Ioana Voicu-Arnăuțoiu, violonistă și cercetătoare, fetița născută în Râpa cu brazi a partizanilor anticomuniști

Ioana Voicu-Arnăuțoiu este violonist și s-a stabilit în Londra, după o lungă carieră de profesoară la Conservatorul din București.

A început să cânte la vioară la vârsta grădiniței, în familia ei de intelectuali din București, iar la vârsta maturității avea să afle că povestea ei luase o cu totul altă turnură la vârsta de 2 ani, când, din arestul din Pitești, a fost transferată în Leagănul de copii din Câmpulung Muscel, după ce părinții ei biologici, au fost arestați pentru „crima” de a fi luptat aproape 10 ani împotriva nou-instauratului regim comunist în munții Făgărașului.

Tatăl Ioanei este Toma Arnăuțoiu, liderul grupului de partizani de la Nucșoara, și omul care, alături de fratele lui mai mic, Petre Arnăuțoiu, de Maria Plop, de familia Jubleanu, dar și cu ajutorul țăranilor din Nucșoara și din satele din preajmă, a reușit să țină piept temutei Securități a statului și să reziste cu dibăcie și talent strategic multor incursiuni armate în munți, dar și unor scenarii puse la cale de ofițeri de Securitate pentru a-i captura și a-i închide.

În urmă cu două săptămâni, pe 14 februarie 2021, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Toma Arnăuțoiu, iar fiica lui, Ioana, a marcat aniversarea, așa cum a făcut-o repetat în ultimii 25 de ani, printr-o reamintire necesară a unor fapte de curaj și eroism despre care Istoria uită uneori să pomenească.

Care este povestea acestei fotografii? 

Ioana Voicu-Arnăuțoiu: Fotografia aceasta a ajuns la mine printr-o întâmplare miraculoasă, aș spune. Am primit un mesaj de la Alina Moldoveanu, nepoata învățătorului Alexandru Moldoveanu, executat la Jilava, împreună cu tatăl meu, în care îmi spunea că a văzut o emisiune realizată de TVR -Craiova, în care o doamnă, Oana Socol, povestea despre familia ei de vechi boieri olteni, familia Cuțui, proprietarii Culei Cuțui, descendenți ai unui căpitan de panduri din oastea lui Tudor Vladimirescu.

Doamna amintea printre altele că a moștenit de la mătușa ei, Oana Cuțui, o serie de scrisori și fotografiile primite de ea, pe la începutul anilor ‘40, de la Toma Arnăuțoiu, care termina liceul militar de la Craiova.

Cum nu am găsit emisiunea în arhiva TVR Craiova, am rugat-o pe Alina să încerce să o caute pe Oana Socol pe Facebook. Și a găsit-o! Oana Socol știa despre rezistența anticomunistă de la Nucșoara și despre sfârșitul lui Toma Arnăuțoiu. A fost foarte amabilă și mi-a dat fotografiile pe care le avea. Așa a ajuns la mine fotografia asta.

Și știi de ce-mi place? Pentru că mi se pare că este ca un simbol al vieții lui Toma Arnăuțoiu. Vedem un tânăr într-o uniformă impecabilă, cu cizmele lustruite, mergând pe o cărare prăfuită, în mijlocul unui câmp care pare părăsit.

În 1942, când a fost făcută fotografia, el termina Liceul Militar de la Craiova, începuse al doilea Război Mondial, iar pentru un tânăr care voia să devină ofițer, era evident că va fi trimis să lupte pe front.

Viitorul lui era neclar, dar tânărul din fotografie pare încrezător, optimist și hotărât. Și mi se pare că vine spre noi vrând să ne spună ceva.

În volumul pe care îl am eu, pe copertă este fotografia unei fetițe de vreo 2-3 ani, cu ochi mari și curioși, cu o rochiță ușor ponosită. Care este povestea acestei fetițe? 

Ioana Voicu-Arnăuțoiu: Fetița din fotografia de pe coperta ediției a doua a cărții mele de documente, la care te referi tu, avea doi ani, și aceea era prima fotografie din viața ei.

Instantaneul a fost făcut în închisoarea de la Pitești, unde copilul fusese dus împreună cu părinții ei, Toma Arnăuțoiu și Maria Plop, arestați la 20 mai 1958.

Silvia Colfescu, de la Editura Vremea, spunea că rochița asta parcă e o mică zeghe.

În fine, fetița se numește Ioana și s-a născut într-o grotă, pentru că părinții ei făceau parte dintr-un grup de partizani anticomuniști, grupul de la Nucșoara, cum le spunem noi acum.

Tatăl ei, Toma, fusese liderul grupului, iar mama ei, Maria, era singura femeie care a rezistat în toți cei 9 ani, cât au supraviețuit în condiții teribile, în munți.

Știi de unde am aflat cum s-a născut fetița aceasta? Din declarațiile din anchetă ale tatălui ei, Toma Arnăuțoiu, care a fost singura persoană care a asistat la nașterea ei.

A luat „informații” – cum se menționează în procesul verbal, de la o femeie de mare încredere, Marina Chirca, despre ce trebuie să facă, cum să taie cordonul ombilical, cum să îngrijească nou-născutul, mama lăuză și așa mai departe. Și a trebuit să se descurce singur.

De la Pitești, fetița a fost dusă la un leagăn de orfani, a fost înfiată și a ajuns în București.

Cine era Toma Arnăuțoiu? Știm că era militar ca formare, știm că era antrenat să-și apere țara, chiar cu prețul vieții. Așa stând lucrurile, ce-l mâna pe el în această luptă? Ce ai găsit în mărturiile lui și ce ai reușit să extragi ca filozofie, ce a stat în spatele gesturilor?

Ioana Voicu-Arnăuțoiu: Aș porni de la un cadru mai larg: instaurarea regimului comunist a creat nemulțumire în mai toate categoriile sociale. Iar legile prin care au fost confiscate proprietățile au adâncit și mai mult această nemulțumire, nu numai în rândul oamenilor bogați, ci și în rândul țăranilor mai înstăriți din sate, „chiaburii”, cum erau numiți.

Pământul luat cu forța de stat avea să servească unei politici de stat: crearea „gospodăriilor colective”. Așa încât, țăranii care nu s-au înscris de bună voie au fost arestați și condamnați, iar copiii lor – persecutați și lipsiți de orice drept de a mai merge la liceu sau la facultate.

De asemenea, un factor foarte important nu numai pentru formarea grupului anticomunist de la Nucșoara, dar și a zecilor de grupuri formate în toate zonele României, a fost convingerea oamenilor că va începe un nou război, între puterile occidentale și Uniunea Sovietică, iar că acest război ar duce la căderea comunismului. Cred că lipsa informațiilor îi făcea pe oameni să nu-și dea seama că un asemenea lucru nu era posibil, după anii de război, în care puterile occidentale au suferit mari pierderi.

Nu în ultimul rând, pe Toma Arnăuțoiu l-a nemulțumit excluderea sa din armată, o dată cu epurările pe criterii politice făcute în toate domeniile.

El a ales să fie militar din convingere, a terminat Școala Militară de Cavaleri în vara anului 1944, a luptat cu bravură pe frontul de vest și a fost decorat. Dar, era evident că nu era un susținător al regimului și nici a celor care au fost puși peste noapte să conducă armata, la care s-a adăugat faptul că era fiul unui învățător „chiabur”, fost lider local PNȚ și prieten din școala normală cu Ion Mihalache (arestat în 1947, odată cu Iuliu Maniu și alți membri ai PNȚ). Știu din mărturiile celor care l-au cunoscut că n-a putut să treacă niciodată peste această nedreptate.

Deci pe fondul acesta de incertitudine și nemulțumire, Toma Arnăuțoiu a fost contactat la București de un grup de oameni care s-au gândit să încerce să contribuie prin acțiunile lor la căderea regimului. Printre ei era și col. Gheorghe Arsenescu, care mai organizase în vara anului 1948 un grup similar, la Dragoslavele.

Cum au ajuns în munți? Cine a rămas în munți? Cum și cât timp au rezistat acolo? Cine i-a ajutat și de ce crezi că au făcut-o, mai ales ca Securitatea își întețise până la obsesie intervențiile în zonă?

Ioana Voicu-Arnăuțoiu: Grupul propriu-zis s-a format după ce Toma Arnăuțoiu și col. Arsenescu au venit în mare grabă la Nucșoara, în martie 1949. Oamenii organizați de Arsenescu la Dragoslavele fuseseră arestați, iar Securitatea îl căuta pentru a-l aresta și pe el.

La Nucșoara urma să fie organizat nu numai grupul care urma să plece în munți, dar, la fel de important, rețeaua de oameni care urma să-i ajute cu alimente, îmbrăcăminte și arme.

În munte s-au retras oameni care cunoșteau foarte bine locurile, mânuiau armele (în zonele de munte bărbații vânau și aveau arme de vânătoare) și puteau rezista, credeau ei la început, câteva luni până va începe războiul.

O dată început, ei ar fi urmat să anihileze autoritățile locale din județul Muscel. Acesta urma să fie rolul lor. Cum perspectiva războiului împotriva Uniunii Sovietice, idee susținută cu convingere de col. Arsenescu, se tot îndepărta, și-au dat seama că trebuie să facă rost de alimente și să se organizeze pentru iarna pe care urmau să o petreacă acolo.

În Făgăraș iernile nu sunt o glumă, iar ei nu erau într-o excursie, așa că trebuiau rezolvate probleme dificile: construirea adăposturilor (cele construite inițial, niște mici cabane, erau prea vizibile și au fost abandonate) și bordeiele – cum le spuneau – în care păstrau alimentele. Așa au ajuns într-o situație greu de imaginat. Securitatea a început încă din iunie 1949 să trimită batalioane de militari ca să-i prindă și să aresteze oamenii care îi ajutau.

Grupul, format inițial din 16 oameni, s-a scindat: o parte a rămas împreună cu Toma Arnăuțoiu, iar ceilalți, rămași împreună cu col. Arsenescu, au fost arestați, după ce acesta a părăsit grupul în toamna anului 1949 și a stat ascuns până în 1960, în zona Câmpulung Muscel.

Două dintre cele 4 femei care făceau parte din grupul lui Toma Arnăuțoiu nu au putut rezista condițiilor grele și au plecat, ascunzându-se în sat, la rude. Amândouă au fost arestate și condamnate.

În 1950, Maria Jubleanu, care își urmase în grup soțul și fiul, a fost împușcată, când, fiind împreună cu aceștia, a fost surprinsă de Securitate. Fiul ei, Constantin, a reușit să scape, dar bărbatul ei, Titu, a fost arestat și forțat de securiști să-și îngroape nevasta acolo unde a fost ucisă. A fost anchetat și obligat să spună unde sunt adăposturile. Așa au fost găsite de Securitate, fotografiate și păstrate în arhivă.

Nici soarta celor care îi ajutau nu a fost mai ușoară. Au fost arestați în primele luni zeci de oameni: preoți, învățători, țărani, ciobani, uneori familii întregi.

Trebuie spus aici că cei arestați erau anchetați luni de zile, iar informațiile erau aflate prin metode dure. Iar tot ce aflau astfel era folosit ulterior de Securitate pentru a pune la punct noi scenarii pentru capturarea celor din munți.

În felul acesta, pentru partizani rămăseseră doar două alternative: să se predea sau să reziste, până la capăt, în condiții teribile. Au ales să reziste.

Și astfel au supraviețuit, din ce în ce mai puțini la număr, timp de mai bine de 9 ani.

Când au fost prinși, în mai 1958, în grup mai erau trei bărbați, Toma Arnăuțoiu, Petre Arnăuțoiu și Constantin Jubleanu, fiul Mariei și lui Titu Jubleanu. Împreună cu cei trei bărbați se aflau și Maria Plop și fetița ei, Ioana, copilul din fotografie.

Cum a decurs viața lor în munți, prin pădure, prin grote, mereu pe fugă? Cum a apărut fetița în poveste? Care au fost consecințele asupra celor rămași în sat, asupra familiei fraților Arnăuțoiu și susținătorilor lor?

Ioana Voicu-Arnăuțoiu: Viața lor a devenit din ce în ce mai grea, pe măsură ce susținătorii lor erau arestați și condamnați la închisoare. Mulți, după ce terminau condamnarea, au fost trimiși, din ordinul Ministerului de Interne, pe perioade între 2 și 7 ani, cu „domiciliu obligatoriu”, în locuri din mijlocul Bărăganului.

Îți dai seama, după închisoare să mergi în mijlocul unui câmp și să fii nevoit să-ți faci o colibă acolo ca să te adăpostești și să poți supraviețui.

Printre cei arestați au fost și părinții fraților Arnăuțoiu, acuzați că nu și-au denunțat fiii, ba mai mult, i-au ajutat. La fel, preotul satului, Ion Drăgoi și fiul lui, Cornel, precum și Elisabeta Rizea și soțul ei, Gheorghe.

Cei care nu au avut „domiciliu obligatoriu”, aveau să revină în sat, după anii de închisoare.

Când s-a întors din închisoare, învățătorul Arnăuțoiu și-a găsit casa ocupată de postul de miliție al comunei, iar el și soția sa au primit permisiunea de a ocupa două dintre încăperile casei, în care au fost montate microfoane.

Când am citit asta în documente nu-mi puteam crede ochilor. Microfoane în case de țară, la mijlocul anilor ‘50! Nu numai familia Arnăuțoiu a avut microfoane ci și familia învățătorului Marinescu. Securitatea a trimis agenți sub acoperire, care pretindeau că sunt fie turiști, fie lucrători la stația meteo, cu misiunea de racolare a posibililor informatori, chiar dacă mulți dintre aceștia nu aveau nici o informație validă.

Cum a fost capturat grupul și ce s-a întâmplat după arestare?

Ioana Voicu-Arnăuțoiu: Pe scurt, lucrurile s-au întâmplat astfel: ascultând discuțiile din casa Arnăuțoiu, Securitatea a aflat că, printre puținii oameni care mai erau în libertate și-i ajutau pe partizani, două femei veneau des la părinții fraților Arnăuțoiu: Marina Chirca și sora ei, Ana Simion.

Din discuții reieșea că cele două se întâlneau cu partizanii și le duceau mâncare și vești despre ce se întâmpla în sat.

Securitatea a trimis un agent cu misiunea să se apropie de Ana Simion, care era o tânără văduvă, și, după câtva timp, să o ceară de nevastă. Sub pretextul de a o prezenta singurei sale rude, agentul pleacă împreună cu Ana din Nucșoara.

Securitatea pune la cale o așa-zisă arestare a amândurora, Ana Simion este interogată cu brutalitate și declară numele altor doi sprijinitori. Grigore Poenăreanu este unul dintre ele. Om cu vicii, șantajabil, este racolat ca agent și îndeplinește misiunea dată.

Grigore Poenăreanu anunță Securitatea când urma să se întâlnească cu frații Arnăuțoiu și mijlocește capturarea lor.

Prieten din copilărie cu frații Arnăuțoiu se întâlnește cu ei și bea un pahar de țuică. Cum avea să se dovedească ulterior, licoarea din care au băut frații conținea un tranchilizant puternic. Am aflat acest lucru citind un raport al Securității în care sunt descrise efectele lui.

La scurt timp, cei doi sunt arestați și duși la ascunzătoarea lor de la Râpele cu brazi. Acolo se aflau Maria Plop, împreună cu fetița, și Constantin Jubleanu. Aceștia sunt somați să se predea. Maria Plop coboară din ascunzătoare împreună cu fiica sa și a lui Toma Arnăuțoiu. Constantin Jubleanu refuză să se predea, deschide focul și moare împușcat, după câteva ore de luptă.

Cei trei arestați și copilul sunt duși la închisoarea din Pitești.

A urmat un an de anchete și un proces în urma căruia frații Arnăuțoiu și alți 14 inculpați au fost condamnați la moarte și executați. Șapte dintre ei mai fuseseră condamnați pentru aceleași fapte.

Au fost executați în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959 în închisoarea Jilava.

 Cum ai citit tu întreaga poveste?

Ioana Voicu-Arnăuțoiu: Mi-am impus să o privesc cu obiectivitate, fără să mă gândesc la cei despre care citeam ca la părinții sau rudele mele. Altfel n-aș fi putut să citesc miile de pagini de documente și să pun cap la cap toate informațiile.

Cum te-au schimbat noile detalii care compuneau povestea ta?

Ioana Voicu-Arnăuțoiu: Nu pot să-ți spun cu precizie cum m-au schimbat. Dar știu că mi-au revelat o lume despre care n-am știut nimic.

Mă îngrozesc când mă gândesc câtă suferință a suportat și încă suportă atâția oameni. De aceea și vorbesc despre ea, pentru că nu cred că putem trece nepăsători pe lângă ce li s-a întâmplat semenilor noștri.

Ce ai reușit sa afli dincolo de dosarele Securității? De la urmașii celor care i-au susținut? De la cei care nu i-au susținut/trădat? Ce ai aflat despre mama ta?

Ioana Voicu-Arnăuțoiu: Am avut șansa să îi găsesc în viață, după 1990, pe mulți dintre cei care i-au susținut pe părinții mei. Vorbind cu unii dintre ei am avut revelații extraordinare.

Erau făcuți dintr-o altă plămadă decât noi, oamenii de rând. Așa simpli și fără carte multă, aveau sufletele întregi și un simț aparte, care îi făceau să perceapă oamenii și lumea fără ezitări.

Pe Poenăreanu n-am vrut să-l întâlnesc. Când am aflat de el, am întrebat dacă mai trăiește. Nu știu ce ne-am fi putut spune. Eu în nici un caz n-aș fi avut ce să-i spun.

Poate am fost influențată și de aroganța sfidătoare pe care o abordau, la începutul anilor ‘90, cei care avuseseră funcții importante în Securitate și care scriau și vorbeau despre opozanții regimului, ca în anii lor de glorie.

N-am observat nici un fel de omenie sau părere de rău pentru suferința celor cărora le schimbaseră destinele. Lumile paralele continuau să existe, doar că cei ținuți în tăcere, acum, după Revoluție, puteau și ei să spună cum a fost suferința lor.

Despre mama am aflat multe lucruri de la oamenii din Nucșoara dar și de la surorile ei, care mai trăiau în Moldova, locul de unde plecase în 1944, împreună cu familia doctorului Ștețcu, de fiicele căruia se ocupa.

Dincolo de ce ți se poate povesti despre ea, faptul că a îndurat toate vicisitudinile celor 9 ani pe munte, toate privațiunile și experiența de a deveni mamă într-o asemenea situație, sunt grăitoare pentru devotamentul ei nemărginit și pentru caracterul ei puternic.

Care este misiunea pe care ți-ai asumat-o din momentul în care Toma Arnăuțoiu a căpătat această identitate : tatăl tău?

Ioana Voicu-Arnăuțoiu: Nu mi-am propus vreo misiune.

Dacă e să vorbim totuși de o misiune, cred că am reușit să o îndeplinesc pe cea de fiică a lor; am redevenit oficial, la capătul unui lung proces, copilul lor, al mamei mele și al tatălui meu natural.

Mi-am propus, de asemenea, să fac tot ce pot pentru ca lumea să cunoască ce s-a întâmplat cu cei care au fost alături de tatăl meu și care l-au ajutat în ultimii 10 ani ai vieții lui.

Cum crezi că ar fi vrut să rămână Toma Arnăuțoiu în memoria semenilor? Dacă ai sta față în față cu un adolescent, un tânăr de 30  de ani, pentru care istoria despre care vorbim este mai degrabă o filă de manual, ce i-ai spune? 

Ioana Voicu-Arnăuțoiu: Sunt sigură că Toma Arnăuțoiu ar fi vrut ca tinerii să știe ce a adus comunismul oamenilor, timp de zeci de ani: lipsa libertății de opinie, de acțiune, propagarea ateismului, teroare, poliție politică, sancționarea celor care nu au vrut să se lase expropriați, în numele unei ideologii care propaga „egalitatea” socială. Cred că ar fi vrut să știe câți oameni au fost închiși pentru că au spus ce credeau despre regimul comunist sau au încercat să-l schimbe. Și ce fel de om a creat comunismul: supus, înfricoșat, izolat, fără încredere în semenii lui, o societate divizată și fără putere de coeziune, ușor de înșelat.

Acum locuiești la Londra. Cum văd prietenii tăi de acolo această istorie?

Ioana Voicu-Arnăuțoiu: Am avut câteva prezentări în care am vorbit despre Grupul Arnăuțoiu, dar și despre ce li s-a întâmplat unor muzicieni (George Enescu, pianistul Mîndru Katz) în perioada comunistă. Există și site-urile mele care au traduceri și în engleză și unde primesc mesaje de la cei interesați.

Oamenii de aici știu câte ceva, prea puțin însă, pentru că România a fost o țară pe care comunismul a izolat-o timp de 45 de ani. Din România oamenii circulau foarte greu în vest. Ceaușescu este cunoscut ca ultimul lider stalinist din Europa Răsăriteană, care și-a înfometat poporul. Iar despre ce a făcut Gheorghiu-Dej, cel care a decimat elitele din România în primii 20 de ani de comunism, englezii, occidentalii știu foarte puțin.