Ina Ilie, psiho-pedagog, masterat în științe cognitive, și călătoria ei de la Atomic Tv la ateliere de învățare eficientă și despre cum să ne folosim mintea pentru a câștiga timp

Pe Ina Ilie o știm de la Atomic Tv și din aparițiile ei jurnalistice. Dincolo de celebritate însă, Ina a trăit câteva revelații care i-au schimbat viața, au făcut-o să renunțe la televiziune și au transformat-o în „doamna profesoară de CORT” sau mentorul de științe cognitive.

Ina Ilie a lansat o platformă online, Mind The Time, susține ateliere și cursuri în școli și afterschool-uri (CORT, un sistem inovator de învățare creat de Edward de Bono), este de găsit pe examen.ro și pe vocatie.ro, cu instrumente de învățare eficientă pentru tineri, și-a deschis un cabinet și este mentorul câtorva elevi ce se pregătesc pentru „marile” examene: capacitatea și Bacalaureatul.

Care au fost revelațiile ei, cum te poate ajuta experiența de recitatoare-șefă, de la 7 ani, și de ce să fii olimpic la matematică ar putea fi efectul unui prea-plin de dragoste de la un părinte, cum te poate jena celebritatea și cum o poți abandona unor experiențe de unu la unu cu niște elevi de școală primară, aflați în câteva minute de lectură.

Minte și timp, sună ca un slogan. Suntem educați, am fost într-o școală, cumva pare că știm să ne folosim mintea să ne folosim util timpul, știm să ne folosim timpul să ne ajutăm mintea. Și cu toate astea, simțim că pierdem controlul, esențialul în aceste vremuri. Și vii tu și zici: o secundă, vă învăț eu cum să faceți!

Ina Ilie: Întâi de toate nu are nicio legătură cu școala, fiindcă școala nu ne învață nici ce să facem cu mintea, nici ce să facem cu timpul. Școala ne instruiește să nu facem prostii multe și ne dă niște instrumente care ne disciplinează mai târziu. Noi avem școala pension.

De ce avem nevoie să ne folosim mintea ca să obținem timp? Mind the Time, Aveți grijă la timp, unde cel mai important în această ecuație este factorul timp: noi avem minte ca să obținem timp, nu ne dăm timp ca să avem minte. Ne facem timp, să avem minte pentru a obține timp.

Scopul nostru este să avem timp. De ce? Pentru că timpul este viața noastră, este fiecare secundă din ea. Deci, Mind the Time înseamnă de fapt Ai grijă de viața ta!.

Eu nu fac cursuri despre cum să îți petreci timpul liber, ci gândesc ateliere, întâlniri și găsesc instrumente prin care să ai grijă la cum îți petreci viața.

Eu cred că am grijă de asta. Am un calendar, îmi trec acolo toate întâlnirile și gata!, am rezolvat cu eficientizarea timpului. Problema mea este că atunci când ajung seara acasă și tot am sentimentul că nu am făcut suficient pentru mine.

Ina Ilie: Tu îți faci un calendar în funcție de ce crezi tu că este important, iar de la un moment dat nici nu te mai întorci să reevaluezi prioritățile.

Acum 100 de ani era simplu de văzut ce faci cu timpul tău de dimineață până seara. Acum, brusc nu mai e atât de simplu, pentru că apar tot felul de lucruri, multe, simultane.

Este un sindrom al lumii moderne care ne complică foarte mult existența, să avem prea multe opțiuni. Ajungi la supermarket, te uiți la raftul de pastă de dinți și nu știi ce să alegi.

Vezi adulți în toată firea care contemplă raftul de detergenți, de zici că o admiră pe Mona Lisa. De ce se întâmplă asta? Fiindcă este foarte greu să alegi când ești deja obosit. Tu crezi că știi ce să faci cu timpul tău, dar în realitate te pierzi între priorități și opțiuni.

Bun. Și vii tu să mă înveți cum să fac, nu? Ce mă înveți? Cum fac?

Ina Ilie: (râde) E complicat să faci simplu.

Vrem o viață simplă, dar ne place confortul. Dacă i-ai da bucureșteanului să aleagă între orașul, cu poluare, agitație și canalizări stricate și viața simplă de la țară, cu țânțari și fără apă caldă, majoritatea ar alege probabil orașul, fiindcă noi vrem să facem tot acest complicat mai simplu, nu simplu de tot. Deci ne trebuie niște instrumente. Dar eu cred că și astea sunt prea numeroase și cred că trebuie să mergem dincolo de ele.

Cred că avem nevoie să ne întoarcem la acele înțelepciuni, vechi de 2000 de ani, fiindcă nu degeaba neuro-știința se întoarce să vadă efectele meditației asupra creierului uman. Soluția în toate poveștile despre auto-control, iubire de sine, despre a avea timp este să pui stăpânire pe tine. Asta înseamnă să fii total conștient de prezentul tău și să fii din ce în ce mai activ și nu pasiv.

De la invenția televiziunii, poate și mai devreme un pic, omul modern a devenit pasiv, așteptăm să ni se dea: un job, noi informații, instrucțiuni. Dar accepți acest dat cu prețul că devine din ce în ce mai complicat să anticipezi, nu ești în starea activă de a o face, și de a găsi soluții pentru problemele ce-ți apar.

Să fim vânători-culegători!

Ina Ilie:  Da, dar cu mintea de acum. Vânătorii-culegători nu aveau resurse, biblioteci, cunoaștere. Nu au trăit degeaba ei, ne-au lăsat o moștenire frumoasă. Să o folosim!

Să folosim deștept ce am acumulat până acum și să selectăm de ce avem nevoie. Și cred că cea mai mare înțelepciune este să faci aceste selecții fără efort, să-ți faci viața ușoară.

Tu când ai devenit conștientă de asta?

Au fost mai multe etape. Întâi am devenit conștientă că nu îmi conduc viața. Nu îmi mestecam eu mâncarea, cum s-ar zice. Am devenit conștientă de asta lucrând cu un domn pe care l-am numit la un moment dat micul meu „terorist”.

Lucrasem în televiziune și mă obișnuisem să am un anumit statut, ceea ce îmi construise un orgoliu, cu care făceam niște alegeri care nu erau ale mele, ci în virtutea unei „Ina” care trăise cu 5 ani în urmă.

A fost o trezire foarte bruscă, într-o noapte albă, când am ajuns să mă întreb: la ce îmi servește să fiu orgolioasă?

Cum ajungi la această revelație?

Ina Ilie: De cele mai multe ori cu o „lovitură” în cap. Din păcate, ne e greu uneori să avem vreo conștientizare, chiar dacă vine lovitura. Și spune un înțelept: ești fericit dacă te trezești după o atare criză, așa poți câștiga timp.

Care era contextul vieții tale și ce ai schimbat?

Ina Ilie: În acel context, eu păream că știu prea bine ce fac, lucru automatizat deja. De fapt nu știam atât de bine încât să nu fie nevoie de nimeni pe lumea asta să mai adauge ceva la asta, o virgulă undeva.

Venită din meseria de prezentator Tv, am fost brusc retrogradată în poziția de doar reporter și a trebuit să scriu niște multe pagini despre un subiect. (râde) Deci făceam un mare serviciu omenirii căci am acceptat să fiu din prezentatoare, un reporter și scenarist și am scris 17 pagini de scenariu.

Tu iei în derâdere, dar este perfect ok să crezi că ți se cuvine jobul pe măsura experienței tale. Ce e rău în asta?

Ina Ilie: E rău, fiindcă acest orgoliu mie nu mi-a servit la nimic. Șeful meu de atunci a început să îmi corecteze textul la virgulă, iar eu m-am enervat foarte tare și am început să țip la el.

Chiar dacă eram într-un moment foarte vulnerabil al vieții mele: mamă singură, proaspăt angajată de câteva zile, aveam mare nevoie de acel job, fiindcă veneam după niște luni în care ajunsesem deja să nu mai caut nimic și cu toate astea nu mă purtam ca atare.

Am început să mă cert cu șeful meu: „cum îți permiți să îmi corectezi textul la virgulă, după ce eu am muncit la el o săptămână?!” Șeful a ieșit, iar cineva care se afla în cameră mi-a spus atât: „se vede că nu-l placi!”.

Mi-am dat seama că eram în punctul de a fi dată afară pe un motiv pur emoțional: orgoliul meu îi dăduse șefului de crezut că nu-l plac. Ce legătură aveau toate astea cu nevoile mele, cu poziția mea, cu cine eram eu în mod real? Cu ce-mi servea mie să îi arăt lui că e un nesuferit.

Și am avut o noapte albă care a schimbat foarte mult. O dată am învățat că eram mult mai mult decât acea prezentatoare care brusc fusese retrogradată de la mica „divă”, la reporter, am înțeles atunci că asta m-a închis și nu am putut discerne unde erau criticile constructive, ba nici nu evaluasem dacă era vreo critică pe undeva, ci o luasem personal.

Eu nici nu avusesem o discuție reală cu acel om, m-a enervat că m-a criticat. De fapt criticase textul, dar eu am luat-o personal, mi s-a părut că retează toată cariera mea de până atunci, tot ce eram eu era anulat de niște virgule pe care acel om, într-un mod cât se poate de dizgrațios, le-a observat.

În noaptea aia eu m-am recalibrat față de mine. Am devenit din pasivă, în cineva foarte activ. Din acel moment totul s-a schimbat pentru mine: am fost deschisă, ascultam, întrebam, am făcut animație în plastilină, cred că am fost cea mai creativă în acel loc unde am muncit doar 2 ani, față de alte televiziuni, unde lucrasem 5-6 ani și fusesem prezentatoare. Acolo m-am simțit cel mai liberă.

Atunci am decis să schimb drumul și am început Facultatea de Psiho-pedagogie specială. Aveam deja un băiat de 3 ani și voiam să înțeleg cum pot să îl ajut, să îl înțeleg mai bine. Mi se părea mult mai important rolul de mamă decât televiziunea pe care o făceam.

Așa am învățat despre diversele deficiențe și despre o altă zonă pe care nu o cunoșteam înainte, iar lucrarea mea de licență a fost pe autism.

Iar, în paralel, la televiziune am început să aduc informații și oameni care mă interesau. L-am avut invitat pe Gregg Braden, un guru modern, un om de știință care s-a transformat într-un tip new age. A mers prin tot felul de triburi, a locuit prin America de Sud și aduce înțelepciunea ancestrală în lumea modernă.

Nu fusesem niciodată la vreun curs din tot ce începuse să apară la noi: theta healing, reiki și așa mai departe. Dar a venit Braden în România, iar eu i-am luat iau un interviu, în limba engleză, ca reporter.

După acel interviu am avut încă o revelație: că nu am fost niciodată așa de plină de energie, vreodată în viață, ca atunci când am terminat acel interviu. Întâlnirea aceea m-a schimbat. Nu știu cum s-ar putea explica, cert este că a fost un sentiment nou.

Apoi am făcut un interviu cu Lise Bourbeau, o canadiancă foarte cunoscută în lume, apoi l-am avut invitat pe profesorul Dulcan, deci am intrat într-o zonă nu foarte familiară, dar care mi-a dat ocazia să explorez omul.

Apoi s-a întâmplat că am rămas însărcinată cu al doilea băiat și am intrat în concediu de maternitate. Am terminat facultatea și exact la câteva zile după ce l-am născut pe Tim m-am înscris la master.

Era vorba despre unul în limba engleză, „Open Mind”, cu profesori români și străini, de științe cognitive, care se ținea la Facultatea de Filosofie, o dată la 2 ani.

Ca să înțelegi, am născut într-o marți, cu operație cezariană, m-am externat joi, iar sâmbătă m-am dus la interviu, într-o pauză de alăptare de o oră. A fost foarte cooperantă toată lumea, i-am făcut să râdă, fiindcă le-am zis că am o cezariană care râde larg către ei. Și am intrat la master.

În primul an, cu un copil de 9 luni, am avut media 9.80 și am fost bursieră. Mi-a plăcut foarte mult.

Sună general „științe cognitive”. Ce ai învățat, concret, acolo?

Ina Ilie: Am învățat cum se produce învățarea în om. Cum crește creierul, cum acumulează informații, cum înveți limbajul, ce înseamnă memoria, ce este psihologia evoluționistă.

Ce am început să învăț acolo m-a inspirat să deschid această platformă care crește deja spectaculos, Mind the Time, să ne folosim mintea ca să ne îmbunătățim timpul, adică viața.

Hai să ne întoarcem în timp, la tine elevă și să vedem cine a decis să faci Liceul de Mate-Fizică?

Ina Ilie: Cred că eu am decis, fiindcă eram olimpică la matematică prin clasa a V-a sau a VI-a, deși scriam compuneri foarte frumoase, iar profesoara mea, doamna Mincă, a fost primul om care mi-a zis: „Ina, tu ești scriitoare!” Lucru fabulos pentru mine, mai ales că eu scrisesem doar o compunere.

Îmi plăcea partea mea artistică, dar cred că datorită tatălui meu care era ofițer și era mai rigid am ajuns să cred că sunt bună la matematică și am mers într-acolo.

Care era miza să fii olimpică?

Ina Ilie: Cred că îmi plăcea competiția. Fratele meu mai mare nu fusese deloc bun la școală, fiindcă el era foarte sportiv, iar ai mei l-au tot chinuit să fie bun la școală. Eu am avut libertatea de a fi bună la școală. Și cred că m-am bucurat de toate privilegiile celui de-al doilea născut.

Am fost atât de bună la școală încât ai mei nu s-au mai uitat deloc spre mine, nu-mi verificau teme, note și așa mai departe. Am avut niște privilegii uriașe, de care m-am și bucurat. Rockoteca din Buzău știe. (râde)

Cred că îmi plăcea foarte mult să îl fac pe tata mândru, iar tata era mândru mai ales de performanțele mele la mate.

Tata mi-a zis la un moment dat, într-un moment foarte frumos, dar care cred că a fost și o frână mai târziu.

În clasa întâia am luat premiul trei, în condițiile în care 13 colegi au luat premiul întâi. Vecinul meu de apartament, Adiță, smulsese de la tatăl lui promisiunea că dacă va lua premiul întâi va primi ceas. Iar eu îmi doream să am ce avea să primească Adiță. Însă eu luasem premiul III.

Tata, nu numai că mi-a luat acel ceas, dar mi-a și spus: „tu ești fetița mea, iar eu o să te iubesc indiferent de ce premiu iei!”. După faza asta eu puteam să aleg să nu fiu deloc ambițioasă, dar am ales să fie plinul prea plin. Din acel moment până în clasa a VIII-a am luat doar premiul întâi.

Te simțeai bine în pielea ta de olimpică?

Ina Ilie: Da, dar știi ce mă făcea să mă simt cel mai bine? Aveam vreo 7-8 ani și mergeam la Casa de Cultură, unde era doamna Ilincăi, iar eu eram recitatoarea șefă. Rol pentru care învățam pagini întregi de versuri.

Dar, când se aprindeau luminile, sala era plină de părinți și scena era a mea, acela era momentul când mă simțeam cel mai bine.

Cred că de aici mi s-a tras și naturalețea cu care am intrat și am rămas în televiziune.

Cum ai intrat în televiziune, la Atomic?

Ina Ilie: Din întâmplare. Iar asta mi-a afectat drumul, dacă mă gândesc bine. Nu m-a responsabilizat pentru că nu luptasem pentru acest job.

Eram studentă în București, la Limbi străine și m-am dus la o probă cu bărbatul cu care eram în cuplu la acel moment. Era visul lui să fie la radio. Era omul care lua casete de la Universitate, așteptam câte o săptămână să ajungă noul album Dead Can Dance. Eu ascultam foarte mult gothic atunci, deși mă îmbrăcam la taior. Vremuri! (râde)

El a văzut un afiș că se căuta Dj în prima televiziune muzicală de la noi. Am mers împreună, el a intrat la probă, iar eu așteptam pe hol. Atunci a trecut Oana Bujgoi și m-a întrebat de ce nu intru și eu, dacă tot eram acolo. Am intrat și am rămas. El nu a reușit să treacă proba, ceea ce ne-a săpat ulterior relația.

Ce ți-a plăcut, de ce ai rămas?

Ina Ilie: Îmi plăcea că șefa mea era englezoaică, și vorbeam, eu studentă la limbi străine, cu ea în engleză. Julie fusese producătoare la MTV și venea cu toată acea experiență de televiziune de afară. Acolo era totul foarte cool, făceam videoclipuri pe acoperiș, focuri și șezători cu Zdob și Zdub, Miki și Dobrică de la Șuie Paparude erau colegii noștri, făceam filmări stând într-un picior, pe o barcă.

Atunci m-am îndrăgostit de festivaluri. Cred că cel mai frumos lucru din viața asta este să mergi la festivaluri.

După ce l-am născut pe primul băiat, pe Gabriel, în luna mai era Best Fest, la Romexpo. Am aranjat să rămână copilul cu cineva și am ajuns la festival. Nu ieșisem nicăieri până atunci. Când am intrat în sală mi-a dat cineva o bere în mână, am auzit muzica, am văzut scena și am zis: „Da, da, asta-i viața!”. (Râde)

Gândește-te, cinci ani la rând fusesem la Sziget Festival. Am fost prima televiziune din afara UK care a filmat la T in the Park. L-am filmat pe Damon Albarn, cel mai scârbos om de pe planetă, pe care m-am răzbunat și i-am spus la sfârșitul interviului că făcea muzică precum Titanicul. (râde)

Cum te-a schimbat?

Ina Ilie: Mi-a plăcut, mi-a adus prieteni noi și a continuat povestea cu recitatoarea. Când mi-au pus camera în față eu am început să vorbesc, de parcă nu ar fi fost camera acolo.

Cum te-a prins celebritatea?

Ina Ilie: M-a jenat. Când îmi cereau autografe pe la festivaluri, semnam două-trei și mă retrăgeam.

Mă auto-sabotam. Îmi dau seama acum când, la fel ca și atunci, nu vreau deloc să mă promovez. Dar acum sunt onestă cu mine și îmi dau seama.

Mi se părea că o vedetă nu transmite propriul mesaj, ci este colo pentru a transmite ceva: o informație, o poveste. Nu erau produsele mele, sută la sută.

Acum am ales alt drum și știu că ce spun sunt produsele mele. Totalmente. Ce este frumos acum este că folosesc ce făceam: fac cursuri video online, folosesc ce am învățat în televiziune pentru a spune ce știu eu mai bine acum. Acum pot să spun firesc: uitați-vă pe vocatie.ro, examen.ro, pe udemy, pe mindthetime.ro. Acolo sunt eu 100%.