Georgiana şi Evie, primul cuplu de acelaşi gen care a reușit să se căsătorească legal în România

Ce e mai greu? Să te ascunzi de ceilalţi sau să îi confrunţi?

Poate că întrebarea e: să eviți conflictele sau să intri în conflicte pentru a rezolva diferențele. Fiindcă de ascuns nu simțim că ne-am ascuns, dimpotrivă, ne-am susținut valorile – libertatea, toleranța, empatia, incluziunea – așa cum am putut, de câte ori am avut ocazia. Eu sunt genul care am speranță, poate mai mult decât ceilalți, că oamenii pot fi rezonabili, așa că prefer să intru în confruntări pentru a ajunge la un numitor comun. Evie preferă să evite de multe ori conflictele pentru a nu agrava lucrurile sau pentru că își pierde mai ușor speranța că ceilalți pot fi rezonabili.

V-aţi asumat un rol deloc comod şi aţi intrat în atenţia opiniei publice. V-aţi confruntat cu reacţii nepotrivite, online sau offline?

Da, am menționat mai devreme: am avut foarte multe comentarii agresive, violente pe Facebook, din fericire nu pe paginile noastre, ci despre noi, la modul general, în zona de comentarii a postărilor despre articole. Eu personal am primit și două sms-uri care m-au făcut să mă duc la poliție. Așa se întâmplă, din păcate, atunci când există valori foarte polarizate, investite cu multă iubire sau ură.

Vă simţiţi în siguranţă, dau un exemplu, să mergeţi prin parc şi să vă sărutaţi, ca orice cuplu de îndrăgostiţi?

Da. Suntem ca orice alt cuplu, unul de femei îndrăgostite.

Care credeţi voi că e principala problemă în România legată de această intoleranţă? Ce ar trebui făcut pentru ca lucrurile să fie mai simple pentru cei din comunitate?

E o problemă foarte gravă și complexă, cu multe ramificații. Discriminarea poate fi văzută ca un efect al conflictului între valorile liberale şi cele conservatoare sau al lipsei de empatie în urma unor experiențe de viață dificile, al lipsei de reprezentare în media a unor modele pozitive, al misoginismului, rezultat tot în urma unei educații conservator-patriarhale, legat de bărbații care își resping feminitatea și atunci resping bărbații gay sau fetele trans șamd. Ce se poate face: educație – gândire critică, cooperare, creativitate, comunicare (pentru flexibilizarea gândirii, conștientizarea consecințelor acțiunilor tale, eliminarea erorilor logice) și terapie: vindecare emoțională pentru a ajunge la empatie.

Ce-aţi vrea să le spuneţi celor care fac parte din comunitate, dar se tem să se afişeze public?

Sperăm să își găsească mai mulți oameni ca ei în mijlocul cărora să se găsească, pentru că sentimentul de comunitate, ideea că poți împărtăși orice cu cei din jur te poate face să te simți bine și puternic, să-ți susții valorile și să-ți ceri drepturile.

Citeşte şi: Mirela, femeie transgender: La 4 ani, mi-am făcut curaj şi am întrebat-o pe mama mea de ce ei îmi cer să mă comport ca un băiat, eu considerând că sunt o fată. Am sperat îmi vor cădea părţile anatomice de băiat şi mă vor lăsa astfel să fiu fată – LIFE.ro