A organizat o bibliotecă în garajul de acasă: Ioana Hochia se visa polițistă, a ajuns învățătoare, iar acum este inspector

Se vedea polițistă când era mică sau credea că poate să îmbrățișeze orice meserie, doar să aibă scop bunăstarea societății în care trăiește. A ajuns învățătoare, unde tot binele primează sub cea mai pură formă. În mijloc sunt cele mai pure suflete și se apleacă asupra copiilor cu multă dăruire. După un timp, drumul a purtat-o de la catedră la Inspectoratul Școlar. Dacă la clasă era prietena copiilor, acum, sub aripa sa, are 1100 de învățători. Nu este singura ipostază în care o găsim pe Ioana Hochia, ci este și președinta asociației Mansio pe care a înființat-o cu soțul său. A văzut lipsuri și nu a putut să stea cu mâinile la spate și să privească. A căutat soluții să crească comunitatea.

În 2007 a încheiat un parteneriat cu Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare, iar în urma parteneriatului au primit un fond de carte consistent. Au amenajat garajul de acasă și l-au transformat în bibliotecă. Acesta este un prim proiect sub egida asociației, dar o lăsăm pe Ioana să continue povestea! Să-i dăm cuvântul!

Ioana Hochia: „Încerc să fiu eficientă în toate cele 3 situații: la clasă, inspectorat, acasă și deocamdată-mi iese”

Vă găsim și în rolul de inspector, pe lângă cel de la catedră. Cum de ați acceptat această provocare?

Ioana Hochia: Cu greu. Am ajuns inspector fără să mai fi avut vreodată o funcție de conducere. Practic, am ajuns de la catedră la Inspectoratul Școlar Județean. La clasă am gestionat 28 de copii, acum gestionez 1100 de învățători. Pentru mine a fost interesant să experimentez din interior cum se văd lucrurile. Odată ajunsă aici, acolo mi-am impus să nu mă plâng, ci să încerc să-mi aduc contribuția acolo unde va fi nevoie. Am noroc că am în jurul meu oameni cu care m-am intersectat în diverse proiecte și care au același scop și asta mă ajută tare pentru că nu mă simt nicio clipă singură, mai am familia care mă susține necondiționat și asta e mare lucru!

Pe lângă noi atribuții, responsabilitate, cu ce a mai venit această funcție?

Cu provocări multe și mari, cu nopți nedormite în care mă gândeam unde ar trebui să intervin astfel încât să rezolv unele probleme, ce și cum  ar trebui să fac astfel încât problemele acestea să dispară. Mi-am dat seama că asta făceam și înainte să ajung aici, la inspectorat și mi-a fost mai ușor. M-a ajutat enorm munca în ong-ul nostru- Mansio. Aici, împreună cu Adi (soțul meu) am învățat să lucrăm în echipă și să gestionăm eficient  și să punem în valoare orice resursă, fie ea umană sau materială.

Ușor sau greu este să jonglați între orele la clasă, programul de la inspectorat și familie? Cum negociați cu timpul?

O, timpul! Încerc să fiu eficientă în toate cele 3 situații: la clasă, inspectorat, acasă și deocamdată-mi iese. Nu mă pot lăuda că am timp pentru mine, dar nici nu simt nevoia. Oarecum, tot ceea ce fac, mă împlinește.

Citește și: Petruț Rizea, „Domnul Trandafir” al zilelor noastre: „Când am intrat prima dată în cancelarie, am fost poftit să bat la ușă”

Ce aveți în plan pentru noul an școlar? Ce proiecte ticluiți?

Avem o primă întâlnire cu colegii învățători pentru a realiza un calendar al atelierelor și conferințelor pentru anul școlar în curs. Aleg de fiecare dată spații nonformale în care să ne desfășurăm atelierele pentru că e mult mai relaxant pentru noi. Știm care sunt nevoile (ele nu mai trebuiesc bătătorite – le știe lumea toată!) și acționăm prin prisma acestor ateliere. Acum doi ani am “pornit” o comunitate faină de dascăli (Atelier de copt idei) care împărtășesc colegilor tot ce știu ei să facă mai bine la clasă. Anul trecut am avut 24 de ateliere la care au participat 500 de dascăli și asta e un câștig pentru comunitatea de învățători din Maramureș. În tot ceea ce fac, încerc să abordez altfel lucrurile și le fac exact așa cum le-aș face pentru mine. Mă gândesc ca să duc mai departe Gala învățătorilor pentru că este foarte important să pui în valoare oamenii. Avem nevoie câteodată de o confirmare – că facem lucrurile așa cum trebuie.

Ioana Hochia: „În timpul facultății am experimentat cum e să fii secretară, project manager, voluntar, traducător, dispecer”

Despre activitățile din online în care sunt implicați și alți profesori traineri, ce puteți spune?

Ioana Hochia: Din punctul meu de vedere, activitățile online nu sunt eficiente atunci când este vorba de consolidarea unei comunități. Da, le folosim, atunci când chiar nu este posibil ca facilitatorul să fie prezent fizic. Am observat de multe ori cum  partea de final a unui atelier e momentul în care se interacționează, se leagă prietenii, se găsesc mentori pentru debutanți și soluții la probleme. E foarte important să creezi contextul! Asta nu se va întâmpla niciodată într-o întâlnire online.

Haideți să ne întoarcem puțin și la începuturile dumneavoastră! Cine v-a insuflat dragostea pentru meseria de dascăl?

Am avut un parcurs interesant în viață. În timpul facultății am experimentat cum e să fii secretară, project manager, voluntar, traducător, dispecer.  M-am oprit aici și am constatat că meseria de învățător este una dintre cele mai frumoase pentru că îți dă multă libertate în tot ceea ce faci. Practic, tu ești designerul/proiectantul. Ai șansa de a forma generații viitoare, de a le modela gândirea și de a contribui la dezvoltarea caracterului copiilor. Ei plantează semințele educației și valorilor care vor crește și se vor reflecta în societate pe termen lung.

Satisfacția de a vedea cum un copil învață ceva nou, cum se dezvoltă și progresează este de neegalat. Noi, dascălii, experimentăm sentimentul de împlinire atunci când contribuim la succesul și creșterea fiecărui elev care ne-a trecut pragul.

Când suntem mici, prin intermediul exercițiilor de imaginație, îmbrăcăm haine ale multor meserii. Suntem pe rând ba polițiști, ba profesori, ba medici. Dumneavoastră de-a ce vă jucați cel mai mult și vă doreați să deveniți când aveați să creșteți mare?

Mă vedeam polițistă, justițiară, puternică. Nu știu ce a fost în capul meu – eu sunt foarte sensibilă și nu cred că mă puteam adapta acestor cerințe pe care meseria de polițist le impunea. Chiar am dat examen de două ori la Academia de poliție. Noroc că n-am intrat! Mama m-a sprijinit în tot acest timp, dar îmi reamintea mereu că sunt sensibilă și că locul meu nu este acolo (și-i mulțumesc pentru asta).

Ce v-ați luat frumos pentru suflet de la această meserie în toți acești ani? Ce ați învățat odată cu ea?

Unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le primesc constant este bucuria sinceră și autentică a copiilor. În toți acești ani, am învățat că fiecare zâmbet, fiecare reușită a unui copil este o mică victorie nu doar pentru el, ci și pentru mine. Entuziasmul lor pentru învățare, curiozitatea lor pură și modul în care văd lumea mi-au reamintit constant să privesc lucrurile cu inima deschisă și să rămân mereu dornică să descopăr ceva nou. Să nu mai vorbesc de optimismul lor dus la maxim. Am luat cu mine recunoștința, iubirea necondiționată a copiilor, satisfacția de a ști că am fost parte din creșterea lor, nu doar intelectuală, ci și umană. Am luat lecțiile lor simple, dar profunde despre viață, despre bucuria de a învăța și despre puterea răbdării și a iubirii.

Ioana Hochia: „În educație, umorul poate fi o armă secretă”

Har, dăruire, dragoste pentru copii. Ce ar mai trebui să deținem ca să fim dascăli ca dvs. care ridică educația la rang de artă?

Ioana Hochia: Pentru a ridica educația la rang de artă, pe lângă har, dăruire și dragoste pentru copii, sunt câteva calități și valori esențiale pe care un dascăl ar trebui să le dețină. Eu cred că ar mai trebui adăugate câteva ingrediente pentru a deveni dascăli cu adevărat inspiraționali:

– Răbdare infinită pentru că educația este un proces de lungă durată, iar fiecare copil are propriul său ritm. Răbdarea este piatra de temelie în a-i înțelege pe elevi și în a-i sprijini pe parcursul călătoriei lor educaționale.

–  Creativitate – trebuie mereu să găsești modalități inovative și creative de a-i face pe copii să învețe cu plăcere. Un dascăl trebuie să găsească noi metode, să aducă viață în lecții și să transforme chiar și subiectele dificile în experiențe captivante.

Nu este suficient să predai informații. Un dascăl adevărat îi inspiră pe elevi să fie curioși, să își dorească să descopere și să își cultive propria pasiune pentru cunoaștere. Inspirația vine din pasiunea dascălului pentru meseria sa și din modul în care reușește să transmită această pasiune elevilor.

Umorul joacă un rol esențial! În educație, umorul poate fi o armă secretă. Să faci procesul de învățare mai ușor, să aduci zâmbete și să creezi un mediu plăcut și vesel ajută copiii să se simtă relaxați și deschiși la nou. Un dascăl care se bucură de ceea ce face și de timpul petrecut cu elevii săi creează o atmosferă pozitivă și stimulativă.

 Din punctul meu de vedere, educația nu se limitează doar la informații. Un dascăl extraordinar știe să creeze legături autentice cu elevii săi, să le fie mentor și ghid, construind încredere și respect pe termen lung. Aceste calități transformă simpla predare într-o experiență care schimbă vieți și aduce educația la rang de artă. Un dascăl nu este doar un instructor, ci un model, o sursă de inspirație și un sprijin pe drumul fiecărui copil către descoperirea de sine și cunoaștere.

De unde ideea de a construi o bibliotecă acasă, apoi în spațiul căminului cultural?

În 2007 când am înființat asociația am început să facem lucruri mărunte în comunitate. De mult ne doream (eu și Adi) o bibliotecă în comunitate nu știam cum să facem asta. Ne-a venit o idee: să facem un parteneriat cu Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare, iar în urma parteneriatului ne-au dat un fond de carte consistent. Am amenajat garajul și l-am transformat în bibliotecă. Copiii veneau aici să împrumute cărți și mulți rămâneau să-i ajutăm să-și facă temele. Ne-am dat seama că a apărut o altă nevoie și noi trebuia să găsim o soluție. De aceea am scris un proiect care a fost finanțat de Fundația Regală Margareta a României și de Fundația Vodafone în cadrul căruia am adus lângă noi oameni (voluntari) care să-i ajute pe copii la teme și vacanțele lor erau pline de activități faine de care ei se bucurau din plin. Am avut 60 de beneficiari și am avut nevoie de un spațiu mai mare. Primăria ne-a venit în sprijin și am identificat un spațiu atât pentru bibliotecă cât și pentru un centru educațional unde ne desfășurăm și acum activitățile.

Ioana Hochia: „Ce am remarcat de când sunt inspector este faptul că în multe școli, resursele pentru educația incluzivă sunt limitate”

Care credeți că sunt nevoile cele mai mari din comunitatea din care faceți parte?

Ioana Hochia: În orice comunitate, nevoile sunt diverse și complexe, iar acestea pot varia în funcție de specificul local. Însă, din perspectiva unui învățător și a implicării în educație, pot identifica câteva nevoi esențiale care, de obicei, sunt foarte importante pentru dezvoltarea sănătoasă și prosperă a unei comunități: accesul la activități culturale, acces la programe de sănătate și nutriție pentru că sănătatea copiilor influențează în mod direct capacitatea lor de a învăța și de a se dezvolta armonios. Ar mai fi formarea și sprijinul pentru cadrele didactice pentru că dascălii au nevoie de resurse, formare continuă și sprijin emoțional pentru a-și putea îndeplini misiunea într-un mod eficient și pentru a rămâne motivați și dedicați. Aceste nevoi reflectă faptul că, o comunitate pentru a prospera, trebuie să se pună un accent major pe educație, sănătate și bunăstare emoțională. Fiecare dintre aceste aspecte joacă un rol esențial în construirea unui viitor mai bun pentru toți membrii comunității.

Îți recomandăm și: Marian Răducu, actor și învățător: „Am învățat cu copiii că întrebarea magică este: Cu ce pot fi de ajutor?”

Unde identificați lipsuri majore?

 Mulți profesori se confruntă cu lipsa accesului la formare pedagogică modernă. Într-o lume în schimbare rapidă, este crucial ca profesorii să fie instruiți în noi metode didactice, în utilizarea tehnologiei în clasă și în abordări moderne de educație incluzivă.

Din punctul meu de vedere, ar mai fi lipsa de suport în formarea inițială pentru că uneori, profesorii tineri nu sunt pregătiți corespunzător pentru provocările reale ale predării, ceea ce duce la o tranziție dificilă din mediul universitar la cel al predării efective în clase.

În multe cazuri, programa școlară nu ține pasul cu cerințele lumii moderne. Abilitățile practice, gândirea critică, creativitatea și competențele tehnologice sunt adesea insuficient promovate sau integrate în planurile de învățământ.

Ce am remarcat de când sunt inspector este faptul că în multe școli, resursele pentru educația incluzivă sunt limitate. Lipsesc asistenți educaționali, materiale specializate și formare pentru profesori în abordarea educației copiilor cu nevoi speciale sau dizabilități. Acest lucru creează dificultăți atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

 Sistemul educațional se confruntă adesea cu schimbări frecvente de politici, care nu sunt întotdeauna bine gândite sau implementate. Lipsa unei strategii pe termen lung destabilizează procesul educațional și creează incertitudini pentru noi și pentru elevi. Soluțiile pentru problemele menționate mai sus necesită un efort coordonat din partea autorităților, profesorilor și comunității pentru a crea un mediu educațional echitabil și eficient.

Pe ce valori se bazează parteneriatul cu familia? Dar cu comunitatea?

Parteneriatul dintre învățători, familie și comunitate se bazează pe un set de valori fundamentale care contribuie la crearea unui mediu educațional armonios și eficient, orientat către bunăstarea și dezvoltarea copilului. Un rol major îl are încrederea reciprocă, apoi respectul, să nu mai vorbim de colaborare și sprijin reciproc, implicare și lista ar putea continua. Aceste valori sunt esențiale pentru o colaborare productivă și pentru crearea unor relații de încredere și respect reciproc.