Florin Bucuțea, copilul care ascundea ștergarele și farfuriile de pe pereți ale bunicilor, azi tânărul care dă viață poveștilor, construind biblioteci în satele uitate de lume
Florin Bucuțea:„ Inițial, nu am avut niciun gând pentru bibliotecă în sat. Căutam doar informații despre sat.”
Apropo de familie și de faptul că numele tău poartă numele bibliotecilor pe care le-ai înființat sau corectează-mă unde este cazul.Totuși, până atunci spune-mi, te rog, ce rădăcini are? Cine este Emanoil Bucuța?
Bucuța versus Bucuțea. Povestea despre Emanoil Bucuța a apărut de nicăieri. Era toamna anului 2016 când nu aveam nici măcar un gând de bibliotecă în sat. Pe atunci căutam fotografii vechi și informații despre sat. Unde? La școala din sat printre cărțile vechi. Așa am dat de cartea “Dansul Dăișorean”. Primul meu contact cu acest nume a fost când am citit cartea sus menționată scrisă de Ioan Pumnea și Emil Poenaru. Emanoil Bucuța era descris drept cel datorită căruia s-a ridicat Căminul Cultural Dăișoara, dar și cel care a făcut o primă bibliotecă în sat (care a ars în anii ’45 – situată exact în spațiul actualei Biblioteci fondate în anul 2019). Am întrebat în sat, nimeni, nimic. Arhivele bisericii, arhivele primăriei. Nimic. În anul 2016, am fost abordat pe pagina de facebook „Dăișoara – tradiții locale” de către domnul Iulian Dămăcuș (născut în anul 1949) – poet și prozator român stabilit în localitatea Gherla, județul Cluj. După o serie de discuții, am avut onoarea să primesc pachet de la dumnealui cu o serie de cărți și studii care îi aparțin, în care vorbește despre Emanoil Bucuța. După acest episod, fiind și mai curios să descopăr rădăcinile acestui om, am intrat în beciul școlii din sat, unde am găsit lăsat de izbeliște un tablou de dimensiune mare, (aprox. 1,5 m.), cu portretul lui Emanoil Bucuța. Totul a rămas undeva în negura anilor 2016-2017. Adevărata informație a venit într-un pachet de cărți din Botoșani, în anul 2019 unde expeditorul m-a avertizat că înăuntrul cutiei este ceva pentru mine. Acel ceva era o carte de-a lui. Mare mi-a fost bucuria ca scrierile lui să ajungă înapoi acasă după ani și ani, exact în locul în care acesta punea bazele Căminului Cultural și ale primei Biblioteci din sat. Tot ceea ce am aflat după m-a convins ca în anul 2022 numele primei Biblioteci Rurale înființate să îi poarte numele, în semn de respect, lucru pe care l-am anunțat în cadrul Conferinței Naționale a Bibliotecarilor din acest an. Pe scurt, Emanoil Bucuța născut în 1887 a fost scriitor si bibliograf român membru activ al Societății Române de Geografie, director în Ministerul Muncii, membru în Societatea Etnografică Română, director la Funadația Culturală, secretar general al Ministerului Cultelor si Artelor numit de catre D. Gusti, membru al Ligii Navale Române, director al revistei de epoca “Boabe de Grau”, membru corespondent al Academiei Române.
Din ce familie provii? Ce meserie are mama ta? Dar tatăl tău?
Mama mea este învățătoare de când eu eram doar o dorință, iar tatăl meu a fost profesor de biologie timp de 10 ani, apoi s-a reprofilat si acum este inspector ISU în cadrul primăriei comunei Ungra.
Florin alături de sora lui cu care se mândrește peste tot în lume
Ce ai de învățat de la fiecare în parte?
De la tata umorul, energia și mood-ul de a fi sufletul petrecerii, iar de la mama cumpătarea, atenția la detalii si răbdarea. De la amândoi am învățat să cred și să visez.
Cât de mândru ești de originile tale?
Acum, cel mai mândru. Mi-aș tatua pe piele imaginea care-mi bucură ochii din fața porții, de acasă. Spun acum, pentru că în copilărie mă rușinam să afirm că locuiesc “la capătul lumii”, asta din cauza societății și a educației primite de fiecare dintre aceia care se amuzau neștiind unde sau ce este această Dăișoara. De ani buni, Dăișoara și originile mele sunt cartea mea de vizită si sunt cel mai mândru că aparțin acestui loc pe care îl voi lua cu mine peste tot.
Florin Bucuțea:„ Dăișoara înseamnă familie.”
Și dacă tot am pomenit de origini, ce înseamnă Dâișoara pentru tine?
Dăișoara înseamnă acasă. Înseamnă familie. Înseamnă libertatea de a fi. Înseamnă libertatea de a crea. Cea mai importantă parte a sufletului meu este aici și oriunde aș pleca știu că ori de câte ori revin este locul meu de pace, e locul care îmi bucură sufletul. Este simplu. Acasă. Dăișoara mi-a oferit o copilarie de vis și o tinerețe atât de completă.
Care sunt cele mai dragi amintiri din copilăria ta și le porți în inima ta mereu?
Pff…dacă e să povestesc de copilăria din anii grădiniței aș spune că dimineața mergeam spre grădiniță cu bunica de mână, iar tata cu mama mă vedeau de pe geamul școlii și îmi făceau semn că trebuie să mă învăț să merg singur. Pentru urmatoarea perioadă, atât eu cât și prietenii din copilărie eram la școală la oraș, iar în Dăișoara veneam în weekend-uri și în vacanță, așadar o să mă rezum la faptul că în vremea copilăriei mele în Dăișoara nu aveam semnal la telefon, ieșeam pe uliță si ne jucam toate acele jocuri pe care acum doar le povestim generației de astăzi. Ziua umblam cu bicicletele, mergeam cu gașca de prieteni și făceam baie în râul de la capătul satului, ne udam cu apă la crepuri, și nu, nu se lua nimeni de noi. Timpul nu avea ceas. Ceasul nostru bătea ora cinei când prima vacă din ciurdă intra în sat. Atunci știam cu toții că trebuie să ne ducem acasă, să mâncăm, să ne spălăm după o zi la joacă și mai apoi, după ce oamenii se adunau la lăptărie, noi ne strângeam din nou fie pentru a ne juca lapte gros, cărți, ping-pong, și bineînțeles că fiecare seară se încheia cu ore în șir de ascunselea, până când în liniștea nopții ne auzeam părinții ieșind la poartă și strigând: “Florin, haide ca e 11”. Povestea poate continua cu serile în care făceam câte un foc de tabară pe câte un deal și cântam de se auzea până în sat, cu nopțile de colindat la Crăciun și serile de bal pe care le trăiesc și astăzi. A fost special. Mi-aș dori ca viitorii mei copii să trăiască o astfel de copilărie reală.
Cum era băiețelul Florin la școală?
Florinel la școală era foarte timid si rușinos. Ascultător și rareori călca pe bec, îmi amintesc o singură palmă de la doamna învățătoare și asta pentru ca fugeam după o colegă prin clasă. Se tundea militărește, până a descoperit gelul și apoi își făcea frizuri asortate cu uniforma si cămașa care nu lipseau în nicio zi. Din ultimul an de grădiniță pâna în clasa a VIII-a am stat în Codlea, oraș în care ai mei au decis că educația pe care o primeam este de calitate și loc în care am locuit cu și în brațele calde ale bunicilor. Eram silitor, ca să folosesc termenul de pe atunci, nu îmi plăcea deloc matematica dar era un “must” mai ales cu o mamă învățătoare și cu bunici care veneau din domenii inginerești.
Florin când era mic
Se întâmplă ca dorințele legate de traseul profesional de pe vremea când erai copil să coincidă cu cele de acum?
Mhmm, îmi doream mult să fiu profesor, asta le răspundeam tuturor când mă întrebau “ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Îi dădeam lucrări de control surorii mele și le corectam cu pix roșu. Ulterior, mă îndrăgostisem de Andreea Esca uitându-mă la știri cu bunicul pe care mereu o comparam în mintea mea cu Dan Negru, și îmi doream să fiu și eu jurnalist, să știu din toate câte știau ei, să vorbesc la fel de bine, etc. Între timp nu profesez, dar mă pasionează educația și fac biblioteci și nici jurnalist nu sunt, dar scriu, filmez si înregistrez poveștile oamenilor. Așadar din mama, tata, Esca si Negru ai anilor 2007, au rămas mici pasiuni.
Cum ți-a venit frumoasa idee de a înființa patru biblioteci rurale?
“M-am întristat. M-am supărat. Nu mi se părea normal ca într-o instituție publică, într-o școală, cartea, să fie aruncată într-o pivniță oricât de veche ar fi și oricât de neimportantă pentru vremea de astăzi.” De aici am pornit. Am mers. Am văzut. M-am enervat si apoi m-am apucat de treaba pe ideea că “ce se poate întâmpla dacă facem o campanie de strângere de cărți?”. Un afiș. Un text. Și un spațiu primit de la primărie. Prima, a doua, a treia, și astăzi lucrăm la a șasea. Totul pentru că mi-a dat Dumnezeu să întâlnesc oameni buni și dornici de schimbare, de implicare. Oameni celulă care fac și fac bine ceea ce fac în comunitățile lor.
Florin Bucuțea:„ Prima bibliotecă a luat naștere în 2019 și funcționează în satul meu natal.”
Unde funcționează acestea? Unde sunt locațiile?
Prima bibliotecă a luat naștere în anul 2019 în satul meu natal, Dăișoara. Funcționează în Căminul Cultural și cum spuneam, îi poartă numele lui Emanoil Bucuța. Cea de a doua bibliotecă a luat naștere din dorința preotului Iulian Vincențiu Ungureanu după ce a văzut-o pe cea de la Dăișoara. Astăzi funcționează într-o casă, de fapt, întreaga casă este astăzi Biblioteca din comuna Jibert. Cea de a treia a luat naștere alături de doamna învățătoare Maria Polexa și fiica acesteia, Iulia, în localitatea Dacia. Astăzi funcționează într-una dintre sălile de clasă ale Școlii Gimnaziale din localitate. Bazele celei de a patra biblioteci au fost puse alături de Prof. Raluca Ioana Roncea în localitatea Crihalma. Aici biblioteca va funcționa în Căminul Cultural din sat. A cincea campanie am început-o în localitatea Șinca Nouă alături de prof. Iulian Roman. Ultima campanie și sper că nu ultima, este începută în localitatea Viscri și va funcționa în curtea Casei Parohiale. Oamenii celulă de aici sunt părintele Gheorghe Rășoiu și Gina Marcu.
Te-au sprijinit comunitățile locale sau oamenii de rând?
Totul a plecat de la oamenii de rând și așa se va și termina. După finalizarea primei biblioteci nu aveam în plan să facem un brand din asta prin satele din zona Rupea (Țara Cohalmului), dar aici au intervenit oamenii de rând care au continuat să creadă în acest proiect și trimiteau cărți și pachete din întreaga țară. Bineințeles că pe lângă aceștia, comunitatea locală este un factor decisiv și aici mă refer la oamenii alături de care s-au înfăptuit acestea și autoritățile locale care ne-au oferit spații pe care le-au modernizat, rafturi sau cele de trebuință. Și acesta este normalul în definitiv, noi prin proiectul nostru “Biblioteci rurale” aducem cartea și dezvoltarea educației în mediile rurale, autoritățile ne oferă locul și utilitățile acestuia de la încălzire, curent, apă, iar beneficiarii sunt copiii comunității care cresc și evoluează. Iar acest trio zic eu că ar trebui să funcționeze în armonie în orice comunitate.
Vrei să zici că la Dăișoara, locul tău natal, nu era deloc o bibliotecă și ai simțit că e imperios necesar?
Absolut da. Una dintre marile puteri pe care omul le-a folosit ca să răzbească în viață, încă de la ivirea lui pe pământ a fost ținerea de minte. “Biblioteca este ținerea de minte a omenirii”, așa spunea Emanoil Bucuța, iar ea are scopul să definitiveze ceea ce școala începe. 2019, era declarat de către Patriarhia Română, anul satului românesc, an în care am început și am si finalizat biblioteca din Dăișoara. În acel moment nu exista o bibliotecă sau un astfel de spațiu educațional în sat. În concepția elevilor “biblioteca” era reprezentată de dulapurile cu cărți din spatele fiecărei clase. Și nu doar în Dăișoara este necesar un astfel de spațiu, din punctul meu de vedere în fiecare comunitate rurală trebuie sa fie un loc în care elevii să își petreacă timpul într-un mod constructiv, educativ, cultural. Iar o Biblioteca poate oferi aceste lucruri. A fost muncă, au fost multe drumuri prin județ după cărți, au fost zile întregi de cărat și selectat volumele, zile de căutat, adus, montat și vopsit rafturi, draperii, noptiere, zile în care veneau oameni direct la poartă cu mașinile pline de cărți, unii anunțați, alții musafiri. Treabă de-o vară, dar la final am realizat că a fost poate una dintre cele mai faine veri pentru că viitoarea bibliotecă se transforma încet în cea de-a doua casă, loc în care ne petreceam jumătate din zi. O voi spune și o voi repeta, la această bibliotecă am muncit alături de familie și naume alături de mama, tata, sora mea, bunicul si unchiul meu, oameni fară de care nu aș fi reușit vreodată, iar tot ceea ce se află astăzi acolo este primit strict din donații, de la monitoare până la aparatul de aer condiționat, fără să mai adaug cele peste 5000 de volume, rafturi, mobilier, etc. Pentru spațiul din Căminul Cultural mulțumirile se îndreaptă către autoritățile locale.
Florin înconjurat de cărți
Florin Bucuțea:„ Celelalte biblioteci nici nu erau planificate, dar ideea în sine a unit oameni care au vrut să ajute.”
Dar de celelalte ce-mi mai poți spune?
Celelalte biblioteci nici măcar nu erau planificate. Aici este surpriza mai mare și bucuria totodată, pentru că ideea în sine a unit oameni care au vrut și noi la rândul nostru am fost absorbiți mai adânc în această poveste de voluntariat. Îmi amintesc că am dat “start” campaniei de strângere de carte la Jibert și tot ceea ce aveam la momentul respectiv era o casă a primăriei fără geamuri și cu țigle sparte. Când deja aveam peste 2000 de volume, încrederea în proiectul nostru a autorităților locale a crescut și vreau să vă mărturisesc că a fost o întreagă desfășurare de forțe. S-a schimbat acoperișul, s-au pus geamuri termopane, s-a zugrăvit, s-au montat uși, s-a făcut o baie cu boiler de la 0, s-a pus încălzire în tot acest spațiu și mai mult decat atât s-au cumpărat și rafturi, lucrate la comandă exact pentru necesitatea locului. Cu toată modestia vă spun că este de vis ceea ce s-a facut aici, prin implicarea preotului Ungureanu, astăzi funcționează în 3 camere, dintre care una cu 8 PC-uri cu acces la internet unde în perioada pandemiei elevii, pe rând, și-au făcut cursurile online, și-au făcut temele și au venit de bună voie către preotul Iulian Ungureanu care a fost și este sufletul locului, către locul pe care l-a pus la dispoziție acelora care altfel nu puteau, neavând acces la internet, sau o persoană care sa îi îndrume. A fost mare lucru. “Educația este cea mai buna provizie pe care o poti face pentru bătrânețe” îmi spunea doamna învățătoare Maria Polexa, alături de care s-a lucrat în localitatea Dacia. Și aici pentru început am avut pusă la dispoziție o sală de clasă din interiorul Școlii Gimanziale Dacia. Sală care în timp a fost zugravită și loc în care s-au achiziționat rafturi noi, timp în care Iulia Polexa, familia acesteia și pe altă parte eu, mergeam și adunam cărți de la oameni de acasă. Ne făceam listă cu numele și adresa și ne porneam la drum cu o furgonetă. Urcam si coboram etaje cu brațele pline de cărți. Astăzi ne putem bucura că am avut o colaborare foarte bună cu autoritățile, iar satul Dacia are o bibliotecă nouă, un spațiu primitor în mijlocul școlii, unde elevii și cadrele didactice își pot desfășura activitatea într-un altfel de mod.
Crihalma sau “Dealul Regelui” este un sat în comuna Comăna cunoscută pentru Fecioreasca fetelor de la Crihalma. Aici am întâlnit-o pe profa de română cum îi spun eu, Raluca Ioana Roncea, care a bătut drumul Brașovului și nu numai, aducând “educația” în portbagajul mașinii. Îmi spunea că în satul ei a mai fost o Bibliotecă în trecut, dar astăzi nicio urmă de carte trecând 53 de ani de la dispariția acesteia. Când Biblioteca Dăișoara împlinea un an de la deschidere, ne-am mobilizat pentru cea de-a 4-a campanie care a decurs foarte bine. În decurs de 7 luni, s-au adunat peste 7000 de volume, locul a fost aprobat într-o sală a Căminului Cultural Crihalma și acum suntem în punctul în care așteptăm achiziționarea rafturilor de către autoritățile locale.
Ne-am îndepărtat de Țara Cohalmului și am ajuns în Țara Făgărașului, de unde l-am cunoscut pe Iulian Roman din Șinca Nouă, profesor de religie în Dăișoara. Era fascinat de biblioteca din Dăișoara și și-a dorit un astfel de spațiu și în localitatea lui natală. Zis și făcut. S-a căutat spațiu și s-a pornit campania cu numărul 5. Am în față imaginea cu Iulian într-o remorca arhi-plină cu volume de carte duse în Șinca. Astăzi avem peste 10 000 de volume lucuru care ne-a dat planul peste cap și autoritățile sunt nevoie să ne sprijine cu un spațiu mai mare.
Viscri, sit rural Unesco, cunoscut îndeosebi pentru reclama care s-a creat în jurul venirii lui Charles, prinț de Walles, este locația care ne-a ales proiectul cu “Biblioteci Rurale” din dorința prietenei Gina Marcu și a părintelui Gheorghe Rășoiu de a dezvolta un Centru Cultural. Tocmai ce am stopat campania, având deja peste 4000 de volume. Acum ne aplecăm asupra spațiului care urmează a fi renovat.
Ce au spus localnicii, Florin?
În general, sunt două categorii de oameni pe care și eu le-am întâlnit aici, aceia care te sprijină și care se bucură că în sat renaște ceva, în acest caz, o bibliotecă, și cealaltă categorie, care mă oprea pe stradă, timp în care eu căram saci și cărucioare de cărți și mă întrebau așa sceptici și uneori mă luau în râs că ,,cine mai citește, de ce să faci o bibliotecă că toata lumea are acum cărți și telefoane”, sau “caută-ți și tu de lucru, nu să stai să lucri degeaba, pentru cine?” sau “oricum ăștia nici la școala nu se duc, cine crezi că vine să citească la Bibliotecă?”- nu, nu toată lumea are acces la o carte, nu toată lumea are acces la internet, nu toată lumea este motivată, dar va fi. Aceste sintagme au fost întâlnite atât de mine cât și de prietenii din celelalte localități în care s-a muncit. Dacă eu și dacă noi am crezut în acest proiect și în utilitatea lui de la bun început, si am mai avut alături o mână de oameni care au crezut în nebunia noastră ne-a fost de ajuns să o putem face.
Cât de repede au îmbrățișat după localnicii, respectiv elevii ideea de a merge la bibliotecă?
Foarte rapid! Localnicii care nu au crezut, și-au dat seama la final ca rezultatul merită și au venit, unii din curiozitate, alții din bucuria de a mirosi paginile unei cărți, alții pentru a împrumuta, iar elevii au fost cei mai fericiți. Aici se vizionează filme, aici se fac după-amieze de jocuri, aici au acces la internet și își caută curiozitățile sub supravegherea cadrelor didactice, aici vin la orele de curs la care profesorii vor sa le arate partea non-formală a educației, aici au venit să asculte alți tineri care să le vorbească despre diverse subiecte sau aici au venit să învețe ceea ce nu se face la școală – precum cursuri de caligrafie, cursuri de pictură pe sticla, tabere și schimburi de experiență, etc.
Florin Bucuțea:„ La Dăișoara mai am depozitate un număr de peste 4000 de volume care, sper eu, să facă obiectul viitoarei Biblioteci Rurale cu numarul 7.
Câte cărți are fiecare bibliotecă? Le mai știi numărul?
Vă mărturisesc că am refuzat să fac un inventar la biblioteca la care am fost direct implicat, încă lucrez cu răbdarea mea, dar pentru că toate se întâmplă cu un motiv, în aceste zile de vară avem o studentă de la Facultatea de Litere din Brașov care a dorit să facă practică universitară în Biblioteca Dăișoara, unde exact cu acest lucru se ocupă. În orice caz, rafturile numără peste 5000 de volume. În Jibert avem peste 10 000 de volume, în Dacia peste 7000, la fel și în Crihalma, iar în Șinca Nouă am pierdut numărătoarea la 10 000, și în Viscri peste 4000 de volume. Cărțile continuă să vină și la Dăișoara mai am depozitate un număr de peste 4000 de volume care sper eu să facă obiectul viitoarei Biblioteci Rurale cu numarul 7.
Și apropo de numărul de cărți, cine ți-a sărit în sprijin să aduni sau cui i-ai solicitat ajutorul pentru a aduna suficiente cărți?
Primul lucru pe care l-am facut încă din 2019 a fost să “strig” pe facebook printr-un afiș și printr-un monolog prin care ceream și explicam necesitatea și dorința înființării de biblioteci. Oamenii de rând au fost foarte receptivi, iar cărți s-au primit din toate colțurile țării. Prin poștă, curier sau chiar aduse personal de către familii care își doreau să ne vadă munca, sau oameni dornici să ne calce pragul satelor.
Pe lângă cărți, fiecare bibliotecă are și calculatoare din ce ai spus mai devreme. Știm că acestea costă. De unde ai făcut rost de bani pentru ele?
Noi nu am adunat niciodată sume de bani pentru că nu am avut nicio formă de organizare legală prin care să facem asta. Abia din 2021 s-a închegat o asociație prin care se pot dona și sume de bani pentru dezvoltarea acestor biblioteci. (Asociația Tradiții Locale). Inclusiv calculatoarele au fost donate de la oameni de bine sau achiziționate special pentru a fi bucuria tehnologiei în spațiile acestea.
Florin, cred cu tărie că ai deschis apetitul multor elevi să citească mai mult decât o făceau, poate. Cât de mare e mulțumirea ta sufletească? Ce-mi poți împărtăși?
Mi-am spus și îmi repet mereu că “și un copil daca ne trece pragul și pleacă acasă cu o carte, este un copil câștigat, iar bibliotecile și-au îndeplinit misiunea”, dar vă spun cu mâna pe inimă că ne trec pragul mult mai mulți copii decât ne-am așteptat. Copii care vin să împrumute cărți, copii care vin la activități, copii care participă la acțiuni organizate în cadrul Bibliotecilor. Iar acest lucru pentru mine este înălțător. Sunt împlinit și recunoscător că am putut fi eu acela care a unit oameni pentru acest scop nobil. Vă împărtășesc faptul că domnul Proesor Adrian Cioroianu, director al Bibliotecii Naționale a României, mi-a strâns mâna și s-a bucurat auzind de bibliotecile nou înființate. Iar acest gest este o recunoștere a muncii nostre, și o onoare pentru mine.
Ai vreun mesaj de mulțumire anume pe care l-ai primit și care ți-a rămas în suflet?
Mulțumirea mea se regăsește în ochii și în bucuria unui copil când trece cu mâna peste raftul cu carti pe care le răsfoiește cu o curiozitate aparte, când vine cu entuziasm spre activitățile desfășurate de mama sau de alte cadre didactice, sau de alți oameni dornici să creeze ceva alături de ei. Acesta este mesajul de mulțumire care îmi va rămâne mereu în suflet – faptul că ei vin de bună voie și faptul că dezvoltarea lor poate lua alt curs.
Florin Bucuțea:„ Îmi doresc să continui dezvoltarea Colecției Muzeale Etnografice Dăișoara înființată în 2020 numai din donații.”
Ce alte proiecte ticluiești? Ce mai întreprinzi?
Îmi doresc să finalizăm cu bine spațiile la care încă se lucrează, ca mai apoi toate să funcționeze precum niște hub-uri culturale rurale și când facem o proiecție de film la Dăișoara, să o facem în toate șase, sau când avem o activitate să facem schimb de experiență și lucrurile să crească împreună peste tot, copiii să se conecteze și cultura și educația să fie un punct de atracție nu unul de care aceștia să fugă. Pe de altă parte să continui dezvoltarea Colecției Muzeale Etnografice Dăișoara, înființată în 2020 numai din donații și muncă de convingere cu sătenii și totodata să reluăm “Dăișoara experience” prin care străinii de aceste locuri să poată veni să respire bucuria a câtorva zile în sat. Satul acela în care veșnicia s-a născut. Îmi doresc ca activitatea asociației să crească frumos și odată cu ea și aceste mici proiecte să fie mai dotate, mai vizibile, mai atractive și mai complexe.
Nu știu ce meserie ai la bază, Florin. Ce te recomandă diplomele tale?
Sigur nu bibliotecar, și nici muzeograf. În anii facultății am studiat Relații Internaționale și am fost profund interesat de “Drepturile Omului”, temă pe care mi-am scris și lucrarea de licență. La masterat o prima alegere a fost “Civilizație și cultură islamica”, apoi m-am reîntors către origini și am ales “Managementul instituțiilor și evenimentelor culturale” din cadrul Universității Lucian Blaga, Sibiu.
Florin Bucuțea, un tânăr întors la originile sale
Ce dorințe arzătoare are un tânăr de 26 de ani?
Să fie fericit. Știu ca poate suna banal și utopic poate, dar sănătatea și oamenii, atitudinea pe care o am față de viață și prioritățile pe care mi le aleg, pentru mine sunt destul ca să fiu fericit și odată cu asta lucrurile se leagă.
Ce preocupări ai în timpul liber ?
Iubesc să călătoresc, să mă plimb oriunde, oricând și la orice oră. Să îmi petrec timpul cu prietenii pe care îi văd rar, mai nou și sportul face parte din timpul meu liber, să citesc orice simt că mă ajută acum, aici, să fotografiez.
Are și regrete un tânăr ca tine?
Are. Ca orice om aș schimba unele alegeri deja făcute, dar mă împacă rapid ideea că la momentul respectiv am ales ceea ce am considerat oportun pentru clipa aceea așadar, “carpe diem”, călătoria poate fi mai frumoasă decât destinația finală.
Unde te vom găsi în următoarea perioadă?
Fizic în Brașov la Centrul Cultural Reduta sau pe uliță în Dăișoara de vorba cu oamenii, la Muzeu sau în Bibliotecă, virtual pe florinbucutea.ro, pe rețelele de socializare: facebook: “Dăișoara – tradiții locale”, “Biblioteci Rurale”, “Colecția Muzeala Etnografica Dăișoara”, pe instagram, și mai nou chiar și pe TikTok unde promovez evenimentele culturale ale Centrului Cultural Reduta.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
