă chinui să am și eu o vacanță de câteva luni bune, pe care, uite, că nu prea o am. Aș vrea să plec câteva zile să uit de toate. Încerc să merg la sală o oră. Îmi aloc o oră pe zi pentru sală. Mai ies cu prietenii. Dar, serviciul pe care-l am și celelalte activități, nu le văd ca pe o muncă continuă. Le fac și de plăcere. Reprezintă o sursă de relaxare. 

Ce gând ai pentru cei care absolvă acum și au de gând să intre în învățământ? Ce le-ai transmite?

Să o facă pentru că este cea mai frumoasă meserie din lume, dar s-o facă doar dacă simt. Să o facă asumându-și examene, titularizarea, să-și asume multe imperfecțiuni ale sistemului. Dar dacă nu place această meserie, să se ducă într-o corporație sau într-o cu totul altă zonă. 

Lasă-ți un gând de care să ții cont și peste câțiva ani, ca un crez pentru tine. 

Să încerc să fac bine, iar unde nu fac bine, să nu fac rău. Să fac lucrurile care mă fac fericit și să fac ce-mi place, dar și să încerc orice ca să nu am regrete după. Să nu țin cont de părerile altora, pentru că nimeni nu trăiește în locul nostru și nici noi în locul nimănui. Să facem ce ne place, responsabil și cu decență.