Implicarea societăţii civile în protestele din stadă
Sunt oameni, antreprenori, mici întreprinzători care îndeamnă la proteste paşnice şi care pun la dispoziţie diferite produse şi servicii pentru cei care se adună în fiecare seară în Piaţa Victoriei.
Noi îi vom cita doar pe câţiva dintre ei, toţi din Bucureşti, însă mai mult ca sigur sunt foarte mulţi la nivel naţional. Încă o dată spiritul civic, dorinţele, năzuinţele şi visele oamenilor se coalizează pentru a forma o „opoziţie”. Este o demonstraţie de umanitate ce ne face să ne întrebăm când am făcut ultima dată o faptă bună. Este o demonstraţie de umanitate care ne îndeamnă să ieşim în stradă. Dar, paşnic, fără violenţă. #Rezist
Sunt companii mici sau mari care au oferit protestatarilor ceai sau cafea caldă, sunt hoteluri care au pus la dispoziţie locuri de cazare în Bucureşti pentru protestatarii din ţară, sunt grădiniţe care le-au oferit părinţilor posibilitatea de a lăsa copiii în grija lor pe timpul protestelor şi, poate cea mai interesantă dintre ele, există o ofertă de muncă pentru cel care conduce instituţia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea.
Felix Pătraşcu, CEO şi fondator al uneia dintre cele mai mari firme de curierat din lume, Fun Curier, a postat pe pagina sa de Facebook o oferă de muncă pentru Victor Cirobea:
“Stimate Domnule Ciorbea,
Societatea pe care o conduc vă oferă orice loc de muncă pe care vi-l doriţi. Mai mult, vă putem oferi salariul pe care îl aveţi în acest moment plus pachet de bonusuri (maşină de serviciu, telefon+laptop, abonament la săli de fitness şi sănătate etc.).
La salariul oferit vă putem adăuga un procent de maxim 10% pe care îl puteţi câştiga atingând un singur KPI: plecaţi cât mai repede din postul ocupat în cadrul instituţiei Avocatul Poporului!
Termenul de valabilitate al acestui anunţ a început în această dimineaţă la ora 1,00 şi se va sfârşi în maxim 9 zile.
După a 10-a zi oferta nu va mai fi valabilă.”
Pura Vida Sky Bar & Hostel Bucharest şi Little Bucharest sunt două hosteluri din Bucureşti care au anunţat că pot oferi 130 de camere pentru cazarea protestatarilor din ţară.
Andreea-Mihaela Retea, jurnalist şi blogger a făcut o listă a tuturor companiilor care oferă ceai, cafea, supe, biscuiţi, chiar şi pulovere, mănuşi sau fulare. Sunt oameni care au venit cu coli şi markere pentru ca protestatarii nepregătiţi de acasă să-şi poată scrie pancartele pe loc.
O firmă de producţie publicitară, Laguna Media şi-a oferit serviciile pentru a tipări gratuit bannere de 3×1 m.
O idee la fel de interesantă a avut-o grădiniţa Mark Twain. Aceasta şi-a pus la dispoziţie serviciile pentru protestatarii care nu au cu cine să-şi lase copiii acasă.