Florentina Ion, femeia care a renunțat la bani și carieră pentru a lăsa în urmă o rază de speranță în educația copiilor noștri. Sau cum neajunsurile vieții de profesor au pus bazele DPH, cea mai mare editură de carte pentru copii din România - Pagina 2 din 4 - LIFE.ro
Sari la conținut

Florentina Ion: „Eu provin dintr-o familie cu șase copii și ne-a fost destul de dificil să fim întreținuți la școală”

Și v-ați căsătorit imediat după liceu?

Nu, a mai durat puțin. La trei ani după ce am terminat liceul ne-am căsătorit.

Dar nu mai era cu detașare, nu?

Ba da. El a avut de ales și a ales la Ianca și a fost repartizat.

Florentina Ion
Florentina Ion în liceu

Și dumneavoastră v-ați găsit ușor?

Am dat un examen pentru a fi profesor suplinitor și am obținut catedra de istorie, iar ulterior filosofie și economie.

Deci nu învățătoare?

Nu. Având Dreptul puteam să merg spre liceu și să predau acolo.

Dar în copilărie erați copilul acela studios, tocilar? 😀

Da. Nu știu dacă neapărat tocilar… Eu provin dintr-o familie cu șase copii și ne-a fost destul de dificil să fim întreținuți la școală. Munceam mult, dar, în același timp, cartea era lucrul cel mai important și încercam să-mi fac cât mai mult timp pentru asta. Așa că citeam mereu până noaptea târziu, eram foarte pasionată de citit și am rămas la fel și azi. Am visat mereu mare și cred că e un lucru pe care aș vrea să-l transmit copiilor. Dacă eu am putut să realizez toate aceste lucruri, un copil de la țară azi are un potențial mult mai mare decât am avut eu.

Părinții ce profesie aveau? Bănuiesc că sunt la pensie…

Din păcate nu mai este nici unul din părinții mei azi. Inițial au fost contabili și ulterior au mai avut și alte locuri de muncă.

Florentina Ion
Florentina Ion la lansarea cărții lui Tony Buzan

Părinții v-au insuflat pasiunea pentru învățătură, sau v-ați luat după ceilalți frați?

Eu am fost cea mijlocie. În timpul războiului mama și-a dorit să facă medicina, dar fiind singurul copil la părinți i-a fost foarte greu să plece. A încercat să plece de acasă, a dat admitere la o școală de asistente medicale, însă părinții ei au adus-o înapoi acasă. Așa că tot ce și-a dorit ea pentru noi a fost să învățăm. Dorința ei de a învăța a fost lucrul care ne-a marcat copilăria. Și mereu ne spunea să învățăm mult și să muncim acolo unde mergem, să nu încurcăm pe nimeni acolo unde mergem și să ne facem treaba cât mai bine. La un moment dat chiar spune: „Dacă pleci de la un loc de muncă, acel om să plângă după tine. Să-ți faci treaba extrem de bine pentru că nu poți încurca pe nimeni în viața asta.” 😀. Credea că putem realiza lucruri frumoase, credea că stă în forța noastră să facem lucruri minunate în viața noastră.

Florentina Ion
Florentina Ion în copilărie, în brațele mamei sale

Și cred că ați reușit să-i împliniți visul…

Da, așa este 😀 Din păcate a murit destul de tânără, dar pentru mine a fost o forță, este omul care mi-a marcat viața extraordinar de mult.

Haideți să ne întoarcem în București. Vă deschideți un cabinet de avocatură și cu toate acestea gândul vă stă la această editură. În ce an ați deschis-o?

În 2004. O perioadă am fost și avocat și mă ocupam și de editură, însă simțeam că nu puteam să le fac pe ambele foarte bine. Nu știu dacă e un lucru bun, dar așa îmi concep eu viața și activitatea. Este important să găsești un echilibru și asta încerc să-mi învăț și copiii și echipa. Un lucru extrem de important pentru mine este familia. Fără familie nu aș fi putut să realizez nimic. Ei sunt obiectivul meu, banii nu au fost niciodată un obiectiv și nici nu m-au interesat și probabil de aceea, la un moment dat, chiar dacă câștigam foarte bine ca avocat, mi-am dat seama că educația copiilor și ceea ce aș putea să aduc în viața lor sunt mai importante pentru mine. Așa că am renunțat la avocatură și am început cu pași mici să mă implic în educație.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora